Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3539/2015

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ G_______

Judecător P________ I____ N___

Grefier M_____ P________

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanții T____ M_____ și M____ M_____, împotriva sentinței civile nr.290 din data de 25.02.2015, pronunțată de către Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata S.C. E________ S.A., având ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții prin avocat P______ I__ cu împuternicire avocațială nr.xxxxxxx/2015 aflată la fila 40 dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apelanții prin avocat solicită încuviințarea probelor cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială, astfel cum s-a solicitat prin cererea de apel.

Curtea, deliberând respinge proba testimonială solicitată de apelanți apreciind că în raport de probatoriul administrat în fața instanței de fond nu se impune suplimentarea acestuia. Încuviințează pentru apelanți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel și în combaterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată prin întâmpinare.

Apelanții, prin avocat, solicită respingerea excepției pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare.

Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, arătând că prima instanță nu a intrat în judecarea fondului, iar conform expertizei apelanții trebuiau să beneficieze de grupa I de muncă așa cum și foști angajați ai E________ au beneficiat de această grupă de muncă. Mai precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că prin similitudine se poate adăuga grupa de muncă.

C U R T E A ,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2014, pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanții T____ M_____ și M____ M____ au chemat în judecată pârâta ___________________________ să se dispună obligarea pârâtei la recunoașterea grupei I și eliberarea de către pârâtă a unor adeverințe care să ateste grupa de muncă astfel recunoscută.

Prin sentința civilă nr.1786/07.08.2014 a Tribunalului Prahova s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița având în vedere că reclamanții au domiciliul în județul Ialomița, iar dispozițiile art. 210 din Legea 62/2011 și art. 269 C muncii stabilesc competența în cazul litigiilor de muncă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub același număr de dosar la data de 21.08.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014, tribunalul a respins toate excepțiile invocate de pârâtă în întâmpinare, cu motivarea cuprinsă în această încheiere.

Prin sentința civilă nr.290F din data de 25.02.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții T____ M_____ și M____ M____, în contradictoriu cu pârâta ___________________ baza art. 19 al. 1 din OUG 51/2008, suma de 1000 de lei reprezentând onorariu expert pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit copiei carnetelor de muncă a rezultat că reclamanții au fost angajații unităților care au precedat înființarea _______________________ și ai societăților care au fost înființate ulterior, în perioada 18.08.1987, respectiv 11.08.xxxxxxxxxxxxx11 în funcția de electrician.

Potrivit art. 159 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 „dovada vechimii în muncă […] se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege”, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Temeiul de drept invocat de reclamanți pentru încadrarea în grupa I de muncă este Ordinul nr. 50/1990 și norma de fundamentare a HG nr. 1223/1990, însă, aceasta din urmă nu este aplicabilă deoarece vizează numai activitatea de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora, ceea ce nu este cazul reclamanților.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, activitatea prestată de reclamanți poate fi asimilată cu activitățile prevăzute de poz. 123 din Anexa 1 a Ordinului 50/1990. Instanța a înlăturat concluziile expertului pentru următoarele considerente:

