R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A NR. 1477

Ședința publică din data de 14 octombrie 2015

Președinte - M_____ I______ G____

Judecător - V_______ G_______

Grefier - J___ Părcălăbescu

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta ________________” S.R.L., cu sediul în Slatina, ___________________, ____________, _______________ împotriva sentinței civile nr.723 pronunțată la 15 iunie 2015 de Tribunalul B____, în contradictoriu reclamantul P___ S_____, domiciliat în ___________________________, județ B____ și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură C______ F_____, cu sediul în mun. B____, ______________________. 16 K, __________________.

Apel scutit de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-pârât _____________ prin avocat C______ C_______ din Baroul București, lipsind intimatul-reclamant P___ S_____.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apărătorul intimatul-reclamant P___ S_____, avocat C______ F_____, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat judecata cauzei în lipsa sa.

Avocat C______ C_______, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat C______ C_______, având cuvântul, arată că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a _____________, apreciind că exista identitate între persoana chemată în judecată și pârâtă, actuala deținătoare a arhivei angajatorului.

Această apreciere a instanței nu prezintă niciun fundament juridic și niciun raționament concret, fiind evident că există identitate între persoana chemată în judecată și pârâtă.

Raționamentul instanței este eronat și contrar dispozițiilor legale, deoarece a admite că pârâta are calitate procesuală pasivă doar pentru că a fost chemată în judecată, ar face inaplicabile dispozițiile privind excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție ce poate fi invocată doar de către pârât.

Pe de altă parte, raționamentul instanței de fond reprezintă o interpretare forțată a dispozițiilor art. 36 din Codul de procedura civilă, conform cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Pentru ca persoana chemată în judecată să aibă calitate procesuală pasivă, trebuie să existe identitate între aceasta și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecații, or, în speță, în raport de obiectul acțiunii, este evident că _____________ nu are nicio obligație în acest raport, neavând dreptul de a atesta fapte care nu reies din înscrisurile aflate în arhiva pe care o deținute.

P___ încheierea contractului și preluarea arhivei, societatea nu și-a asumat decât obligații cu privire la înscrisurile aflate în arhivă, iar beneficiarul, Rulmenți SA Slatina a oferit mandat strict, respectiv eliberarea de adeverințe în conformitate cu înscrisurile aflate în arhivă.

Solicită admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a _____________ și, pe cale de consecință, respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În situația în care se va trece peste această excepție, pe fondul cauzei, arată că soluția este nelegală și netemeinică, fiind adoptată ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor legale incidente, precum și a situației de fapt dedusă judecății.

Deși instanța de fond reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, constată că activitatea reclamantului trebuie încadrată în grupa a II-a de muncă în temeiul concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, raport în care se menționează, însă, că nu există buletine de determinare a noxelor din care să se poată deduce care a fost situația locului de muncă și nici nu s-au putut face măsurători ale noxelor.

Având în vedere că expertul nu a putut identifica documente din care să reiasă condițiile de muncă și nici nu a constatat personal aceste condiții, concluziile raportului sunt pur ipotetice, iar instanța nu putea să își întemeieze soluția exclusiv pe aceasta probă.

Încadrarea reclamantului în grupa a II-a este eronată, deoarece s-a făcut având în vedere doar sporul de 10% de care acesta a beneficiat.

Instanța de fond constată că reclamantul a lucrat în condițiile grupei II de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160, însă, la data publicării în Monitorul Oficial, Anexa 2 avea doar 130 de puncte.

Ulterior, Ordinul nr. 50/1990 a fost completat prin Ordinul nr. 100/1990 și Ordinul nr. 125/1990 însă Anexa 2 prevede doar 142 de puncte.

Pentru ca o persoană să solicite în cadrarea în grupa de muncă este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții: prima vizează locul de muncă, a doua activitatea desfășurată, iar a treia, și cea mai importantă, să fie prevăzute în anexe, atât locul de muncă, cât și activitatea.

Simplul fapt că o persoană a desfășurat activități în cadrul unei întreprinderi din industria materialelor de construcții, nu însemnă, automat, că aceasta beneficiază de grupa de muncă.

Soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 456 din Codul de procedura civila, partea care pierde procesul poate fi obligată să plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată, însă numai dacă au fost solicitate.

În speță, prin cererea introductivă și prin cererea completatoare, reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, iar ulterior primului termen orice modificare se putea face numai cu acordul tuturor părților.

Pe de altă parte, din dispozitivul sentinței apelate nu rezultă că pârâta a pierdut procesul, deoarece în sarcina acesteia nu s-a născut nicio obligație.

Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

C U R T E A :

Deliberând asupra apelului civil de față:

P___ cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B____ sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul P___ S_____ a chemat în judecată pe pârâta „Z_____” S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx02 la Întreprinderea de Rulmenți Slatina se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, în conformitate cu prevederile Ordinului MMPS nr. 50/1990.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat al Întreprinderii de Rulmenți Slatina în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx02, în funcțiile de rectificator și maistru, lucrând efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă, unde s-au constatat condiții grele de lucru și periculoase. Întreprinderea avea ca obiect de activitate procesarea rulmenților industriali, modificarea rulmenților mici, medii și mari, transformarea rulmenților cilindrici în conici, confecționarea de piese pentru mașini unelte și auto, reprocesarea rulmenților prin lustruire, spălare, conservare și ambalare etc.

