Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
2562/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SENTINTA CIVILĂ NR. 2562

Ședința publică din data de 07.10.2015

PREȘEDINTE – M______ N______

ASISTENTI JUDICIARI – M_____ F______

- C_______ G______

GREFIER – C_________ R_____


Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în constatare, formulată de reclamanta reclamantul C______ I__, domiciliat în Ploiești, ______________________, _____________, ______________________ în contradictoriu cu pârâta ____________________ PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, _____________________, nr. 25, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul reprezentat de av. E_____ M_______ și pârâta, reprezentată de avocat G________ D____

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus raportul de expertiză în specialitatea tehnică organizarea muncii, salarizare ce urmează a fi întocmit de expertul A____ C_____, nu s-a depus dovada achitării onorariului de expert, însă s-a depus cerere formulată de expert prin care solicită acordarea unui termen de judecată față de lipsa dovezii de achitare a onorariului de expert.

La solicitarea instanței av. E_____ M_______ arată că a comunicat reclamantului că are de achitat onorariul de expert în cuantum de 600 lei potrivit încheierii de ședință de la termenul de judecată din 6.07.2015, însă de la acea dată nu a mai luat legătura cu acesta.

Tribunalul ia act de susținerile apărătorul reclamantului și pune în discuția părților decăderea reclamantului din proba încuviințată.

Apărătorul reclamantului arată că nu se opune decăderii reclamantului din proba încuviințată.

Pârâta prin apărător solicită decăderea reclamantului din proba cu expertiză încuviințată față de nerespectarea obligațiilor dispuse de instanță de achitare a onorariului de expert.

Tribunalul decade reclamantul din proba cu expertiză în specialitatea tehnică organizarea muncii, salarizare ce urmează a fi întocmit de expertul A____ C_____ față de neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță la termenul de judecată din 6.07.2015 de achitare a onorariului de expert în cuantum de 600 lei.

Pe rând părțile prin apărători arată că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile părților, prin apărători în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 244 C.pr.civ. coroborat cu disp.art. 392 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile mai întâi asupra excepției inadmisibilității acțiunii și apoi asupra fondului cauzei.

Reclamantul, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței respingerea atât a excepției inadmisibilității cât și a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta prin apărător solicită instanței admiterea excepției inadmisibilității acțiunii conform mențiunilor detaliate în întâmpinare, iar pe fond respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 394 alin. 1 C.pr.civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile.

T R I B U N A L U L


Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 30.01.2015, reclamantul C______ I__ a chemat în judecată pârâta S.C. T_____ Romanaia SA, solicitând ca instanța prin hotărârea ce va pronunța să se constate ca in perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx10 a fost angajatul paratei si a lucrat efectiv in conditii speciale de munca solicitand si eliberarea unei adeverințe de către parata din care să rezulte, conform probatoriilor ce le va administra în cauză că trebuia să beneficieze de conditii speciale de munca.

Reclamantul a susținut că din studierea cârtii sale de muncă anexată cererii rezultă cele afirmate de către el și mai ales, dacă se va încuviința proba cu expertiză tehnică specialitatea organizarea muncii-salarizare, acest lucru va rezulta în urma verificărilor efectuate de către expertul desemnat.

De asemenea, reclamantul a solicitat recunoașterea drepturilor rezultate din Legea nr.226/2006 si art.1 si 13 din HG nr.559/1990 si art.1 pct.2 din HG nr.456/1990 și eliberarea de către parata a unei adeverințe din care să rezulte acest lucru.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că a fost angajatul pârâtei în calitate de strungar ,CTC-ist si sef de echipa , conform cărții de muncă anexate cererii de chemare în judecată.

În continuare, reclamantul a susținut că obiectul de activitate al societății era producerea diferitelor bunuri, cum ar fi, piese forjate,rulmenti de dimensiuni mari cat si alte bunuri care s-au produs de-a lungul timpului în condiții foarte grele datorită faptului că societatea a rămas cu o infrastructură veche compusă din felurite hale metalice foarte mari și înalte, alte depozite și ateliere care nu erau ventilate și nici încălzite iarna.

De asemenea, reclamantul a susținut că producerea și prelucrarea acestor bunuri se făcea în condiții de toxicitate și periculozitate majoră fiind supuși în mod direct la noxe, pulberi metalice, sănătatea generală a salariatilor.

Mai mult, reclamantul a susținut că aceste situații de fapt periculoase și vătămătoare pentru sănătatea sa sunt cunoscute și pot fi probate prin orice mijloc de probă, dar mai ales pot fi constatate de expertul specialist organizarea muncii.

În continuare, reclamantul a indicat perioada în care a lucrat în cadrul societății pârâte, respectiv 01.04.xxxxxxxxxxxxx10 in functia de strungar,CTC-ist si sef echipa.

Totodată, reclamantul a susținut că pentru niciuna din aceste perioade nu a beneficiat de prevederile dispozitiilor legale mentionate , deși a prestat activitățile specifice muncii de strungar,CTC-ist si sef echipa în condiții vătămătoare care sunt prevăzute în actele normative mentionate.

