Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4016

Ședința publică de la 23 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: - T______ R________

Judecător: - P____ P___

Grefier: - S____ C______

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul A_________ V_____, cu domiciliul în C______, ______________________, ___________, ___________________, împotriva sentinței numărul 1993 din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta ____________________________, cu sediul în C______, ________________________. 28, județul D___, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:

- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;

- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;

- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;

- apelantul reclamant, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 223 Cod procedură civilă.

Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelantul reclamant A_________ V_____ prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.

C U R T E A:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

1. Prin sentința nr. 1993 din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, și în consecință,

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A_________ V_____ având CNP xxxxxxxxxxxxx domiciliat în C______ ,________________________, ____________ ________________ în contradictoriu cu pârâtul ___________________________ în C______ , _______________________ 80 jud D___

Pentru a pronunța această sentință, analizand cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocată de instanță, din oficiu, la termenul de judecata din data de 28.04.2015, potrivit dispozitiilor art. 248 C__, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

Pentru a soluționa insa aceasta excepție s-a impus ca instanța sa stabileasca cu prioritate natura juridică a acțiunii, deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a excepției invocate din oficiu, întrucât potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Instanța are obligația de a face aceasta analiza si în virtutea prevederilor art.22 Cod procedură civilă, care instituie obligatia de a da calificarea corectă cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.

Criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei actiuni au fost stabilite de instanta suprema prin Decizia in interesul legii nr. 32/2008.

De asemenea, Tribunalul a avut in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 100 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "persoanele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:

a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii."

De asemenea, art. 158 alin.(1) din acelasi act normativ stabileste ca "perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor de pensionare…."

D____ urmare, avand in vedere criteriile stabilite de ICCJ prin Decizia nr. 32/2008, dar si scopul formularii actiunii – obtinerea unui beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada în litigiu - instanta a constatat ca actiunea introductiva are un caracter patrimonial.

A sustine ca actiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de munca care - asa cum s-a aratat mai sus - produce consecinte patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil in bani, inseamna a se ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.

ICCJ a statuat prin Decizia nr. 32/2008 ca "Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, este neevaluabil in bani, doar atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate,la onoare,cinste, reputatie , dreptul la nume si la domiciliul etc. "

Prin urmare, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea pendinte, avand efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior, scopul formularii actiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi banesti, "acordarea gupei" fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.

De asemenea, a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale.

Prin urmare, actiunea pendinte este o actiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzandu-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.

La randul lor, actiunile patrimoniale se impart in actiuni personale (prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta - numit si drept personal), actiuni reale (prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau apararea posesiei unui bun) si actiuni mixte (pentru valorificarea in acelasi timp, a unui drept real si a unui drept de creanta daca aceste drepturi sunt efectul aceleiasi cauze sau se gasesc _________________ conexitate).

In speta, acțiunea nu poate fi caracterizată ca o acțiune în constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat să se constate existența unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de unitatea pârâtă, ci dimpotrivă, cererea de chemare în judecată este o acțiune în realizare, al cărei obiect îl reprezintă solicitarea de a obliga unitatea pârâtă să o încadreze în grupa a-IIa, susținând că în fapt a lucrat în condiții deosebite, care se încadrează în aceasta grupa de muncă.

Prin urmare, reclamantul are interes să fie încadrat/ă în grupa a II-a de muncă, pentru a beneficia, în temeiul legii, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa a -II a de muncă, dreptul de a fi încadrată în grupa a II-a de muncă având deci un caracter patrimonial, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut în art.268 al.2 din Codul Muncii, cu referire la art.3 din Decretul 167/1958.

Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Iar potrivit art. 2 "termenul la prescriptie este de 3 ani" Capatul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, il constituie "obligarea paratei la acordarea grupei I de munca".

Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.

Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.

Concluzionând, Tribunalul a constatat ca, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.

D____ urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 alin.2 din codul muncii rap.la art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neinscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.

In plus, s-a retinut ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).

Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:

"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;

c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

(2) In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului."

Tribunalul a constatat ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant/a se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situatiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 2 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.

Avand in vedere dispozitiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca, prevazute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca actiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, asa cum s-a sustinut de catre reclamant/a.

In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului, Tribunalul constatand ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv, data de 11.07.2011- data restituirii carnetului de munca când a luat la cunostinta, manifestand o minima diligenta, despre inscrierile existente in carnetul de munca.

