Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2016:184.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 451/2016

Ședința publică de la 16 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ F___

Asistent judiciar I____ G____

Asistent judiciar G________ A______ D___________

Grefier S_____ B___

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul C_______ N______, în contradictoriu cu pârâta __________________________, având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat A___ D___ și martorul U____ C_________, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent U____ C_________ , declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.

Instanța pune în discuție excepția retroactivității și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă în întâmpinare.

Avocat A___ D___ pentru reclamant solicită respingerea excepțiilor.

Nemaifiind alte cererii de formulat , instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat A___ D___ pentru reclamant depune practică judiciară și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioada 15.09.1969 – 19.02.1972 , 08.07.1973 – 15.09.1977 se încadrează în grupa a II a de muncă, conform pct 3 din Ordinului 50/1990 anexa 2 art . 49, art 69, art 79 si art 160 în procent de 100 %.din timpul de munca și obligarea unității pârâte să elibereze reclamantului adeverință în acest sens. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 , reclamantul C_______ N______ a chemat în judecată pe pârâta ___________________________ , solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 15.09.1969 – 19.02.1972 , 08.07.1973 – 15.09.1977 se încadrează in grupa a II-a de munca , in procent de 100 % din programul de lucru, conform Ordinului nr. 50/1990, art. 3 si Anexa 2, art. 49, art. 69, art. 79, art. 160 și să fie obligată la eliberarea unei adeverințe in acest sens, conform art. 40 al.2 din Codul Muncii.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei ___________________________ , in perioadele sus menționate, în funcția de bobinator la fabrica M.E.R., Atelierul bobinaj curent alternativ, conform mențiunilor din carnetul de munca.

Învederează instanței că in perioadele menționate mai sus a lucrat cu materiale de risc foarte ridicat si cancerigen pe bază de mică, bandă de sticlă impregnată în rășină, cositor, tricloretilenă, pastă decapantă, rășini, lac de impregnare, solvenți organici sodă caustică, fosfat trisodic.

Menționează că de la utilizarea acestor materiale rezulta praf de mică și sticlă, fum de la lipire, gaze și vapori de la lacuri, rășini și vopsele. Era un zgomot continuu, vibrații, unde electromagnetice, radiații, frig, umezeală etc.

In ateliere existau noxe atât de la activitatea proprie, cât și de la activitatea desfășurată în atelierele învecinate care nu erau separate de atelierul în care lucra, neexistând uși izolante, acestea comunicând între ele. Toate aceste noxe au dat naștere unor boli de natură profesională, dovadă fiind faptul că mulți colegi s-au îmbolnăvit.

Întreaga activitate a desfășurat-o în condiții grele în procent de 100 % din programul de lucru .

Lucrările efectuate la locul de muncă au constat în : execuția bobinelor pentru transformatoare și motoare, degresare chimică în vederea acoperirii și lipirii, acoperirea conexiunilor și capetelor de bare și lipirea cu aliaje pe bază de plumb sau cupru-argint, izolarea bobinelor din bare de cupru cu benzi de mică, sticlă și hârtie, care erau introduse anterior în alcool etilic, apoi impregnate cu diverși solvenți toxici. După aceste operații, reclamantul aplica pe bobine un anumit lac de bachelită toxic și înainte de bobinare, aplica cu pensula pe cilindri o rășină speciala (toxică).

De asemenea, manipula aceste materiale toxice și cancerigene: cupru , care era izolat cu sticlă, pene cu distanțatori, egalizatori cilindri confecționați din pânză de sticlă impregnată în rășină, tamburi din sârmă de aluminiu izolați cu hârtie îmbinată în ulei de la bobinele defecte.

Menționează că lucra în condiții extreme de temperatură, vara fiind foarte cald, iar iarna era foarte frig, neexistând ventilație.

Iși întemeiază acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3, Anexa 2, art. 49, art. 69, art. 79, art. 160.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe cartea de identitate, carnetul de muncă, situația bolilor profesionale, fișa locurilor de muncă cu pericol deosebit , Anexa 5 T la ccm privind locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, Buletine de determinări de toxicologie sanitară în mediul de muncă, practică judiciară.

Pârâta a formulat întâmpinare (fila 48) , solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

A invocat excepția retroactivității având în vedere ca Ordinul 50/1990 a fost abrogat si a prescripției dreptului la acțiune având în vedere ca au trecut mai mult de 3 ani de la data la care a luat la cunoștința ca nu i-a fost recunoscuta activitatea ca fiind lucrata în condițiile grupei a II a.

Arată că reclamantul a îndeplinit funcția de bobinator în perioadele menționate în cadrul Diviziei MER , Atelierul bobinaj curent alternativ, însă aceasta activitate nu a fost încadrată în nicio grupă de muncă.