Pct. 123 din anexa I la ordinul 50/1990 se referă la meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este direct legată de siguranța circulației. Or, reclamanții nu au prestat muncă în vreuna din unitățile de exploatare a căilor ferate, ci în unități de distribuție a energiei electrice. Prevederile pct. 123 din anexa I la ordinul nr. 50/1990 nu pot fi extinse la orice alte meserii similare dar desfășurate în alte unități decât cele de cale ferată. Domeniul de aplicare al ordinului menționat este clar stabilit, astfel că nu poate fi extins de instanța de judecată, întrucât, în conformitate cu art. 5 alin. 4 Cod procedură civilă și art. 9 alin. 3 din Codul civil, este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce-i sunt supuse judecății, iar interpretarea legii se face numai în scopul aplicării ei la cazul dedus judecății. Similitudinea condițiilor în care reclamanții ar fi desfășurat activitate, în opinia expertului, nu atrage aplicarea anexei I la Ordinul nr. 50/1990, în lipsa încadrării de către legiuitor a unității respective în domeniul de aplicare a acestui ordin. Art. 3 din ordin nu poate avea, nici el, efectul menționat de reclamanți, deoarece se referă exclusiv la personalul care desfășoară activitate în locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Expertiza realizată nu poate fi ea însăși un temei pentru a califica o activitate ca fiind încadrată în grupă de muncă, deoarece scopul expertizei este să lămurească o situație de fapt, nu să soluționeze o problemă de drept ori să creeze norme noi. În vederea efectuării expertizei, expertul a solicitat ambelor părți să îi comunice mai multe înscrisuri (fila 82) necesare în vederea întocmirii raportului de expertiză, și anume: fișa postului sau atribuțiile de serviciu ale reclamanților, factorii de risc de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională specifici activităților reclamanților, buletinele de determinare a noxelor pentru locurile de muncă ale reclamanților. La această solicitare formulată de expert, pârâta îi comunică pe adresa de email că nu îi poate pune la dispoziție niciun document relevant pentru soluționarea cauzei întrucât nu se află în posesia acestora (fila 84). Ca atare, expertiza a fost întocmită fără a verifica locurile de muncă ale reclamanților și fără a cunoaște atribuțiunile de serviciu ale acestora. Expertul nu poate stabili la acest moment retroactiv nivelul de noxe sau echipamentul pe care l-au avut în dotare reclamanții întrucât locurile de muncă pe care le-au avut salariații în urmă cu zeci de ani nu sunt identice cu cele actuale.

Potrivit pct. 5 din Ordinul 50/1990, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal. Expertul a solicitat pârâtei să-i înainteze astfel de buletine de determinare a noxelor pentru locurile de muncă ale reclamanților, însă, pârâta nu deține în arhivă astfel de documente, așa cum susține în obiecțiunile la raportul de expertiză. Ca atare, în lipsa acestor buletine, nu se poate realiza, în prezent, prin asimilare, încadrarea unor locuri de muncă în grupa I de muncă. Insuficiența studiilor făcute la nivelul ______________________ determinării condițiilor de muncă, nu duce la aplicarea unor acte normative care nu privesc această unitate.

S-a mai reținut că potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). La acordarea grupei I sau II de muncă, consiliile de administrație împreună cu sindicatele erau obligate să respecte cu strictețe metodologia prevăzută în Ordinul 50/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiții deosebite. Conform prevederilor pct. 8 din ordinul mai sus amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ale fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită. Prin urmare, unitatea la care reclamanții au fost salariați, cunoscând condițiile concrete de muncă ale acestora nu au făcut încadrarea activității acestora în grupa I sau II de muncă potrivit Ordinului 50/1990, astfel că, la acest moment, instanța de judecată nu poate să încadreze activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I de muncă. Nici proba cu expertiză de specialitate nu este de natură a forma convingerea instanței cu privire la încadrarea reclamanților în grupa I de muncă întrucât expertul nu poate să constate la acest moment care au fost condițiile concrete în care reclamanții și-au desfășurat activitatea în perioada 1987-2001. Pentru perioadă ulterioară datei de 01.04.2011, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 19/2000 care nu a mai prevăzut încadrarea în grupele I și II de muncă, pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate pentru acest motiv.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții T____ M_____ și M____ M____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, apelanții au arătat că instanța de judecată a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Conform art. 272 din Codul Muncii "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.".

După cum se poate observa, reclamanții au solicitat instanței să constate că felul muncii desfășurate în conformitate cu fișa postului și a sarcinilor de muncă ale fiecăruia, se încadrează în grupa I de muncă.

Această activitate desfășurată de reclamanți a fost prestată în permanență în condiții grele și periculoase ce au fost recunoscute cu ocazia: încheierii contractelor colective de muncă, prin care angajatorul a acordat sporuri, dar fără a stabili și locurile de muncă ce se încadrează în grupe de muncă, conform dispozițiilor Ord. 50/1990.

