Dosar nr. XXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 775/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C____ M____ C_______

Judecător N_______ V___

Grefier I____ C___ M____

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul M_______ D___ împotriva sentinței civile nr. 585/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXX.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei fiind învederat faptul că, pe parcursul derulării procedurii prealabile, pârâta intimată S.C. „C_____ S____” a înregistrat la dosar întâmpinare, care a fost comunicată cu partea adversă.

Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului și solicitarea părților de soluționare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. XXXXXXXXXX, reclamantul M_______ D___ a chemat în judecată pe pârâta ___________________ - fosta ___________________ fabrica de încălțăminte Hunedoara, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte, în perioada 16.07.xxxxxxxxxxxxx85, 30.01.1987-2.09.1991 se înscrie în grupa II de muncă, în procent de 100% din timpul efectuat și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste încadrarea sa în grupa II de muncă.

In motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada menționată a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte, în condiții deosebit de grele, ___________________ si poluant si, cu toate acestea, unitatea pârâtă nu i-a recunoscut grupa a II-a de munca.

A arătat ca în cauza sunt incidente dispozițiile pct. 160 anexa II din Ordinul nr. 50/1990, completat, potrivit căruia beneficiază de grupa a II-a de munca personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații.

Invocă prevederile pct. 2, 6 din Ordinul 50/1990, precum și adresa 2004/09 octombrie 1997 emisa de Ministerul Muncii si Protecției Sociale și arată că în procesul de producție s-au utilizat substanțele denumite acetona si acetat de butil și toluen, benzina, adezivii din rășini sintetice si cauciuc, a lucrat în condiții de zgomot, vibrații, solicitare fizica si nervoasa– organe de mașini în mișcare, pulberi de cauciuc, umiditate, pulberi de piele, curenți de aer, umiditate, zgomot, temperatura ridicata, șocuri mecanice, scame, fiind astfel evident că este îndreptățită la încadrarea activității sale în grupa a II-a de munca.

Mai invocă pct. 15 al. 2 din Ordinul nr. 50/1990, art. 3 din Decretul Lege nr. 68/1990, Decretul nr.215/1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de munca, precum si dispozițiile Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1061/1968, pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I si II, prevăzute de Legea nr. 27/1966 și a organelor care fac aceste încadrări, susținând că actele normative existente obligau pârâta la încadrarea reclamantei, din cauza condițiilor deosebite în care lucra și a imposibilității pârâtei de a-i asigura condiții normale de munca, în grupa I și a II-a de munca.

De asemenea, a arătat ca i-au fost acordate sporuri pentru condiții grele și nocive, activitatea desfășurată fiind prevăzută, în mod expres, la pct. 60 din anexa 2 la Ordinul 50/1990.

In drept, a invocat dispozițiile Codului muncii, Ordinul 50/1990 modificat si completat, Decretul Lege nr. 68/1990, Decretul lege nr. 35/1990, Decretul nr. 215/1977, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1061/1968, Legea nr. 27/1966.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al primului capăt de cerere, iar cu privire la al doilea capăt de cerere, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, motivând că nu poate elibera adeverința solicitată atâta vreme cât nu deține înscrisuri din care să rezulte că activitatea desfășurată de reclamantă se înscrise în grupa a II-a de muncă.

In drept, a invocat art.105 Cod de procedură civilă; Ordinul nr.50/1990.

Prin sentința civilă nr. 585/2015 Tribunalul Hunedoara - Secția I-a Civilă a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, că în arhiva societății nu există acte care să ateste că reclamantul a fost nominalizat pentru a fi încadrat, în perioadele precizate, în grupa a II-a de muncă, după procedura legală.

Instanța reține în continuare că nici după apariția Legii nr. 19/2000, care a abrogat Ordinul nr. 50/1990 și a determinat adoptarea unei legislații specifice (HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 226/2006) cu privire la încadrarea locurilor de muncă cu condiții deosebite sau speciale și stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare și nici în Legea nr. 263/2010, nu se pot identifica dispoziții legale favorabile reclamantului, care să conducă la constatarea altei stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul carnetului de muncă.

