Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.13/2016
Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ I___
Asistent judiciar S________ N____
Asistent judiciar M____ P____
Grefier C______ Ș______
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamantul M_____ F_____ în contradictoriu cu pârâții S.C E________ S.A. P___ LOGICA INSOLV IPURL, S.C. T____ I_________ S.R.L. și S.C. A__ C___ S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reclamantul, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În temeiul disp. art.131 NCPC, instanța constată că este competentă generale, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ______________________ ______________ A___ I____.
Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două societăți pârâte.
Instanța, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei _______________________ – deținătorul de arhivă al ____________________, o admite, întrucât pârâta ____________________ este reprezentată de lichidatorul judiciar Logica Insolv IPURL – asociat coordonator J_______ I___ D____.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ______________ A___, instanța o admite, întrucât calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuala activa) și, pe de alta parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuala pasivă).
În cauza de față nu există nici o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuala activa) și, pe de alta parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuala pasivă).
______________- Sucursala Aiud își desfășoară activitatea doar din anul 2008 și nu este succesoarea în drepturi a fostului EGCL Aiud, acesta din urmă desfășura activități de gospodărie comunală transformându-se în anul 1991 în GO-RA și în 1999 în ________________________>
Astfel, în prezenta cauză, reclamantul rămâne a se judeca cu pârâta ____________________ lichidator judiciar Logica Insolv IPURL – asociat coordonator J_______ I___ D____.
Reclamantul învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cererii.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, declară închisă faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul constatării că activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte ____________________, pe perioadele indicate în petitul acțiunii, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100%. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste că activitatea prestată în perioada menționată, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100%. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Asupra acțiunii civile de față:
P___ acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul M_____ F_____ a chemat în judecată pe pârâții S.C. EDIL TRANS SA AIUD, S.C. T____ I_________ S.R.L. și S.C. A__ C___ S.A A___, solicitând ca prin hotărâre ce se va pronunța:
Să se constate că în perioadele de muncă lucrate la societățile comerciale pârâte a lucrat în condiții grele de muncă, nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, într-un mediu poluant nociv și periculos unde a beneficiat de spor de vechime și spor pentru condiții deosebite, confirmate și de adeverința nr. 850/08.05.2015 emisă de către S.C. A__ C___ S.A A___, Sucursala Aiud și de adeverința nr. 159/15.09.2015 prin care face dovada primirii de sporuri pentru condiții nocive și adeverința nr.157/15.09.2015 prin care se face dovada recunoașterii grupei II de muncă pentru perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01.
În urma constatării grupei a II-a de muncă să fie obligate pârâtele la emiterea adeverințelor pentru grupă de muncă pentru perioadele din petit, în procent de 100%.
În expunerea de motive s-a arătat că activitatea desfășurată la societățile pârâte și consemnată în carnetul de muncă și adeverințele nr. 850/08.05.2015 emisă de S.C. A__ C___ S.A A___, Sucursala Aiud și de adeverința nr. 157/15.09.2015 emisă de către S.C. T____ I_________ S.R.L Aiud se confirmă că a beneficit de grupa II-a de muncă conform legislației în vigoare avându-se în vedere condițiile deosebit de grele, într-un mediu toxic și poluant .
Se mai susține în continuare că nu poate fi privat de a beneficia de grupa II-a de muncă, definitorie fiind stabilirea condițiilor în care a lucrat acestea coroborându-se cu probatoriul pe care l-a depus la dosar înscrierile în cartea de muncă și adeverințele eliberate de pârâte precum și jurisprudența Tribunalului A___, în soluționarea unor astfel de cauze.
Susține că, în speță sunt incidente prevederile anexei II din Ordinul nr. 50/1990, completat, potrivit căruia trebuie să beneficieze de grupa II-a de muncă avându-se în vedere condițiile deosebit de grele, într-un mediu toxic și poluant temperaturi scăzute și ridicate, într-un mediu cu pulberi diverși, umiditate și zgomot, trepidații peste limitele admise de lege.
Pe întreaga perioadă desfășurată în condițiile sus arătate a beneficiat de echipament de protecție și de lucru, zile de concediu suplimentar, precum și sporuri de condiții grele de muncă.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare, copia de pe carnetul de muncă, adeverințele nr. 850/08.05.2015 emisă de S.C. A__ C___ S.A A___, Sucursala Aiud și adeverința nr. 157/15.09.2015 emisă de către S.C. T____ I_________ S.R.L Aiud.
Pârâta ________________ A___ a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare ( filele 45-46) indicând traseul profesional al reclamantului și locurile sale de muncă, modalitatea de aplicare a Ordinului 50/1990 a MMPS.
S.C. A__ C___ S.A A___, Sucursala Aiud la solicitarea reclamantului a eliberat adeverința nr. 850/08.05.2015 din care rezultă sporurile de care a beneficiat pe perioada cât a fost angajat al societății, respectiv pentru perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx99.
Având în vedere că reclamantul a rămas angajat al S.C. E________ SA Aiud S.C. A__ CTT.A S.A - Sucursala Aiud, nu are calitate de a elibera o altă adeverință din care să rezulte încadrarea în grupa a II-a de muncă.
În anul 2013, respectiv în 17 octombrie S.C. A__ C.T.T.A SA Sucursala Aiud, a predat către S.C. E________ S.A reprezentată de lichidatorul judiciar LOGICA INSOLV IPURL – Asociat Coordonator J_______ I___ D____ statele de plată conform procesului verbal de predare primire nr. 1831 pe care l-au anexat în copie.
