Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 238/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ I___

Asistent judiciar C______ E____ I____

Asistent judiciar Ș______ I____

Grefier G________ D_____ V______

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S_________ L____ A______ C______ PENTRU P___ C_________ și pe pârât _____________________, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul P___ C_________ asistat de avocat Tâmburescu M_____ lipsă fiind pârâta .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , care învederează că s-au primit relațiile solicitate pârâtei.

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de data introducerii cererii si data predării carnetului de muncă.

Avocat Tâmburescu M_____ pentru reclamant solicită respingerea excepției întrucât prezenta cauză are ca obiect constatarea existenței unui drept imprescriptibil iar termenul de prescripție a fost întrerupt deoarece în anul 2013 reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe din care sa rezulte că activitatea prestată s-a încadrat în grupa a II-a de muncă . Mai solicită suspendarea cauzei în baza art.520 alin.4 C__, până la soluționarea sesizării de către ICCJ cu privire la modul de aplicare și interpretare a dispoziției prev. De art.268 din Codul Muncii, dezlegare de a cărei lămurire depinde soluționarea în fond a prezentei cauze .

Instanța respinge cererea de suspendare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 520 alin. 4 din NCPC și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2015, S_________ L____ A______ C______ PENTRU P___ C_________ a chemat în judecată pârâta _____________________ solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 01.01.1976 – 01.04.1992 se încadrează în grupa II a de muncă, în procent de 100% , conform Ord 50/1990 pct 34 alin 4, Anexa 2.

Reclamantul a arătat că în perioada dedusă judecății a fost angajatul unității pârâte, în funcția de strungar.

În toată această perioadă a desfășurat operații cu materiale de risc foarte ridicat, feroase, neferoase și electroizolante, pulberi de abrazivi de cuarț, manipulare piese grele, emulsii de răcire pe bază de solvenți și uleiuri minerale, în condiții defavorabile de noxe.

Zilnic acesta făcea operații de confecționarea distanțatorilor, găurire, polizare, șlefuire, ajustare, izolare cu azbest a conexiunilor bobinelor, lipire cu rășina si întăritor, împachetări in tabla silicioasa a miezului magnetic, montare de bobine, executare bobine din conducor de Al, izolare cu banda de mica si sticla, cilindri in pânza de sticla pentru bobine.

Reclamantul a susținut că întreaga activitate se desfășura în condiții de temperaturi extreme,iarna fiind foarte frig iar vara foarte cald, in prezenta câmpurilor electromagnetice, gazelor toxice, vaporilor de lacuri, vopsele, diluanți folosiți de muncitorii din aceeași hală.

În drept , acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art 35 din Ord 50/1990 Anexa II poziția 34 și Ordinul 125/1990, , Dec 87/1999 a CCR.

Reclamantul a depus in susținerea cererii, in copie: cartea de identitate, carnetul de munca

Reclamantul a depus la dosar și o cerere de modificare a obiectului cererii,în sensul că a solicitat instanței și obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință din care să rezulte perioada de activitate lucrată în grupa a II-a de muncă.

Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, ci doar a depus un înscris prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de data depunerii acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte, in funcția de strungar, în perioada 01.01.1976 – 01.04.1992 ,așa cum rezultă din carnetul de muncă.

În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar, adică dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.

Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.

Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.

În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul Muncii rep.

Astfel, articolul 268 din Codul muncii, prevede că:

"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

(2) In toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."

Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni, care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.

Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.

Astfel, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât acesta nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.

Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.

În conformitate cu disp. art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului, instanța constatând ca în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut/putea cunoaște neinscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data la data de 28.06.2011, cand i-a fost predat carnetul de munca, întrucât la acea dată reclamantul a luat/ putea lua cunoștință despre înscrierile existente în carnetul de muncă.

Pe de altă parte, trebuie reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

Astfel, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut pentru formularea acțiunii în justiție, a început să curgă de la data de 28.06.2011, și s-a împlinit cu mult înaintea promovării acțiunii (13.10.2015).

Față de cele mentionate, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge cererea principală, ca fiind prescrisă, și, conform principiului accesorium sequitur principale, va respinge si cererea accesorie privind obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în acest sens.

La pronunțarea soluției instanța are în vedere practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel C______, (dosar nr. XXXXXXXXXXXX), precum și necesitatea unificării practicii și la nivelul Tribunalului D___.

Pentru considerentele expuse, instanta urmeaza sa respinga acțiunea precizata.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea precizata formulată de reclamantul P___ C_________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C______, ____________________, ____________ 1, ________________, în contradictoriu cu pârâta _____________________, cu sediul în localitatea Ghercești, ________________________, județul D___.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D___.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2016.

PREȘEDINTE M______ I___

Asistent judiciar C______ E____ I____ Asistent judiciar Ș______ I____

Grefier G________ D_____ V______

Red.Jud.M.I___/Tehnored.M.J_____, M.I.

4 ex/02.02.2016