Întrucât nu au fost produse probe care să dovedească alte împrejurări cu privire la încadrarea în muncă a reclamantului decât cea reflectată în cuprinsul carnetului de muncă și a contractului individual de muncă, instanța a constatat că aceste înregistrări sunt corecte.

Faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea în anumite condiții de muncă sunt aspecte legate direct de fișa postului și atribuțiile specifice locului de muncă, cunoscute de conducere și sindicatul din unitate pe perioada derulării contractului său individual de muncă.

În acest context, s-a reținut și că înscrierile din carnetul de muncă au forța juridică a unui înscris autentic, raportat și la prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990 și nu conțin nici o referire privitoare la încadrarea într-o grupă superioară de muncă.

Mai reține prima instanță că este inadmisibil a atribui o grupă de muncă în lipsa unor documente aprobate de conducerea unității și de sindicate, în conformitate cu prevederile legale, care să confirme îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru aceasta, textul legal invocat de reclamantă în susținerea cererii sale conținând doar o enumerare generica a unor activități legate de utilizarea adezivilor din rășini sintetice și a solvenților aromatici sau clorurați, nominalizarea concretă a locurilor de muncă ce pot fi circumscrise grupei a II-a de muncă urmând a fi făcută în condițiile evocate în Ordinul nr. 50/1990.

Se reține că într-adevăr, în derularea procesului tehnologic, reclamantul a fost expus la factori toxici de natura celor indicați în cuprinsul Ordinului nr. 50/1990, astfel cum rezultă din declarațiile foștilor salariați și din adeverința nr. xxxxx, eliberată de angajator, însă același act normativ, astfel cum s-a mai arătat, condiționează acordarea grupei de muncă și de înregistrarea unor depășiri ale nivelului maxim admis al emisiilor de noxe, precum și de timpul efectiv de muncă prestat în mediu nociv, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Mai mult, buletinele de determinări toxicologice ulterioare anului 2000 relevă niveluri ce se încadrează în limitele normale, ceea ce atestă fără putință de tăgadă faptul ca angajatorul a luat și în trecut măsurile necesare pentru normalizarea condițiilor de munca, aceasta fiind si rațiunea pentru care a acordat salariaților doar sporuri pentru condiții grele și nocive, condițiile de muncă nefiind de natură să permită încadrarea în grupa a II-a de muncă. În acest sens, prin contractul Colectiv de muncă nr. 92/1992, salariații au beneficiat de sporuri corespunzătoare condițiilor în care și-au desfășurat activitatea și de concediu suplimentar.

În același context, tot din adeverința nr. 91/02.02.2015 rezultă că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”.

Totodată, în adresa nr. 2004/1997 a MMPS se arată că salariații pot fi încadrați în grupa a II-a de muncă potrivit poz. 71 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, dar cu respectarea procedurii de încadrare reglementate de acest din urmă act normativ, iar pârâta a achitat pentru toți salariații contribuția de asigurări sociale în procentul prevăzut de Legea nr. 47/1992 pentru grupa a III-a de muncă.

Față de cele de mai sus, reține tribunalul, că este evident că pentru perioada ce formează obiectul cauzei reclamantul nu este îndreptățit la recunoașterea grupei a II-a de muncă și pe cale de consecință, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declara apel reclamantul M_______ D___ solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței atacate și rejudecând pe fondul cauzei, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelantul reclamant susține în esență, că a făcut dovada certă și necontestabilă a condițiilor grele de muncă în care și-a desfășurat activitatea, folosind substanțele prevăzute la punctul 60 din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, respectiv „adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și substanțe pe baza de solvenți organici aromatici sau clorurați”.