Reclamantul a învederat că a lucrat în funcțiile de rectificator și maistru aparținând Secției Rectificare, parte a Departamentului de Producție, iar lucrul efectiv se desfășura în hale industriale din construcție metalică de dimensiuni mari, construite în anii 1960, în condiții improprii organismului uman în ceea ce privește climatizarea (temperaturi ridicate vara - peste 40 grade C și scăzute iarna - sub 0 grade C). De asemenea, în aceste secții se executau un număr mare de operațiuni (vopsire, șlefuire, rectificare, reglare, tratare chimică), neexistând spații de izolare ori compartimente distincte care să asigure protecția împotriva noxelor, vaporilor de vopseluri, pulberilor metalice ori abrazive și mai ales a vaporilor rezultați din evaporarea lichidului de răcire din Secția Tratare/Rectificare.

Sistemul de fabricare/rectificare al pieselor presupunea utilizarea unor emulsii de răcire care au în componența lor elemente iritante și toxice, fiind de evitat contactul cu acestea. Aceste aspecte însă nu puteau fi realizate în timpul derulării operațiunilor specifice meseriilor sale, mai ales în secțiile unde a desfășurat efectiv lucrul, unde atmosfera de lucru era viciată din cauza fumului și noxelor provenite din operațiunile de strunjire, polizare, frezare, rectificare.

Totodată reclamantul a precizat că răcirea pieselor în stația de tratare, înainte de a intra în linia de rectificare, se realiza printr-o stație de emulsie din care se degajau hidrocarburi și alte substanțe chimice sub forma de vapori ce se răspândeau în întreaga hală de producție, inclusiv în sectorul în care lucra și el.

Pe lângă acestea, locul efectiv de muncă prezenta și alți factori de risc, cum ar fi accidente mecanice, electrice, termice și intoxicare, factori care, în mod cumulativ, au condus la suprasolicitare fizică și psihică a organismului prin lucru în mediu nefavorabil, expunerea la o multitudine de factori de risc și chiar apariția unor boli profesionale.

A precizat că, potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2. În speță, reclamantul a considerat că sunt aplicabile prevederile pct. 33, 34 și 38 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1990.

Pârâta „Z_____” S.R.L. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale și a solicitat admiterea acesteia, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În susținerea excepției, a arătat că nu este succesoarea Întreprinderii de Rulmenți Slatina - RULMENȚI S.A., societate care a intrat în faliment prin sentința nr. 1278/04.09.2003 pronunțată de Tribunalul O__ iar procedura falimentului a fost închisă prin sentința nr. 33/2011 pronunțată de Tribunalul O__. D____ urmare, societatea a fost dizolvată și radiată, pierzându-și astfel personalitatea juridică, fără a exista un continuator al acesteia.

Precizează pârâta că este simpla deținătoare a arhivei acestei societăți radiate, nu continuatoarea personalității juridice a acesteia, iar în această calitate nu are niciunul din drepturile societății dizolvate, nu poate răspunde de obligațiile acestei societăți și nici nu poate sta în proces în numele respectivei societăți.

Pe fondul cererii, pârâta a menționat că în acest litigiu, în calitate de deținătoare a arhivei, poate numai să furnizeze din arhiva pe care o deține, copii certificate după înscrisuri predate de către RULMENȚI S.A. referitoare la reclamant.

În acest sens menționează că, din informațiile pe care le deține, locul de muncă al reclamantului, respectiv secția rectificare, nu a fost încadrat de conducerea societății în grupa a II-a de muncă și nici nu a fost consemnat acest aspect în carnetul de muncă.

Pentru personalul acestui loc de muncă s-a hotărât acordarea unui spor de condiții nocive de muncă de 10% calculat la salariul minim pe societate, așa cum reiese din carnetul de muncă.

La data de 21.11.2014, reclamantul P___ S_____ a formulat cerere de completare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că activitatea desfășurată în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx02 la Întreprinderea de Rulmenți Slatina (actuala _____________ Slatina) se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, în conformitate cu prevederile Ordinului MMPS nr. 50/1990.

La primul termen de judecată, 19.01.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că există identitate între persoana chemată în judecată și pârâtă, actuala deținătoare a arhivei angajatorului, în temeiul art. 1 și 5 din Procedura aprobată prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 590/2008.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 723 pronunțată la 15 iunie 2015, Tribunalul B____ a admis acțiunea și a constatat că reclamantul P___ S_____ a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 160, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx90, în funcția de rectificator, și în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx01, în funcția de maistru.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul P___ S_____ a fost angajat la Întreprinderea de Rulmenți Slatina, din data de 01.01.1990, în funcția de rectificator, până la 01.05.1990, când a fost promovat în funcția de maistru, astfel cum rezultă din carnetul de muncă ________ nr. xxxxxxx, iar contractul său de muncă a încetat la 14.02.2002.

