Acţiune în constatare - Decizia 96/2016 din 27 ianuarie 2016 dată de Curtea de Apel SUCEAVA

Date speţă

Instanţă:
Curtea de Apel SUCEAVA

Materie juridică:
Litigii de muncă

Stadiu procesual:
Apel

Obiect dosar:
Acţiune în constatare

Număr hotarâre:
96/2016 din 27 ianuarie 2016

Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX acțiune în constatare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 96

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016

Președinte V_____ L____

Judecător D_______ D______

Grefier V______ S_______

Pe rol, se află judecarea asupra apelului declarat de reclamanta D_______ M______ – CNP xxxxxxxxxxxxx , domiciliată în municipiul D______, ____________________. 9, ___________________________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 1028 din 8 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B_______ – Secția I civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimată în cauză fiind pârâta S.C. S____ SA D______ – prin lichidator judiciar MGA Insolvency SPRL Suceava cu sediul în municipiul Suceava, ______________________ – clădirea Proiect Bucovina, nr. 10, ___________, județul Suceava.

La apelul nominal se prezintă reclamanta apelantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei, după care instanța, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 95 pct. 1, art. 96 pct. 2 Cod procedură civilă.

Reclamanta apelantă solicită admiterea probei cu un înscris, respectiv o hotărâre pronunțată de Tribunalul B_______ (nr. 1104/27.10.2015) într-o cauză similară (vizează o colegă de serviciu care și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții). Solicită admiterea acestui înscris ca și practică judiciară.

Instanța, constatând probatoriul epuizat și cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Reclamanta apelantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se constate că activitatea desfășurată în perioada 02.04.1979 - 17.09.xxxxx în calitate de sortator și decalotor la S.C. S____ S.A. D______ constituie activitate în grupa a I de muncă, procent de 75%. Susține că, în cadrul funcțiilor avute, a lucrat efectiv timp de 8 ore pe zi și în trei schimburi în aceeași secție cu sticlari, șlefuitori și gravori, care au avut grupa I de muncă, respectiv a lucrat în același mediu toxic și temperaturi ridicate emanate de la cuptoarele de topit sticla și de la cuptoarele de recoacere, nefiind compartimentări între diferite locuri de muncă. Atât Tribunalul B_______, cât și Curtea de Apel Suceava au recunoscut activitatea la zeci de salariați de la unitatea pârâtă ca lucrată în grupa I de muncă, în procent de 75%, inclusiv pentru foste colege care au lucrat în același loc de muncă și în aceiași meserie ca și dânsa.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

C U R T E A

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B_______ - Secția I Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta D_______ M______ a chemat în judecată pe pârâta S.C. S____ S.A. D______, prin lichidator judiciar Societatea Românească MGA INSOLVENCY SPRL, solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate dreptul său la încadrarea în grupa I de muncă în procent de 75% a activității desfășurată în calitate de sortator și decalotor în perioada 02.04.xxxxxxxxxxxxxx98 la S.C. „S____” S.A. D______.

În fapt, reclamanta a arătat că în perioada din acțiune a fost angajată la S.C. S____ S.A. D______ în calitate de sortator și decalotor în Atelierul fasonare la Secția sticlărie.

Cu toate că a lucrat efectiv în loc de muncă prevăzut de Ordinul 50/1990, Anexa I – pct. 8, pârâta i-a consemnat în carnet încadrarea activității în grupa I de muncă numai în procent de 50% și doar până în data de 01.03.1990.

Aceasta deși a lucrat în aceleași condiții de muncă cu șlefuitori, sticlari, gravori, care au beneficiat de grupa I de muncă în procent de 100%.

Având în vedere aceste condiții deosebit de grele, S.C. S____ S.A. se regăsește la poziția 15 din anexa 2 a Legii nr. 263/2010 și poziția 49 din anexa 3 a aceleiași legi, așa încât în considerarea faptului că tot personalul din Atelierul fasonare a beneficiat de grupa I de muncă în procent de 100%, este necesar a i se acorda această grupă pentru tot intervalul lucrat la pârâtă, conform Ordinului nr. 50/1990 și, în special, potrivit art. 3 din acest act normativ.

