R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:010.xxxxxx
SENTINȚA CIVILĂ NR. 151
Ședința publică din data de 15.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: M_________ C_____ A____
Asistent judiciar: G______ C_______
Asistent judiciar: F______ M_____
Grefier: M_______ C_______
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul N______ N______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales in Ploiești, _________________________ G_______, nr. 3, _____________, _____________, jud Prahova, in contradictoriu cu pârâta _________________________ SA, CUI R xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX, cu sediul in P______, _____________________, jud Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat M____ V_____.
Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reclamantul prin avocat arată că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat in cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat tribunalul acordă cuvântul in fond.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză efectuat in cauză si obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței corespunzătoare; fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cererea spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 06.04.2015, reclamantul N______ N______ a chemat în judecată pârâta S.C. U____ Mecanica Plopesi SA, solicitând ca instanța prin hotărârea ce va pronunța să se constate ca in perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx88 a fost angajatul paratei si a lucrat efectiv in gr.I-a de munca in procent de 100%, solicitand si eliberarea unei adeverințe de către parata din care să rezulte, conform probatoriilor ce le va administra în cauză că trebuia să beneficieze de dispozițiile Ordinului nr.50/1990 al MMPS, respectiv de grupa I, în procent de 100% pentru întreaga perioada de timp dedusa judecatii.
Reclamantul a susținut că din studierea cârtii sale de muncă anexată cererii rezultă cele afirmate de către el și mai ales, dacă se va încuviința proba cu expertiză tehnică specialitatea organizarea muncii-salarizare, acest lucru va rezulta în urma verificărilor efectuate de către expertul desemnat.
De asemenea, reclamantul a solicitat recunoașterea drepturilor rezultate din Ordinul 50 din 5 martie 1990 pentru grupa I-a de muncă în procent de 100% și eliberarea de către parata a unei adeverințe din care să rezulte acest lucru.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că a fost angajatul pârâtei _________________________ SA în calitate de frezor conform cărții de muncă anexate cererii de chemare în judecată.
În continuare, reclamantul a susținut că in sectiile in carea desfasurat activitate aceasta s-a desfasurat in condiții foarte grele datorită faptului că societatea a rămas cu o infrastructură veche compusă din felurite hale metalice foarte mari și înalte, alte depozite și ateliere care nu erau ventilate și nici încălzite iarna.
De asemenea, reclamantul a susținut că producerea și prelucrarea acestor bunuri se făcea în condiții de toxicitate și periculozitate majoră fiind supuși în mod direct la noxe, pulberi metalice, vapori de vopseluri care erau foarte periculoase, nocive pentru ochi, epidermă, sistemul respiratoriu, plămâni și pentru sănătatea generală a lor.
Mai mult, reclamantul a susținut că aceste situații de fapt periculoase și vătămătoare pentru sănătatea sa sunt cunoscute și pot fi probate prin orice mijloc de probă, dar mai ales pot fi constatate de expertul specialist organizarea muncii.
În continuare, reclamantul a indicat perioada în care a lucrat în cadrul societății pârâte, respectiv 01.08.xxxxxxxxxxxxx88 in functia de frezor.
Totodată, reclamantul a susținut că pentru niciuna din aceste perioade nu a beneficiat de prevederile ordinului frezor în condiții vătămătoare care sunt prevăzute în Ordinul nr.50/1990 al MMPS, pentru grupa I-a de muncă în procent de 100 %.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a formulat-o în sensul de a benefica de prevederile Ordinului nr.50/1990 al MMPS, grupa I-a de munca în procent de 100 %, datorită condițiilor învederate care vor fi confirmate și de raportul de expertiză.
În drept, reclamanta a invocat disp. Ordinului nr.50/1990 al MMPS.