Angajatorul a fost radiat din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O__, conform sentinței nr. 33/17.01.2011 (filele 36-38) a Tribunalului O__, arhiva fiind preluată de pârâta „Z_____” S.R.L. Slatina, în baza contractului de depozitare încheiat la 15.11.2010 cu lichidatorul societății „Rulmenți” S.A.

Tribunalul a constatat că angajatorul nu a menționat în carnetul de muncă faptul că activitatea s-a desfășurat în condițiile specifice grupei a II-a de muncă și nici din adeverința nr. 147/16.08.2014 (fila 19) nu rezultă această situație, ci numai faptul că reclamantul a beneficiat de un spor de 10%, în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx02, pentru condiții nocive de lucru.

Expertul C_____ Haritina, după verificarea carnetului de muncă și a actelor avute în vedere pentru încadrarea angajaților în grupele de muncă, a concluzionat că, raportat la activitatea concretă pe care o desfășura reclamantul, acesta a lucrat în procent de 100% în grupa a II-a de muncă. Expertul a constatat că nu există buletine de determinare a noxelor din care să se poată deduce care a fost situația locului de muncă și nu putea face măsurători ale noxelor, având în vedere că aceste atribuții revin organelor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății care lucrează în echipă cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. Rolul expertului este acela de a verifica mediul de lucru, condițiile în care se desfășoară activitatea, atribuțiile de serviciu și dacă este oportună măsura de încadrare a respectivelor locuri de muncă într-o anumită grupă de muncă.

Locul de muncă unde și-a desfășurat reclamantul activitatea a fost în condiții deosebite, având în vedere sporul acordat pentru condiții nocive, de 10% și faptul că activitatea de rectificator presupunea operațiuni specifice și necesita prezența în hala de lucru peste 70% din timp.

În drept, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul Muncii, republicat, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 273 din Codul muncii, republicat, prin care se prevede că administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea ce întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia, precum și cu prevederile art. 10 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Totodată, instanța a constatat că sarcina probei este inversată în conflictele de muncă și revine angajatorului în considerarea faptului că înscrisurile doveditoare sunt deținute de unitate și astfel trebuie depuse de către aceasta în dosar, însă, atunci când reclamantul afirmă o anumită situație de fapt (sau o situație contrară), care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, sarcina administrării probei revine celui ce face afirmația în fața judecății, în conformitate cu prevederile dreptului comun.

S-a mai arătat că, în speță, reclamantul a afirmat o situație de fapt contrară celei ce rezultă explicit din carnetul de muncă, astfel că îi revenea obligația de a dovedi situația pretinsă, prin orice mijloc de probă, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În același sens, tribunalul a observat că rațiunea solicitării adeverinței privind încadrarea în grupă de muncă (în speță grupa a II-a) constă în necesitatea dovedirii de către fostul salariat la casa de pensii a vechimii în muncă realizate, iar potrivit art. 158 din Legea nr. 263/2010, în vigoare de la 01.01.2011, privind sistemul unitar de pensii publice „(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.”

Tribunalul a mai reținut că, în cauză, reclamantul a făcut dovada, prin expertiza efectuată, că activitatea depusă a fost în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.

Sub aspectul normelor ce reglementează încadrarea locurilor de muncă și activităților în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, instanța a reținut că, în baza Legii nr. 3/1977 și Decretului-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a fost emis Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, la art. 6 din acest ordin, prevăzându-se că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă etc.).

Potrivit art. 7 din Ordinul 50/1990 ,,încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru”, iar aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 10 din Ord. 50/1990, potrivit cărora ,,în cazul în care personalul lucrează întregul program la mai multe locuri de muncă, din care unele sunt încadrate în grupa I de muncă, iar celelalte în grupa a II-a de muncă, din care timpul lucrat în grupa I este de cel puțin 50%, se va lua în considerare atât timpul efectiv lucrat în grupa I, cât și timpul efectiv lucrat în grupa a II-a. Dacă sarcinile de muncă ce trebuie efectuate datorită specificului se succed în locuri de muncă prevăzute în grupele I și II, în situația în care nu se poate stabili cu exactitate timpul efectiv lucrat în fiecare din cele două grupe, personalul va fi încadrat în grupa a II-a de muncă.”

Conform art. 3 alin. 1 din Ord. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Sub aspectul probatoriului, instanța a observat că valoarea probatorie determinantă a înscrisurilor în vederea efectuării încadrării salariaților, în scopul pensionării, în grupele I și II de muncă, este dată de norma cadru cuprinsă în art. 15 din Ord. 50/1990, care prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent”.

De asemenea, tribunalul a constatat, pe baza concluziilor expertului, că activitatea reclamantului se încadrează la pct. 160 din Anexa II a Ord. 50/1990, privind personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a admis acțiunea și a constatat că reclamantul P___ S_____ a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 160, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx90, în funcția de rectificator, și în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx01, în funcția de maistru.

Potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la 600 lei cheltuieli de judecată efectuate de către reclamant, suma reprezentând onorariu de expert conform chitanței nr. xxxxxxx/1/27.01.2015.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Z_____ SRL care a arătat că soluția instanței de fond este nelegala și netemeinică, atât în ceea ce privește excepția invocată, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.

Referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apelanta a susținut că, prin întâmpinare, a invocat această excepție motivat de faptul ca nu exista identitate între _____________ și persoana juridica în cadrul căreia reclamantul și-a desfășurat activitatea, _____________________________ în drepturi a angajatorului, ci doar deținătoarea arhivei întreprinderii de Rulmenți Slatina- S.C. RULMENȚI S.A.

Arată apelanta că, în pofida argumentelor expuse în susținerea acestei excepții, instanța de fond a respins-o, apreciind ca exista identitate intre persoana chemata în judecata și pârâtă, actuala deținătoare a arhivei angajatorului.

Consideră apelanta că această apreciere a instanței nu prezintă niciun fundament juridic și niciun raționament concret, fiind evident ca exista identitate intre persoana chemata în judecata și pârâtă. Raționamentul instanței este eronat și contrar dispozițiilor legale, deoarece a admite ca pârâta are calitate procesuala pasiva doar pentru ca a fost chemata în judecata ("identitate intre persoana chemata în judecata și pârâta"), ar face inaplicabile dispozițiile privind excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție ce poate fi invocata doar de către pârâta, persoana chemata în judecata, iar, pe de alta parte, reprezintă o interpretare forțată a dispozițiilor art. 36 din Codul de procedura civila conform cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.[...]".

Interpretarea oferită constat acestei dispoziții, atât în practica, cât și în doctrină, este în sensul ca pentru a avea calitate procesuala pasiva, trebuie sa existe identitate între persoana chemata în judecata, a pârâtului, și persoana obligata în cadrul raportului juridic dedus judecații.

Învederează apelanta că nu are calitate procesuala pasivă în prezenta cauză, deoarece are calitatea de deținător a arhivei întreprinderea de Rulmenți Slatina - S.C. RULMENȚI S.A. iar față de obiectul cererii (constatarea ca activitatea desfășurata de către acesta la întreprinderea de Rulmenți Slatina - S.C. RULMENȚI S.A. se încadrează în grupa a II-a de munca în procent de 100%) este evident că _________________ nicio obligație în acest raport, neavând nici dreptul de a atesta fapte care nu reies din înscrisurile aflate în arhiva deținută.

Susține apelanta că acest aspect este evidențiat și de dispozițiile Contractului de prestări servicii de arhivare, depozitare și servicii conexe din 15.11.2010. Conform ultimului alineat al capitolului III din contract "prin prezentul contract S.C. Rulmenți S.A Slatina prin lichidator judiciar BDO Business Restructuring SPRL împuternicește pe _____________ în vederea administrării și eliberării de adeverințe pe toata durata prezentului contract, precum și pentru predarea arhivei f..J", iar conform dispozițiilor art. 6.4 din contract "Prestatorul va elibera copii ale Documentelor arhivate și depozitate ce fac obiectul prezentului contract precum și înscrisuri care sa conțină informațiile cuprinse în documentele originale [...]".

Astfel, prin încheierea contractului și preluarea arhivei societatea nu și-a asumat decât obligații cu privire la înscrisurile aflate în arhiva, iar beneficiarul, Rulmenți SA Slatina, a oferit mandat strict în ceea ce privește eliberarea de adeverințe în conformitate cu înscrisurile aflate în arhiva. Mai mult decât atât, prin esența, contractul este unul de depozit iar încheierea acestui contract nu poate da
naștere unor obligații privind atestarea unor fapte ce nu reies din cuprinsul înscrisurilor arhivate.

Față de toate aspectele învederate anterior, apelanta apreciază că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pentru acest considerent solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii excepției și, pe cale de consecința, respingerea cererii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Pe fondul cauzei, apelanta arată că soluția instanței de fond este una nelegala și netemeinica, fiind adoptata ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor legale incidente în cauza, precum și a situației de fapt dedusa judecații.

Astfel, deși instanța de fond retine ca fiind aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 conform cărora "adeverințele care atesta încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de munca sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2011", aceasta înțelege sa constate ca activitatea reclamantului trebuie încadrata în grupa a II-a de munca în temeiul concluziilor raportului de expertiza.

Consideră apelanta că însușirea concluziilor raportului de expertiza de către instanța reprezintă o nesocotire a dispozițiilor legale reținute chiar de către instanța. În pofida faptului ca încadrarea în fostele grupe de munca I și/sau a II-a se face conform documentelor verificabile, emise anterior datei de 01.04.2001, instanța își însușește concluziile unui raport de expertiza care, astfel cum se retine și în cuprinsul sentinței, precizează ca nu exista buletine de determinare a noxelor din care sa se poată deduce care a fost situația locului de munca și nu a putut face măsurători ale noxelor, în fapt neexistând niciun document care sa ateste aceasta încadrare.

Având în vedere faptul ca expertul nu a putut identifica documente din care sa reiasă condițiile de munca și nici nu a constatat personal aceste condiții, precum și faptul ca acesta a stabilit încadrarea în grupa a doua de munca ținând cont doar de mențiunile din carnetul de munca, respectiv faptul ca reclamantul a beneficiat de un spor de 10%, acordat pentru condiții nocive, apelanta opinează că expertiza și concluziile acesteia sunt pur ipotetice, iar instanța de fond nu putea să își întemeieze soluția exclusiv pe aceasta proba.