Astfel că, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 4 al Ordinului nr. 50/1990, locul de muncă și activitatea depusă de reclamant nu au fost încadrate în grupa a II-a de muncă.

În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupa a I-a și a II- a de muncă.

La solicitarea reclamantului a fost încuviințată proba cu un martor pentru a se dovedi condițiile de la locul de muncă, fiind audiat martorul U____ C_________ în ședința publică din 16.02.2016, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar, instanța luând act că pârâta nu solicită în contraprobă audierea vreunui martor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța constata ca aceasta este neîntemeiata si o va respinge cu următoarea motivare

Tribunalul nu poate considera că o asemenea cerere ar fi supusă unui termen de exercitare a dreptului la acțiune în condițiile art 268 alin 2 din Codul muncii pentru următoarele considerente :

Potrivit art 268 Codul Muncii :

"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Potrivit art 29 Cod pr civilă, " Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".

Obiectul acțiunii civile îl constituie protecția pe cale judiciară a drepturilor subiective civile( drepturi reale, drepturi de creanță, drepturi de proprietate intelectuală, etc) și a unor interese legitime( situații juridice pentru a căror realizare, calea judecății este obligatorie), precum și asigurarea aplicării părților în proces.

Acțiunea civilă nu se confundă cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă constituind numai una din formele concrete de manifestare a acțiunii civile, întrucât sfera mijloacelor procesuale fiind mai largă.

Totodată acțiunea civilă și dreptul la acțiune sunt două noțiuni distincte, cea de a doua constituind o prerogativa de a pune în mișcare mijloacele prevăzute care alcătuiesc acțiunea civilă.

După criteriul scopului urmărit de părți, cererile în justiție se împart în : cereri în constatare, cereri în realizare și cereri în construirea de drepturi.

Ca noțiune - art 35 din cod pr civilă – cererea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită constatarea existentei unui drept al său( cererea în constatare pozitivă) ori a inexistentei unui drept al pârâtului împotriva sa( cerere în constatare negativă), indiferent dacă dreptul are caracter patrimonial sau nepatrimonial.

Trăsăturile caracteristice ale cererii în constatare sunt următoarele :

1. Imprescriptibilitatea.

Potrivit art 2502 alin 2 pct 2 cod civil " sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acțiunea în constatarea existentei sau inexistentei unui drept", acest text, nepermițând nici o derogare de la legea specială.

2. Cererile în constatare de drepturi au caracter subsidiar în raport cu cererile în realizarea de drepturi, motiv pentru care instanța de judecată sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri va invoca și va admite, în acest caz, din oficiu, excepția caracterului subsidiar al cererii în constatare în raport de cererea în realizare, respingând cererea ca inadmisibilă( excepție de fond, absolută și peremtorie).

3. Hotărârile judecătorești pronunțate în cererile în constatare de drepturi nu constituie titluri executorii.

4. Obiectul cererilor în constatare vizează numai un drept, iar nu o situație de fapt cu excepția ipotezelor prevăzute în dispozițiile art 359 – 365 din cod pr civilă, care reglementează procedura asigurării dovezilor.

Raportarea la dreptul dedus judecății vizează numai competenta instanței care se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului potrivit art 125 din cod pr civilă, nu și cu privire la prescripția dreptului la acțiune care este stabilită în condițiile art 2502 alin 2 pct 2 cod civil.

Din prezentarea acestor dispoziții legale, instanța reține că" situațiile" și nu este vorba de cereri prevăzute la art 268 alin 2 Codul muncii nu pot face obiectul cererii în constatare pentru a justifica aplicarea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Imprescriptibilitatea – ca trăsătură a cererii în constatare prevăzută de art 2502 alin 2 pct 2 din Codul Muncii nu permite derogări prin legi speciale.

Faptul că drepturile care se constată prin executarea cererii în constatare se naște dintr-un raport de muncă vizează competenta de soluționare a acestei cereri de către secțiile specializate – dreptul muncii și asigurări sociale din cadrul instanțelor competente.

Mai mult decât atât, prin formularea unei asemenea cereri nu se urmărește dobândirea unor drepturi patrimoniale, chiar și în situația în care s-ar pretinde că s-ar valorifica adeverința obținută pentru grupa de muncă, întrucât cuantumul lor nu este determinat sau determinabil în cursul acestui proces.

Un alt aspect pe care tribunalul urmează să-l rețină este că, într-o ________ alte cauze similare cu cea a reclamantului, această instanță, inclusiv instanța superioară Curtea de Apel C______, a desfășurat o jurisprudență contrară din moment ce a admis acțiunile altor reclamanți și au respins cererea privind excepția prescripției dreptului la acțiune a angajatorilor pârâți.

Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că această jurisprudență constituie, prin natura sa, consecința in esență a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competentei lor teritoriale, însă această practică contradictorie este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept( a se vedea Baranowski împotriva Poloniei nr xxxxx/56 CEDO 2000-in).

Această incertitudine jurisprudențială are ca efect privarea reclamantului de acest drept care nu se naște numai din predarea carnetului de muncă, ci din Ordinului 50/1990, de posibilitatea de a obține beneficiul drepturilor sale, în condițiile în care altor persoane, care au prestat același fel de muncă în cadrul aceleiași unități, li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile legii, fiind contrară prevederilor art 6 alin 1 din Convenție.( P_______ contra României, Cauza B____ contra României Hotărârea 1/6.12.2007).

Totodată existând o diferență de tratament între reclamant și celelalte persoane aflată în situație similară cu a sa, s-ar crea situații inechitabile de natură să aducă atingere prevederilor art 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ___________________________, lucrând la fabrica MER, Atelierul bobinaj curent alternativ, în perioadele deduse judecății, respectiv, 15.09.1969 – 19.02.1972 , 08.07.1973 – 15.09.1977 , desfășurând activitatea de bobinator, așa cum rezultă din probatoriul administrat.

Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, reclamantul, ca bobinator, folosea materiale de cupru argint , cositor, banda de sticla, samica banda, pasta decapanta încălzita cu gaz. Se degajau fulgi si praf de sticla, fum si miros înțepător, care afectau căile respiratorii. Activitatea era desfășurata ________________ cu alte ateliere de lăcătuși, sudori si nu erau compartimentate , iar activitățile desfășurate de aceștia le afectau tuturor sănătatea.

Unitatea a acordat grupa de muncă numai anumitor salariați, deși au lucrat aceleași activități și în aceleași condiții de muncă precum reclamantul.

Întregul program de lucru se desfășura în condiții toxice.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă , din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că numeroși colegi ai reclamantei, care lucrau în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Având în vedere că și ați colegi ai reclamantului, care au lucrat cu el în aceleași condiții au obținut hotărâri judecătorești de recunoaștere a grupei a II a, Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Susținerea pârâtei referitoare la faptul că locul de muncă al reclamantului nu a fost nominalizat în anexa 5 la contractul colectiv de muncă din anul 1992 nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamantă un caracter inadmisibil, întrucât Ord.50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății , raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001).

Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrat în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizat de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care il presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea , va constata că activitatea desfășurată de reclamant ca și bobinator se încadrează în grupa a II a de muncă, conform Ordinului 50/1990 anexa II pct 49, 69, 79, 160 în procent de 100 % în perioadele 15.09.1969 – 19.02.1972 , 08.07.1973 – 15.09.1977 și va obliga pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens, această obligație revenindu-i în conformitate cu art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de parata in întâmpinare.

Admite acțiunea formulată de reclamantul C_______ N______ , având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat D___ A___ , cu sediul in C______, _________________________. 198, _____________, _________________ în contradictoriu cu pârâta ___________________________, C__ xxxxxxx, JXXXXXXXXXX, cu sediul în C______, Calea București nr. 80, județul D___.

Constată că activitatea desfășurată de reclamant pentru parata în perioada 15.09.1969 – 19.02.1972 , 08.07.1973 – 15.09.1977, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform pct. 3 din Ordinul 50/1990, anexa 2 , art. 49, art.69, art.79 și art.160, în procent de 100% din timpul de munca.

Obligă unitatea pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D___.

Pronunțată în ședința publică de la 16 februarie 2016.

PREȘEDINTE M____ F___

Grefier S_____ B___

Red.jud.M.F/4ex./19.02.2016

Opinia asistenților judiciari este în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în întâmpinare si respingerea acțiunii .

Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeași concluzie reieșind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

Pentru a soluționa insa aceasta excepție se impune ca instanța sa stabilească cu prioritate natura juridică a acțiunii, deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a excepției invocate din oficiu, întrucât potrivit disp. art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Instanța are obligația de a face aceasta analiza si în virtutea prevederilor art. 22 Cod procedură civilă, care instituie obligația de a da calificarea corectă cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.

Criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei acțiuni au fost stabilite de instanța suprema prin Decizia in interesul legii nr. 32/2008.

De asemenea, se va avea in vedere faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 100 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, persoanele care au desfășurat activități in locuri de munca încadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități in locuri de munca încadrate in condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de munca, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele in care au desfășurat activități in locuri încadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca încadrate in condiții deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele in care au desfășurat activități in locuri încadrate in grupa I de munca, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca încadrate in condiții speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele in care au desfășurat activități in locuri încadrate in alte condiții de munca, potrivit legii.

