ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:010.xxxxxx
SENTINȚA CIVILĂ NR. 104
Ședința publică din data de 14.01.2016
Președinte: P____-A____ A____
Asistenți judiciari: F______ M_____
G______ C_______
Grefier: N___ L_______ E____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M____ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură A_____ G_______, cu sediul în Ploiești, ______________________, _________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Prahova, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. XXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat A_____ G_______, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare, care a fost comunicat părților, după care
Tribunalul pune în discuție raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, arată că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare, în raport de care înțelege să-și precizeze acțiunea promovată, precum și că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul ia act că părțile nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare și, constând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, conform concluziilor raportului de expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare și obligării pârâtei la eliberarea adeverinței în acest sens, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.XXXXXXXXXXXXX la data de 02.04.2015, reclamantul M____ C______ a chemat în judecata pârâta ________________ SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a lucrat în locuri de muncă ce impun încadrarea în grupa superioară de muncă, în principal grupa I și, în subsidiar, grupa a II-a, pentru perioada lucrată în unitate, 04.08.xxxxxxxxxxxxxx98, precum și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței cuprinzând grupa de muncă, în conformitate cu hotărârea ce se va pronunța.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei, în perioada 04.08.xxxxxxxxxxxxxx98, ocupând funcțiile de strungar și instalator și, în anumite perioade restrânse, i s-a acordat grupa I de muncă, considerând că este legal să i se acorde grupa I pe întreaga perioadă lucrată, întrucât a lucrat în permanență în aceleași condiții grele.
Totodată, reclamantul a precizat că, în urma apariției noilor reglementari în domeniul asigurărilor sociale (Decretul - Lege nr.68/08.02.1990, Ordinul nr.125/05.05.1990, Ordinul nr.50/05.03.1990), conducerea din acea perioadă a societății pârâte a acordat grupa I sau a II-a de muncă, însă nu tuturor salariaților, cum era legal și corect, ci numai anumitor persoane.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 și art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 actualizat, art. 192 și art.194 din NCPC
În dovedirea pretențiilor sale, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și expertiză în specialitatea organizarea muncii – salarizare.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, privind încadrarea în grupa superioară de muncă.
În motivare pârâta a arătat că, grupele superioare de muncă (I și a II-a) se acordă numai pentru locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale stipulate expres în Anexele 1 și 2 ale Ordinul nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, emise de Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, iar în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, ________________ SA, împreuna cu sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, a încheiat procesul-verbal nr. 3540/28.05.1990, în care au fost menționate, precizate și enumerate limitativ, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa II de muncă.
Având în vedere optica instanțelor de judecată, prin care au fost admise cererile de chemare în judecată care au avut drept obiect acordarea grupelor superioare de muncă, ________________ SA a inițiat o corespondență cu Casa Județeană de Pensii Prahova, prin care și-a arătat disponibilitatea de a încadra salariații în grupele superioare de muncă, luând în considerare hotărârile judecătorești pronunțate și încercarea de a nu se crea discriminare între salariații care au lucrat în condiții similare de muncă, iar prin răspunsul comunicat, Casa Județeană de Pensii Prahova nu a fost de acord cu punctul acesteia de vedere, în sensul că a comunicat faptul că încadrarea într-o grupă superioară de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a realizat anterior datei de 01.04.2001 și numai în baza documentelor întocmite la acea vreme (1977-2000), aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.) sau, în lipsa acestor evidențe verificabile, numai în baza unei sentințe civile definitive care să privească strict angajatul care solicită încadrarea în grupa superioară de muncă, indicând și faptul că precedentul judiciar nu reprezintă izvor de drept.
Altfel spus, în prezent, pârâta nu are temei legal pentru a nominaliza noi categorii de salariați ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 1.04.2001, în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 1.04.2001, prin adeverințe eliberate conform Ordinului MMFES nr. 590/2008, ori prin înscrieri în carnetul de muncă, conform Decretului nr. 92/1976.
Față de aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, cu aplicabilitatea art. 275 C.pr.civ., privind exonerarea sa de orice fel de cheltuieli de judecată, având în vedere că nu a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115-118 C.pr.civ., Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990.
În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și cea cu expertiză în specialitatea organizarea muncii-salarizare, raportul fiind întocmit de expert A____ C_____, cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
La termenul de judecată din data de 14.01.2016, reclamantul, prin apărător, și-a acțiunea, arătând că solicită a se constata că beneficiază de grupa superioară de muncă, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert A____ C_____.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu mențiunile înscrise în carnetul său de muncă aflat, în copie, la filele 10-19, reclamantul M____ C______ și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte ________________ SA, având următoarea rută profesională:
În perioada 04.08.xxxxxxxxxxxxx87, cu meseria de strungar la Secția Mecanica 6;
În perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx92, cu meseria de strungar la Turnatoria O___;
În perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx97, cu meseria de strungar la Turnatoria O___;
În perioada 16.10.xxxxxxxxxxxxx98, cu meseria de strungar, la Turnatoria Fontă.