În drept, reclamanta a invocat principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii prevăzut de art. 5 din Codul muncii, coroborat cu dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 privind acordarea acelorași grupe de muncă pentru salariați care desfășoară activitatea în aceleași locuri cu cei a căror prestații se încadrează în grupele superioare, respectiv Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat audierea martorilor Rozmalin E____ și P______ N______.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1028 din 8 octombrie 2015 Tribunalul B_______ a respins, ca nefondată, acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta D_______ M______ a chemat în judecată pe pârâta S.C. S____ S.A. D______, prin lichidator judiciar Societatea Românească MGA INSOLVENCY SPRL, solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate dreptul său la încadrarea în grupa I de muncă în procent de 75% a activității desfășurată în calitate de sortator și decalotor în perioada 02.04.xxxxxxxxxxxxxx98 la S.C. „S____” S.A. D______.

Din carnetul de muncă al reclamantei D_______ M______ (filele 4-8), rezultă că aceasta a fost angajată la Întreprinderea de Sticlărie și Porțelan D______ începând cu data de 02.04.1979, desfășurând activitate de sortator până la data de 01.09.1979, când i s-a schimbat locul de muncă și a desfășurat activitate ca decalotor până la data de 17.11.1990, când a fost transferată în interes de serviciu la S.C. „S____” S.A. D______ (unitatea schimbându-și denumirea).

Reclamanta a desfășurat la această societate activitatea de decalotor până la data de 17.09.1998, când a fost propusă pentru pensionare.

Conform mențiunilor din carnetul de muncă:

- nr. crt. 9 - a fost stabilită grupa I de muncă conform Ordinului 50/1990, Anexa 1 pct. 8 și 3, procent de 50%, pentru activitatea desfășurată începând cu 02.04.1979;

- nr. crt. 38 - ,,în perioada 02.04.1979 – 01.03.1990 a lucrat în loc de muncă prevăzut în Ordinul nr. 50/1990 An I pct. 8 pct. 3 pr. 50%”;

- nr. crt. 39 - ,,continuă activitatea în gr. II de muncă Ord. 125/90, An II, pt.70, pr. 100%”, începând cu data de 01.03.1990;

- nr. crt. 44- ,,în perioada 01.03.1990 – 17.09.1998 a lucrat în loc de muncă prev. în Ord. 125/1990, An II, pt.97, pr.100%”.

Reclamanta susține însă că încadrarea sa în grupa I de muncă 50% și apoi în grupa a II a de muncă ar fi eronată, întrucât în calitate de sortator și decalotor a muncit în aceleași condiții de muncă cu șlefuitori, sticlari, gravori, care au beneficiat de grupa I de muncă în procent de 100%, ca de altfel întreg personalul din Atelierul fasonare.

Instanța a observat, însă, că mențiunile efectuate în carnetul de muncă al reclamantei dovedesc că pârâta a respectat dispozițiile pct. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990, conform cărora ,,unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent”.

Prin urmare, mențiunile arătate au fost efectuate în conformitate cu analiza angajatorului și a sindicatului cu privire la activitatea efectiv desfășurată de reclamantă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990:

,,Art. 6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7. Încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.’’

Așadar, faptul că martorii audiați în cauză - Rozmalin E____ și Plamadă N______ (fila 37- 38) – au apreciat că încadrarea activității reclamantei este necorespunzătoare în raport cu încadrările corecte ale aceluiași angajator pentru activitatea proprie, nu este de natură a dovedi cu certitudine o situație de fapt contrară celei stabilite de angajator, cu atât mai mult cu cât ambii martori au desfășurat alte activități, respectiv cele de șlefuitor și maistru, și nu s-a dovedit că pentru alți salariați ce au lucrat ca și decalotori, pârâta a procedat la altă modalitate de încadrare în grupe superioare de muncă.

În plus, analiza mențiunilor din carnetele de muncă ale martorilor arată că, în privința activității de șlefuitor a martorei Rozmalin E____ (filele 11-16), angajatorul a fost constant a o încadra în grupa I de muncă 100%, ca și pentru aceeași meserie în situația martorului Plamadă N______ (filele 17-23), în timp ce pentru activitatea de maistru a acestuia din urmă, încadrarea în grupa I a fost numai în procent de 75%. Or, această diferențiere dovedește că angajatorul s-a preocupat de evaluarea obiectivă a condițiilor de desfășurare a activității salariaților, așa încât probele administrate în cauză nu sunt de natură a dovedi caracterul eronat al mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantei.

Chiar dispozițiile normative ale Legii nr. 263/2010, evocate de reclamantă, dovedesc desfășurarea la nivelul S.C. S____ S.A. a mai multor categorii de activități, dintre care numai unele au fost considerate a se încadra în condiții speciale de muncă, așa încât doar desfășurarea unei activități la această societate nu presupune în mod automat încadrarea acesteia într-o categorie unică de condiții de muncă.