În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a formulat-o în sensul de a benefica de prevederile Legiinr.226/xxxxxxxx si art.1 si 13 din HG nr.559/1990 si art.1 pct.2 din HG nr.456/1990 datorită condițiilor învederate care vor fi confirmate și de raportul de expertiză.

În dovedirea cereri, reclamantul a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de proba cu expertiză tehnică specialitatea mașini unelte.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta S.C. T_____ S.A., în temeiul art. 205-208 C. pr. civilă a formulat întâmpinare, prin care invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de faptul ca prezenta actiune este actiune in constatare ,subsidiara actiunii in realizare ,si apare ca inadmisibila in conditiile in care exista posibilitatea ca partea sa poate cere realizarea dreptului pe alte cale ceruta de lege.

Pe fondul cauzei se solicita respingerea actiunii ca neintemiata intrucat pe de o parte incadrarea locurilor de munca in conditii se poate face doar in temeiul art.3 din HG nr.261/2001 privind criteriile si metodologia de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale,iar pe de alta parte parata a respectat prevederile acestui act normativ obtinand Avizul nr.8/21.12.2001 emis de ITM Prahova,valabil pana la data de 31.12.2003 ,aviz care dispune insa incadrarea doar in locuri deosebite de munca si doar pentru activitatile din Sectiile Forja si Tratament Termic Secundar,reclamantul nefiind incadrat in aceste sectii,nici activitatea si nici locul de munca unde si-a desfasuarat acesta activitatea neregasindu-se printre cele avizate de ITM.

În dovedirea celor solicitate mai sus, pârâta a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

În drept, pârâta a invocat disp. art. 205-208 Cod.proc.civ.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și cu expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare ,in vederea efectuarii raportului de expertiza fiind desemnata expert tehnic A____ C_____

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii formulata de parata motivat de faptul ca prezenta actiune este actiune in constatare ,subsidiara actiunii in realizare ,si apare ca inadmisibila in conditiile in care exista posibilitatea ca partea sa poate cere realizarea dreptului pe alte cale ceruta de lege,instanta apreciaza ca aceasta exceptie nu este o veritabila exceptie ,vizand aspecte legate de fondul cauzei,intrucat desi parata a mentionat ca prezenta cauza este o actiune in constatare nu a precizat care sunt caile legale prin care reclamantul i-si poate realiza dreptul,iar de de alta parte ,prin intampinare ,pana la primul termen de judecata avea posibilitatea sa mentioneze ,in masura in care considera indrepatite pretentiile reclamantului ca i-i elibereaza adeverinta solicitata ,in fapt o”realizare a dreptului,,fara alte pretentii privind eventuale cheltuieli de judecata solicitate de reclamant.

De altfel ,art.34 alin 5 din Codul Muncii legifereaza obligativitatea eliberarii de documente ce atesta activitatea desfasurata de acesta ,la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat ,insa chiar si in lipsa acestei cereri ,pe durata desfasurari litigiului unitatea avea posibiliatea sa emita adeverinta solicitata ori sa respinga cererea reclamantului formulata pe calea prezentului litigiu.

Pe fondul cauzei se constata ca prin Incheierea din data de 06.07.2015,instanta a desemnat prin tragere la sorti ca raportul de expertiza sa fie intocmit de expert A____ C_____ , prin avocatul ales reclamantului i-a fost adusa la cunostinta aceasta obligatie ,sub sanctiunea decaderii din proba insa fata de sustinerile expertului ca pana la data de 07.10.2015 ,onorariul de expertiza fixat nu a fost fixat instanta decade din proba cu expertiza reclamantul.

In aceasta situatie ,intrucat potrivit disp.331 alin3C.Pr.civ reclamantul nu a facut proba depunerii onorariului la care a fost obligat in termen de 5 zile de la data numiri expertului prin incheierea din 06.07.2015 fapt constatat la termenul din 07.10.2015 ,la 3luni de zile de la data la care a luat la cunostiinta de aceasta obligatie ,si vazand dispozitiile art.184 C.Pr.Civ.,instanta decade reclamantul din proba cu expertiza solicitata si incuvintata de instanta.

Tribunalul apreciaza ca potrivit celorlalte probe solicitate de reclamant ,in speta proba cu inscrisuri ,pretentiile reclamantului nu sunt dovedite,motiv pentru care instanata respinge actiunea ca neintemeiata.

Privitor la cheltielile de judecata solicitate de parata .potrivit art452 C.Pr.civ.,parata nu a facut dovada existentei si intinderii acestor cheltuieli,motiv pentru care acesta cerere va fi respinsa ca neintemeiata.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:



Respinge acțiunea actiunea formulata de reclamantul C______ I__, domiciliat în Ploiești, ______________________, _____________, ______________________ în contradictoriu cu pârâta ____________________ PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, _____________________, nr. 25, județul Prahova ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova

Pronuntata in sedinta publica azi,07.10.2015



PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

N______ M______ G______ C_______ F______ M_____

Fiind plecata din instanta

semneaza presedintele completului

GREFIER

C_________ R_____



O.D.C.P.5595/4ex/ red /tehnored F.M./ 07.11..2015








Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025