R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR. 2055
Ședința publică din data de 7 decembrie 2015
Președinte - V___-A_____ P______
Judecător - C_______ - P____ B_____
Grefier - M____ F___
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S_____ G______, domiciliat în comuna Vărbilău, ____________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2901/15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta __________________________ SA,cu sediul în P______, __________________________, județul Prahova.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant S_____ G______, reprezentat de avocat T___ V_____, conform împuternicirii avocațiale ________, nr. xxxxxxx/14.11.2015, lipsă fiind intimata-pârâtă _________________________ SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că
judecarea apelului a fost suspendată prin încheierea din data de 05.10.2015, pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art.411 alin.1 pct.2 teza I și alin.2 Cod pr.civilă.Totodată, se mai învederează că s-a formulat de către apelantul-reclamant cerere de repunere pe rol a cauzei, înregistrată sub nr. xxxxx/19.11.2015 la Serviciul Registratură.
Curtea, în baza art. 415 pct. 1 Cod pr.civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei, ca urmare a cererii formulate de apelantul-reclamant la data de 19.11.2015.
La solicitarea instanței, avocat T___ V_____ pentru apelantul-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația acestuia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T___ V_____, având cuvântul pentru apelantul-reclamant S_____ G______, solicită admiterea apelului și anularea hotărârii instanței de fond, în principal cu trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova pentru a se pronunța pe fondul cauzei, iar în subsidiar, judecarea pe fond a cauzei de către instanța de apel și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu există triplă identitate de obiect, cauză și părți, pentru că acțiunea ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1275/16.06.2011 nu a fost formulată de apelantul-reclamant singur, ci a fost formulată împreună cu mai mulți reclamanți. Nu se poate reține că S_____ G______ a solicitat pentru el să se constate că se încadrează în grupa I de muncă pentru că prin expertiza efectuată în acea cauză expertul a concluzionat că reclamantul se încadrează în grupa a II -a de muncă.Fără cheltuieli de judecată.Depune la dosar și concluzii scrise.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele :
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul S_____ G______ a chemat în judecată pe pârâta _________________________ SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a fost angajat al pârâtei în funcții și a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale, precum și obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință care să ateste aceste împrejurări.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioadele menționate în carnetul de muncă anexat cererii, în funcții și în locuri de muncă care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale, cu program de lucru de 100%.
A mai arătat reclamantul și că altor colegi care și-au desfășurat activitatea în aceleași locuri de muncă și chiar în aceleași funcții pe care le-a deținut și el, în momentul depunerii dosarului de pensionare, li s-au făcut mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea, a mai precizat reclamantul că a lucrat în cadrul societății pârâte în mai multe secții, în condițiile lipsei de ventilație și încălzire, realizând un proces tehnologic reprezentat de diverse operațiuni la repere cu dimensiuni și greutăți de la cele mai mici până la cele de circa 20 m. lungime sau 20 -30 kg. greutate.
În cadrul secțiilor în care a lucrat, a susținut reclamantul, nu au existat spații de izolare în care să se execute operațiuni de curățare prin chituire, grunduire și vopsire a reperelor, astfel că, în urma executării acestor operațiuni, rezultau frecvent pulberi metalice și vapori de vopsele care au afectat pe toți angajații.
Mai mult, reclamantul a învederat faptul că în urma proceselor de prelucrare, care intrau în atribuțiile posturilor pe care le ocupa, au rezultat pulberi metalice și vapori ai lichidelor de vopsire, ce au afectat sănătatea tuturor celor care au lucrat în aceste condiții, neexistând în aceste secții aspiratoare de vapori sau praf.
S-a învederat că în cazul rectificărilor ce se executau, rezultau vapori compuși din micropulberi metalice, amestecate cu micropulberi ale lichidului de răcire, care ajungeau în plămâni, iar din cauza gradului ridicat de îmbolnăvire, mulți dintre angajați au fost pensionați de boală.
Totodată, reclamantul a menționat faptul că în perioada în care a fost angajatul pârâtei, s-a lucrat atât în timp normal de lucru, de multe ori în schimburi, cât și ore suplimentare, în aceleași condiții mai sus expuse.
