ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 08.12.2015
PREȘEDINTE - A____ G_______ H_____
ASISTENȚI JUDICIARI - P________ D___________
- I____ M______ D______
GREFIER - M____ Ș_____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta F______ M____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Ploiești, _____________________, _____________, _____________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ______________________ SA–J 15/330/05.12.2001, CUI R2978636, cu sediul în _____________________, ____________________________ 72 km 33+145, jud. Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat C_______ L_______, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în cursul ședinței de judecata s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului registratură, raportul de expertiză dispus in cauză, după care:
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că a ridicat un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză.
Tribunalul ia act că la data de 4.12.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, întocmit de expert N________ C______, un exemplar fiind ridicat de reprezentantului reclamantului.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză, precum și că nu înțelege să formuleze obiecțiuni cu privire la această lucrare.
Totodată, învederează instanței că înțelege să precizeze acțiunea în sensul de a se avea în vedere concluziilor raportului de expertiză, neavând alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul ia act atât de susținerile reprezentantul reclamantei cât și de precizarea formulată de acesta și, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, urmând a se avea in vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză; fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 20.02.2015, reclamanta F______ M____ în contradictoriu cu pârâta ______________________ SA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul societății angajatoare se încadrează în grupele/condițiile superioare de muncă, urmând a fi obligată pârâta să elibereze adeverință în acest sens.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada menționată în carnetul de muncă a avut calitatea de salariată în cadrul societății angajatoare, îndeplinind diferite functii și a lucrat efectiv 100% din program în grupele/condițiile superioare de munca, deoarece în locurile de muncă în care a desfășurat activitate se foloseau materii prime periculoase, care emanau noxe, fiindu-i aplicabile prevederile Ordinului nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii si Protecției Sociale, Legii nr. 226/2006 și Hg nr. 261/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Legii nr. 226/2006 și Hg nr. 261/2001.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.8-17).
Pârâta, în temeiul disp. art. 205 N.Cod.Proc.Civ., a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, activitatea reclamantei neregăsindu-se printre beneficiarele grupelor superioare de muncă, astfel cum partenerii sociali au încadrat locurile de muncă la nivelul societății angajatoare.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei înscrisuri și un suport CD (f.23-29, resp.30).
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamantei proba cu expertiză specialitatea normare salarizare, raportul întocmit de expert N________ C______, fiind depus la dosarul cauzei la data de 04.12.2015.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit alin. l pct. 1 din Ordinul nr.50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1, iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
La punctul 3 din același ordin se prevăd următoarele : „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 și 2".
În conformitate cu pct. 6, nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc.).
Încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru, iar pentru grupa a II a cel puți 70% din programul de lucru, conform pct. 7 din ordin.
Reclamanta F______ M____ a fost angajata cu contract individual de munca în cadrul _______________________" SA, desfășurându-și activitatea în perioade, locuri de muncă și ocupații după cum urmează:
01.11.xxxxxxxxxxxxx72 elev curs calificare frezor Secția Mecanica
01.07.xxxxxxxxxxxxx76 frezor Secția Mecanica
21.01.xxxxxxxxxxxxx81 pregătitor completator Secția Mecanica
01.04.xxxxxxxxxxxxx91 frezor, trasator Secția Mecanica
01.07.xxxxxxxxxxxxx94 pregătitor completator Secția Mecanica
Secția 204 - M_______ GREA
Secția era formată dintr-o hală de cca.4800 mp și înaltă de 12m, iar operațiile principale care se executau în cadrul secției au fost de prelucrări pe mașini unelte universale, mașini cu comandă numerică (în general piese cu gabarit mare), mașini de frezat, mașini de găurit, mașini de danturat (dantură dreaptă, conică dreaptă și înclinată), mașini de broșat, mașini de frezat longitudinal portal(FLP cu masa de frezat de 7m și llm, cu 2 respectiv 3 capete de frezat), mașini de rulat filete, operații de montaj ansambie și subansamble (reductoare, cutii de viteze, mecanisme de rotire, destinate vehiculelor speciale și civile) protejate ulterior prin grunduire și vopsire.
