Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 707/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ A____ M______ - Vicepreședinte

Judecător M_____ C_______ P__

Grefier C_______ U____

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta C_____ M____ împotriva sentinței civile nr. 842/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că pe parcursul derulării procedurii prealabile intimata a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare.

Instanța, având în vedere faptul că procedura este legal îndeplinită, că se solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamanta C_____ M____ a chemat in judecata pe pârâta ___________________ (fosta ______________________ fosta Fabrica de Încălțăminte Hunedoara), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității perioada 13.12.1978 – 01.04.2001 se înscrie în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul efectuat și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care sa ateste încadrarea în grupa a II-a de muncă.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata societății pârâte, conform carnetului de muncă si adeverinței anexate. În perioada menționată a desfășurat activitate in cadrul societății pârâte, in condiții deosebit de grele, ___________________ si poluant însă nu i s-a recunoscut grupa a II-a de munca.

S-a susținut că în cauză sunt incidente prevederile pct. 160 anexa II din Ordinul nr. 50/1990, completat, potrivit căruia beneficiază de grupa a II-a de munca personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații.

S-a mai precizat că potrivit adresei Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 2004/09 octombrie 1997 „în situația în care în procesul tehnologic existent se utilizează adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și solvent aromatic sau clorurați, personalul care lucrează în acest loc de muncă poate fi încadrat in grupa a II-a de muncă”.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația încadrării personalului în grupele I sau II de muncă în conformitate cu pct. 6 din ordinul nr. 50/1990 și nici obligația prev. de art. 2 si 3 din Decretul Lege nr. 68/1990 de a analiza si preciza situația încadrării personalului în grupe de muncă.

S-au mai invocat Decretul nr. 215/1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor in grupele I, II sau III de muncă, precum si dispozițiile Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1061/1968 pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I si II, prev. de Legea nr. 27/1966 și a organelor care fac aceste încadrări, acte normative în vigoare în perioada în care s-a prestat activitatea în cadrul unității pârâte.

În drept, au fost invocate: Codul muncii, Ordinul nr.50/1990, Decretul - Lege nr. 68/1990, Decretul - Lege nr. 35/1990, Decretul nr. 215/1977, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1061/1968, Legea nr. 27/1966.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al primului capăt de cerere, iar cu privire și a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.

In drept, pârâta a invocat prevederile art. 105 NCPC si textele legale menționate în întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 842/2015 a fost respinsă acțiunea reclamantei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta și-a desfășurat activitatea la ___________________ Hunedoara (fosta ______________________ de Încălțăminte) ca muncitor necalificat și confecționer încălțăminte la atelierul cusut și atelier creație în perioada 13.12.1978 – 01.04.2001 (f.73).

În speță, în arhiva societății nu există acte care să ateste că reclamantul/a a fost nominalizat pentru a fi încadrat, în perioadele pretinse, în grupa a II-a de muncă.

Nici după apariția Legii nr.19/2000, care a abrogat Ordinul nr. 50/1990 și a determinat adoptarea unei legislații specifice (HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 226/2006) cu privire la încadrarea în locurile de muncă cu condiții deosebite sau speciale și stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare și nici în Legea nr. 263/2010, nu există nici un temei care să justifice constatarea altei stări de fapt, nefiind produse probe care să dovedească alte împrejurări cu privire la încadrarea în muncă a reclamantului decât cea înscrisă în carnetul de muncă și contractul individual de muncă.

Desfășurarea activității în anumite condiții de muncă sunt aspecte legate direct de fișa postului și atribuțiile specifice locului de muncă, cunoscute de conducere și sindicatul din unitate pe perioada derulării contractului său individual de muncă.

Înscrierile din carnetul de muncă au forța juridică a unui înscris autentic, raportat și la prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990 și nu conțin nici o referire privitoare la încadrarea într-o grupă superioară de muncă. Dimpotrivă, din copia contractului individual de muncă rezultă că activitatea a fost desfășurată în grupa III de muncă.

Astfel, în lipsa unor documente aprobate de conducerea unității și de sindicate, în conformitate cu prevederile legale, care să confirme îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru aceasta nu există nici un temei care să justifice atribuirea grupei de muncă. Prevederile legale invocate în susținerea cererii conțin doar o enumerare generica a unor activități legate de utilizarea adezivilor din rășini sintetice și a solvenților aromatici sau clorurați, însă nominalizarea concretă a locurilor de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă era atributul exclusiv al angajatorului și sindicatului din cadrul unității cu respectarea procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/1990.

