Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT- CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1306/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__ E____ D______
Asistent judiciar A______ B_____
Asistent judiciar M_____ R___
Grefier R___ O____
Pe rol soluționarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul J_____ I__ domiciliat în sat Căpățânești. ___________________ ________________________________ în contradictoriu cu pârâta __________________ cu sediul în B____ ______________________ județul B____, având ca obiect, acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul J_____ I__ personal, martorul P____ C_________, lipsă fiind pârâta __________________.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar, după care,
În conformitate cu dispozițiile art.376 NCPC, după ce i s-a adus la cunoștință că mărturia mincinoasă se pedepsește de legea, sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorului P____ C_________ care se legitimează cu CI ________ nr xxxxxx eliberat de SPCLEP B____ la data de 04.09.2007, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar. Totodată depune la dosar adeverința nr 754/26.09.2012 eliberată de _____________________.
Reclamantul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri, excepții, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
T R I B U N A L U L
Asupra prezentului litigiu de muncă se constată
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul J_____ I__ a solicitat în contradictoriu cu pârâta ___________________________________ hotărâri prin care să se constate ca a desfășurat activitate in condiții care se încadrează in grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, in perioada 09 03 xxxxxxxxxxxxxxx01.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost salariatul _____________________ in perioada 09 03 xxxxxxxxxxxxx07 , în perioada dedusa judecații îndeplinind funcția de strungar, lucrând în secțiile Matrițerie și PVC .
In îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, întrucât lucra aluaturi de colegi cu alte meserii (matrițeri, sudori, etc) a lucrat in mediu toxic determinat de fumul provenit din procesul de sudare , cu pulberi în aer , poluat fonic de utilajele folosite in procesul productiv .
In aplicarea dispozițiilor Ordin.nr. 50/1990, la nivelul unității a fost întocmit un tabel in care le este recunoscuta munca in condițiile grupei a II-a doar persoanelor din conducere (personalul T___, in acest tabel regăsindu-se toți șefii săi, de la maistru pana la inginerul sef) .
Acest mod in care firma parata a înțeles sa procedeze la aplicarea dispozițiilor Ordin.nr. 50/1990 este nelegal întrucât cei care intrau in mod direct in contact cu factorii de risc specifici unității parate au fost persoanele din sectorul de producție (personalul de execuție) din care a făcut si el parte, unii dintre aceștia având recunoscuta munca in grupa a Il-a prin sentințe judecătorești.
Consideră că încadrarea activității desfășurate de el in condițiile grupei a II-a de munca, se face cu aplicarea dispozițiilor art. 3 poziția 38 a Anexei nr. II din Ordin. 50/1990 , întrucât, cu toate masurile luate , nu s-a putut asigura un mediu cu condiții normale de munca.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile Ordinul 50/1990 ,respectiv art. 3 și poziția 38 a Anexei nr. II din O 50/1990.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar : copie carnet de muncă , copie carte de identitate.
Pârâta __________________ B____ , ca deținător arhivă al fostei _____________________ , nu a formulat întâmpinare , dar cu adresa nr.148/25.08.2015 a comunicat instanței înscrisuri ce fac dovada că la nivel de unitate , __________________ aplicat dispozițiile Ordinului nr.50/1990 privind grupele de muncă.
La propunerea reclamantului , în cauză a fost audiat în calitate de martor numitul P____ C_________ , ale cărei depoziție a fost atașată la fila 77 dosar.
Tribunalul examinând probele administrate în cauză constată următoarele:
Conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului acesta a lucrat în cadrul fostei Întreprinderi de tâmplărie metalică și produse pentru construcții din materiale plastice B____ devenită după 1990 ______________________ perioada 09.03.1976/01.04.2001 în meseria de strungar, cu excepția perioadei 04.01.xxxxxxxxxxxxx99 când a avut 15 zile concediul fără plată( nr. curent 52 din carnetul de muncă).
Se reține că prin Decizia nr. 62/10.08.1992, Consiliul de Administrație împreună cu sindicatele au aplicat prevederile Ordinului 50/1990, stabilind locurile de muncă ce se încadrează în grupele I si II de muncă
Această decizie a fost reactualizată prin Hotărârea nr 9/28.10.1999 a Consiliului de Administrație când s-a aprobat lista reactualizată cu salariații care beneficiază de grupa a-II-a de muncă
Locul de muncă al reclamantului a fost în Atelierul Matrițerie.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în dosar nr XXXXXXXXXXXXX ( fila 40 dosar) în Atelierul Matrițerie unde a lucrat și reclamantul își desfășura activitatea, pe lângă strungari și alți meseriași - lăcătuși, sudori, ce executau lucrări specifice din care rezultau diverse pulberi care nu erau reținute de instalații de filtrare, ventilația fiind naturală prin uși și ferestre și se producea zgomot, astfel că toți lucrătorii își desfășurau activitatea într-un mediu cu condiții deosebite .
Conform art 4 și 5 din Ord 50/1990 cu completările ulterioare prezenta noxelor și a locurilor de muncă deosebite fac posibilă încadrarea în grupa a-II-a de muncă
În anexa la Hotărârea nr. 9/28.10.1999 a Consiliului de Administrație din cadrul _________________________ în Atelier I poz. 19, 9, 11, 12, încadrați în grupa a-II-a de muncă personalul cu meseriile de prelucrător prin așchiere/strungar.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrarea n grupele I și II de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, personal de întreținere…și alte categorii de persoane care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I si II
Prin urmare, se poate concluziona că activitatea reclamantului de strungar poate fi încadrată în grupa a-II-a de muncă, având în vedere locul de muncă al reclamantului ce era într-un spațiu comun cu alte locuri de muncă în care erau depășiri ale concentrațiilor admise de noxe, condițiile de microclimat, riscuri, locuri de muncă unde își desfășura activitatea și alt personal cu aceiași meserie de strungar și care a beneficiat de grupa a-II-a de muncă.
Meseria de strungar este încadrată în grupa a-II-a de muncă conform Anexei II pct 160 din Ordinul nr 50/1990 potrivit cărora: „ Personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase… în mediu cu pulberi diverse, ..zgomot,…gaze toxice, ..vapori de lacuri sau vopseluri în întreprinderile de executare de carcase și confecții metalice…”
Față de considerentele expuse, Tribunalul va admite acțiunea și va constata că activitatea desfășurată în cadrul societății Metaplast SA B____ în perioada 09.03.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a-II-a de muncă, în procent de 100% conf. pct. 160 din Anexa II la Ordinul nr 50/1990 republicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul J_____ I__ domiciliat în sat Căpățânești. ___________________ ________________________________ în contradictoriu cu pârâta __________________ cu sediul în B____ ______________________ județul B____
Constată că activitatea desfășurată în cadrul societății Metaplast SA B____ în perioada 09.03.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa a-II-a de muncă, în procent de 100% conform pct 160 din Anexa II la Ordinul nr 50/1990 republicat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2015
|
Președinte, A__ E____ D______ |
|
|
Asistent judiciar, M_____ R___ |
|
Asistent Judiciar
A______ B_____
Grefier
O____ R___
RED.A.E.D
Tehnored.O.R./ 4 ex/30.12.2015
R.O. 13 Decembrie 2015