R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
D E C I Z I A NR. 122
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016
Președinte - V___-A_____ P______
Judecător - C_______ - P____ B_____
Grefier - N_______ M________
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta M______ A______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Ploiești, __________________________, ______________, _______________________, împotriva sentinței civile nr. 2117/7.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta _____________________, J XXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, cu sediul în Ploiești, ____________________. 235, județul Prahova.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-reclamantă M______ A______, reprezentată de avocat C_________ L______, din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale ________ nr. xxxxxxx/21.01.2016, lipsind intimata-pârâtă _____________________ Ploiești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat C_________ L______, pentru apelanta-reclamantă M______ A______, depune practică judiciară și arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C_________ L______, având cuvântul pentru apelanta-reclamantă M______ A______, susține oral motivele de apel depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că s-a solicitat încadrarea activității desfășurată de apelantă în cadrul intimatei în grupa I de muncă, având în vedere că aceasta a beneficiat de spor de muncă grea și periculozitate, conform mențiunilor din carnetul de muncă, dar și concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză. Concluziile raportului de expertiză au fost în sensul încadrării activității în grupa I de muncă față de dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, dar și pe baza normelor aplicabile angajatorului. Instanța de fond nu a ținut cont nici de concluziile raportului de expertiză și nici de înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei, cu toate că acestea nu au fost combătute în niciun fel de intimată, activitatea desfășurată încadrându-se în grupa I de muncă.
În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii, admiterea cererii, constatarea că pentru perioadele menționate reclamanta beneficiază de grupa I de muncă, precum și obligarea intimatei să emită adeverință în acest sens. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 12.12.2014, reclamanta M______ A______ a chemat în judecată pe pârâta _____________________, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că în perioadele lucrate în cadrul pârâtei a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%, precum și în condiții speciale de muncă după data de 01.04.2001, iar pârâta să fie obligată să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei în perioadele expres indicate, având funcția de laborant CTC la Secția Carburanți, desfășurându-și activitatea permanent în cadrul acestei secții, în condiții deosebite de muncă, ce au rămas neschimbate pe toată perioada cât reclamanta a fost angajata pârâtei.
A menționat reclamanta că locul de muncă era un laborator fără ventilație și fără încălzire, în care se efectuau analize în condiții de vapori de sodă caustică și alte substanțe vătămătoare, motiv pentru care a beneficiat de spor de pericol și condiții vătămătoare de lucru, desfășurând activitatea în procent de 100% din programul de lucru în astfel de condiții.
A învederat reclamanta că până la data încetării raporturilor de muncă nu a beneficiat de încadrare în grupă superioară de muncă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului civil, ale Codului muncii și ale Ordinului nr.50/1990.
Pârâta _______________________ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, în aplicarea art.6 din Ordinul nr.50/1990, conducerea societății, împreună cu sindicatul, a stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele de muncă I și II, menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă, anexe la hotărârile organelor colective de conducere și la contractele colective de muncă.S-a învederat că în perioada menționată, reclamanta a deținut funcția de laborant, la Secția Laborator, activitatea desfășurată în această secție încadrându-se în grupa a II-a de muncă, potrivit HG nr.559/1990 și a Ordinului nr.969/1990.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate și a argumentelor invocate prin întâmpinare de către pârâtă și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Pe baza probelor administrate în cauză, cu înscrisuri și expertiză specialitatea chimie, petrochimie și produse petroliere, prin sentința civilă nr. 2117/7.09.2015, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit alin.1 pct.1 din Ordinul nr.50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1, iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
Ținând cont de faptul că în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus-menționat prevede la art. 3 următoarele : „Beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 si 2”.
La art. 6 din ordin se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc.), iar conform art.7, încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa a II-a, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru, iar pentru grupa I de cel puțin 50%.