Nu în ultimul rând, tribunalul a examinat excepția prescripției și prin incidența actelor normative care au statuat încadrarea în grupe de muncă .

Din această perspectivă tribunalul a constatat că în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul Lege nr. 68/1990. "Personalul de la locurile de munca si activitatile care, potrivit reglementarilor existente pina in anul 1969 si dupa aceea, erau prevazute sa fie incadrate in grupele I sau II de munca beneficiaza de acest drept pe intreaga perioada cit au lucrat la locurile de munca si activitatile respective."

La rândul său Ordinul 50 /1990 emis în exceutarea Decretului –lege la care se raportează, decret emis "pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului…" stabilește locurile, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în condiții deosebite de muncă, cu luarea în considerare a activităților prestate "până în anul 1969 și după aceea …"

Tribunalul a constatat că aceste acte normative, ce se raportează la posibile inechități au un accentuat caracter reparatoriu , motiv pentru care privesc acte fapte și împrejurări derulate în trecut, cu depășirea termenului de prescripție. Aceste acte normative au oferit salariaților posibilitatea ca, în cazul în care activitatea desfășurată de aceștia , după propria lor apreciere, s-ar încadra în prevederile legale ce circumstanțiază o grupă de muncă sau alta, să solicite constatarea , recunoașterea și consemnarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă sau în adeverințe.

Cunoscut fiind că nu salariatul este cel care gestiona carnetul de muncă, posibilitatea cunoașterii conținutului acestuia a apărut în momentul în care acesta i-a fost înmânat pentru orice motive (încetarea raporturilor de muncă din orice motive, abrogarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă)

Din acesta moment salariatul avea posibilitatea să-și manifeste interesul în a face cuvenitele demersuri, inclusiv o acțiune în justiție pentru constatarea , recunoașterea și eliberarea inscrisurilor doveditoare a activităților ce se încadrau

Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

2. Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat, a declarat apel reclamantul A_________ V_____, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Criticile sunt în esență următoarele: hotărârea instanței de fond este netemeinică si nelegală.. Consideră ca sentința este rezultatul unei greșite calificări juridice a acțiunii care nu este o acțiune in realizare de drepturi, asa cum a calificat-o instanța de fond, ci are natura juridica de acțiune in constatarea existentei unui drept, respectiv a drepturilor ce decurg din desfășurarea activității in condiții corespunzătoare grupei a II-a de munca. Hotărârea apelata este nelegala, întrucât acțiunile in constatare sunt imprescriptibile, caracter ce decurge din aceea ca, dreptul material la acțiune este prescriptibil, in timp ce dreptul la acțiune in sens procesual este imprescriptibil.

Arată că, Noul Cod Civil reglementează atat situațiile de imprescriptibilitate a dreptului la acțiune cat si cazurile in care se instituie termene speciale de prescripție sau cazuri speciale in care intervine precriptia. Art. 2502 al. 2 N.C.Civ. stabilește caracterul de excepție al imprescriptibilității dreptului la acțiune si reglementează in mod expres cazurile concrete de imprescriptibilitate in materii in care protecția specială este necesara. Astfel, potrivit art. 2502 al. 2 N.C.P.Civ, dreptul la acțiune este imprescriptibil in cazurile prevăzute de lege, precum si ori de cate ori prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul sau nu poate fi limitat in timp.

Acțiunea de fata este imprescriptibila deoarece aceasta nu urmărește un drept patrimonial sau obligarea paratei la executarea unei pretenții, ci solicită ca instanța sa constate existenta unui drept stabilit prin Ord. 50/1990 , respectiv grupa de munca, iar Ordinul 50/1990 și actele normative ce-l succed nu prevăd nici un termen in care trebuie stabilite grupele de munca de către patronate si sindicate. Prevederile ordinului menționat se aplica nu numai salariaților ce lucrează si in prezent, ci si foștilor salariați si pensionarilor ce au fost angajați în unitățile respective.

Mai arată că acțiunea nu este o acțiune in realizare, deoarece nu a solicitat obligarea la plata vreunei contraprestatii pentru desfășurarea activității in condițiile grupei a II a de munca , nu este o constituire de drepturi , deoarece dreptul in sine este recunoscut prin dispozițiile exprese ale actelor normative aplicabile si anume Ord. 50/1990, HG 1223/1990, ci este in realitate o acțiune in constatarea existentei acestor drepturi. Totodată in ipoteza in care s-ar aprecia ca acțiunea poarta asupra realizării unui drept cu caracter patrimonial .aceasta nu trebuia sa constate prescris dreptul la acțiune in conformitate cu art. 3 din Decretul 167/1958, intrucat in conformitate cu legislația europeana care are prevalenta asupra normelor legale ale dreptului intern, dreptul la pensie reprezintă un veritabil drept de proprietate al persoanei, caz in care dreptul la acțiune in constatarea acestui drept este imprescriptibil.

