ROMÂNIA

TRIBUNALUL C____ S______

REȘIȚA

SECȚIA I CIVILĂ

COMPLET SPECIALIZAT - CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 154

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Completul de judecată alcătuit din:

PREȘEDINTE : BĂLĂUNȚESCU V____ R_____, judecător

ASISTENȚI JUDICIARI : Z____ C_______ M_____

R____ LETIȚIA C______

GREFIER : C____ I_____

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta C______ M______ împotriva pârâtei S.C. T__ S.A. Reșița, având ca obiect acțiune în constatare, completare carnet de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, prezentă reclamanta, asistată de av. Matuscha H______, prezent martorul D__ Costanțu, lipsă pârâta.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

După ce s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 319 alin.1, alin.2 alin. 3 noul cod de procedură civilă, și potrivit dispozițiilor art. 321 noul cod de procedură civilă, procedează la audierea martorului prezent, a cărui declarație se consemnează în scris, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 392 noul cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului acordând cuvântul părții prezente.

Reprezentantul reclamantei, av. Matuscha H______ solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precizată, respectiv să se constate că reclamanta în perioada menționată în acțiunea introductivă a desfășurat activitate corespunzătoarea grupei a II-a de muncă în procent de 100% și să se efectueze mențiune corespunzătoare în carnetul de muncă; fără cheltuieli de judecată.

În baza dispozițiilor art. 394 alin. 1 noul cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra litigiului de muncă de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C____ S______, cu nr. XXXXXXXX/29.10.2014, așa cum aceasta a fost precizată ulterior, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta S.C. T__ S.A. Reșița solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța. să se constate faptul că, în perioada 22.05.1979 – 05.06.1992, a desfășurat activitate în cadrul pârâtei ce se încadrează în grupa a II-a de muncă 100%, și să se dispună obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajată, la societatea pârâtă, în funcția de contabil, în perioada 22.05.1979 – 05.06.1992 desfășurându-și activitatea în aceleași condiții cu alte categorii de angajați încadrați la grupa I și grupa a II-a de muncă, în condiții periculoase, nocive, grele, cu pericol de accidentare și îmbolnăviri profesionale. S-a arătat că, în conformitate cu prevederile pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupa II de muncă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Ordinului nr. 50/1990.

Față de acțiunea formulată de reclamantă, pârâta nu a formulat „Întâmpinare”.

În cauză, s-au administrat probe cu înscrisuri certificate, respectiv copia carnetului de muncă ________. nr. xxxxxxx (filele 5-11 dosar), Adeverința nr. 3074/2014 (fila 12 dosar), Adeverința nr. 3075/2014 (fila 13 dosar), precum și proba testimonială, material probator din analiza căruia, instanța reține în fapt, următoarele:

Reclamanta a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte, în perioada 22.05.1979 – 05.06.1992, în funcția de ,,contabil principal,, la Secția Laminoare, așa cum rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă, pozițiile 1-18, precum și din Adeverința nr. 3074/2014. Pentru activitatea desfășurată în cadrul pârâtei, fostă CSR, reclamanta a fost încadrată în grupa a III-a de muncă, deoarece natura activității sale a determinat angajatorul să nu o nominalizeze pe reclamantă printre salariații încadrați în grupa I sau a II-a de muncă, astfel cum rezultă din cuprinsul Adeverinței nr. 3075/2014.

În aceste condiții, se poate reține că, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirii Sociale nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care

se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și a II-a de muncă se făcea de către conducătorul unităților, împreună cu sindicatele libere, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea.

De asemenea, potrivit prevederilor alin. 2 de la pct.15, din ordinul menționat, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă începând cu data de 18 martie 1969. Conform prevederilor pct. 8 din același act normativ, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ce revenea fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Astfel, instanța reține că încadrarea activităților sau locurilor de muncă în grupele I și a II-a de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar în cazul respectării prevederilor legale nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile existente în cadrul unităților angajatoare.