A mai arătat reclamantul că în prezent, beneficiază de prevederile legale care îi încadrează activitatea depusă în muncă în grupa a II - a de muncă, respectiv condiții deosebite, conform sentinței civile nr. 1275 din 16.06.2011 a Tribunalului Prahova, însă, în raport de modalitatea în care și-a desfășurat activitatea în secțiile în care a lucrat, în cadrul societății pârâte, ca și în raport de alți colegi ai săi, care au lucrat în aceleași condiții în care și el a fost încadrat și cărora pârâta le-a acordat beneficiul grupei I de muncă și a condițiilor speciale, reclamantul a apreciat că la rândul său, este îndreptățit la același tratament juridic.
Pârâta U____ M_______ P______ SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru reclamantul S_____ G______, care a obținut grupa de muncă potrivit sentinței civile nr. 1275/16.06.2011, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
S-a solicitat a se constata că sunt întrunite prevederile art.430 și 435 Cod pr.civilă, existând autoritate de lucru judecat întrucât prezenta cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.
Pe fondul cauzei, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că din documentele existente în arhiva societății, reiese că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte și a îndeplinit funcții de execuție potrivit încrisurilor din carnetul de muncă.
A arătat pârâta că în conformitate cu procesele-verbale nr. 13/29.08.1991 și nr.26/03.10.1998 întocmite de conducerea unității împreună cu sindicatul reprezentativ din unitate conform Ordinului nr.50/1990, s-a considerat că ocupantul funcției nu lucra efectiv 100% din programul normal de lucru în condiții toxice, acesta desfășurându-și activitatea în cadrul Fabricii I, secție civilă.
S-a învederat că odată cu _____________________ Legii nr. 19/2001, grupele I și II de muncă au fost înlocuite cu „locuri de muncă în condiții speciale”, pentru grupa I, respectiv „locuri de muncă în condiții deosebite” pentru grupa a II-a.
S-a mai susținut că potrivit prevederilor Legii nr.226/2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, beneficiază de această încadrare numai persoanele care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de muncă 100% în grupa I de muncă, iar reclamantul și-a desfășurat activitatea în secții civile, care nu s-au încadrat nici în dispozițiile Ordinului nr.50/1990 și nici în cele ale Legii nr.226/2006.
Față de întâmpinarea formulată de pârâtă, reclamantul a depus la dosar, la data de 14.08.2014, răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor pârâtei, solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii pentru motivele expuse.
La termenul de judecată din data de 15.12.2014, reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens, fără cheltuieli de judecată, cerând respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate pe motiv că nu există tripla identitate prevăzută de lege.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea organizarea muncii-salarizare, expertiză întocmită de expert A____ C_____.
Prin sentința civilă nr. 2901/15.12.2014, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, față de sentința civilă nr. 1275 din 16.06.2011 a Tribunalului Prahova - Secția Civilă și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 1275 din 16.06.2011, rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Prahova - Secția I Civilă a soluționat acțiunea în constatare formulată de reclamanții cauzei - între care și S_____ G______, în sensul admiterii acțiunii precizate și constatării beneficiului grupei a II - a de muncă în procent de 100% și a condițiilor deosebite de muncă, în favoarea reclamantului.
S-a mai reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în care s-a pronunțat sentința arătată mai sus, reclamantul S_____ G______ a solicitat să se constate că a desfășurat activitate la societatea pârâtă, în procent de 100% din programul de lucru, în secții cuprinse în grupa I sau a II-a de muncă. Prin probatoriul administrat în cauză, s-a procedat la verificarea condițiilor în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, concluzia expertului desemnat în cauză fiind aceea că activitatea acestuia se încadrează în grupa a II- a de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă.
În prezenta cauză, a arătat tribunalul, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată tot împotriva _________________________ SA, solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să se constate că a lucrat efectiv în secții cuprinse în grupa I de muncă, respectiv condiții speciale de muncă.