S-a arătat că întrucât nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa I și a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităților, pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, tribunalul a apreciat că proba cu expertiză de specialitate este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care a încuviințat-o ca atare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică înregistrat la BLE de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 886/07.07.2015, expertul desemnat, L___ M_____ C_________, a constatat că reclamanta a desfășurat activitate în funcția de laborant analize carburanți și CTC Carburanți, beneficiind pentru perioada de la 17.09.xxxxxxxxxxxxx97 și 18.03.xxxxxxxxxxxxx01 de grupa a II-a de muncă în procent de 100%, sarcinile de serviciu fiind acelea de efectuare de analize asupra carburanților produși de societate, apreciind că:
- laboratorul este amplasat în apropierea instalațiilor tehnologice: Dezasfaltare, Cracare catalitică, Alchilare cu acid fluorhidric, Hidrofinare Benzină-Motorină, DAV 3 , existând pericolul expunerii la explozii și intoxicații în cazul producerii accidentelor, a unor avarii în aceste instalații, în mediu de lucru toxic ( prezența vaporilor de produse aromate-benzen, toluen. amoniac, acid sulfuric, acid azotic );
- existența de factori de risc deosebit: posibilitatea producerii de incendiu, explozie, intoxicări acute, lovire, rănire;
- vehicularea și utilizarea de către reclamantă de produse aromate ( benzen, toluen );
-manipularea și utilizarea de derivați alchilaminici (monoetilenamina, dielilenamina).
- microclimat nefavorabil: lucru în mediu cu variații de temperatură și vapori de produse petroliere;
- stres: existența unor cantități mari de produse toxice și inflamabile vehiculate si depozitate, procese tehnologice realizate la temperaturi și presiuni mari, posibilitatea declanșării de explozii și incendii induce permanent o stare de stres reclamantei conștientă de pericolele potențiale ale instalațiilor în care lucrează sau din vecinătate și suprasolicitarea datorită necesității luării unor decizii hotărâtoare și prompte.
Potrivit actului normativ aplicabil, respectiv Ordinul nr.969/1990 al M.I.Ch.P pentru aplicarea în unitățile subordonate ale M.I.Ch.P ale HG nr.456/1990 și nr.559/1990 pentru acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică, în raport de munca efectiv prestată, condițiile de lucru, locurile de muncă și activitatea desfășurată in perioadele 17.09.xxxxxxxxxxxxx97, în funcția de laborant Laborator Carburanți și in perioada 18.03.xxxxxxxxxxxxx01, in funcția de laborant CTC Carburanți, reclamanta poate beneficia de grupa I de muncă 100%, asupra concluziilor raportului de expertiză neînțelegând să formuleze obiecțiuni și solicitând admiterea acțiunii potrivit concluziilor raportului de expertiză.
Tribunalul a apreciat ca fiind eronate concluziile raportului de expertiză pe motiv că pe de o parte, comisia special formată, analizând locurile de muncă din cadrul societății, a apreciat că locul de muncă al reclamantei se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, potrivit art.2 din HG nr.559/1990 și a art.2 din Ordinul nr.989/1990, iar pe de altă parte, încadrarea în grupa I de muncă este în mod limitativ menționată în Anexa 2 la HG nr.456/1990, unde sunt menționate ca activități: fabricare pesticide, acid nicotinic, catalizatori pe bază de crom, stații de spălare, verificare, vopsire cisterne, fabricare produse aromate și tetracloratan, personalul ce lucrează în mediu cu fosfagen, iar HG nr.559/1990 menționează ca fiind locuri de munca încadrate în grupa I de muncă: etilare benzină și verificare cifra octanică la benzina etilată în rafinării și baze petroliere.
S-a reținut că reclamanta nu a desfășurat astfel de activități, ce sunt încadrate în grupa I de muncă, desfășurând activitatea în condiții de laborator, în mediu cu noxe, însă nu de natură a justifica încadrarea în grupa I de muncă, încadrarea dispusă de unitate fiind corespunzătoare sarcinilor de lucru și de serviciu și condițiilor de muncă în care a desfășurat activitatea reclamanta.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta M______ A______, criticând sentința ca netemeinică și nelegală.