Mai mult decât atât, instanța retine dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 conform cărora încadrarea în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele, însă omite să rețină că _____________ nu are calitatea de angajator, sau de succesor în drepturi al acestuia, și nu are posibilitatea legala de a nominaliza persoane care se încadrează în grupele I și II de munca.

În condițiile în care numai conducerea unității împreuna cu sindicate, pot nominaliza persoane care se încadrează în grupele I și II de munca, apelanta apreciază că a admite prezenta acțiune, în contradictoriu cu _____________, este evident o soluție nelegala și netemeinica.

Susține apelanta că netemeinicia soluției reiese și din perspectiva art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, reținut de către instanța de fond care prevede că "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca [...]". Deși instanța de fond retine ca, potrivit dispozițiilor legale indicate anterior, dovada încadrării în grupele I și/sau a II-a de munca, se face doar prin raportare la înregistrările din carnetul de muncă, aceasta a admis cererea în lipsa oricărui document din care să rezulte încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă.

Consideră apelanta că atât timp cât prin dispoziții legale s-au stabilit mijloacele de proba privind încadrarea unei persoane în grupele I și/sau II de munca, expertiza judiciara nefiind una dintre acestea, fundamentarea soluției instanței de fond pe concluziile unei astfel de expertize ar fi fost justificata doar daca aceste concluzii s-ar fi întemeiat pe probe, conform art. 15 din Ordinul 50/1990, în speța mențiuni în carnetul de munca.

În lipsa oricăror înscrisuri din care să reiasă încadrarea reclamantului în grupa a II-a de munca, sau care sa permită stabilirea condițiilor în care acesta a prestat activitățile, sau cel puțin o identificarea de către expert a condițiilor concrete în care s-a desfășurat activitatea reclamantului, apelantul consideră că expertiza este una pur ipotetica, iar concluzia încadrării în grupa a II-a eronată, deoarece este întemeiata exclusiv pe sporul de 10% de care a beneficiat reclamantul.

Un alt aspect învederat de apelantă este faptul ca, deși prin acțiune reclamantul susține ca activitățile acestuia se încadrează la punctele 33, 34 și 38 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, instanța retine ca acesta a lucrat în condițiile grupei a II-a de munca, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 160.

În acest context, apelanta solicită să se constate că exista identitate intre condițiile de munca invocate de către reclamant prin indicarea punctelor 33, 34 și 38 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990 și cele ale punctului 160 din același act normativ, reținute de către instanța. Pe de alta parte, apelanta susține că în Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, la punctul 34 - distinct de cel invocat de reclamant, sunt prezentate activități care se încadrează în grupa a II-a de munca și care au legătura cu producția de rulmenți, industrie în care a lucrat reclamantul, fără însă că acesta sa fi prestat efectiv activitățile reglementate. Or, în condițiile în care prin dispoziții legale au fost indicate activitățile privind producția de rulmenți care sunt considerate a fi încadrate în grupa a II-a de munca, iar reclamantul indica activități asimilate celor de la punctele 33, 34 și 38 din Ordinul nr. 50/1990, apelanta consideră că soluția instanței de a constata ca acesta a prestat activitatea în condițiile punctului 160 privind producția materialelor de construcție, este netemeinică.

O alta critică vizează faptul că instanța de fond constată că reclamantul a lucrat în condițiile grupei a II-a de munca, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160, însă la data publicării în Monitorul Oficial, Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 avea doar 130 de puncte, iar ulterior a fost completat prin Ordinul nr. 100/1990, adăugându-se punctele 131-138, și prin Ordinul nr. 125/1990, s-a adoptat lista locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale stabilita conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, lista care la Anexa 2 prevede un număr de 142 de puncte.

Susține apelanta că atât timp cât în Monitorul Oficial nu a fost publicata nicio modificare a Ordinului nr. 50/1990, nici măcar Ordinele nr. 100/1990 și nr. 125/1990, aceste modificări nu pot fi considerate a fi intrat în vigoare și a fi aplicabile.

Conform prevederilor constituționale - art. 84 din Constituția din 1986, art. 78 din Constituția din 1991 și art. 78 din Constituția din 2003, actele cu caracter normativ se publica în Buletinul sau Monitorul Oficial, nepublicarea atrăgând inopozabilitatea dispozițiilor. Având în vedere faptul ca în Monitorul Oficial nu s-a publicat niciun act cu caracter normativ prin care s-a completat Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, apelanta consideră că nu se poate reține ca acestea ar fi aplicabile, cu atât mai mult cu cât punctul 160 din Anexa vizează condiții de munca din întreprinderi din industria materialelor de construcții.

În acest sens, a statuat și Curtea de Apel București prin Decizia nr. 5154/2011 "dacă în perioada ulterioară emiterii Ordinului nr. 50/1990, Ministerul Transportului, ca organ al administrației centrale pentru transportul CER., a făcut demersuri pentru evaluarea locurilor de muncă din ramura respectivă de activitate și a obținut avizele necesare de la Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii pe baza determinărilor de noxe, fiind emis un ordin în favoarea acestei categorii profesionale și completată anexa cu grupa I de muncă cu aceste puncte 123 și 124, respectiva reglementare nu poate fi aplicată decât celor cărora le era destinată."`

Aceasta interpretare, în sensul ca activitățile prevăzute în anexe sunt de stricta interpretare, și nu pot fi aplicate prin asimilare, este susținuta și de dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, conform cărora "beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2".