Toate aceste activități s-au desfășurat în cadrul aceleiași secții fără să existe compartimentări, care să asigure protecția întregului personal împotriva noxelor rezultate în urma proceselor de producție. In secție se efectuau operații pe semifabricate din fontă, otel și aluminiu, in urma proceselor de prelucrare prin strunjire, frezare, rectificare, rezultând pulberi metalice si vapori ai lichidelor de răcire ce au afectat sănătatea personalului secției (dar și celor care asigurau asistența tehnică), deoarece utilajele de așchierc nu erau dotate cu aspiratoare de vapori, praf sau fum, iar hala nu era dotată cu ventilatoare în plafon. Aerisirea se făcea prin deschiderea ușilor. Dacă vara era foarte cald, iarna datorită faptului că instalația de încălzire a secției nu funcționa era foarte frig. Ascuțirea sculelor nu se făcea în spatii special amenajate si izolate, ci în hală.
Procesul de fabricație se realiza cu utilaje mari; majoritatea pieselor erau compuse din carcase din fontă, oțel si aluminiu, salariații fiind expuși prafului și noxelor acestor materiale.
Un factor îngrijorător la locul de muncă era expunerea profesională a angajaților la zgomot. Zgomotul profesional reprezenta un complex de sunete cu intensitate si înălțimi variate, cu caracteristici diferite, ritmice sau aritmice, produse continuu de mașinile-unelte, prese, instalații, utilaje și vibrații mecanice în timpul desfășurării activității profesionale.
Procesele de producție s-au desfășurat conform documentațiilor, tehnologiilor și SDV-urilor întocmite, proiectate și omologate de Serviciul Constructor Șef, Serviciul Tehnolog Șef, Autoutilări, Metalurg Șef și executate de Secția SCULĂRIE, iar mașini-unelte reparate (reparații capitale, modernizări, îmbunătățiri la parametrii de funcționare), efectuate de Secția Mecanic Șef.
Încadrarea cu personal a secției a fost compusă din: ing. Șef secție, ingineri, subingineri, șefi de ateliere, maiștri, tehnicieni, tehnologi, ingineri de schimb, planificatori, contabili, economist, pregătitori completatori, primitori distribuitori, reglori, strungari, frezori, găuritori, lăcătuși, presatori, mecanici, electricieni, sudori, instalatori, rectificatori, controlori C.T.C., personal de deservire (călători șpan, spălători piese, curățenie), sculeri, montori, secretară secție.
Secția 501 - M_______ 1
Secția era formată dintr-o hală de 9000-10000mp și înaltă de 12m, formată din 3 încăperi. Secția avea capabilitatea de a executa operații de prelucrări mecanice pe strunguri universale, mașini de frezat, mașini de găurit, mașini de danturat, mașini de canelat, mașini de broșat, mașini de ecruisat cu alice, mașini de ecruisat cu role, mașini rulat filet, prese mecanice cu excentric, prese pentru extrudare, operații de tratamente termice intermediare și finale (recoaceri, detensionări), sudură în argon, sudură cu electrod, sablare și vopsire.
Gama de fabricație a secției a fost execuția de elemente, ansamble și subansamble de tehnică militară și civilă. Procesele tehnologice s-au desfășurat conform documentațiilor întocmite și omologate de Serviciul Constructor Șef, Tehnolog Șef, Autoutilări, Metalurg Șef cu SDV-urile aferente, executate în Secția Sculărie, mașini unelte reparate (reparații capitale, modernizări, îmbunătățiri la parametrii de funcționare), efectuate de Secția Mecanic Șef.
Deși activitatea în secție a fost foarte diversificată, aceasta a fost efectuată fară ca secția să aibe compartimentări expres delimitate si izolate fată de rest activități, astfel că întregul personal nu a avut protecție totală împotriva noxelor rezultate în. urmă proceselor de producție. De exemplu în una din încăperi se executau operații de prelucrări prin aschiere, operații de presare la recefprese mecanice cu excentric care făceau un zgomot infernal), operații de sudare, sablare, vopsire și tratament termic de detensionare. tară să aibe compartimentări. De asemeni între cele trei ateliere nu era o izolare corespunzătoare.