Susține apelanta că a avut următoarea rută profesională: 17.09.xxxxxxxxxxxxx92- laborant laborator analize Carburanți; 01.01.xxxxxxxxxxxxx97-laborant Analize speciale Laborator Carburanți;18.03.xxxxxxxxxxxxx01-laborant CTC Carburanț; 01.04.xxxxxxxxxxxxx02 - laborant CTC Carburanți.
Arată apelanta că a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, confirmat de faptul că a beneficiat de spor de muncă grea și spor de periculozitate și zilnic a desfășurat următoarele activități : efectua analizele produselor ce impun lucrul la temperaturi ridicate pentru realizarea operațiilor de calcinare, evaporare a produselor, distilare solvent; manipula și lucra efectiv cu produse toxice, caustice și periculoase; metodele de analiză presupuneau un risc ridicat de provocare de incendiu sau explozie; în zona de lucru era zgomot și erau vibrații ale instalațiilor cu un mare risc de incendiu și de inhalare a vaporilor;
Noxele profesionale depistate la locul de muncă erau:gaze toxice emanate în timpul analizării produselor: hydrogen sulfurat, S02, S03, amoniac, benzene, toluene, acid acetic, acid clorhidric, amine;aer puternic poluat de la instalațiile limitrofe- acid fluorhidric, hydrogen sulfurat, vapori de hidrocarburi.
Învederează apelanta că a beneficiat pe toată perioada de spor de muncă, sporuri salariale pentru muncă în condiții grele, spor de periculozitate și spor de toxicitate.
Raportul de expertiză încuviințat de instanță, ce a avut drept obiectiv: „să se precizeze dacă beneficiază sau nu de grupa I de muncă, în procent de 100% sau mai mic, în funcție de meseriile avute, atribuțiile prestate, munca efectiv îndeplinită la locul de muncă, condițiile de lucru, pentru perioadele expres menționate, urmând ca expertul să aibă în vedere actele de la dosar, de la pârâtă și locul de muncă” a concluzionat: în baza datelor prezentate în dosarul cauzei, a principiilor și metodologiei de acordare a grupelor de muncă în baza a patru principii: activitatea desfășurată, condiții de muncă, categorii de personal care prestează activitatea și timpul de muncă menționate în Ordinul 50/1990 al MMOS, MS și CNPM, a documentației prezentate de _____________________ privind condițiile de lucru, a gradului de periculozitate, existente pe teritoriul unității, în raport de muncă efectiv prestată, condițiile de lucru și locurile de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, reclamanta poate beneficia de grupa I de muncă în procent de 100 % din programul de lucru efectuat, îndeplinind prevederile legale privind acordarea grupei I de munca : art.3, 6, 7 din Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990 publicat în 31.08.1994 al MMOS, MS și CNPM : art. 1, poz.2 și 8 Anexa - Lista grupa I de muncă din HG 456/1990, art.1 poz.2,3, 8 Anexa Lista Grupa I din HG 559/1990.
Situația noxelor locurilor de muncă din _____________________, realizată de laboratorul de toxicologie, scoate în evidență faptul că în afara noxelor profesionale proprii locurilor de muncă, rezultate în urma desfășurării activității concrete și specifice locului de muncă, mai acționau un număr de factori nocivi generali.
Consideră apelanta sentința atacată ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive :
Instanța i-a respins acțiunea invocând faptul că nu a desfășurat activități ce sunt încadrate în grupa I de muncă.
Ordinul nr.50/1990, completat cu nota de fundamentare la HG nr.1223/1990, a statuat principiul de bază prin care se extinde acordarea grupei de muncă pe baza analizării condițiilor de muncă. Prin această notă se specifică faptul că trebuie să se aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Se învederează că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004 că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prezentate în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior .
Apreciază apelanta că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ superior, o astfel de interpretare impunându-se cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul în discuție, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente, fiind completat cu dispozițiile legale privind recunoașterea condițiilor de muncă pentru activitățile din ramura economică din care face parte angajatorul.