Învederează apelanta că din aceasta reglementare reiese ca nu orice persoana care este în activitate beneficiază de aceasta încadrare, fiind necesar ca persoana care solicita încadrarea sa lucreze la locurile de munca și sa presteze activitățile prevăzute în anexe.

Astfel, este necesar îndeplinirea cumulativa a trei condiții cumulative, prima vizând locul de munca, a doua vizând activitatea, iar a treia, și cea mai importanta, sa fie prevăzute în anexe, atât locul de munca cât și activitatea. Pe cale de consecința, simplul fapt ca o persoana desfășura activități în cadrul unei întreprinderi din industria materialelor de construcții, nu însemna ca aceasta era încadrata neapărat în grupa a II-a de munca, la fel cum daca o persoana lucra în condiții de umiditate, noxe sau alte medii nocive, dar nu ________________________ industria materialelor de construcții, nu era încadrată automat în aceasta grupa. Daca legiuitorul ar fi dorit ca aceasta grupa sa se aplice tuturor persoanelor care au desfășurat activități în condiții similare atunci nu prezintă niciun raționament indicarea industriei, în speța cea a materialelor de construcții.

Mai mult, din compararea prevederilor punctului 25 din Anexa 1 ("Activitatea din turnătoriile de fontă, oțel sau neferoase cu producție industrială continuă în care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala de turnare Turnătoria Uzinei Independența Sibiu unde se execută și turnarea tuburilor din fontă la groapa de turnare. Turnătoria nr. 1 de la I.U.G. Progresul B_____ Turnătoria de neferoase de la Metrom B_____ și Laromet București") cu cele ale punctului 22 din Anexa 2 ("Activitatea din turnătoriile de fontă, otel sau metale neferoase, cu producție industrială continuă ale căror operații de dezbatere sau curățare a pieselor se execută în ateliere complet separate, amplasate în afara halei, precum și la melanjoarele din oțelăria Topirea, fabricarea și concentrarea metalelor neferoase, fabricarea litoponului și a oxidului de zinc.") se poate observa că diferența dintre încadrarea în grupa I sau în grupa a II-a este data de locul unde se desfășoară activitățile, iar acest principiu este la fel de just și în diferențierea dintre acordarea unei grupe de munca sau nu.

În opinia apelantei, atât timp cât activitatea sau locul prestării muncii nu sunt indicate efectiv în Anexa 2, nu se pot acorda grupe prin asimilare.

O ultima critică adusa soluției pronunțate de instanța de fond vizează cheltuielile de judecata la care pârâta a fost obligată către reclamant.

Susține apelanta că potrivit dispozițiilor art. 456 din Codul de procedura civila, partea care pierde procesul poate fi obligată sa plătească celeilalte părți cheltuielile de judecata, insa numai daca au fost solicitate. În speță, astfel cum se poate observa din cererea introductivă și din cererea de completare, reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata, iar ulterior primului termen orice modificare se putea face numai cu acordul tuturor pârtilor, conform dispozițiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Având în vedere că până la primul termen de judecată reclamantul nu a modificat cererea, în sensul solicitării cheltuielilor de judecată și față de lipsa acordului pârâtului privind modificarea acțiunii în sensul adăugării capătului privind cheltuielile de judecata, apelanta apreciază că instanța nu putea acorda aceste cheltuieli. Mai mult decât atât, partea care a pierdut procesul, care a căzut în pretenții, poate fi obligata la suportarea cheltuielilor de judecata, or, astfel cum reiese și din dispozitivul sentinței apelate, nu se poate reține că pârâta a pierdut procesul, deoarece în sarcina acesteia nu s-a născut nicio obligație.

În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecata, în principal ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

O primă nemulțumire formulată de apelantă prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că, în mod eronat s-a respins excepția lipsei calității sale procesual pasive, deși ea nu este succesoarea în drepturi a fostei societăți angajatoare, ci doar deținătoarea arhivei acesteia.

P___ cererea adresată instanței, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta (deținător al arhivei pentru unitatea ______________________) să se constate că a lucrat în meserii și locuri de muncă care se încadrează în grupa a II-a în procent de 100%, urmând să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens.

În speța de față, având în vedere funcțiile deținute de reclamant în intervalul în care a lucrat la ______________________, condițiile de lucru existente, factorii de risc, precum și dispozițiile legale incidente pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză de C_____ Haritina prin sentința atacată instanța de fond a reținut că reclamantul beneficiază de grupa II de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx01 și, pe cale de consecință a obligat pârâta să elibereze adeverință reclamantului în acest sens.

Calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere, puterea de a acționa în instanță, justificată de un interes personal și direct. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin actul de investire al instanței, iar ea se determină după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cursul cererii de chemare în judecată.

În acest sens, potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă trebuie să rezulte din identitatea dintre pârâta chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, iar instanța reține că, în speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtei este justificată.