În continuare, reclamantul detaliază activitățile desfășurate în cadrul atelierelor de producție.

Susține că pârâta avea obligația de a încadra personalul în grupa a II-a de muncă raportat la art. 25 din cap. III din CCM pe anul 1992 și precizează că atâta vreme cât au fost acordate sporuri la salarii și concedii suplimentare pentru condiții deosebite de muncă, este evident faptul că la acel moment noxele depășeau condițiile maxime admise de lege, iar munca se desfășura în condiții deosebite.

Arată că prin art. 31 din CCM locurile de muncă au fost clasificate în locuri de muncă normale și locuri de muncă cu condiții deosebite, urmând ca în articolul 45 să fie prevăzute sporurile pentru condiții deosebite de muncă, acestea fiind prevăzute ulterior în Anexa 5 și 6 la CCM.

Susține apelantul că în cazul în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și nu a încadrat deloc locurile de muncă pe grupe de muncă, conform legislației în vigoare sau locurile de muncă nu au fost încadrate corespunzător, reclamantul are dreptul de a solicita instanței obligarea pârâtei la respectarea legii, cu atât mai mult cu cât în cauză există dovezi certe cu privire la locul în care reclamantul și-a desfășurat munca, condițiile de muncă și substanțele folosite în procesul de producție. Reclamantul nu poate fi exclus de la un beneficiu al legii pentru faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a realiza încadrarea locurilor de muncă pe grupe.

Invocă apelantul prevederile punct 4 din Ordinul nr. 50/1990 și arată că din tabelul întocmit de pârâtă ca și anexa 5 și 6 la contractul colectiv de muncă pe anul 1992 rezultă că în anul menționat concentrația maximă admisă a substanțelor toxice era depășită, ceea ce obligă pârâta la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă.

Susține că deși punct 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele, se poate constata faptul că pârâta nu a făcut dovada modului în care au fost încadrate locurile de muncă în grupa de muncă.

Totodată, arată că potrivit art. 3 din Decretul - Lege nr. 68/1990-act normativ care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 50/1990 personalul de la locurile de muncă la care exista condiții deosebite beneficiază de încadrarea în grupe de muncă, precum și de sporuri la salarii, potrivit prevederilor art. 2 din prezentul decret precum și ale art. 4 din Decretul lege nr. 35/1990, chiar dacă în documentația de investiții nu s-a prevăzut acordarea acestor drepturi.

Prin urmare, susține apelantul, personalul care a lucrat în condiții deosebite de muncă beneficiază, pe lângă sporuri la salarii și de încadrarea în grupa de muncă tocmai datorită condițiilor deosebite în care și-a desfășurat activitatea.

Mai arată că așa cum reiese din buletinul de măsurare a noxelor din anul 2000 și în acel an unele noxe depășeau limita maximă admisă de lege, iar cele care nu depășesc această limită, multe sunt la limita maximă admisă, ceea ce este evident faptul că anterior acestei perioade condițiile de muncă erau mult mai grele.

În drept, se invocă art. 466 Cod de procedură civilă, Ordinul nr. 50/1990.

Intimata ___________________ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică sentinței atacate, precizând faptul că în arhiva societății nu există înscrisuri din care să rezulte că angajații societății au desfășurat activitatea cel puțin 70% din programul de lucru în grupa a II-a de muncă și că societatea a efectuat plăți cu privire la CAS raportat la grupa a III-a de muncă pentru perioada în discuție.

CURTEA, verificând, potrivit art. 479 alin. (1) din noul cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 % , iar pentru grupa a II –a cel puțin 70% din programul de lucru.

În același sens, art. 3 din H.G. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite prevede că „încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat.