Chiar dacă reclamanta a fost expusă la factori toxici de natura celor indicați în cuprinsul Ordinului nr. 50/1990, recunoașterea grupei de muncă este condiționată de înregistrarea unor depășiri ale nivelului maxim admis al emisiilor de noxe, precum și de timpul efectiv de muncă prestat în mediu nociv,aspecte nedovedite în speță. Dimpotrivă, buletinele de determinări toxicologice ulterioare anului 2000 relevă niveluri ce se încadrează în limitele normale, motiv pentru care, deși salariaților au fost acordate sporuri pentru condiții grele și nocive, condițiile de muncă nu au fost de natură să permită încadrarea în grupa a II-a de muncă. În același sens, în adeverința nr. 91/02.02.2015 se precizează că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”, iar pârâta a achitat contribuția de asigurări sociale pentru grupa a III-a de muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamanta C_____ M____, solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței atacate și rejudecând pe fondul cauzei, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanta reclamantă susține, în esență, că a făcut dovada certă și necontestabilă a condițiilor grele de muncă în care și-a desfășurat activitatea, folosind substanțele prevăzute la punctul 60 din Anexa 2 la Ordinul nr.50/1990, respectiv „adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și substanțe pe baza de solvenți organici aromatici sau clorurați”.

În continuare, reclamanta detaliază activitățile desfășurate în cadrul atelierelor de producție.

Susține că pârâta avea obligația de a încadra personalul în grupa a II-a de muncă raportat la art.25 din cap. III din CCM pe anul 1992 și precizează că atâta vreme cât au fost acordate sporuri la salarii și concedii suplimentare pentru condiții deosebite de muncă, este evident faptul că la acel moment noxele depășeau condițiile maxime admise de lege, iar munca se desfășura în condiții deosebite.

Arată că prin art.31 din CCM locurile de muncă au fost clasificate în locuri de muncă normale și locuri de muncă cu condiții deosebite, urmând ca în articolul 45 să fie prevăzute sporurile pentru condiții deosebite de muncă, acestea fiind prevăzute ulterior în Anexa 5 și 6 la CCM.

Susține apelanta că în cazul în care pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale și nu a încadrat deloc locurile de muncă pe grupe de muncă, conform legislației în vigoare sau locurile de muncă nu au fost încadrate corespunzător, reclamantul are dreptul de a solicita instanței obligarea pârâtului la respectarea legii, cu atâta mai mult cu cât în cauză există dovezi certe cu privire la locul în care reclamantul și-a desfășurat munca, condițiile de muncă și substanțele folosite în procesul de producție. Reclamantul nu poate fi exclus de la un beneficiu al legii pentru faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a realiza încadrarea locurilor de muncă pe grupe.

Invocă apelanta prevederile punct 4 din Ordinul nr.50/1990 și arată că din tabelul întocmit de pârâtă ca și anexa 5 și 6 la contractul colectiv de muncă pe anul 1992 rezultă că în anul menționat concentrația maximă admisă a substanțelor toxice era depășită, ceea ce obligă pârâtul la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă.

Susține că deși punct 6 din Ordinul nr.50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele, se poate constata faptul că pârâtul nu a făcut dovada modului în care au fost încadrate locurile de muncă în grupa de muncă.

Totodată, arată că potrivit art.3 din Decretul-Lege nr.68/1990-act normativ care a stat la baza emiterii Ordinului nr.50/1990 personalul de la locurile de muncă la care exista condiții deosebite beneficiază de încadrarea în grupe de muncă, precum și de sporuri la salarii, potrivit prevederilor art.2 din prezentul decret precum și ale art.4 din Decretul lege nr.35/1990, chiar dacă în documentația de investiții nu s-a prevăzut acordarea acestor drepturi.

Prin urmare, susține apelanta, personalul care a lucrat în condiții deosebite de muncă beneficiază, pe lângă sporuri la salarii și de încadrarea în grupa de muncă tocmai datorită condițiilor deosebite în care și-a desfășurat activitatea.

Mai arată că așa cum reiese din buletinul de măsurare a noxelor din anul 2000 și în acel an unele noxe depășeau limita maximă admisă de lege, iar cele care nu depășesc această limită, multe sunt la limita maximă admisă, ceea este evident faptul că anterior acestei perioade condițiile de muncă erau mult mai grele.

În drept, invocă: art.466 Cod de procedură civilă, Ordinul nr.50/1990.