Mai mult decât atât, reclamanții au desfășurat activități de exploatare și întreținere a capacităților de producție ale unor societăți ai căror angajați beneficiază de grupa I de muncă, ceea ce determină incidența dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Ordinul 50/1990, potrivit căruia beneficiază de aceleași drepturi personalul care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă.

În dovedirea susținerilor reclamanții au solicitat instanței să fie administrate la dosar că probe înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și expertiză tehnică de specialitate.

Cu privire la cei doi martori indicați prin cerere distinctă, au făcut precizarea expresă că sunt foști colegi ai reclamanților cărora pârâta le-a acordat deja aceleași drepturi, iar teza probatorie în ceea ce-i privea era în sensul relatării dacă activitatea desfășurată de reclamanți a fost prestată în permanență în condiții grele și periculoase, similară cu cea prestată de ei însuși.

La termenul din 08.10.2014, prin încheiere instanța a respins nejustificat administrarea probei testimoniale, deși, așa cum se indicase, aceștia beneficiaseră de acordarea grupei I de muncă, având aceleași atribuții și desfășurând aceleași activități în cadrul pârâtei ca și cei doi reclamanți.

După cum se poate observa, instanța de judecată a admis în 08.10.2014 ca probatoriu doar înscrisurile și expertiza tehnică de specialitate.

Pentru a putea efectua expertiză, expertul a solicitat atât reclamanților cât și pârâtei date cu privire la factorii de risc de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională specifici activităților reclamanților, buletine de determinări de noxe pentru locurile de muncă, date cu privire la starea de sănătate a angajaților Electrică, în contextul în care reclamanții nu au deținut niciodată - nici nu aveau cum de altfel - aceste documente.

Acestea însă, ar fi trebuit să le dețină angajatorul, în speță pârâta _________________________, care răspunde lacunar expertului, pe email, că nu îi poate pune la dispoziție niciun document întrucât nu se află în posesia acestora.

Consideră că instanța ar fi trebuit să-i ceară fostul angajator să procure acele documente, deoarece sarcina probei îi incumba, acesta fiind obligat prin lege să depună orice înscris ce ducea la dezlegarea pricinii.

Mai mult, în virtutea rolului activ de care trebuia să dea dovadă judecătorul cauzei, acesta era îndatorat să facă orice demers ce ar fi dus la soluționarea dosarului, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în acest scop putând dispune administrarea oricăror probe pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege.

Astfel, consideră că instanța ar fi trebuit să insiste în a lămuri cauza sub toate aspectele, inclusiv prin solicitarea către expert a unor explicații suplimentare, în momentul în care constatase că raportul de expertiză este neclar ori incomplet și că expertiza se efectuase fără a se verifica îndeajuns locurile de muncă și fără a se cunoaște în concret atribuțiunile de serviciu.

În plus față de cele expuse, se precizează că reclamanții au indicat instanței de judecată încă din cererea introductivă că la nivel național s-a efectuat un studiu de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii în vederea evaluării riscurilor de muncă existente în cadrul S.C. E________ SA. Astfel, acesta a fost elaborat în anul 2000 și a fost denumit "Evaluarea nivelului de risc, de accidente profesionale pentru electricieni din cadrul S.C. E________ S.A." conform căreia evaluările factorilor de risc prezintă cifre în zona de inacceptabilitate de peste 3,5%.

Consideră că nu poate fi imputat reclamanților faptul că, din cauze independente de voința și puterea lor, în prezenta cauză nu s-au stabilit faptele prin care se putea aplica corect legea, evitându-se astfel pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.

Pentru toate acestea, consideră că instanța de judecată a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, remediul fiind casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a dosarului.

De asemenea, se menționează că instanța de judecată nu a manifestat un rol activ, astfel se arată că potrivit art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt șt motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.".

Mai mult, alin. 7 al aceluiași articol prevede că "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.".