Susține totodată că majoritatea salariaților uzinei Electroputere au obținut pe cale judecătoreasca prin hotărâri definitive si irevocabile recunoașterea faptului ca au lucrat in condiții specifice grupei a II a de manca si nu s-a pus problema prescripției dreptului la acțiune, iar in cazul de fata se invoca din oficiu prescripția, neavand in acest sens posibilitatea judecării asemenea colegilor săi, conducând la un tratament discriminatoriu intre persoane ca re au activa t in aceleași funcții indiferent de perioade.

Astfel prin Decizia 87/1999 a Curții Constituționale s-a admis excepția neconstitualitatii dispoziției art. 2 din Decretul 157/1958, pentru înlăturarea unor inechități si s-a recunoscut beneficiul si posibilitățile valorificării unor drepturi cuvenite si câștigate in perioada cand toate aceste categorii de persoane au lucrat in aceleași condiții , aflandu-se ________________________ ceea ce impune si tratament juridic identic, cu atat mai mult cu cat unitatea i-a recunoscut apelantului grupa de munca in procent de 85%. De asemenea si jurisprudenta CEDO in cauza B____ a decis ca jurisprudenta contradictorie a unei instanțe poate fi asimilata unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nicio justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare s-a decis ca o astfel de diferențiere constituie o incalcare a art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, precum si art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului si totodată Decizia 87/1999 a Curții Constituționale.

Solicită să se aibă in vedere si principiul nediscriminarii - principiul egalității de tratament- prevăzut de art. 5 din Codul Muncii (faptul ca alti colegi lăcătuși bobinatori, maiștri, tehnicieni, ingineri, etc), au fost incadrati in grupe de munca fie de unitate, fie de către instanța de judecata.

Consideră ca cererea sa nu reprezintă altceva decât o acțiune in constatare a dreptului său de a beneficia de încadrarea in grupa a II a de munca pentru activitatea desfășurata in perioadele menționate, acțiune care este imprescriptibila si nu o acțiune in constituire de drepturi( cu caracter patrimonial) cum greșit s-a reținut de către instanța de fond.

Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

In drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 480 al. 2 si 3 Noul Cod Proc.Civ.

Solicită judecata in lipsa, conform art. 223 N.C.P.Civ.

Intimata pârâtă ____________________________ nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.

Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

-În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, determinantă este stabilirea naturii juridice a acțiunii , având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar al reclamantului, respectiv dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind prescripția , sau între părți există un raport de muncă, fiind vorba despre o acțiune privind soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul Muncii cu privire la prescripție.

Instanța constată că acțiunea de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este un raport juridic de muncă, el vizând executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu poate avea loc în afara unui raport juridic de muncă.

Dezacordul dintre reclamant – fost angajat și angajator, s-a ivit în contextul în care primul susține că în perioada 1974 – 2001 a desfășurat activitatea în condiții de grupa a II-a de muncă, iar cel de-al doilea nu a făcut mențiuni în carnetul de muncă și nici nu a eliberat o adeverință în acest sens, documente necesare în vederea pensionării cu beneficiile specifice prevăzute de lege.

Astfel , devin aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, prioritare față de regulile generale din dreptul civil.

În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

În raport de aceste prevederi, instanța constată că , în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție ,termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.

Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.

Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268 ,devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă , aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Prin urmare, în materia jurisdicției muncii , legiuitorul a stabilit faptul că nu există cereri imprescriptibile.

Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă, este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate.

Se constată astfel că, acțiunea a fost formulată peste termenul legal de prescripție, motiv pentru care în mod corect prima instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii în constatare privind încadrarea activității reclamantului în grupa a II a de muncă.

Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupă de muncă, de asemenea, a fost corect respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupa de muncă.

-În măsura în care alți colegi de-ai reclamantului apelant au beneficiat de grupa a II-a de muncă în baza unei hotărâri judecătorești, sunt de subliniat următoarele:

În sistemul român de drept, nu există precedentul judiciar. Pe de altă parte, nu se poate reține că prin hotărârea de față este contrazisă în mod nepermis o judecata anterioară, câtă vreme în cauză nu funcționează autoritatea, respectiv puterea de lucru judecat, nici din perspectiva excepției procesuale, nici din perspectiva prezumției.