Conform art. 29 din Legea nr. 16/1996 republicată, creatorii ori deținătorii de documente sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligați să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, certificate, adeverințe, copii și extrase de pe documentele pe care le creează ori le dețin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art. 13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.

O atare obligație a deținătorului de arhive de a elibera adeverințe în astfel de situații rezultă și din interpretarea prevederilor Ordinului nr. 590/15.09.2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care privește aprobarea procedurii vizând modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri încadrate în grupele I și II de muncă , potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie conform Legii nr. 19/2000.

Conform art. 1 din acest act normative cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.

În continuare în art. 4 se menționează că angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe are le întocmesc și le eliberează, în art. 5 stipulându-se că în înțelesul prezentului ordin, prin deținător de arhivă se înțelege persoana juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi și elibera adeverința prevăzută în anexă.

În cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că Întreprinderea de Rulmenți SA Slatina, intrat în faliment prin sentința nr. 1278/04.09.2003 pronunțată de Tribunalul O__, procedura falimentului a fost închisă prin sentința nr. 33/2011 pronunțată de aceeași instanță și, drept urmare, societatea a fost dizolvată și radiată, pierzându-și astfel personalitatea juridică..

Întrucât angajatorul a fost radiat din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O__, conform sentinței nr. 33/17.01.2011 (filele 36-38) a Tribunalului O__, arhiva acestuia a fost preluată de pârâta „Z_____” S.R.L. Slatina, în baza contractului de depozitare încheiat la 15.11.2010 cu lichidatorul societății _________________.

În condițiile în care apelanta din prezenta cauză este deținătoarea arhivei fostei societăți angajatoare, Curtea în raport de dispozițiile legale menționate în precedent, consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta justifică , în speță, calitate procesuală pasivă, situație în care criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate și urmează a fi respinse.

O altă nemulțumire a apelantei vizează acordarea grupei II de muncă reclamantului pentru intervalul în care acesta și-a desfășurat activitatea la unitatea pârâtă.

Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.

Referitor la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, în art.6 din acest act normativ s-a stipulat că această operație se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)

Art.7 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Cert este că în ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă nu se realizează de conducerea unității, sau nominalizarea realizată este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale incidente, probele administrate și condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurată de acesta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv în ce procent.

Ordinul nr. 50/1990 reglementează acordarea grupelor de muncă prin prisma criteriilor constând în activitatea desfășurată, condițiile de muncă, categoriile de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.

În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate mașini unelte, sisteme de producție, s-a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul secției rectificare, în meseria de rectificator,în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx90 și în funcția de maistru în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx01.

În meseria de rectificator reclamantul a realizat operațiuni de rectificare pe mașina de rectificat, precizându-se de către expert că operațiunea de rectificare poate fi asimilata operațiunii de șlefuire/lustruire a suprafețelor pieselor pentru ca are rolul de netezire a suprafețelor acestora prin șlefuirea cu pietre abrazive, operațiune ce se poate încadra la art. 34 alin 4 „...șlefuire și lustruire a pieselor din metale feroase și neferoase" din Anexa II a Ordinului 50/1990 republicat.

A învederat expertul că în funcția de maistru în cadrul secției Rectificare peste 70% din timp era necesară prezența acestuia în hala de producție pentru urmărirea procesului tehnologic și/sau supravegherea activității locurilor de muncă, aflându-se în aceeași atmosferă de lucru/condiții ca și personalul încadrat, între locurile de muncă neexistând pereți despărțitori.

În analiza activității expertul a avut în vedere că în instalația de ungere a mașinilor de rectificat se utilizau lichide de răcire (uleiuri de răcire) cu tripla acțiune: de răcire, de curățare și de ungere. Din emulsii, cât și din uleiul de răcire la temperatura creata datorita încălzirii se degajau vapori de ulei și de alți poluanți. Aceștia conțineau componenți care erau incluși în categoria PCB (bifenili policlorurati) și a fost posibila prezenta acestora în hala de lucru. Prezenta condițiilor nocive în cadrul halei secției Rectificare în care a lucrat și reclamantul, în opinia expertului, a fost confirmată de acordarea sporului pentru condiții nocive , ceea ce a permis încadrarea locurilor de munca din cadrul acestei secții la punctul 160 a Anexei II a Ordinului 50/1990 republicat „ Personalul de la locurile de munca sau activitățile cu condiții de munca nocive...în...executarea de carcase ... metalice".

De asemenea din operațiunea de așchiere fină realizată pe mașinile de rectificat puteau rezulta pulberi fine, inclusiv din uzura pietrelor abrazive, pulberi ce puteau fi antrenate de viteza mare a pietrelor abrazive în atmosfera de lucru, nefiind reținute toate de emulsie.