Instanța poate astfel asimila activitatea pe care a desfășurat-o apelanta cu activitățile prevăzute de Ordinul nr.50/1990 și legislația specifică obiectului de activitate al angajatorului, iar acest lucru se poate constata, alături de îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale, prin administrarea probei cu expertiză de specialitate, precum și pe baza înscrisurilor de la dosar.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză, ocazie cu care s-a constatat mediul de lucru, condițiile în care și-a desfășurat activitatea apelanta și riscurile la care a fost supusă.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat faptul că apelanta poate beneficia de încadrare în grupa I de muncă, în procent de 100%.
Conform principiilor și metodologiei de acordare a grupelor de muncă, aceasta se face în baza a patru principii: activitatea desfășurată, condiții de muncă, categorii de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.
Voința legiuitorului a fost aceea de a acorda un beneficiu angajaților ce erau încadrați în locuri de muncă, care își desfășurau activitatea sau se încadrau în categorii profesionale care implicau un grad ridicat de noxe, condiții nefavorabile de climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc de explozie, iradieri sau infectare, inclusiv pentru cei care au lucrat în aceste condiții anterior anului 1990, astfel că pentru perioada 1976-1989, încadrarea nu a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe cale de consecință, admiterea acțiunii prin care apelanta-reclamantă a solicitat să se constate că pentru perioadele de muncă:17.09.xxxxxxxxxxxxx92- laborant laborator analize Carburanți;01.01.xxxxxxxxxxxxx97-laborant Analize speciale Laborator Carburanți;8.03.xxxxxxxxxxxxx01-laborant CTC Carburanți a lucrat în locuri și în condiții care se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100 % și să fie obligată intimata -pârâtă să-i elibereze adeverință în acest sens.
Temeiul legal este reprezentat de dispozițiile : art.3, 6, 7 din Ordinul 50/1990 și Ordinul nr.125/1990 publicat în 31.08.1994 al MMOS, MS și CNPM : art. 1, poz.2 și 8 Anexa-Lista grupa I de muncă din HG nr.456/1990, art.1, poz.2,3, 8 Anexa Lista Grupa I din HG nr.559/1990.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile art.3 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, beneficiază de încadrarea în grupa I și II de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal ce lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Potrivit disp art.6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, iradiere sau infectare etc.).
De asemenea, conform disp.art.7 din Ordinul sus-menționat, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de lucru.
În ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă nu se realizează de conducerea unității sau nominalizarea realizată este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale incidente, probele administrate și condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurată de aceasta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv, în ce procent.În consecință, simplul fapt că pentru perioadele 17.09.xxxxxxxxxxxxx97 și 18.03.xxxxxxxxxxxxx01, activitatea reclamantei a fost încadrată de societatea pârâtă în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii acesteia, tocmai nerecunoașterea grupei I muncă determinând-o pe reclamantă să promoveze acțiunea de față.
Ordinul nr. 50/1990 reglementează acordarea grupelor de muncă prin prisma criteriilor constând în activitatea desfășurată, condițiile de muncă, categoriile de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.
De menționat, că referitor la perioada lucrată după 1 martie 1990, încadrarea în grupe de muncă se face potrivit Ordinului nr.125/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990.
Potrivit punctului 4 din Ordinul nr.125/1990, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 și care se aplică în continuare.
Pe de altă parte, pentru personalul ce a lucrat în industria chimică și petrochimică, cum este și cazul apelantei-reclamante, au fost adoptate în cursul anului 1990 o ________ acte normative cu caracter special, respectiv: HG nr.456/1990, HG nr.559/1990 și Ordinul nr.969/1990, ale căror prevederi au fost invocate de societatea pârâtă chiar prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.Potrivit art.1 din Ordinul Ministrului Industriei Chimice și Petrochimice nr.969/1990, pentru aplicarea în unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice a HG nr.456/1990 și HG nr.559/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică, personalul unităților din subordinea Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice care lucrează în instalații, locuri de muncă, activități și categorii profesionale de personal cuprinse în anexele la HG nr.456/1990 și nr.559/1990, precum și în art.2 din HG nr.456/1990, beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă în vederea pensionării, în condițiile respectării metodologiei prevăzute în Ordinul nr.50/1990.
Pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a încuviințat, la solicitarea reclamantei, proba cu expertiză tehnică, de specialitate chimie, petrochimie și produse petroliere, ale cărei obiective au fost stabilite prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 27.05.2015, dispunându-se ca expertul să precizeze dacă reclamanta beneficiază sau nu de grupa I de muncă și condiții speciale de muncă, în procent de 100% sau mai mic, în funcție de meseriile avute, atribuții, condițiile de lucru, pentru perioadele indicate, urmând ca expertul să aibă în vedere actele existente la dosarul cauzei și cele de la sediul societății pârâte.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit la instanța de fond de către expertul tehnic L___ M_____ C_________, coroborat cu înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei, rezultă că în perioada 17.09.xxxxxxxxxxxxx92 reclamanta a îndeplinit funcția de laborant laborator analize Carburanți, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx97, aceasta a fost laborant analize speciale Laborator Carburanți, iar în perioadele 18.03.xxxxxxxxxxxxx01 și 01.04.xxxxxxxxxxxxx02 reclamanta a fost laborant CTC Carburanți.
Expertul tehnic L___ M_____ C_________ a arătat în raportul de expertiză înscrisurile avute în vedere la întocmirea lucrării, actele normative aplicabile, precum și argumentele pe baza cărora a conchis că activitatea apelantei-reclamante se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, pe perioadele 17.09.xxxxxxxxxxxxx92 și 18.03.xxxxxxxxxxxxx01, în care reclamanta a îndeplinit funcția de laborant Laborator Carburanți și laborant CTC Carburanți, în temeiul art.3, 6 și 7 din Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990, în forma publicată la 31.08.1994, al MMOS, MS și CNPM; art.1, poz.2 și 8 anexa - lista grupa I de muncă din HG nr.456/1990; art.1, poz.2, 3, 8 anexa - lista grupa I din HG nr.559/1990.
Expertul numit în cauză a arătat în raportul de expertiză care au fost atribuțiile reclamantei în cadrul laboratorului, ce constau în efectuarea unui număr mare de analize, care determinau:conținutul de sulf din fracții de benzine, benzine finite, motorină, cocs, gaze;curba de distilare a benzinelor și motorinelor ;temperatura de inflamare pentru motorine și păcură;concentrația de hidroxid de sodiu în sodele de la instalația de cracare catalitică;concentrația de mercaptani și hidrogen sulfurat;aciditatea minerală la benzine și motorine; cifra de cocs la păcură;cantitatea de gume în benzină;presiunea de vapori la benzine;concentrația de monoetanolamină și dietanolamină;concentrația de tetraeții de plumb.
A precizat expertul că reactanții și solvenții utilizați la efectuarea analizelor mai sus menționate au fost hidroxizi:hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu, hidroxid de amoniu;solvenți:benzen, toluen, hexan, benzine.
În continuare, expertul a descris, pe larg, în ce au constat condițiile deosebite de muncă, ce au constat în condiții grele de muncă: efectuarea analizelor produselor impunând lucrul la temperaturi ridicate pentru realizarea operațiilor de calcinare, evaporare a probelor, distilare solvenți;manipularea și lucrul cu produse toxice:acid sulfuric, acid azotic, acid clorhidric, benzen, toluen, tetraetil de plumb;caustice:hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu;periculoase, ușor explozibile, generatoare de explozii și incendii.S-a arătat că metodele de analiză aveau un risc ridicat de provocare de incendiu sau explozie, presupunând distilări, calcinări, determinarea temperaturii de inflamare, existând o stare permanentă de stres și solicitare psihică, de zgomot ( peste 90 decibeli ) vibrații.