Procesul de fabricație se realiza cu utilaje mari, majoritatea pieselor erau compuse din carcase din fontă si aluminiu, salariații fiind expuși prafului si noxelor acestor materiale.
Încadrare cu personal a secției a fost următoarea: ing. Șef Secție, planificator șef, inginer de schimb, grupa tehnică cu următorul personal: tehnicieni, ingineri, șef grupă tehnică, planificare, personal T___, presatori, strungari, reglori, frezori, gauritor-filetator, lăcătuș, ajustor, rectificator, tralamentist, vopsitor, sudori, personal CTC, mecanic, electrician, masitru întreținere mecanică, grupă CTC laboratoare, instalatori, personal de deservire necalificat (cărători șpan, spălători piese, curățenie).
Secția 502 - M_______ 2
Secție amplasată în incintă separată care a avut capabilitatea de a executa operații de prelucrări mecanice, operații de presare la rece, operații de extrudare, operații de protecție chimică, electrochimică de suprafață și vopsitorie. Atelierul de vopsitorie și Galvanizare erau separate de atelierul mecanic.
Gama de fabricație a secției a fost: execuția de elemente, ansamble și subansamble pentru înzestrarea forțelor armate române, dar și pentru producția civilă.
Toate aceste activități s-au desfășurat având ca suport următoarea dotare cu utilaje: strunguri automate multiax, struguri automate monoax, strunguri revolver, strunguri monooperatii, freze, mașini de găurit universale, mașini de găurit de banc, prese mecanice de 1-25 tone, strunguri de copiat, mașini de frezat filet, mașini de filetat, mașini de înfășurat arcuri.
Procesul de fabricație majoritatea pieselor erau compuse din carcase din fontă, oțel și aluminiu, salariații fiind expuși prafului și noxelor acestor materiale.
Gama de fabricație a secției a fost execuția de elemente, ansamble și subansamble de tehnică militară și civilă. Procesele tehnologice s-au desfășurat conform documentațiilor întocmite și omologate de Serviciul Constructor Șef, Tehnolog Șef, Autoutilări, Metalurg Șef cu SDV-urile aferente, executate în Secția Sculărie, mașini unelte reparate (reparații capitale, modernizări, îmbunătățiri la parametrii de funcționare), efectuate de Secția Mecanic Șef.
Deși activitatea în secție a fost foarte diversificată, aceasta a fost efectuată fără ca secția să aibe compartimentări expres delimitate și izolate față de rest activități, astfel că întregul personal nu a avut protecție totală împotriva noxelor rezultate în-urmă proceselor de producție(mă refer la atelierul de prelucrări mecanice în care erau mașini-unelte la un loc cu presele mecanice cu excentric care tacau un zgomot infernal), fără să aibe compartimentări.
Încadrarea cu personal a secției a fost următoarea: ing. Șef Secție, planificator șef, maistru de schimb, grupa tehnică cu următorul personal: tehnicieni, ingineri, șef grupă tehnică, planificare, personal T___, presatori, strungari, reglori, frezori, găuritor-filetator, lăcătuș, ajustor, galvanizator, ingineri chimiști, subingineri chimiști, personal CTC, mecanic, electrician, electronist, maistru întreținere mecanică, instalatori, personal de deservire necalificat.
Astfel prin prelucrările mecanice, prin polizări, șlefuiri, tratamente termice, galvanizare, vopsire, sablare, etc. în interiorul secțiilor, personalul direct productiv, auxiliar și cei ce asigurau asistența tehnică, erau obligați să-și desfășoare activitatea în condiții de poluare ridicată datorită noxelor (zgomot, trepidații, gaze toxice, vapori de vopsea și praf), de zgomot și trepidații, acestea afectând sănătatea angajaților. Pentru toate aceste activități erau nevoie de spații adecvat amenajate și izolate.