În același timp, exigența privind existența unei practici unitare, nu este un scop în sine și nu presupune în contextul legislativ al actualelor mecanisme de unificare, pronunțarea automată în cazuri individuale, a unei soluții identice în raport cu o judecată anterioară și dispensarea instanței ce are o judecată ulterioară, de o analiză particulară în speță, a legalității și/sau temeiniciei pretențiilor deduse judecății.

De altfel, chiar și în măsura în care s-ar trece peste cele enunțate în precedent, apelantul reclamant nu a indicat dosare în care aceeași problemă de drept, de procedură, aceea a prescripției dreptului material la acțiune, a fost rezolvată diferit, în sensul respingerii excepției.

Privitor la dreptul la pensie invocat din perspectiva art. 1 Protocolul 1 CEDO, instanța reține faptul că acest drept nu este în discuție în cadrul procesual de față, chiar dacă în perspectivă, interesul reclamantului în procedura de față este legat de valorificarea beneficiului de lucru în grupă superioară de muncă la stabilirea dreptului la pensie.

-De asemenea, susținerea apelantului privind discriminarea nu se va primi.

Instanța de judecată este ținută să aplice ca atare dispozițiile legale în vigoare și nu poate, numai pe temeiul existenței unei discriminări, să refuze aplicarea legii.

Astfel, jurisprudența Curții Constituționale este constantă în acest sens și prin mai multe decizii, cum ar fi: 818, 820, 821, 997 și 1325/2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că prevederile art.1, art.2 alin. (1), (3) și (11) , art. 20, 27 alin.(1), respectiv toate prevederile din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

-În ceea ce privește dispozițiile Noului Cod civil invocate de reclamant, sunt de făcut următoarele precizări:

Așa cum a reținut prima instanță, reclamantul a intrat în posesia carnetului său de muncă în anul 2004.

Or, din simpla observare a acestui document de către persoana interesată se putea constata cu ușurință faptul că unitatea, pentru perioada în litigiu 1974-2001, nu a făcut nicio mențiune cu privire la desfășurarea activității reclamantului în condiții de grupa a II-a de muncă, știut fiind că regula este aceea potrivit căreia în carnetul de muncă se efectuau aceste mențiuni privind perioada și procentul, sau prin adeverințe eliberate în acest sens de către angajatori cu respectarea unor condiții de formă și de fond.

Chiar Ordinul 50/1990 prevede la pct. 15 că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I si II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestora stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale.

În aceste condiții, dreptul de a solicita în instanță constatarea desfășurării activității în condiții superioare de muncă s-a născut oricum, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil – 1 oct. 2011.

Astfel că, în mod corect prima instanță a amintit în principiu, de decizia pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii nr. 1/2014, potrivit căreia prescripțiile începute înainte de _____________________ Noului Cod civil, rămân supuse dispozițiilor legale vechi, respectiv D. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, deci nu se aplică dispozițiile legale noi.

Pe de altă parte, așa cum corect a reținut argumentat și prima instanță, în primul rând acțiunea de față are un caracter patrimonial fiind promovată în contextul unui conflict individual de muncă și, în orice caz, Codul muncii prevede dispoziții legale speciale derogatorii de la dreptul comun reprezentat în speță de D. 167/1958, iar nu de Noul Cod civil, astfel că nicio acțiune nu este imprescriptibilă, deci fără a se face vreo distincție între acțiuni patrimoniale și nepatrimoniale, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului – conform art. 268 alin. 2 codul muncii.

Aceste dispoziții legale, potrivit cărora, în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul pentru formularea cererii în vederea soluționării unui conflict de muncă, este de 3 ani de la data nașterii dreptului, auz fost corect interpretate și aplicate în speță, la o stare de fapt stabilită în baza probei pertinente și concludente în cauză cu privire la data intrării în posesia carnetului de muncă.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate a sentinței din cele invocate de parte și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 2 teza II Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de reclamantul A_________ V_____, cu domiciliul în C______, ______________________, ___________, ___________________, împotriva sentinței numărul 1993 din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta ____________________________, cu sediul în C______, ________________________. 28, județul D___, ca nefondat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 septembrie 2015.

Președinte, T______ R________		Judecător, P____ P___
	Grefier, S____ C______

Red.ju.T.R________

Tehn.S.C. 4 ex.

24.10.2015

Jud.fond:M.N___