Totodată, expertul a indicat factorii de risc, ce constau în:infectare;lovire, zgâriere, strivire, tăiere, înțepare, ardere la manevrarea aparaturii și a meterialelor;ardere determinată de acțiunea acizilor, hidroxizilor;opărire;electrocutare;inhalare de vapori de produse chimice organice și anorganice, expres enumerate, intoxicare cu produse cancerigene:benzen, amine, amoniac, tetraetil de plumb;pericol de explozie datorat lucrului cu produse ușor inflamabile.
De asemenea, au fost arătate și noxele profesionale, expertul precizând că din situația noxelor locurilor de muncă din _____________________, întocmită de laboratorul de toxicologie, anexă la documentația prezentată în ședința Consiliului de Administrație din 14.06.1990, document pus la dispoziție de unitatea intimată, rezultă depășiri de noxe, confirmate prin buletine de expertizare a Laboratorului Carburanți CTC.
De precizat că potrivit HG nr.456/1990, poziția 2 din anexa cuprinzând lista locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice vizând grupa I, menționată de către expert, se referă, printre altele, la instalațiile care fabrică, vehiculează și depozitează hidrogen sulfurat, iar poziția 8 din aceeași anexă, indicată, de asemenea, de către expert, vizează, printre altele, instalațiile de fabricare produse aromate, precum și utilizarea acestora la extracții.
Totodată, potrivit HG nr.559/1990, poziția 2 din anexa cuprinzând lista locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice vizând grupa I, se referă la etilarea benzinei și verificarea cifrei octanice la benzina etilată în rafinării și baze petroliere, poziția 3 privește rafinații cu acid sulfuruc în industria de prelucrare a țițeiului, iar poziția 8 se referă la fabricarea acidului azotic concentrat, acizilor sulfonitrici, denitarea și concentrarea acidului sulfuric, hidrazinei, precum și separarea izomerilor, manipularea și prelucrarea nitro și aminoderivaților.
Având în vedere funcțiile deținute de reclamantă în cadrul societății pârâte în perioadele 17.09.1976 - 8.10.1997 și 18.03.xxxxxxxxxxxxxxx01, atribuțiile acesteia, locul de muncă, condițiile de muncă, mai sus arătate, pe baza constatărilor efectuate, amplu detaliate, expertul L___ M_____ C_________ a conchis în mod argumentat că activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în în grupa I de muncă, în procent de 100%, în temeiul art.3, 6 și 7 din Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990, în forma publicată la 31.08.1994, al MMOS, MS și CNPM; art.1, poz.2 și 8 anexa - lista grupa I de muncă din HG nr.456/1990; art.1, poz.2, 3, 8 anexa - lista grupa I din HG nr.559/1990.
În raport de argumentele expuse anterior, Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză L___ M_____ C_________ efectuat în cauză, considerându-le ca fiind eronate.
Decizia nr.258 din 20.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de apelantă, prin care s-a statuat că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, nu are relevanță în prezenta cauză, câtă vreme nu se pune problema în speță a aplicării de către instanța de fond doar a prevederilor Ordinului nr.50/1990 în forma sa inițială, iar nu și a modificărilor ulterioare aduse acestui Ordin, care a fost abrogat prin Legea nr.19/2000, prevederile sale aplicându-se până la data de 01.04.2001.Altele sunt însă argumentele ce justifică admiterea apelului, respectiv cele mai sus reținute.
Față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca fondat, astfel încât în baza art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă îl va admite și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea și va constata că reclamanta a desfășurat activitate, în cadrul societății pârâte, ce se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, în perioadele 17.09.1976 - 8.10.1997 și 18.03.xxxxxxxxxxxxxxx01, obligând pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.