Astfel cum s-a arătat mai sus, în virtutea manifestării rolului activ, judecătorul cauzei era obligat să dispună orice măsuri credea de cuviință pentru a se elimina eventualele greșeli privind aflarea adevărului în cauză. Însă, după cum se poate vedea cu ușurință, acesta s-a limitat în a exclude o probă ce a considerat-o nelegală, probă care de altfel a admis-o tocmai pentru a i se întări convingerea intimă că cererea reclamanților era întemeiată.

Având în vedere cele expuse, consideră că soluția adoptată de instanța de fond este nelegală atâta vreme cât, din lipsa manifestării unui rol activ, aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.

De asemenea, consideră că remediul pentru cele arătate este casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a dosarului.

Se mai susține că judecătorul fondului a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecații, astfel sub acest aspect, solicită să se observe că prin încheierea din 08.10.2014 instanța a admis și obiectivele expertizei, astfel că expertul era obligat: să stabilească dacă reclamanții se încadrează în grupa I de muncă potrivit condițiilor de lucru concrete și specifice acestora în punctul de lucru, în raport de fișa postului și de celelalte probe aflate la dosarul cauzei precum și de actele aflate în posesia pârâtei, pentru perioada arătată în cererea precizatoare; să determine, prin observarea carnetelor de muncă ale reclamanților, perioada lucrată în aceste condiții, precum și procentul din timpul efectiv de lucru în care petenții au prestat munca pretinsă.

Atât timp cât condițiile de lucru concrete și specifice în punctul de lucru ale reclamanților trebuiau determinate în funcție de probele arătate, lipsa unor acte care trebuiau să fie în posesia pârâtei nu echivalează eu ceea ce a reținut judecătorul, în sensul că expertiză a fost întocmită fără a verifica locurile de muncă și fără a se cunoaște atribuțiunile de serviciu ale acestora.

Se menționează aceasta deoarece expertul a avut la dispoziție fișa postului, carnetele de muncă, contractele de muncă împreunăm cu actele adiționale, precum și toate informațiile date de reclamanți cu privire la activitatea propriu-zisă desfășurată de aceștia.

Așadar, expertul a putut stabili cu precizie că T____ M_____ și M____ M____ au fost electricieni de exploatare, întreținere-reparații LEA, L__, PA, PT - MT, JT, chiar și în lipsa unor documente pe care pârâta a susținut că nu le deține.

Având în vedere acest aspect reținut în chiar preambulul Raportului de expertiză, desigur că nu putem concluziona decât că judecătorul fondului a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății în momentul în care a conchis că "expertiză a fost întocmită fără a verifica locurile de muncă și fără a se cunoaște atribuțiunile de serviciu ale acestora".

Pe de altă parte, consideră de asemenea că instanța greșește când afirmă că expertul a soluționat o problemă de drept ori a creat norme noi. Se susține aceasta deoarece expertul reține faptul că, deși legiuitorul a încercat "înlăturarea de inechități în vederea pensionării" prin Decretul-lege nr. 68/1990 iar apoi prin Ordinul nr. 50/1990, singura abordare în cazul reclamanților este aceea a asimilării cu activități și domenii specificate în mod explicit în anexele Ordinul nr. 50/1990 cu completările ulterioare.

Mai mult, judecătorul nu observă un lucru esențial din asimilarea făcută de expert pentru poziția 123 din Anexa l a Ordinului nr. 50/1990, aceea că, deși nu au prestat muncă niciodată în vreuna din unitățile de exploatare a căilor ferate, poziția 123 se referă strict tot la funcția de electrician, condițiile de muncă și implicit riscurile fiind similare cu cele ale reclamanților.

Pe de altă parte, expertul nu se substituie legii și nici judecătorului întrucât susține în ultima pagină a Raportului că, având în vedere toate aspectele, opinia domniei sale este că activitatea reclamanților este încadrabilă în grupe de muncă, iar mai jos că această grupă de muncă este grapa I în procent de 100%.

Totodată se apreciază că instanța a discriminat reclamanții, pronunțând o hotărâre contrară art. 16 din Constituție, Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 141 din Tratatul C.E.