Având în vedere cele susținute apreciază că această, pârâtă nu poate elibera adeverința solicitată de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost salariat al pârâtei __________________ perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01 în meseria de electrician auto, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și adeverinței nr. 157/2015.
Așa cum rezultă din adeverința nr. 157/15.09.2015, fila 25, reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 100% potrivit anexei II la Ordinul 50/1990, pentru perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01.
De asemenea, din adeverința nr. 159/15.09.2015 fila 24, rezultă că reclamantul a beneficiat de sporuri aprobate conform HG 735/1990, Legea nr.49/1992 și CCM.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile Ordinului MMPS 50/1990. Potrivit acestui ordin locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal ce se încadrează în grupa I de muncă sunt cuprinse în anexa 1, iar cele ce se încadrează în grupa a II-a de muncă , în anexa 2. De acest drept beneficiază personalul în activitate la 1.03.1990, indiferent de numărul salariaților, conform condițiilor de muncă ce vor fi corelate cu cele două anexe.
Nominalizarea persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se realizează de conducerea unităților împreună cu sindicatele din unități, ținând cont de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea salariații, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții de fiecare salariat, respectiv ce puțin 50% din timpul de lucru pentru grupa I și cel puțin 70% pentru grupa a II-a.
P___ același act normativ s-au stabilit modalitățile de încadrare în grupa I sau a II-a de muncă pentru perioada anterioară datei de 1.03.1990, astfel:
Încadrarea în grupe de muncă după 1.03.1990 ține cont de determinările de noxe pe locuri de muncă și meserii, de condițiile de bază de microclimat (căldură, frig, umezeală excesive) suprasolicitare fizică sau psihică, risc deosebit de explozie, iradiere, infectare ș.a. toate aceste aspecte fiind analizate de conducerea angajatorului împreună cu sindicatele angajaților.
Dovedirea perioadelor în care salariatul și-a desfășurat activitatea în grupa I sau a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face prin înscrierea acestor perioade în carnetul de muncă al salariatului, conform metodologiei stabilite – pct. 15 Ordinul 50/1990.
Din analiza evoluției legislației în domeniu se poate observa că existența condițiilor grele de muncă, periculoase, suprasolicitante fizic sau psihic, în noxe și condiții climatice deosebite a fost recunoscută și consacrată în grupa I și a II-a de muncă și anterior anului 1990 (Legea 27/1966, Legea nr. 3/1977). Criteriile au fost stabilite prin ordine comune ale ministerelor muncii și sănătății sau prin decrete ale Consiliului de Miniștri. În esență, activitatea din industria grea – metalurgie, construcții montaj, hidroelectrice, electrice, nucleare, subteran se regăsește cuprinsă în anexele care stabileau grupele I și a II-a de muncă.
Ordinul 50/1990 a preluat în cea mai mare parte activitățile, meseriile, locurile de muncă ce erau deja cuprinse anterior în grupe de muncă și le-a adăugat pe cele noi care îndeplineau aceleași cerințe.
În legislația anterioară anului 1990 se prevedea expres procentele salariaților dintr-o unitate care pot beneficia de grupa I și de grupa a II-a de muncă, indiferent de numărul salariaților care își desfășurau activitatea în aceleași condiții.
P___ aplicarea sa retroactivă, Ordinul 50/1990 a înlăturat discriminarea existentă între salariații care au lucrat în aceleași condiții de muncă, dar care au beneficiat de încadrări în grupe de muncă diferit sau nici măcar nu au beneficiat de aceste încadrări.
În aplicarea dispozițiilor Ord. 50/1990, raportat la acțiunea formulată, instanța de judecată poate verifica și se poate pronunța asupra următoarelor aspecte:
Din probele administrate rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea în același loc de muncă și în aceleași condiții întreaga perioadă în care a fost salariat al pârâtei respectiv în perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01, pe funcția de electrician auto în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, în program normal de lucru, potrivit pct. 37 din anexa II la Ordinul 50/1990.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul va considera întemeiată acțiunea de stabilire a grupei de muncă și va constata că, în perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01 reclamantul a desfășurat activitate specifică grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, punctul 37.
În baza prevederilor Ordinului nr. 590/2008, va obliga pârâta să întocmească și să elibereze o adeverință care să ateste că activitatea prestată de către reclamant în perioadele din petit, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.
Pentru motivele invocate se apreciază întemeiată acțiunea reclamantului, urmând a fi admisă în integralitate.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M_____ F_____ domiciliat în Aiud, _________________________, jud. A___, împotriva pârâtei _____________________ lichidator judiciar LOGICA INSOLV IPURL – asociat coordonator J_______ I___ D____, cu sediul în A___ I____, ___________________.30, __________________________ și în consecință:
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte pe perioada 23.07.xxxxxxxxxxxxx76 și 20.02.xxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 100%.
Obligă pârâta ca, în conformitate cu prev. Ordinului 590/2008, să întocmească și să elibereze o adeverință care să ateste că activitatea prestată de reclamant în perioada mai sus menționată, se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 100%.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul A___.
Pronunțată în ședința publică, din data de 13.01.2016.
Președinte, S_____ I___ |
Asistent judiciar, S________ N____ |
Asistent judiciar, M____ P____ |
|
Grefier, C______ Ș______ |
|
R____.N.S.
Tehnoredac.____________>
12.02.2016