TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:010.xxxxxx
Ședința publică din data de 09.02.2016
Președinte - A____ G_______ H_____
Asistenți judiciari - P________ D___________
- I____ M______ D______
Grefier - M____ Ș_____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul M____ S______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, ___________________, jud.Prahova, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C__.Av.C____ Karin M_____, cu sediul în ________________________________, jud.Prahova, în contradictoriu cu pârâtele _________________ prin lichidator general Group Expres SRL cu sediul în București, sector 2, __________________.107-119, ___________, ____________ și _____________ C_____ SRL (fosta Iuris Consulting SRL) cu sediul în Ploiești, __________________, jud.Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentat de avocat C____ Karin M_____, lipsind pârâtele .
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză, după care:
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, arată că a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză, precum și că nu înțelege să formuleze obiecțiuni cu privire la această lucrare.
Totodată, învederează instanței că înțelege să precizeze acțiunea în sensul de a se avea în vedere concluziilor raportului de expertiză, neavând alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul ia act atât de susținerile reprezentantul reclamantului cât și de precizarea formulată de acesta și, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, urmând a se avea in vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză; fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 02.03.2015, reclamantul M____ S______, în contradictoriu cu pârâtele _________________ prin lichidator general Group Expres SRL și _____________ C_____ SRL a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul societății angajatoare se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în condiții speciale/deosebite de muncă urmând a fi obligată pârâta deținătoare de arhivă să elibereze adeverințe în acest sens.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada menționată expres în acțiune a avut calitatea de salariat în cadrul societății angajatoare, îndeplinind diferite functii și a lucrat efectiv 100% din program în grupele/condițiile superioare de munca, deoarece în locurile de muncă în care a desfășurat activitate se foloseau materii prime periculoase, care emanau noxe, fiindu-i aplicabile prevederile Ordinului nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii si Protecției Sociale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Legea nr. 263/2010, Ordinul nr. 590/2008.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.8-20).
Pârâtele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamantului proba cu expertiză specialitatea normare salarizare, raportul întocmit de expert N________ C______, fiind depus la dosarul cauzei la data de 15.01.2016.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit alin. l pct. 1 din Ordinul nr.50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1, iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
La punctul 3 din același ordin se prevăd următoarele: „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 și 2".
În conformitate cu pct. 6, nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc.).
Încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru, iar pentru grupa a II a cel puți 70% din programul de lucru, conform pct. 7 din ordin.
La art. 8 se mai menționează ca perioadele de timp in care o persoana are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca in astfel de locuri, se stabilește prin dispozițiile unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane in raport cu funcția îndeplinita.
G__ Scaieni (fosta întreprindere de Geamuri Scaieni) a fost o companie producătoare de sticlă din România, cu sediul în Boldești-Scaieni, județul Prahova, în iunie 2006, fiind singura companie din România care producea geamuri float, folosite la ferestrele de tip termopan și în industria auto.
În anul 2007, fabrica a intrat în faliment.
In baza înscrisurilor existente in carnetul de munca, reclamantul M____ S______ a fost angajata cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata la întreprinderea de Geamuri Scaieni ulterior _________________, începând cu data de 01.09.1977.
Perioadele in care reclamantul a avut raporturi de munca cu societatea parata, in aceeași funcție si același loc de munca, au fost: 01.09.xxxxxxxxxxxxx78, inginer stagiar Biroul Plan Investiții, 01.02.xxxxxxxxxxxxx79, inginer Biroul Mecano Energetic, 01.06.xxxxxxxxxxxxx86 inginer mecanic P.P.U.P (Programarea, Pregătirea si Urmărirea Producției), 01.10.xxxxxxxxxxxxx91 inginer Atelier P.P.T.A (Atelier de Proiectare si Prototipuri Tehnologice), 01.10.xxxxxxxxxxxxx92 inginer Atelier Samoterie, 01.06.xxxxxxxxxxxxx92 inginer Alelier Mecanic- Secția Mecano Energetic.
Atribuții:
01.09.xxxxxxxxxxxxx78, inginer stagiar an II, transfer in interesul serviciului de la alta unitate de productie. A figurat timp de 5 luni din activitate in cadrul Biroului Plan Investiții in realitate fiind stagiar si proaspăt transferat, a activat in cadrul Secției Mecano Energetic, pentru acomodarea si cunoașterea specificului lucrărilor mecanice in cadrul Î.G.Scaieni.
01.02.xxxxxxxxxxxxx79, inginer mecanic in cadrul Biroului Mecano Energetic. Lucrări in colaborare cu secțiile de producție; Planificarea lucrărilor de reparații utilaje specifice fabricii, in baza expertizarii tehnice efectuate pe teren, de către o comisie formata din reprezentantul B.M.Energetic (ing.M____ S______) reprezentantul secției care exploata utilajul si reprezentantul Secției Mecano Energetice care urma sa execute reparația; Organizarea de sfaturi tehnice in secțiile de producție, la locul de exploatare a utilajelor, in vederea pregătirii lucrărilor de reparație. Stabilirea componentelor ce urmau a fi inlocuite in cadrul reparației. Execuția componentelor in regie proprie sau cu terți executanți, dupa caz. Optimizarea timpului de staționare a utilajelor pe timpul reparației; Urmarea lucrărilor de reparații pe parcursul derulării acestora, in teren pana la recepția finala a acestora.