Așa cum s-a arătat mai sus, martorii propuși pentru a fi audiați erau foști colegi ai reclamanților ce au prestat aceeași muncă la S.C. E________ S.A., în conformitate cu fișa postului și a sarcinilor de muncă identice cu ale acestora.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea, reține următoarele:

Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către intimata __________________ cuprinsul întâmpinării Curtea urmează a avea în vedere prevederile art. 2512 și 2513 Cod civil prin care prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. În condițiile în care, prin întâmpinarea depusă la dosar, partea intimată nu a înțeles să se prevaleze de o asemenea apărare, Curtea reține decăderea acesteia din dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune în conformitate cu prevederile art. 185 Codul de procedură civilă, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

Cu privire la criticile formulate de către reclamanți privind modul de soluționare a acțiunii, respectiv încălcarea principiului rolului activ și neanalizarea pretențiilor prin respingerea probei testimoniale solicitate, Curtea urmează a le respinge ca neîntemeiate, dar nu pe considerente de ordin procedural, ci pe aspecte de ordin material pe care le implică acțiunea privind încadrarea activității desfășurate în grupa I de muncă.

Apelanții reclamanți au susținut că în perioada 1987-2013 au prestat activitate de electrician, efectuând lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice aflate sub tensiune, iar felul muncii se încadrează în grupa I de muncă, în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990 și a HG nr. 1223/1990.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta sociala și în conformitate cu prevederile art.2 ale Decretului-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății si Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, prin care sunt precizate locurile de munca, activitățile si categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I si a II-a de munca, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.

Încadrarea în grupe superioare de muncă, pe temeiul art.3 din ordin, pentru alte persoane decât cele menționate în anexe, se poate face numai dacă nivelul noxelor existente la locurile de muncă (activități, meserii, funcții), prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în normele republicane de protecție a muncii (art.4 din Ordinul nr.50/1990). Existența condițiilor deosebite la aceste locuri de muncă trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări care trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritorial pentru protecția muncii (art.5 din ordin). Încadrarea efectivă se putea face pe baza acordului dintre unitate și sindicat, pe baza condițiilor deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc. În plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel puțin 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel puțin 70% din programul de lucru (art.7 din ordin).

Din toate aceste prevederi rezultă că pentru încadrarea în grupele de muncă a altor categorii profesionale decât cele enumerate în anexa ordinului sunt necesare atât determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătății, confirmate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a se verifica dacă angajatorul a luat toate măsurile pentru normalizarea condițiilor și pentru respectarea funcționării normale a instalațiilor de protecție a muncii, cât și numirea efectivă de către patronat a persoanelor care în mod efectiv la locul de muncă sunt supuse acestor factori de condiție grea sau foarte grea de muncă, precum și timpul efectiv petrecut în astfel de condiții.

În măsura în care aceste prevederi nu au fost puse în aplicare în unități de către angajator și sindicate, salariații se pot adresa instanței de judecată, pretinzând recunoașterea condițiilor de muncă și încadrarea activității în grupă specială. Din punct de vedere al probațiunii acestor condiții la locul de muncă, este necesar să existe o determinare a noxelor (care ar fi fost realizată de angajator, dacă ordinul era aplicat benevol), dar și o verificare a condițiilor efective în care reclamanții au desfășurat activitatea pe perioada pretinsă.

Expertiza întocmită în cauză nu este lămuritoare pentru că poate, cel mult, determina noxele la momentul expertizării, situație total nerelevantă față de noxele care ar fi existat la locurile de muncă ale reclamanților ulterior anului 1987, cum se pretinde. Nu există nicio altă dovadă asupra condițiilor concrete de muncă, asupra activităților propriu-zise îndeplinite de reclamanți (încadrați pe posturi de electricieni) și, cu atât mai puțin, a duratei din timpul de lucru, în care ar fi fost supuși factorilor nocivi.