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, în vigoare până la data de 31.12.2010, și ale Ordinului Ministrului Muncii nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a activităților desfășurate în grupele I și a II-a de muncă era obligatorie. Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, respectiv de la data de 01.04.2001. După această dată, nu mai există baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupele I și a II-a de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, o persoană și-a desfășurat activitatea în astfel de locuri de muncă, se va face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior acestei date și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive.

Prin urmare, în prezent, angajatorii și deținătorii de arhive nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 1 aprilie 2001, în grupele I și a II-a de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior acestei date, prin adeverințe eliberate conform anexei 14 la Normele de aplicare.

În cauză, instanța constată că societatea pârâtă a nominalizat persoanele beneficiare ale grupelor I și II de muncă, însă reclamanta nu se regăsește printre acestea. În plus, actul administrativ al conducerii prin care au fost nominalizate persoanele beneficiare ale grupei I și II de muncă nu a fost anulat. Totodată, din probatoriul testimonial administrat în cauză, coroborat cu înscrierile din carnetul de muncă rezultă că reclamanta a desfășurat activitate în funcția de contabil principal, la Secția Laminoare, beneficiind de încadrarea în grupa a III-a de muncă. Încadrarea personalului în grupa a II-a de muncă, pentru locurile de muncă enumerate în Anexa 2 la ordin, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, și anume: nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc., precum și de durata timpului efectiv lucrat în aceste condiții, care trebuie să fie de minimum 50% din programul de lucru, atunci când, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile), prevăzute în această grupă, depășește nivelul maxim admis prin Normele republicate de protecție a muncii.

Prin urmare, nu se poate accepta, doar pe baza susținerilor reclamantei și a declarațiilor unui martor, să se dispună încadrarea unui salariat în grupa a II-a de muncă, cu atât mai mult cu cât din declarația martorului audiat în cauză nu rezultă că reclamanta a desfășurat activitate pe o perioadă de cel puțin 50% din programul de lucru în condițiile încadrate, prin Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, pentru a putea beneficia de încadrarea în această grupă de muncă. Simpla împrejurare că reclamanta a desfășurat activitatea specifică funcției sale în secția combinatului, alături de alți angajați care beneficiază de grupa I de muncă, nu atrage automat acordarea acestei grupe de muncă și pentru aceasta. Mai mult, reclamanta a cunoscut faptul că nu beneficiază de grupa a II-a de muncă și, deși legiuitorul a prevăzut facilități pentru beneficiarii grupei a II-a de muncă, a stat în pasivitate fără a contesta în vreun fel grupa de muncă în care a fost încadrată. Faptul că alți salariați ai unității pârâte, au obținut încadrarea în grupa a II-a de muncă prin hotărâri judecătorești, nu este de natură să justifice admiterea acțiunii reclamantei, întrucât instanța de judecată trebuie să se pronunțe prin raportare la probele administrate în fiecare cauză, ținând cont de împrejurările specifice fiecărei cauze.

În cauza ,,Legrand contra Franței,, din 26 mai 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că pronunțarea în procedurile în curs de soluționare a unei soluții reprezentând reviriment de jurisprudență și aplicarea noii soluții într-o procedură pendinte nu încalcă art. 6 privitor la dreptul la un proces echitabil și nici a art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la protecția dreptului de proprietate. Curtea Europeană a reamintit că „exigențele asigurării securității juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la o jurisprudență constantă” (par. 36) și că „evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătățire” (par. 37). Așadar, nici din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o practică judiciară anterioară prin care acțiuni similare cu cea supusă astăzi analizei erau rezolvate diferit, nu conferă reclamantei dreptul de a pretinde admiterea acțiunii sale, în contextul în care această practică s-a schimbat.

Având în vedere cele expuse mai sus, în baza dispozițiilor prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 punctele 1-7, Tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta C______ M______ împotriva pârâtei S.C. T__ S.A. Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta C______ M______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Reșița, _________________, ____________, ____________________ S______, împotriva pârâtei S.C. T__ S.A. Reșița, cu sediul în Reșița, _______________________. 36, Județul C____ S______.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C____ S______.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

BĂLĂUNȚESCU V____ R_____ Z____ C_______ M_____

R____ LETIȚIA C______

GREFIER,

C____ I_____

Red. și tehnodact. B.V.R./24.02.2015

Ex. 4