Deci, legislația în materie reglementează expres, așa cum corect a reținut prima instanță, criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și II de muncă, organele competente care facă aceste încadrări, metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de munca.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților; instanța nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă (în același sens Decizia de îndrumare nr. 4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

În cadrul litigiului de față instanță este ținută a se pronunța asupra faptului dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa de muncă reieșită din actele întocmite de angajator, cu referire la prevederile Ordinului M.M.P.S nr. 50/1990, așa cum de altfel, corect a procedat prima instanță.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar (copia carnetului de muncă și adeverința eliberată de societate) reiese faptul că apelantul reclamant a lucrat în cadrul societății intimate, în perioada în litigiu, având meseria de muncitor informare și lăcătuș mecanic în atelier mecanic, în condiții normale de lucru.

Trimiterea făcută de reclamant la pct. 160 din Anexa II Ordinului nr. 50/1990 nu poate conduce în mod automat la încadrarea locului de muncă al reclamantului în grupa II de muncă, atâta vreme cât acest text de lege cuprinde o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscriu acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret, la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.

De asemenea, scrisoarea nr. 2004/9.10.1997 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale depusă la dosar, nu poate conduce la o altă soluție în cauză, deoarece chiar pentru situația în care în procesul tehnologic s-ar fi utilizat adezivi de rășini sintetice sau cauciuc și solvenți aromatici sau clorurați– ipoteză la care se referă scrisoarea respectivă – încadrarea locurilor de muncă la care se referă aceasta în grupa II nu era obligatorie pentru unități, specificându-se că „personalul care lucrează la acest loc de muncă poate fi încadrat în grupa II de muncă”. Reclamantul ignoră, însă, celelalte mențiuni ale scrisorii– respectiv aceea că încadrarea în grupă de muncă se aplică sub o triplă condiționare - exercitarea atribuțiilor în acel loc de muncă cel puțin 70% din timpul de lucru, metodologia de încadrare prevăzută de Ordinul 50/1990 trebuie respectată cu strictețe, iar contribuția de asigurări sociale trebuie plătită conform Legii 49/1992. În speță, raportat la probele dosarului, aceste trei condiții nu sunt îndeplinite.

Reclamantul invocă în susținerea încadrării activității și locului de muncă în grupa II anexele 5 și 6 la contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare, însă acestea se referă la lista locurilor de muncă pentru care se acordă concedii și sporuri suplimentare, care nu sunt identice cu lista locurilor de muncă încadrate în grupele I și II.

Faptul că angajatorul a acordat un spor salarial, nu reprezintă și o recunoaștere a grupei de muncă atâta vreme cât nu s-a urmat procedura legală, de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care include mai multe etape și care trebuie parcurse obligatoriu în ordinea cronologică indicată de actele normative specifice în succesiunea lor (Ordinul nr. 50/1990, Decretul nr. 215/1977, HCM. nr. 1061/1968, Decretul 215/1977, HG 261/2001, HG. nr. 1025/2003, Legea nr. 226/2006, HG 246/2007).

Celelalte aspecte invocate de reclamant vizând condițiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de față, aceste aspecte fiind avute în vedere, așa cum prevedere art. 6 din Ordinul 50/1990, de comisia instituită la nivelul fiecărei unității în elaborarea listei privind ocupațiile, locurile de muncă și nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.

În fine, faptul că angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-și realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. În speță, din adeverința nr. 91/02.02.2015 emisă de angajator reiese că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”, or demararea și continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanți la etapele de expertiza tehnica si expertiza medicala sunt și reprezentanții angajaților in cadrul comitetului de securitate si sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii. Salariații aveau dreptul si interesul sa solicite derularea procedurii in toate etapele legale, să conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant, păstrând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M_______ D___ împotriva sentinței 585/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar

(continuarea dispozitivului deciziei civile nr.775/24 septembrie 2015 pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXX).

nr.XXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24 Septembrie 2015.

Președinte, C____ M____ C_______		Judecător, N_______ V___
	Grefier, I____ C___ M____

Red./Tehnored. V.N./28.09.2015

C.M.I. 4 ex.

Jud. fond: G_________ A____