Din analiza raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii salarizare, întocmit de expert A____ C_____ (filele 38-43 dosar), tribunalul reține că reclamantul a beneficiat de încadrarea în grupa I de munca acordata de pârâtă pentru perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx98, conform poz.25-Anexa 1 la Ordinul 50/1990.
În ceea ce privește Secția Mecanica 6, instanța constată că activitățile desfășurate, specifice au constat în: debitare table si profile din otel, forja, sudura electrica si oxiacetilenica, lăcătușerie construcții metalice, prelucrări mecanice prin așchiere, ajustura, lăcătușerie mecanica, polizare, montaj general, standuri de proba, vopsitorie.
Printre sarcinile de lucru ale reclamantului, expertul desemnat în cauză a enumerat:
•ajustarea prin pilire si polizare a pieselor utilizate la montajul pe subansamble si montajul general;
•ascuțirea sculelor de lăcătușerie utilizate in procesul de montaj;
•autocontrolul pieselor executate;
•curățirea si degresarea pieselor si a subansamblelor in vederea montării;
•montajul pe subansamble si montajul general;
•probe tehnice si tehnologice a lucrărilor executate.
Mediul în care reclamantul a funcționat a fost afectat de următoarele condiții de muncă:
- Noxe existente: pulberi, aerosoli ulei, fum si gaze(oxid de carbon), oxizi de azot, toluen, datorate activităților specifice, locul de munca fiind amplasat permanent deasupra celorlalte activității:
- Microclimat: variații de temperatura in interiorul halei de producție, curenți de aer, ventilație insuficienta, spatii mari de producție si necompartimentate, iluminat insuficient.
- Condiții grele de lucru: lucrul la înălțime, accesul dificil la locul de munca, zgomot, trepidații, suprasolicitare fizica si nervoasa, atenție deosebita.
Referitor la activitatea desfășurată în Turnatoria de Hotel, tribunalul reține că sarcinile de lucru ale reclamantului au fost următoarele:
-prelucrarea prin frezare piese executate din otel, fonta si materiale neferoase, necesare întreținerii si reparării utilajelor din forja;
-ascuțirea sculelor din otel rapid si carbura cu polizorul;
-degresarea pieselor in vederea recondiționării;
-măsurători la piesele executate;
-ajustări, calibrări si rodaje a pieselor executate si recondiționate.
Mediul de lucru al reclamantului a fost caracterizat de:
- Noxe existente: pulberi si gaze(oxid de carbon), valori ce depășesc mult nivelul admis, temperaturi ridicate, diferențe de temperatura in interiorul halei de producție, ventilație subdimensionata
- Condiții grele de lucru: manipulare piese grele si cu temperatura mare(răcite incomplet);
- Riscuri: loviri, striviri si arsuri in manipularea pieselor, zgomot, etc;
Potrivit art. 3 alin.1 din Ordinul nr. 50/1990 “beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.”
În conformitate cu art. 7 din același act normativ “încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.”
Pe baza materialului probatoriu analizat în precedent, luând în considerare sarcinile de muncă, activitățile efectiv realizate și locurile de muncă ale reclamantului, direct legate de procesul de producție, tribunalul consideră că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de Ordinul nr.50/1990 al M.M.O.S., așa cum a fost completat cu avizele ulterioare, coroborat cu anexa nr.II, poziția nr.34, respectiv anexa nr.I poziția nr.25, pentru a fi încadrat în grupă superioară de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, pentru perioadele indicate în acțiunea introductivă, așa cum a fost precizată.
Instanța apreciază ca fiind pertinente argumentele expertului desemnat vizând împrejurarea că Ordinul nr.50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții, Anexele nr. I și II ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii. Nu poate fi ignorat nici faptul că, potrivit actului normativ indicat, încadrarea în grupele I și II de muncă nu era condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Față de toate argumentele expuse, în temeiul prevederilor art.266 codul Muncii, instanța va admite acțiunea formulată și precizată de reclamant în sensul că va constata că beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada 04.08.xxxxxxxxxxxxx87, respectiv de grupa I de muncă pentru perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx92, în procent de 100% din programul de lucru, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit de expert A____ C_____.
Față de soluția ce va fi dată primului capăt de cerere, instanța va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
În baza art.453 Cod prcedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul M____ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură A_____ G_______, cu sediul în Ploiești, ______________________, _________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Prahova, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. XXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxx, și, în consecință:
Constată că reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada 04.08.xxxxxxxxxxxxx87, respectiv de grupa I de muncă pentru perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx92, în procent de 100% din programul de lucru, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit de expert A____ C_____.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverințe în acest sens.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2016.
Președinte, Asistenți Judiciari,
P____ - A____ A____ F______ M_____ G______ C_______
Grefier,
N___ L_______ E____
operator de date cu caracter personal 5595
red. P.A.A./tehnored. S.L.F.
4 ex./25.01.2016