R O M Â N I A
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL A___
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1585/2012
Ședința publică de la 26 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ G_____ - președinte Secția I Civilă
Asistent judiciar S________ N____
Asistent judiciar M____ P____
Grefier A___ F_____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B_____ G_______ în contradictoriu cu pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII A___.
Obiect cauză - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță consilier juridic I____ Z______, pentru pârâtă, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C___ Județeană de Pensii A___.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepției ca fiind întemeiată și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A___ sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul B_____ G_______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII A___ ca, prin hotărâre judecătorească:
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în perioada 01.12.xxxxxxxxxxxxx82 și în perioada 01.12.xxxxxxxxxxxxx91, a lucrat la SMA JIDVEI, în calitate de mecanic agricol, 80% din timpul efectiv lucrat fiind lucrări apreciate ca fac parte din grupa a II-a de muncă. Felul muncii desfășurate în conformitate cu încadrarea avută se regăsea în ordinul 50/1990, anexa 2, iar în prezent sunt specificate prin Legea 19/ 2000. De asemenea arată faptul că prin activitatea desfășurată în cadrul societății în condiții deosebite este evident că sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea grupei a II-a de muncă.
În perioada 16.02.xxxxxxxxxxxxx82 a fost încadrat ca mecanic agricol la IAS JIDVEI, unde a desfășurat activitate specifică grupei a II-a de muncă, 80% din timpul efectiv lucrat fiind lucrări apreciate ce fac parte din grupa a II-a de muncă.
În perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx87 a fost încadrat ca mecanic agricol la CAP BIIA, unde a desfășurat activitate specifică grupei a II-a de muncă, 80% din timpul efectiv lucrat fiind lucrări apreciate ce fac parte din grupa a II-a de muncă.
În perioada 21.02.xxxxxxxxxxxxx96 a fost încadrat ca mecanic agricol la S.C. AGROMEC S.A. JIDVEI, unde a desfășurat activitate specifică grupei a II-a de muncă, 80% din timpul efectiv lucrat fiind lucrări apreciate ce fac parte din grupa a II-a de muncă.
Lucrările efectuate în câmp în arșiță, în ploi, vânt și vreme rea, precum și aplicarea tratamentelor fitosanitare cu diverse substanțe nocive pe care le-a preparat și apoi le-a pulverizat pe sol sau pe culturile deja existente au făcut condițiile în care lucra improprii si încadrabile în grupa a II-a de muncă.
Astfel potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru.
Menționează faptul că toate aceste cerințe legale sunt cuprinse și în Legea 19/2000.
În drept își întemeiază acțiunea pe prevederile Ordinului 50/1990, Legea 19/2000 și Legea 263/2010.
Pârâta a formulat întâmpinare(f.27), prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, pentru următoarele motive:
Conform petitului acțiunii reclamantul solicită constatarea faptului că a desfășurat activitate în condiții grupei a II-a de muncă în perioadele în care la lucrat la SMA Jidvei, S.C. AGROMEC S.A. JIDVEI, IAS Jidvei și CAP BIIA.
Reclamantul nu este pensionar al sistemului public de pensii și prin urmare nu există nici o identitate între pârâtă și cel care pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății.
Responsabilitatea constatării condițiilor de muncă revenind angajatorului, consideră prematur introdusă prezenta acțiune față de instituția pârâtă.
C___ Județeană de Pensii A___ nu are rolul de a încadra instituțiile angajatoare într-o anumită categorie și cu atât mai mult de a stabili încadrarea unui loc de muncă într-o anumită categorie de condiții deosebite (grupa I de muncă) sau speciale.
Mai mult, potrivit pct.1 din Procedura de întocmire și eliberare a adeverințelor conform Ordinului 590/15.09.2008 „Cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz”.
Adeverințele trebuie eliberate potrivit Anexei 14 din Normele de aplicare a L. 263/2010.
Urmare acestor aspecte solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință respingerea acțiunii.
În drept, pârâta a invocat art. 118 din Codul de procedură civilă.
Prealabil analizării acțiunii formulate Tribunalul se va pronunța potrivit art. 137 Cod procedură civilă asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C___ Județeană de Pensii A___, excepție invocată de pârâta C___ Județeană de Pensii A___ prin întâmpinare pe care o va admite ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul solicită constatarea faptului că a desfășurat activitate în condiții grupei a II-a de muncă în perioadele în care la lucrat la SMA Jidvei, S.C. AGROMEC S.A. JIDVEI, IAS Jidvei și CAP BIIA.
C___ Județeană de Pensii A___ nu are rolul de a încadra instituțiile angajatoare într-o anumită categorie și cu atât mai mult de a stabili încadrarea unui loc de muncă într-o anumită categorie de condiții deosebite (grupa I de muncă) sau speciale (grupa a II-a de muncă), responsabilitatea constatării condițiilor de muncă revenind angajatorului.
Potrivit pct.1 din Procedura de întocmire și eliberare a adeverințelor conform Ordinului nr. 590/15.09.2008 „Cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz”.
Mai mult, reclamantul nu este pensionar al sistemului public de pensii și prin urmare nu există nici o identitate între pârâtă și cel care pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății.
Față de aceste considerente, Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C___ Județeană de Pensii A___ și în consecință:
Va respinge acțiunea formulată de reclamantul B_____ G_______ împotriva pârâtei C___ Județeană de Pensii A___.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale invocată de către pârâtă.
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul B_____ G_______, domiciliat în loc. Ș___, _________________, jud. A___ împotriva pârâtei C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII A___, cu sediul în loc. A___ I____, _____________________________. 61, jud. A___.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.06.2012.
Președinte, D______ G_____ - președinte Secția I Civilă |
Asistent judiciar, S________ N____ |
Asistent judiciar, M____ P____ |
|
Grefier, A___ F_____ |
|
Red. G.D.
Tehnored. A.F. 4 ex.
A.F. 26 Iulie 2012