În plus, reclamanta nu a dovedit susținerea din acțiune conform căreia întreg personalul din Atelierul fasonare ar fi beneficiat de grupa I de muncă în procent de 100%, așa încât, față de ansamblul celor ce preced, acțiunea acesteia a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că susținerea instanței de fond că încadrarea consemnată în carnetul de muncă este corectă deoarece încadrarea în grupa de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat nu poate fi primită în situația sa.

Aceasta, deoarece ea a lucrat efectiv timp de 8 ore pe zi și în trei schimburi în aceiași secție cu sticlari, șlefuitori și gravori care au avut grupa I de muncă. Or, Ordinul nr. 50/1990 arată că: „beneficiază de încadrarea în grupa I și II de muncă, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitorii, ingineri, subingineri, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2”. Or, anexa I la Ordinul nr. 50/1990 arată că intră în această categorie personalul care a lucrat la operații de șlefuire și polizare cu abrazive naturale de cuarț.

Așadar, după cum au declarat și martorii, activitatea sa s-a desfășurat în același atelier al secție cu aceștia și cu celălalt personal: gravori, sticlari și șlefuitori.

În consecință, nu meseria pe care a avut-o persoana se lua în considerare la acordarea grupei de muncă, așa cum eronat arată instanța de fond la stabilirea grupei de muncă, ci locul de muncă unde își desfășoară activitatea persoana respectivă.

Face mențiunea că în acțiunea în constatare proba elocventă o constituie declarația martorilor, care au confirmat că a lucrat în același loc de muncă cu ei și efectuau prin rotație aceleași operațiuni.

În consecința, a lucrat în aceeași secție atât cu martorii audiați, cât și cu gravori și sticlari, respectiv în aceiași mediu toxic și temperaturi ridicate emanate de la cuptoarele de topit sticlă și de cuptoarele de recoacere, nefiind compartimentări între diferite locuri de muncă, activitatea desfășurându-se pe bandă.

Mai mult de atât, în cauză are aplicabilitate principiul nediscriminării, deoarece atât Tribunalul B_______, precum și Curtea de Apel Suceava a recunoscut activitatea la zeci de salariați de la S.C. S____ S.A. ca lucrată în grupa I de muncă, procent 75%, inclusiv pentru foste colege care au lucrat în același loc de muncă și în aceiași meserie consemnată pe carnetul de muncă ca și ea (sentința civilă nr. 472/20.04.2015 a Tribunalului B_______ rămasă definitivă).

În drept, a invocat dispozițiile art. 476-483 din Codul de procedură civilă, Ordinului nr. 50/1990, art. 3 și anexa l pct. 8, art. 5 din Codul muncii, Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 și cauza D____ contra României.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:

Reclamanta D_______ M______ prin acțiunea pendinte a chemat în judecată pe pârâta S.C. S____ S.A. D______, prin lichidator judiciar Societatea Românească MGA INSOLVENCY SPRL, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate că în perioada 02.04.xxxxxxxxxxxxxx98 și-a desfășurat activitatea în condiții care se încadrează în grupa I de muncă în procent de 75%.

Conform mențiunilor din carnetul de muncă rezultă următoarele:

- nr. crt. 9 - a fost stabilită grupa I de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa 1 pct. 8 și 3, procent de 50%, pentru activitatea desfășurată începând cu 02.04.1979;

- nr. crt. 38 - în perioada 02.04.1979 – 01.03.1990 a lucrat în loc de muncă prevăzut în Ordinul nr. 50/1990, Anexa I, pct. 8, pct. 3, procent 50%;

- nr. crt. 39 - continuă activitatea în gr. II de muncă, Ordinul nr. 125/90, Anexa II, pt. 70, procent 100%, începând cu data de 01.03.1990;

- nr. crt. 44- în perioada 01.03.1990 – 17.09.1998 a lucrat în loc de muncă prevăzut în Ordinul nr. 125/1990, Anexa II, pt. 97, procent 100%.

Reclamanta a susținut, însă, că încadrarea sa în grupa I de muncă, în procent de 50% și apoi în grupa a II a de muncă ar fi eronată, întrucât în calitate de sortator și decalotor a muncit în aceleași condiții de muncă cu șlefuitori, sticlari, gravori, care au beneficiat de grupa I de muncă în procent de 100%, ca de altfel întreg personalul din Atelierul fasonare.