În dovedirea cereri, reclamanta a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de proba cu expertiză tehnică organizarea muncii salarizare.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâta S.C. U____ M_______ P______ S.A., în temeiul art. 205-208 C. pr. civilă a formulat întâmpinare, prin care solicita respingerea catiunii ca neintemeiata si arata ca in aplicarea Ordinului nr.50/1990,unitatea impreuna cu sindicatul reprezentativ au incheiat Procesele Verbale nr.13/29.08.1991 si respectiv nr.26/03.10.1998unde au fost nominalizate in mod limitativ locurile de munca,activitatile si categoriile profesionale ce se incadreaza in grupa a I/II-a de munca ,functia detinuta si activitatea prestat de reclamant neregasindu-se in acest proces verbal,aratandu-se ca acesta a fost incadrat ca frezor in cadrul unor sectii civile,ce nu se incadreaza in grupe superioare de munca.
În dovedirea celor solicitate mai sus, pârâta a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În drept, pârâta a invocat disp. art. 205-208 Cod.proc.civ.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și cu expertiză specialitatea organizarea muncii salarizare , raportul fiind întocmit de expert tehnic A____ C_____ - la care părțile nu au formulat obiecțiuni,prin precizarea la actiune reclamantul solicitand admiterea acesteia conform concluziilor raportului de expertiza.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Potrivit alin.l pct.l din Ordinul nr.50/1990 în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1", iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
Ținând cont de faptul că în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus-menționat prevede la art. 3 următoarele : „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 si 2".
La art. 6 din ordin se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I si a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc).
Art. 7 prevede că încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa II, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru iar pentru grupa I de cel putin 50%.
Întrucât nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa I și a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităților, pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, Tribunalul a apreciat că proba cu expertiză de specialitate este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care a încuviințat-o ca atare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnică specialitatea mașini unelte înregistrat la BLE de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1484/09.12.2015, expertul desemnat A____ C_____ a constatat că reclamantul a prestat activitate în totalitate in sectii de productie, desfasurad activitati legate direct de procesul de productie constand in rectificarea si frezare pieselor metalice , desfasurand activitate in perioadele 01.08.xxxxxxxxxxxxx77 si 07.12.xxxxxxxxxxxxx82 in calitate de frezor la sectia V tuburi iar in perioada 15.12.xxxxxxxxxxxxx88 in meseria de frezor carcase FST Baicoi,expertul apreciind ca pentru perioadele mentionate reclamantul beneficiaza de grupa a-I-a de munca in procent de 100%,potrivit poz.62 din anexa 1la Ordinulnr.50/1990.
Potrivit poz.62,indicate de expert ,la acesta pozitie este mentionata activitatea de fabricare munitii,activitatea de frezor desfasurata de reclamant neavand nici o legatura cu fabricarea de munitii ,intrucat reclamantul efectua frezari mecanice ale tuburilor ce vor fi utilizate ca proiectile neocupandu-se de incarcarea acestor cu pulberi detonante si nici cu montare de capse de initiere,activitatii ce sunt prestate de artificieri si prirotehnisti in cadrul sectiei pirotehnice.
De altfel nici pentru perioada lucrata la FSH Baicoi ,reclamantul nu a prestat activitate in legatura cu pozitia indicate de expert,la aceasta sectie (separata de sediul principal)efectuandu-se doar produse de uz civil,in speta utilizate in domeniul hidraulic.
In concluzie concluziile expertului sunt total gresite,nu au legatura cu activitatea desfasurata efectiv de reclamant de frezor ,mentioanata ca beneficiind de gr.II-a de munca potrivit anexei nr.2 ,poz.33-34 din Ordinul nr.50/1990,motiv pentru care instanta respinge actiunea precizata formulata de reclamantul N______ N______,ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea precizată formulata de reclamantul N______ N______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales in Ploiești, _________________________ G_______, nr. 3, _____________, _____________, jud Prahova, in contradictoriu cu pârâta _________________________ SA, CUI R xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX, cu sediul in P______, _____________________, jud Prahova ,ca neîntemeiată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova.
Pronunțată în ședință publică azi 15.09.2016.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
C C_____ A____ M_________ G______ C_______ F______ M_____
GREFIER
I_____ C_______ M_______
operator de date cu caracter personal 5595
Red /tehnored F.M.
4ex/22.01.2016