01.06.xxxxxxxxxxxxx86, inginer mecanic in cadrul P.P.U.P (Programarea pregătirea si Urmărirea Producției). Programarea producției consta in planificarea lucrărilor de reparații in procedura descrisa la activitatea din cadrul B.M.Energetic, in urma expertizarii in teren a utilajelor, a aprecierii stării tehnice a acestora; Pregătirea producției consta in pregătirea lucrărilor de reparație prin asigurarea comonentelor necesare reparației.Componentele odată prestabilite prin expertizarea utilajelor care urmau sa intre in reparație, erau date in execuție la Secția Mecano Energetica si urmărite a fi executate de buna calitate si in termen; Urmărirea producției consta in urmărirea lucrărilor de reparații pe parcursul derulării lor pana la recepta finala; Dirigentie de șantier in cazul reparațiilor capitale a capaciatilor de producție mari, precum cuptoarele de topit sticla. Dirigentia de șantier consta in urmărirea lucrărilor de reparație pe teren, in regim de șantier, cu casca de protecție pe cap, ______________________ mult zgomot si praf de la demolări de structuri inzidite si fasonări piese de inzidire, noxe de la aparatele de sudura etc. Comandamente tehnice in secțiile de producție cu capacități oprite in vederea reparațiilor, care constau in principal in execuția de calitate a lucrărilor si urmărirea riguroasa a respectării termenelor de reparație.
01.10.xxxxxxxxxxxxx91, inginer in cadrul Atelier P.P.T.A (Atelier de Proiectare si Prototipuri Tehnologice). Atelier P.P.T.A se ocupa in principal de realizarea de prototipuri precum: scule si dispozitive, mașini si utilaje adaptate necesitaților unității: dispozitive de balotat lăzile de ambalat geamuri; stative cu roti pi votante pentru depozitarea geamului; mașini de tăiat blocuri refractare; Execuția proptipuritor era realizata in cadrul unui atelier special, având in componenta o grupa de cea 30 muncitori de inalta calificare, direct coordonata de inginer M____ S______ in calitate de Sef Atelier P.P.T.A. Timpul de lucru ocupat in cadrul acestui atelier de prototipuri era uneori de 85%, chiar 100%.
Pe partea de proiectare activitatea consta preponderent in urmărirea excutiei reparațiilor capitale la cuptoarele de topit sticla, in conformiate cu documentația scrisa si desenata de I.C.P.T.S.C.F Ploiești (Institutul de Cercetare si Proiectare in Industria Sticlei).Se acorda asistenta tehnica in teren, pe parcursul derulării reparațiilor capitale, in regim de șantier deasemenea cu casca de protecție pe cap.
01.10.1991-01.06,1992 Atelier Samoterie. Atelierul Samoterie era parte componenta a Secției Mecano Energetice. In cadrul acestui atelier se executau piese de schimb din materiale refractare necesare cuptoarelor de topit sticla.Era un mediu de lucru cu toxicitate apreciata care rezulta atat din chimizarea propriu zisa a materialelor prime componenete (argila) in urma amestecului format in prezenta apei si in final a turnării in matrițe speciale care defineau forma bruta a pieselor in stare cruda. Dupa care urma semiuscarea si fasonarea pieselor semicrude pentru realizarea formei finale, urma arderea pieselor in cuptoare speciale numite temperoane cu un microclimat cu temperaturi ridicate, emenatii de gaze arse, etc.
01.06.xxxxxxxxxxxxx92, inginer in cadrul Atelierului Mecanic - Secția Mecano Energetic.
Așadar, fata de mențiunile din carnetul de munca si fata de reglementările legislației aplicabile in acest sens, activitatea reclamantului M____ S______ se încadreze in grupa a II-a de munca, in procent de 70% conform Ordinului nr.50/1990, cu modificările si completările ulterioare, Anexa 2, poz.5 si 22.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente și de textele de lege mai sus arătate, va admite acțiunea precizată și va constata că reclamantul beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 70% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității angajatoare, pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx92 specificată conform raportului de expertiză N________ C______.
Totodată, instanța, în baza Ordinului MM nr.590/15.09.2008, art. 1516 și urm. Cod civil modificat, va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință potrivit raportului de expertiza, deoarece dispozițiile legale sus menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâtei, mai ales că reclamantul are nevoie de un act întocmit de către pârâtă prin intermediul căruia să i se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea sa, drepturi pe care pârâta are obligația să le respecte.
Instanța va lua act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul M____ S______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, ___________________, jud.Prahova, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C__.Av.C____ Karin M_____, cu sediul în comuna Blejoi, _________________, jud.Prahova, în contradictoriu cu pârâtele _________________ prin lichidator general Group Expres SRL cu sediul în București, sector 2, __________________.107-119, ___________, ___________________>_____________ C_____ SRL (fosta Iuris Consulting SRL) cu sediul în Ploiești, __________________, jud.Prahova.
Constată că reclamantul beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 70%, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității angajatoare, pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx92 specificată conform raportului de expertiză N________ C______.
Obligă pârâta deținătoare de arhivă să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.
Președinte, Asistenți Judiciari,
A____ G_______ H_____ P________ D___________ I____ M______ D______
Grefier,
M____ Ș_____
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.DIM /tehnored. DIM
5 ex./29.02.2016