În carnetul de muncă depus la dosar a fost consemnată încadrarea activității desfășurate de reclamantă în perioada 02.04.1979 – 01.03.1990 în grupa I de muncă, în procent de 50%, iar în perioada 01.03.1990 – 17.09.1998 în grupa a II a de muncă, de în procent de 100%.

Potrivit art. 15 alin. 1 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, potrivit metodologiei de completare a acestuia.

Alineatul 2 al art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că ,,unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent”.

Prin urmare, mențiunile din carnetul de muncă au fost efectuate în conformitate cu analiza angajatorului și a sindicatului cu privire la activitatea efectiv desfășurată de reclamantă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, potrivit căruia, pct. 7, încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe. De asemenea, potrivit pct. 6 din același act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, „carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta”.

Așadar, în carnetul de muncă este menționat expres că reclamanta și-a desfășurat activitate în perioada de referință în grupa I de muncă 50% și apoi în grupa a II a de muncă, or aceste mențiuni au forța probantă a oricărei mențiuni dintr-un înscris autentic, în sensul art. 270 Cod procedură civilă.

Potrivit 270 Cod procedură civilă, actul autentic face deplină dovadă față de orice persoană, până la declararea sa ca fals.

În aceste condiții, declarațiile martorilor nu pot fi o probă care să răstoarne mențiunile făcute în carnetul de muncă.

Deci, câtă vreme reclamanta nu s-a înscris în fals cu privire la conținutul acestui înscris, acesta se bucură de prezumția de legalitate.

Trimiterea făcută de apelantă la probele testimoniale va fi înlăturată ca nerelevantă juridic, față de înscrisul depus la dosar, în contextul în care acesta este mijlocul de probă ce certifică că reclamanta a desfășurat activitate în perioada de referință în grupa I de muncă în procent de 50% și apoi în grupa a II a de muncă. Este, de asemenea, de menționat că proba testimonială este inadmisibilă în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, așa cum prevede expres art. 309 alin. 5 Cod procedură civilă.

Prin proba cu martori în contextul referit, se permite să se încalce regulile procedurale, respectiv art. 309 alin. 5 Cod procedură civilă, ce preiau dispoziția art. 1191 alin. 2 Cod civil 1864 (contra scriptum testimonium, non scriptum testimonium non fertur), ceea ce este inadmisibil.

Apelanta arată ca are rezerve asupra fidelității și realității datelor înscrise în acest act.

Cât timp, datele înscrise în carnetul de muncă nu au constituit obiectul procedurii înscrierii în fals, nu se poate pune la îndoială veridicitatea și realitatea mențiunilor din carnetul de muncă.

Curtea apreciază că este nefondată și solicitarea apelantei de a se reține hotărârile pronunțate în alte cauze, prin care au fost admise solicitările similare formulate de alți angajați ai societății.

În acest sens, Curtea reține că, în sistemul de drept român hotărârile judecătorești nu sunt recunoscute ca izvor de drept, astfel încât cele statuate în cuprinsul lor nu se impun cu forță obligatorie într-un litigiu ulterior care să pună în discuție o chestiune de drept similară. Totodată, hotărârile judecătorești de care se prevalează apelanta au fost pronunțate în litigii care privesc alți salariați, raporturile juridice deduse judecății fiind diferite.

Susținerile apelantei privind o pretinsă discriminare rezultată din hotărâri judecătorești potrivnice, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecatorești, nu pot fi reținute, prevederile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 neavând în vedere sub nici o formă acte de discriminare săvârșite de cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.

Cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale O.G. nr. 137/2000, întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie etc, ori hotărârile judecătorești potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de altfel, in principiu, orice hotărâri judecătoresti, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluția diferită a instanțelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situației juridice respective. O interpretare contrară ar face ca actul de justiție să cadă în derizoriu câtă vreme orice instanță de drept comun ar putea să înlăture dispozițiile unei hotărâri judecătorești prin constatarea unei pretinse discriminări săvârșite prin altă hotărâre pronunțată de altă instanță.

În consecință, pentru cele reținute, Curtea în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D_______ M______ – CNP xxxxxxxxxxxxx , domiciliată în municipiul D______, ____________________. 9, _____________, ____________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 1028 din 8 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B_______ – Secția I civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimată în cauză fiind pârâta ___________________ – prin lichidator judiciar MGA Insolvency SPRL Suceava cu sediul în municipiul Suceava, ______________________ – clădirea Proiect Bucovina, nr. 10, ___________, județul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,Grefier,

Redact. DD

Tehnodact.VS

4 ex., 25.02.2016

Jud.fond:T______ N.

Publicitate