Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
3694/2015 din 10 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ


DECIZIE Nr. 3694/2015

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I_____ V_________

Judecător F______ D_________

Grefier N_____ D________

x.x.x.x


Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul C________ F______, domiciliată în C______, _______________________.156, __________, județul D___, împotriva sentinței civile nr.4931/15.12.05.2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă _____________________, cu sediul în C______, ____________________, județul D___, având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, iar prin conținutul motivelor de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.411 cod pr.civ., după care,

Instanța constatând cauza în stare de judecată și luând act că prin conținutul motivelor de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.411 cod pr.civ., a reținut – pentru soluționare.

C U R T E A

Asupra apelului civil de față.

La data de 19.11.2014 reclamantul C________ F______ a formulat cerere de îndreptarea omisiunii din dispozitivul sentinței civile nr. 4931/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul D___ în Dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în sensul de a se menționa procentul lucrat în programul de lucru în condiții de grupa a I-a ca fiind 100%

La data de 21.04.2015 cererea a fost calificată ca fiind o cerere în completarea dispozitiv, pentru care s-a acordat termen cu citarea părților.

Din referatul arhivei a rezultat că dosarul la care se raportează petentul face parte din lotul de documente ce au fost avizate pentru a fi înlăturate ca nefolositoare conform procesului verbal nr. 1/23.04.2014 al Comisie de selecționare a documentelor, având termen de păstrare de 5 ani.

Tribunalul D___ prin sentința civilă nr.15 de la 12.05.2015 a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.4931/29.11.2007 stată în Dosarul XXXXXXXXXXXXX , formulată de petentul C________ F______ domiciliat în C______ , ________________________, nr. 18, _____________. 1 , _________________ , în contradictoriu cu intimata ___________. C______ cu sediul în C______, ______________________, Jud. D___

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 444 alin (1) Cod proc. civilă "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Cum termenul de apel sau recurs este cu mult depășit cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C________ F______.

În motivarea apelului a arătat că în fapt, la data de 19.11.2014 a formulat cerere prin care a solicitat îndreptarea omisiunii din dispozitivul sentinței nr.4931/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.19.XXXXXXXXXXX în sensul de a se menționa procentul lucrat din programul de lucru în condiții de grupa I-a de muncă de 100% (Anexa 1 pct.95 la Ordinul 50/1990) în perioadele 01.10.xxxxxxxxxxxxx79 și 12.12.xxxxxxxxxxxxx00.

A arătat că prin sentința nr.15/12.05.2015 pronunțată de Tribunalul D___ s-a dispus respingerea cererii ca fiind recalificată cerere în completarea dispozitivului, făcându-se trimitere la prevederile art.444 alin.(1) Cod pr.civilă.

A mai arătat că instanța s-a pronunțat fără să analizeze dosarul, pe motivul că prin procesul-verbal nr.1/23.04.2014 dosarul a fost înlăturat ca nefolositor.

Apreciază că în dosar sunt probe temeinice din care rezultă că în perioadele 01.10.xxxxxxxxxxxxx79 și 12.12.xxxxxxxxxxxxx00 a lucrat în grupa I-a de muncă în procent de 100%, iar instanța a omis-în dispozitiv-să menționeze procentul lucrat menționând numai perioada.

În drept a invocat prevederile art.281/3, art.304/2 pct.8 și 9 și art.304/1 Cod pr.civilă, precum și art.446.482 Noul Cod pr.civilă.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478-479 NCPC apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Apelantul-petent nu a motivat în drept cerea formulată, însă în raport de motivarea în fapt, arătând că solicită „îndreptarea omisiunii” din dispozitivul sentinței, respectiv că instanța a omis să se pronunțe cu privire la procentul de 100% lucrat în grupa de muncă, în mod corect instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 444 alin 1 NCPC. În fapt, nu este vorba de o recalificare a căii de atac, ci de o calificare a acesteia având în vedere că titularul cererii nu a indicat temeiul juridic al acesteia, astfel că sub aspectul calificării și al soluției date pe cerere, instanța de fond a procedat corect.

În ceea ce privește critica de fond, Curtea observă din conținutul sentinței nr.4931/29 noiembrie 2007, respectiv practicaua și considerentele acesteia, că în conținutul acțiunii formulate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul C________ F______ nu ar fi făcut vorbire de procentul în care ar fi desfășurat activități specifice grupei I de muncă, din programul normal de lucru. Oricum, în raport de soluția pronunțată de prima instanță, criticile apelantului exced argumentației sentinței ce face obiectul prezentului apel.

În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 480 alin 1 NCPC apelul fiind nefondat, urmează a fi respins, sentința fiind menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C________ F______, domiciliată în C______, _______________________.156, __________, județul D___, împotriva sentinței civile nr.4931/15.12.05.2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă _____________________, cu sediul în C______, ____________________, județul D___.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Președinte,

I_____ V_________

Judecător,

F______ D_________

Grefier,

N_____ D________

Red.jud.Fl.D_________

4 ex/AS

j.f.M.N___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025