Intimata ___________________, a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică sentinței atacate, precizând faptul că în arhiva societății nu există înscrisuri din care să rezulte că angajații societății au desfășurat activitatea cel puțin 70% din programul de lucru în grupa a II-a de muncă și că societatea a efectuat plății cu privire la CAS raportat la grupa a III-a de muncă pentru perioada în discuție.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 alin.(1) din noul cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 % , iar pentru grupa a II –a cel puțin 70% din programul de lucru.

În același sens, art. 3 din HG.nr.261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite prevede că- (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; (…).

Deci, legislația în materie reglementează expres, așa cum corect a reținut prima instanță, criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de munca.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților; instanța nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă (în același sens Decizia de îndrumare nr.4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

În cadrul litigiului de față instanță este ținută a se pronunța asupra faptului dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa de muncă reieșită din actele întocmite de angajator, cu referire la prevederile Ordinului M.M.P.S nr.50/1990, așa cum de altfel, corect a procedat prima instanță.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar (copia carnetului de muncă și adeverința eliberată de societate) reiese faptul că apelanta reclamanta a lucrat în cadrul societății intimate, în perioada în litigiu, având meseria de muncitor necalificat și confecționer încălțăminte la atelierul cusut și atelier creație în condiții normale de lucru.

Trimiterea făcută de reclamantă la pct. 160 din Anexa II Ordinului nr. 50/1990 nu poate conduce în mod automat la încadrarea locului de muncă al reclamantei în grupa II de muncă, atâta vreme cât acest text de lege cuprinde o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscriu acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret, la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.

De asemenea, scrisoarea nr.2004/9.10.1997 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale depusă la dosar, nu poate conduce la o altă soluție în cauză, deoarece chiar pentru situația în care în procesul tehnologic s-ar fi utilizat adezivi de rășini sintetice sau cauciuc și solvenți aromatici sau clorurați– ipoteză la care se referă scrisoarea respectivă – încadrarea locurilor de muncă la care se referă aceasta în grupa II nu era obligatorie pentru unități, specificându-se că „personalul care lucrează la acest loc de muncă poate fi încadrat în grupa II de muncă”. Reclamanta ignoră, însă, celelalte mențiuni ale scrisorii– respectiv aceea că încadrarea în grupă de muncă se aplică sub o triplă condiționare - exercitarea atribuțiilor în acel loc de muncă cel puțin 70% din timpul de lucru, metodologia de încadrare prevăzută de Ordinul 50/1990 trebuie respectată cu strictețe, iar contribuția de asigurări sociale trebuie plătită conform Legii 49/1992. În speță, raportat la probele dosarului, aceste trei condiții nu sunt îndeplinite.

Reclamanta invocă în susținerea încadrării activității și locului de muncă în grupa II anexele 5 și 6 la contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare, însă acestea se referă la lista locurilor de muncă pentru care se acordă concedii și sporuri suplimentare, care nu sunt identice cu lista locurilor de muncă încadrate în grupele I și II.

Faptul că angajatorul a acordat un spor salarial, nu reprezintă și o recunoaștere a grupei de muncă atâta vreme cât nu s-a urmat procedura legală, de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale/deosebite care include mai multe etape și care trebuie parcurse obligatoriu în ordinea cronologică indicată de actele normative specifice în succesiunea lor (Ordinul nr.50/1990, Legea nr.27/1966, HCM. nr.1061/1968, Decretul nr. 215/1977, HG. nr.261/2001, HG. nr.1025/2003, Legea nr.226/2006, HG. nr.246/2007).

Celelalte aspecte invocate de reclamantă vizând condițiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de față, aceste aspecte fiind avute în vedere, așa cum prevedere art.6 din Ordinul 50/1990, de comisia instituită la nivelul fiecărei unității în elaborarea listei privind ocupațiile, locurile de muncă și nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.

În fine, faptul că angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-și realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. În speță, din adeverința nr. 91/02.02.2015 emisă de angajator reiese că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”, or, declanșarea și continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanți la etapele de expertiza tehnica si expertiza medicala sunt și reprezentanții angajaților in cadrul comitetului de securitate si sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii. Salariații aveau dreptul si interesul să solicite derularea procedurii în toate etapele legale, să (continuarea deciziei civile nr. 707/2015 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXX)

conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.480 alin.(1) din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă, păstrând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C_____ M____ împotriva sentinței civile nr. 842/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.09.2015.

Președinte, M_____ A____ M______		Judecător, M_____ C_______ P__
	Grefier, C_______ U____

Red./Tehnored. P.M./21.09.2015

U.C. 4 ex./24.09.2015

Judecător fond T________ I.