Având în vedere ca anterior s-a pronunțat instanța asupra condițiilor de munca în care s-a desfășurat activitatea reclamantului, în aceeași perioadă ca și cea dedusă judecații, fiind verificate prin probatoriul administrat condițiile de încadrare în grupa I sau a II a de muncă, tribunalul a apreciat că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată, dată fiind identitatea de părți, obiect și cauză.
Art.430 alin.1 și alin.2 Cod pr.civilă prevede că „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Conform prevederilor art.431 Cod pr.civilă: „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
În raport de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că între acțiunea arătată vizând pe reclamant și prezenta vizând pe același reclamant există identitate de părți, obiect și cauză, astfel că a admis excepția invocată și a respins cererea formulată pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul S_____ G______, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Astfel, după ce se arată care a fost obiectul acțiunii promovate de reclamant, apărarea pârâtei din întâmpinare, care a invocat excepția autorității de lucru judecat, probele administrate în cauză - instanța unind excepția autorității de lucru judecat cu fondul și soluția pronunțată de prima instanță, se învederează că întrucât acțiunea a fost respinsă pe excepție, motivele apelului se vor mărgini doar la a analiza, în opinia apelantului, netemeinicia excepției invocate.
În primul rând, susține apelantul, instanța fondului nu a avut în vedere împrejurarea că deși a mai fost reclamant într-o acțiune prin care s-a solicitat acordarea prevederilor legale care încadrează activitatea desfășurată în muncă în grupe de muncă superioare, petitul acțiunii nu a fost același cu al celei prezente, în sensul că prin prima acțiune, a solicitat ca instanța sa aibă în vedere grupa I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau condiții deosebite, pe când în prezenta cauză a solicitat în mod explicit doar acordarea beneficiului grupei I de muncă și al condițiilor speciale.
În atare împrejurare, conchide apelantul, tripla identitate, de obiect, părți și cauză nu există raportat la primul demers judiciar efectuat de apelantul- reclamant.
Raportat la primul demers judiciar al apelantului, condiția esențială prevăzută de lege pentru ca o astfel de excepție, ca cea invocate în fond, să fie admisă, așa cum a motivat instanța de fond, nu există și deci, cel puțin din punct de vedere procedural, excepția nu este întemeiată.
Față de aceste considerente, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata că activitatea depusă de apelant în muncă se circumscrie grupei I de muncă, respectiv condițiilor speciale, în funcție de concluziile raportului de expertiză A____ C_____ efectuat în cauză.
La termenul de judecată din 07.12.2015, apelantul-reclamant, prin apărător, a solicitat admiterea apelului și anularea hotărârii instanței de fond, în principal cu trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova pentru a se pronunța pe fondul cauzei, iar în subsidiar, judecarea pe fond a cauzei de către instanța de apel și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă _________________________ SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
S-a arătat că prin prezenta acțiune, apelantul a solicitat aceleași drepturi ca și cele ce au făcut obiectul analizei instanței de judecată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova, soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.1275/16.06.2011, fiind întrunită tripla identitate de obiect, cauză și calitate părți, astfel că sunt incidente disp.art.430-435 Cod pr.civilă privind autoritatea de lucru judecat.
A conchis intimata-pârâtă că în mod corect tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de _________________________ SA și a respins acțiunea reclamantului.
Apelantul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare reiterând o ________ susțineri din apel, învederând că în mod cu totul eronat a procedat prima instanță care a admis excepția autorității de lucru judecat.
Prin încheierea din data de 05.10.2015, judecarea apelului a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 teza I și alin.2 Cod pr.civilă, iar la termenul de judecată din 07.12.2015, în baza art. 415 pct. 1 Cod pr.civilă, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei, ca urmare a cererii formulate de apelantul-reclamant la data de 19.11.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În legătură cu efectele lucrului judecat, art. 431 alin.1 Cod pr.civilă statuează că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar potrivit alin. 2 al art.431, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
De asemenea, în conformitate cu disp.art.432 Cod pr.civilă, excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar și înaintea instanței de recurs.
În cauza de față, excepția autorității de lucru judecat a fost invocată la prima instanță, prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-pârâtă _________________________ SA, la data de 22.07.2014.