P___ urmare, în baza temeiurilor de drept aplicabile speței, bazându-se pe propria convingere rezultată din analizarea situației de fapt raportată la documentele puse la dispoziție de părți, expertul a concluzionat că reclamantul este îndreptățit a i se recunoaște grupa a II-a de muncă, după cum urmează:

- în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx90 - cât a avut meseria de rectificator la Secția Rectificare, conform art. 3 și art. 5 punctele 34 alin 4 și 160 ale Anexei II ale Ordinului 50/1990 republicat, în procent de 100% din timpul efectiv de munca (100% din timp executa operațiuni de rectificare);

- în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx01 cât a deținut funcția de maistru la secția Rectificare, conform art. 3 și art. 5 punctul 160 al Anexei II ale Ordinului 50/1990 republicată, în procent de 100% (ca maistru în peste 70% din timp era necesara prezenta acestuia în hala pentru urmărirea procesului tehnologic și/sau supravegherea activității locurilor de munca, aflându-se în aceeași atmosfera de lucru /condiții ca și personalul încadrat, intre locurile de munca neexistând pereți despărțitori), astfel încât erau îndeplinite condițiile în conformitate cu art. 3 și 7 al Ordinului 50/1990.

Poz. 34 alin. 4 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990 se referă la activitatea de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din metale feroase și neferoase, iar poz. 160 vizează „ personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive…”.

Având în vedere aceste considerente, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile și de specificul activității pârâtei, Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile apelantei și în mod legal instanța de fond a dat eficiență în ceea ce îl privește pe reclamant, raportului de expertiză efectuat de C_____ Haritina, stabilind că acesta este îndreptățit a i se recunoaște grupa a II-a de muncă.

O alta critică formulată de apelantă s-a referit la faptul că instanța de fond a constatat că reclamantul a lucrat în condițiile grupei a II-a de munca, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160, însă la data publicării în Monitorul Oficial, Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 avea doar 130 de puncte, ulterior a fost completat prin Ordinul nr. 100/1990, adăugându-se punctele 131-138, și prin Ordinul nr. 125/1990, s-a adoptat lista locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale stabilita conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, lista care la Anexa 2 prevede un număr de 142 de puncte, însă atât timp cât în Monitorul Oficial nu a fost publicata nicio modificare a Ordinului nr. 50/1990, nici măcar Ordinele nr. 100/1990 și nr. 125/1990, aceste modificări nu pot fi considerate a fi intrat în vigoare și a fi aplicabile.

În literatura de specialitate s-a menționat că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții. Anexele 1 și 2 ale acestuia, constituie o enumerare a unor activități ce cuprind în fapt mai multe meserii și, în acest sens, a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 258/20.09.2004 a stabilit ca acestui act normativ, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițiala a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

În opinia instanței supreme o atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menita sa elimine inconsecventele și inechitățile existente, iar a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna sa se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egala și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de munca, indiferent de perioada în care au lucrat.

În atare situație, în raport de argumentele expuse anterior, ținând cont de prevederile Ordinului nr.50/1990, instanța apreciază că în mod legal a fost admisă acțiunea reclamantului cu privire la acordarea grupei II de muncă, iar criticile formulate de pârâtă prin calea de atac promovată sub acest aspect, apar ca nefondate și vor fi respinse ca atare.

O ultimă critică formulată de apelantă se referă la faptul că deși reclamantul atât prin acțiunea introductivă, cât și prin cererea completatoare nu a cerut cheltuieli de judecată, în mod eronat instanța le-a acordat pe baza solicitării formulate la ultimul termen de judecată, deși era vorba de o modificare a acțiunii sub acest aspect și era necesar acordul său expres.

Conform art. 452 NCPC partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că partea trebuie să formuleze cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecată întrucât acestea nu se acordă din oficiu și că este ținută să dovedească existența și întinderea lor. Textul aduce și o precizare cu privire la momentul limită până la care partea este în drept să administreze probe referitor la cheltuielile de judecată pretinse în proces, și anume până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Pe de altă parte art. 453 NCPC stipulează că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Analizând coroborat conținutul celor două texte expuse în precedent rezultă că dacă dovada existenței și întinderii cheltuielilor se poate face până la data închiderii dezbaterilor nimic nu împiedică partea să formuleze solicitarea de acordare a cheltuielilor până la acest moment.

În cauză, solicitarea de acordare a cheltuielilor realizată cu ocazia acordării cuvântului în fond nu reprezintă o modificare a acțiunii introductive , în sensul art. 204 NCPC, care să necesite acordul părților pentru a putea fi formulată.

Instanța de fond corect a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art.453 NCPC. reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului demers judiciar și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile admiterii pretențiilor reclamantului.

Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.

Deși apelanta se află în culpă procesuală, instanța urmează să respingă solicitarea intimatul privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței și cuantumului acestora potrivit art. 452 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta ________________” S.R.L., cu sediul în Slatina, ___________________, ____________, _______________ împotriva sentinței civile nr.723 pronunțată la 15 iunie 2015 de Tribunalul B____, în contradictoriu reclamantul P___ S_____, domiciliat în ___________________________, județ B____ și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură C______ F_____, cu sediul în mun. B____, ______________________. 16 K, __________________.

Respinge cererea intimatului privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2015.

Președinte, Judecător,

M_____ I______ G____ V_______ G_______

Grefier,

J___ Părcălăbescu

Red. GV

Tehnored.PJ

4 ex /04.11.2015

j.f. N______ M______

d.f. XXXXXXXXXXXXX Tribunalul B____

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120