În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.04.2001, în care reclamanta a lucrat în cadrul societății pârâte, până la data de 10.05.2002, tot în calitate de laborant CTC Carburanți, cu privire la care s-a solicitat, prin acțiune, acordarea de condiții speciale, se constată, în primul rând, că la prima instanță, reclamanta nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză L___ M_____ C_________ efectuat în cauză, care a conchis că numai pentru perioadele 17.09.1976 - 8.10.1997 și 18.03.xxxxxxxxxxxxxxx01 reclamanta este îndreptățită la acordarea grupei I de muncă, în procent de 100%.
Pe de altă parte, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale de muncă locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
De asemenea, potrivit alin.2 al art.1 din Legea nr.226/2006, locurile prevăzute la alin. 1 sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.19/2000, metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.
Prin HG nr.1025/2003, astfel cum a fost modificată prin HG nr.2880/2004, s-a stabilit metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, statuându-se la art.1 lit.b din acest act normativ că persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a, acest din urmă text definind locurile de muncă în condiții speciale.
Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art. 2 alin. 1 din HG nr. 1025/2003:a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;b)desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare;d)efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;e)efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
În speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor criterii.
Art.3 din HG nr.1025/2003, astfel cum a fost modificată prin HG nr.2880/2004, detaliază metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, ce include o ________ etape, arătate în ordine cronologică. Se stipulează în mod expres la art.3 alin.3 din actul normativ menționat că în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c).
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se constituie, prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului sănătății, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, compusă din reprezentanți ai celor două ministere, iar conform alin.3 al art.5, angajatorul trebuie să depună la secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale un dosar cuprinzând o ________ documente, printre care, la lit.a, se prevede lista semnată de angajator și de sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, și de reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori de responsabilul cu protecția muncii, care cuprinde categoriile profesionale și numărul de angajați, în raport cu fiecare categorie, ce urmează să fie încadrați în condiții speciale, inclusiv confirmarea respectării criteriului menționat la art. 2 alin.1 lit. b.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor HG nr. 1025/2003, rezultă că procedura se încheie cu acordarea avizului de încadrare în condiții speciale.Or, nu există la dosar dovada că pentru locul muncă al reclamantei s-ar fi obținut avizul de încadrare a acestuia în condiții speciale cu respectarea metodologiei prevăzută de HG nr.1025/2003.
În condițiile în care locul de muncă în care apelanta-reclamantă a lucrat în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxxxx02 nu a fost încadrat ca loc de muncă în condiții speciale, cu respectarea întregii metodologii prevăzute de HG nr.1025/2003, cu modificările și completările ulterioare, nefiind obținut avizul obligatoriu de încadrare a locului de muncă respectiv în condiții speciale, cererea apelantei-reclamante referitoare la această perioadă nu poate fi primită.
Simpla împrejurare că s-a recunoscut prin prezenta decizie că activitatea apelantei-reclamante se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, pentru perioadele 17.09.1976 - 8.10.1997 și 18.03.1998 - 1.04.2001 este lipsită de relevanță juridică în lipsa avizului, de încadrare în condiții speciale.Desfășurarea activității în același loc de muncă sau în aceleași condiții, nu este suficientă, în lumina reglementărilor legale, pentru a se acorda condiții speciale de muncă apelantei-reclamante.
În consecință, Curtea va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Urmează, de asemenea, a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta M______ A______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Ploiești, _______________________, ______________, _______________________, împotriva sentinței civile nr. 2117/7.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta _____________________, J XXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, cu sediul în Ploiești, ____________________. 235, județul Prahova și în consecință:
Schimbă în tot sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Constată că reclamanta a desfășurat activitate, în cadrul societății pârâte, ce se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, în perioadele 17.09.1976 - 8.10.1997 și 18.03.1998 - 1.04.2001.
Obligă pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Ia act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
V___-A_____ P______ C_______- P____ B_____
Grefier,
N_______ M________
Red.VAP
Tehnored.NM
4ex./11.02.2016
d.f. XXXXXXXXXXXXX - Tribunalul Prahova
j.f. M_________ C_____ A____
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006