În esență, se susține de către apelantul-reclamant că în mod greșit a fost admisă de către prima instanță excepția autorității de lucru judecat întrucât între acțiunea anterioară promovată de reclamant, soluționată în mod irevocabil și acțiunea de față, nu există tripla identitate cerută de art.431 alin.1 Cod pr.civilă, susținere ce nu poate fi primită.
Astfel, în cauza anterioară, ce a format obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova, soluționat prin sentința civilă nr.1275/16.06.2011, rămasă irevocabilă, mai mulți reclamanți, printre care și S_____ G______, reclamantul din prezenta cauză, au chemat în judecată pe pârâta _________________________, solicitând instanței, potrivit precizării la acțiune, ca prin hotârârea ce va pronunța să constate că au fost angajați ai pârâtei și au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa I, respectiv a a II-a de muncă și să se efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
În ceea ce-l privește pe reclamantul S_____ G______, acțiunea anterioară a vizat exact aceleași perioade ca cele din prezenta cauză, respectiv 09.10.xxxxxxxxxxxxx79, 19.12.xxxxxxxxxxxxxxx01, 01.04.xxxxxxxxxxxxx01 și 29.07.xxxxxxxxxxxxxx08, în care reclamantul a îndeplinit funcția de instalator, în mod evident la aceleași locuri de muncă ca cele din acțiunea anterioară, iar motivarea celor două acțiuni este aceeași.
Pe baza probelor administrate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova, cu înscrisuri și a raportului de expertiză efectuat la solicitarea expresă a reclamanților din acea cauză, printre care și S_____ G______, s-a constatat de către instanța de judecată că acesta din urmă beneficiază de grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, pentru perioadele 09.10.xxxxxxxxxxxxx79, 19.12.xxxxxxxxxxxxxxx01 și de condiții deosebite pentru perioadele 01.04.xxxxxxxxxxxxx01 și 29.07.xxxxxxxxxxxxxx08 conform raportului de expertiză N________ C______, aceleași perioade, funcții și locuri de muncă fiind în discuție și în prezenta pricină, dispunându-se și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților din acea cauză, printre care și reclamantul S_____ G______.
Așadar, astfel cum corect a reținut și prima instanță, prin probatoriul administrat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova, s-a procedat la verificarea condițiilor în care și-a desfășurat activitatea reclamantul S_____ G______, concluzia expertului desemnat în acea pricină, fiind aceea că activitatea acestui reclamant se încadrează în grupa a II- a de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă, concluzie confirmată și de instanța de judecată, care a pronunțat sentința civilă nr.1275/16.06.2011.
Ca atare, s-a statuat prin sentința sus-menționată, care este irevocabilă, că activitatea prestată de reclamantul S_____ G______ se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, respectiv în condiții deosebite de muncă, potrivit raportului de expertiză N________ C______ efectuat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova, activitate încadrată de expert în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform pozițiilor 33 și 34 din anexa 2 a Ordinului nr.50/1990 republicat și în condiții deosebite de muncă potrivit HG nr.261/2001 și HG nr.246/2007.
Chiar dacă în cauza anterioară au figurat mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din pricina de față, iar în prezenta cauză figurează ca reclamant numai S_____ G______, aceasta nu înseamnă că nu este întrunită cerința referitoare la identitatea de părți.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, în mod corect a conchis prima instanță că în cauză sunt întrunite cerințele prev.de art.431 alin.1 Cod pr.civilă pentru a opera autoritatea de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză între pricina anterioară, soluționată prin sentința civilă nr. nr.1275/16.06.2011 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă și acțiunea de față, cu consecința admiterii excepției autorității de lucru judecat și respingerii prezentei acțiuni.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S_____ G______, domiciliat în comuna Vărbilău, ____________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2901/15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta __________________________ SA,cu sediul în P______, __________________________, județul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V___ -A_____ P______ C_______- P____ B_____
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
președintele completului
Grefier,
M____ F___
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
prim-grefier
Red. VAP/Tehnored.NM
4ex./05.01.2016
d.f. XXXXXXXXXXXXX - Tribunalul Prahova
j.f. A________ N_______
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006