Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
565/2015 din 04 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA NR 565

Ședința publică din data de 04.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M_________ C_____ A____

Asistent judiciar: G______ C_______

Asistent judiciar: F______ M_____

Grefier: M_______ C_______

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „acțiune in constatare” formulată de reclamantul B________ M____, cu domiciliul ales in Ploiești, _______________________, _______________, ___________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, cu sediul in Ploiești, __________ Decembrie 1918, nr. 1, jud Prahova, CUI xxxxxxx, JXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin avocat E_____ M_______.

Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că din partea reclamantului au fost depuse înscrisuri.

Reclamantul prin avocat arată că in prezenta cauză solicită acordarea grupei I de muncă.

Tribunalul, reține faptul că in dosarul nr XXXXXXXXXXXXX reclamantul a solicitat acordarea grupei I/II de muncă, in motivare s-a luat act de faptul că reclamantul solicită acordarea grupei I/II de muncă, obiectivele expertizei au vizat acordarea grupei I/II de muncă, astfel încât atât concluziile expertului, cât si soluția instanței de judecată au vizat acțiunea astfel cum a fost formulată, vizând grupa I/II de muncă.

Astfel, având in vedere faptul că in cauza de față se solicită acordarea grupei I de muncă, pentru aceeași perioadă cu cea cerută si avută in vedere in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr XXXXXXXXXXXXX, tribunalul din oficiu invocă excepția autorității de lucru judecat si acordă cuvântul asupra acesteia.

Reclamantul prin avocat arată că nu se opune admiterii excepției invocate de instanță din oficiu.

Tribunalul rămâne in deliberare asupra excepției autorității de lucru judecat invocată din oficiu.

TRIBUNALUL,

P___ cererea de chemare în judecată nr.XXXXXXXXXXXXX, înregistrată la data de 04.07.2014, reclamantul B________ M____ în contradictoriu cu pârâta S.C UPETROM 1 M__ SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că a fost angajatul unității în funcții ce se încadrează în grupa a I a de muncă pentru perioada 05.05.xxxxxxxxxxxxx98.

În motivarea acțiunii se arată faptul că a avut calitatea de salariat în secții cuprinse în grupa a I a de muncă.

Se arată faptul că existau condiții improprii organismului uman, ridicate vara și scăzute iarna, secțiile nefiind dotate cu spații de izolare în care să se execute operațiuni de curățare prin polizare, chituire, grunduire sau vopsire.

Locul de muncă l-a reprezentat o hală industrială din construcție metalică cu suprafața metalică de 7000 mp și o înălțime de 12 m.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiza de specialitate normare salarizare, expert desemnat fiind A____ C_____.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile ordinului 50/1990, Legea nr.226/2006, Codul Muncii.

La data de 16.10.2014, pârâta S.C UPETROM M__ SA a depus întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii cererii de chemare în judecată.

Totodată a solicitat și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea întâmpinării s-a depus un table nominal cu ruta profesională a reclamantului din care reiese faptul că pentru perioadele prestate în cadrul pârâtei a fost încadrat în grupa a II a de muncă și grupa a I a, respectiv 05.05.xxxxxxxxxxxxx77,01.12.xxxxxxxxxxxxx83;și 01.09.xxxxxxxxxxxxxx98 a obținut grupa a II a de muncă 100% iar pentru perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx87 a obținut grupa a I a de muncă în procent de 100% conform Sentinței civile nr.1993/27.09.2011 în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Față de mențiunile din întâmpinarea depusă, instanța a pus în vedere reclamantului sub sancțiunea suspendării cauzei de a depune raportul de expertiză pentru a se verifica perioadele menționate.

Raportat la dispozitivul Sentinței civile nr.1993/27.09.2011 pronunțate în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, tribunalul a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat față de perioadele deduse judecății.

Reclamantul B________ M____ a investit instanța de judecată cu solicitarea de a-i fi recunoscută grupa a I a de muncă pentru perioada 05.05.xxxxxxxxxxxxx98.

Analizând excepția invocată din oficiu, tribunalul constată următoarele:

Din analiza raportului de expertiză parte integrantă a sentinței civile nr. 1993/27.09.2011, tribunalul constată faptul că pentru întreaga perioadă solicitată în prezenta acțiune a fost încadrat în grupa a II a de muncă în procent de 100%.

Se reține totodată faptul că, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX reclamantul a solicitat recunoașterea alternativă atât a grupei a I a cât și a II a de muncă.

Potrivit art.431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Această normă legală dă expresie funcției negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acțiunea nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți,obiect și cauză.

Mijlocul procesual de asigurare a respectării funcției negative a lucrului judecat este invocarea excepției autorității de lucru judecat de către instanță, din oficiu, sau de părți, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs, potrivit art.432 cod procedură civilă. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Practic, excepția autorității de lucru judecat este o excepție procesuală de fond, absolută, de ordine publică și peremptorie, reglementată prin dispoziții cu caracter imperativ, menită să asigure stabilitate raporturilor juridice și eficiență întregii activități judiciare.

Analizând astfel tripla identitate dintre părți, obiect și cauză, tribunalul va admite excepția autorității de lucru judecat față de reclamant privitor la grupele de muncă solicitate, respectiv 05.05.xxxxxxxxxxxxx98 pentru autoritate de lucru judecat și va respinge acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de instanță.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul B________ M____, cu domiciliul ales in Ploiești, ________________________, _______________________, jud. Prahova, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta ________________ SA, cu sediul in Ploiești, ___________ Decembrie 1918, nr. 1, jud. Prahova, CUI xxxxxxx, JXXXXXXXXX pentru autoritate de lucru judecat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.

Președinte Asistenți judiciari

M_________ C_____ G______ C_______ F______ M_____

A____

Fiind În CO semnează

Președintele instanței

Grefier

M_______ C_______

Operator de date cu caracter personal 5595

Red/tehn.CG

___________.03.2015.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025