Nu lipsit de importanță este și faptul că personalul din industria energetică în care se includeau și reclamanți a făcut obiectul analizei prevăzute de Ordinul nr.50/1990, fiind determinate noxe și evaluate locurile de muncă la nivelul anului 1990. Concluzia desprinsă în urma evaluării a fost aceea a îndeplinirii condițiilor de grupă a II a muncă, iar nu de grupă I, a unei categorii limitate din acest personal, respectiv a dispecerului energetic național (personalul operativ de tură), care se regăsește la poziția nr.111 din anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990.

De altfel, acest personal, dispecer energetic național, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă și în reglementările anterioare anului 1990, menționate la începutul acestor considerente.

În baza Ordinului nr.125/1990, aplicabil de la 01.03.1990, au fost menționate la pozițiile nr.112-115 ca fiind încadrate în grupa a II-a de muncă și următoarele: 112. Activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național; 113. Electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 kv și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial; 114. Personalul de tură din instalațiile de 750 kv care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației; 115. Montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înalta tensiune, la înălțimi peste 15 m.

Prin urmare, prin voința legiuitorului, salariații angajați pe post de electrician au fost considerați salariați în grupa a III a de muncă, fiind recunoscută desfășurarea activități în condiții de risc corespunzător grupei a II-a, iar nu I, numai acelora care desfășurau strict activități de revizii și reparații la liniile electrice aeriene, la instalații de 750 KW, la centrale electrice conectate la sistemul energetic național, la stâlpii și linii electrice de înaltă tensiune.

Așa fiind, nu există temei de drept care să permită reclamanților, a pretinde condiții de grupă I pentru faptul că ar fi similari electricienilor din sistemul de transporturi CFR. De altfel, nu s-a dovedit nici care erau condițiile de muncă, noxele de la locurile de muncă ale acestui din urmă personal cu care reclamanți s-au comparat pentru a pretinde recunoașterea grupei I de muncă,

Proba testimonială solicitată de către apelanții reclamanți atât în fața instanței de fond cât și în calea de atac a apelului, nu este suficientă prin ea însăși pentru a concluziona asupra admisibilității acțiunii și nici nu poate conduce, prin coroborare cu raportul de expertiză la o reformare a soluției. Aceasta, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, aplicarea actului normativ impune o dovadă certă și sigură asupra condițiilor concrete de muncă, asupra activităților propriu-zise îndeplinite de reclamanți (încadrați pe posturi de electricieni) și a duratei din timpul de lucru, în care ar fi fost supuși factorilor nocivi.

Discriminarea invocată în defavoarea reclamanților cu privire la încadrarea în grupa I de muncă (în raport de aceleași categorii de salariați ai __________________ chiar cu alți colegi de munca ai petenților din țară cărora li s-a acordat grupa I de munca, pentru desfășurarea activității în condițiile prevăzute de aceasta grupa) nu poate fi reținută.

De altfel, Curtea reține că apelanții reclamanții au criticat încadrarea funcțiilor și meseriilor pe care le dețin în grupe de muncă făcută de actul normativ aplicabil) respectiv Ordinul nr. 125/1990, situație în care pretinsa discriminare aparține legiuitorului, iar nu angajatorului care nu poate refuza aplicarea actului normativ în litera legii pe motiv că legea este inechitabilă sau creează situații discriminatorii.

În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.04.2001, când reglementările referitore la grupa a I-a de muncă au fost abrogate, se constată că reclamanții nu au indicat un temei legal de drept aplicabil și nici condițiile de muncă corespunzătoare (normale, deosebite ori speciale) astfel că cererea este vădit neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții T____ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în __________________________________________________ și M____ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în comuna Jilavele, ______________________________, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat "P______ N. I__" cu sediul în București, _______________________.18, _____________, _____________, sectorul 4, împotriva sentinței civile nr.290 din data de 25.02.2015, pronunțată de către Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata S.C. E________ S.A. cu sediul în București, _____________________________. 9, sectorul 1, JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M______ G_______ I____ P________ N___

GREFIER

M_____ P________

Red./tehn. M.G./04.12.2015

Tehnored. V.N./4 ex./27.10.2015

Jud.fond: I____ M_____