Atribuții FREZOR:
Supraveghează periodic ciclul de lucru pentru fiecare utilaj (scule, dispozitive și verificatoare) pentru a se asigura de buna funcționare a acestuia;
Efectuează întreținerea, repararea sau înlocuirea aparatelor cu care lucrează - discuri și pietre abrazive, freze, dispozitive de fixare și calibrare, șabloane, aparate specifice de măsură și control;
Studiază planurile, schițele sau comenzile primite pentru a evalua specificațiile pieselor și pentru a determina instrucțiunile de prelucrare, secvențele de operare, uneltele și materialele necesare;
Aplică cunoștințe despre proprietățile diverselor metale pentru a selecta viteza de tăiere, rata de alimentare și adâncimea tăieturilor;
Reglează utilajele și selectează parametrii regimului de prelucrare în funcție de caracteristicile pieselor realizate;
Execută diverse piese și lucrări de frezare prin copiere sau normal;
Verifică respectarea normelor de calitate ale produselor realizate și remediază deficiențele apărute;
Asigură menținerea funcționării corecte a aparatelor și instrumentelor de măsură și de control conform instrucțiunilor de lucru specificate;
Pregătește pe baza diferitelor rețete lichidul de răci re-ungere necesar bunei funcționări a utilajelor.
Atribuțiile specifice postului de PREGATITOR-COMPLETATOR :
pregătește materialele, piesele, SDV-Urile si echipamentele tehnice pnecesare fluxului de producție, pentru reparații curente, reparații capitale, revizii, recondiționați;
achiziționarea necesarului de materiale, repere, SDV-uri, piese de schimb etc.;
asigurarea transportului, manipulării, incarcare/descarcare a pieselor pana la mașini, utilaje, instalații; .
urmărirea stocului de fabricație;
realizarea comenzilor necesare producției;
asigurarea transferului de materialele, piese, SDV-uri si echipamentele tehnice între atelierele Secției Mecanice;
urmărirea fluxului tehnologic al pieselor.
MICROCLIMAT: variații de temperatura (foarte frig iarna, lipsa incalzire) curenți de aer, iluminat insuficient, vibrații, trepidații, zgomot de intensitate ridicata, ventilație insuficienta;
Construcțiile nu erau proiectate astfel incat sa corespunda cerințelor de securitate si normelor specifice.
CONDIȚII DE MUNCA: manipulare piese, zgomot, vibrații, trepidații, pericol de lovire, proiectare de particule în special în ochi, risc de alunecare, poziții incomode de lucru, tăiere cu scule și unelte conținând părți metalice ascuțite, arsuri, lucrul numai in picioare, suprasolicitare fizica si nervoasa etc.
F___ de actele si documentele existente privind funcția reclamantei si fata de reglementările legislației aplicabile in acest sens, respectiv Ordinul nr.50/1990 republicat. Anexa 2, poz.33, 34, reclamanta este îndreptățită a beneficia de grupa a II a de munca in procent de 100% pentru perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx94.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente și de textele de lege mai sus arătate, va admite acțiunea precizată și va constata că reclamanta beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx94 specificată conform raportului de expertiză N________ C______.
Totodată, instanța, în baza Ordinului MM nr.590/15.09.2008, art. 1516 și urm. cod civil modificat, va obliga pârâta să elibereze reclamantei adeverință potrivit raportului de expertiza, deoarece dispozițiile legale sus menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâtei, mai ales că reclamanta are nevoie de un act întocmit de către pârâtă prin intermediul căruia să i se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea sa, drepturi pe care pârâta are obligația să le respecte.
Va lua act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acținea precizată formulată de reclamanta F______ M____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Ploiești, _____________________, _____________, _____________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ______________________ SA–J 15/330/05.12.2001, CUI R2978636, cu sediul în _____________________, ____________________________ 72 km 33+145, jud. Dâmbovița.
Constată că reclamanta beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx94 specificată conform raportului de expertiză N________ C______.
Obligă pârâta să elibereze reclamantei adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care aceasta și-a desfășurat activitatea.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A____ G_______ H_____ P________ D___________ I____ M______ D______
GREFIER
M____ Ș_____
Operator date cu caracter personal nr.5595
Red.DIM/tehnored.DIM
4 ex./27.01.2016