De asemenea, art. 158 alin.(1) din același act normativ stabilește ca perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in condiții deosebite, in vederea reducerii vârstelor de pensionare.

D____ urmare, având in vedere criteriile stabilite de ICCJ prin Decizia nr. 32/2008, dar si scopul formulării acțiunii – obținerea unui beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada în litigiu - instanța constata ca acțiunea introductiva are un caracter patrimonial.

A susține ca acțiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de munca care - așa cum s-a arătat mai sus - produce consecințe patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil in bani, înseamnă a se ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal si cu conținut economic.

ICCJ a statuat prin Decizia nr. 32/2008 ca "Un drept are caracter personal, fără conținut economic si, prin urmare, este neevaluabil in bani, doar atunci când este strâns legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societății sau al familiei: dreptul la viata, la sănătate si integritate fizica si morala, la libertate,la onoare,cinste, reputație , dreptul la nume si la domiciliul etc. "

Prin urmare, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea pendinte, având efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior, scopul formulării acțiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi bănești, "acordarea gupei" fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.

De asemenea, a susține ca exista acțiuni patrimoniale neevaluabile in bani înseamnă a susține o contradicție juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.

Prin urmare, acțiunea pendinte este o acțiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzându-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.

La rândul lor, acțiunile patrimoniale se împart in acțiuni personale (prin care se încearcă valorificarea unui drept de creanța - numit si drept personal), acțiuni reale (prin care se urmărește valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun) si acțiuni mixte (pentru valorificarea in același timp, a unui drept real si a unui drept de creanța daca aceste drepturi sunt efectul aceleiași cauze sau se găsesc _________________ conexitate).

In speța, acțiunea nu poate fi caracterizată ca o acțiune în constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat să se constate existența unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de unitatea pârâtă, ci dimpotrivă, cererea de chemare în judecată este o acțiune în realizare, al cărei obiect îl reprezintă solicitarea de a obliga unitatea pârâtă să o încadreze în grupa a II-a, susținând că în fapt a lucrat în condiții deosebite, care se încadrează în aceasta grupa de muncă.

Prin urmare, reclamantul are interes să fie încadrat/ă în grupa a II-a de muncă, pentru a beneficia, în temeiul legii, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa a -II a de muncă, dreptul de a fi încadrată în grupa a II-a de muncă având deci un caracter patrimonial, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut în art. 268 al. 2 din Codul Muncii, cu referire la art. 3 din Decretul 167/1958.

Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctiva, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Iar potrivit art. 2 "termenul la prescripție este de 3 ani" Capătul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, îl constituie "obligarea paratei la acordarea grupei I de munca".

Așadar, prescripția extinctiva reprezintă stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanța de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului principal, datorita nesesizării organului de jurisdicție in termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, prescripția extinctiva reprezintă practic o sancțiune îndreptata împotriva pasivității titularului dreptului.

Concluzionând, se constata ca în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art. 35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.

D____ urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 2 din codul muncii rap. la art. 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neînscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.

In plus, se va retine ca in materia dedusa judecații, termenele de sesizare a instanței sunt prevăzute in acte normative speciale, aceste termene derogând de la dreptul comun in materie (in măsura in care nu sunt identice).

Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:

"(1) Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinara;

c) in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

(2) In toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."

Astfel se constata ca in speța, acțiunea formulata de către reclamant se încadrează in dispozițiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Dispoziția legala sus-menționata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situațiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție in cazul cererilor formulate in vederea soluționării unui conflict de munca, ce se încadrează in alin. 2 al art. 283 din Codul Muncii, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.

Având in vedere dispozițiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea soluționării unui conflict de munca, prevăzute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca acțiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, așa cum s-a susținut de către reclamanta.

In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescripție este de 3 ani si începe sa curgă de la data nașterii dreptului, constatând ca in speța, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul in care persoana interesata a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv, data de 15.09.1977 - data încetării contractului de munca, întrucât cel târziu la acea data, reclamanta a luat/putea lua cunoștința, manifestând o minima diligenta, despre înscrierile existente in carnetul de munca.

Pe de altă parte, trebuie reținut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

Așa fiind, constatând ca termenul de prescripție era împlinit la data promovării acțiunii 29.06.2015 , se va admite excepția invocata si va respinge acțiunea.

Opinie separata asistenți judiciari

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâta în întâmpinare si în consecința respinge acțiunea.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D___.

Pronunțată în ședința publică de la 16 februarie 2016.

Asistent judiciar I____ G____

Asistent judiciar G________ A______ D___________

Red.as.jud.G.A.D./19.02.2016