Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015
Completul constituit din :
PREȘEDINTE - I____ M_____
ASISTENT JUDICIAR – A_________ S_____
ASISTENT JUDICIAR – L_______ A_______
GREFIER – T_____ E_____
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta M___ M_____, în contradictoriu cu pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, asistată de avocat Drima V_______ și martorii propuși de aceasta, B___ I__ și I____ I___, lipsind pârâta .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual, obiectul dosarului, procedura de citare, după care ;
În conformitate cu dispozițiile art. 318-323 Cod de procedură civilă, se procedează la audierea martorilor propuși de reclamantă, B___ I__ și I____ I___, declarațiile acestora fiind consemnate, citite, semnate și atașate la dosarul cauzei .
Apărătorul reclamantei, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză .
Tribunalul ia act, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și, în baza art.392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Drima V_______, pentru reclamantă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și, în consecință, a se constata că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx00, la Intreprinderea de valorificare și producere a nutrețurilor combinate Ialomița, devenită după anul 1990 ANPA Ialomița, ROMCEREAL S.A. și COMCEREAL S.A, unde acesta a avut funcția de laborant, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, punctul 180 lit.b din Scrisoarea nr.382/08.11.2000.
Arată că în conformitate cu materialul probator administrat în cauză reiese că activitatea desfășurată de reclamantă presupunea efort fizic intens, condiții grele de muncă, nocive și periculoase și astfel se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Nu solicită plata cheltuielilor de judecată .
Instanța, considerându-se lămurită, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
I N S T A N Ț A
Cu privire la litigiul de muncă de față:
Pin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 15.09.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta M___ M_____ domiciliată în Fetești, ______________________.74,,jud.Ialomița,CNP xxxxxxxxxxxxx, a chemat în judecată pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în localitatea Slobozia, __________________, județul Ialomița, solicitând pe cale judecătorească constatarea faptului că activitatea desfășurată de aceasta în perioada cuprinsă în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx00, în funcția de laborant, la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta ___________________ încadrează în grupa a II-a de muncă.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada sus arătată a desfășurat activitate în condiții care o îndreptățesc să considere că această activitate se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În dovedirea cererii sale reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și depoziții de martori.
În drept, reclamanta își întemeiază cererea sa pe dispozițiile Ordinului nr.50/1990,Scrisoarea MMPS nr.382/08.11.2000 și art.125 Cod Procedură Civilă.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 157 din Legea nr. 263/2010.
Pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din evidențele cuprinse în carnetul de muncă al reclamantei, aflat la dosarul cauzei filele 6-16, rezultă că în perioada cuprinsă în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx00 , reclamanta a desfășurat activitate la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta __________________ funcția de laborant.
Audiat în cauză, martorul I____ I___, a declarat că a fost coleg de serviciu cu reclamanta la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta ___________________ perioada 1983 – 2013, unde reclamanta îndeplinea funcția de laborantă . Astfel, în această calitate, atribuțiile principale ale reclamantei constau în prelevarea de probe de la cerealele care intrau în fabrică, activitate ce se desfășura în condiții de noxe,praf,zgomot.
Precizează martorul I____ I___ că pentru activitatea desfășurată la la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta _________________ beneficiat de încadrarea în grupa a II a de muncă.
Din depoziția martorului B___ I__ rezultă că aceasta a fost coleg cu reclamanta în perioada 1983-prezent la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta ______________________ reclamanta a îndeplinit funcția de laborant.În concret martorul descrie activitatea reclamantei care consta în recepția calitativă a cerealelor, activitate desfășurată în mediu toxic, praf.,frig, și noxe.
Potrivit art. 159 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 :,,Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.”
Potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 50/2000 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, personalul este în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Potrivit Anexei 2 din Ordinul nr. 50/1990 personalul care ocupă funcțiile și meseriile prevăzute la poziția 180 , lit.b, respectiv muncitorii care lucrează permanent la producerea de nutrețuri combinate,mori de furaje, precum și în activități de manipulare în vrac a materiilor oleaginoase, în solizuri,magazii(…) beneficiază….personalul din laboratoarele fabricilor de nutrețuri combinate..”, cum este și cea a reclamantei, beneficiază de încadrare în grupa II-a de muncă , de la data la care au lucrat în funcțiile respective.
Cum din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a desfășurat activitate în condițiile reglementate de anexa II la Ordinul nr. 50/1990, urmează a admite ca întemeiată cererea formulată de aceasta și a constata că activitatea desfășurată în perioada cuprinsă în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx00, în funcția de laborant, la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta ___________________ încadrează în grupa a II-a de muncă.
In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând si dispozițiile art. 214 și 215 din Legea nr.62/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanta M___ M_____ domiciliată în Fetești, ______________________.74,,jud.Ialomița,CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, ____________________, jud. Ialomița.
Constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada cuprinsă în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx00,la fosta I.V.P.N.C. Ialomița-devenită ANPA Ialomița, Romcereal SA și fosta __________________ calitate de laborant, se încadrează în grupa a II – a de muncă .
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.11.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER
I____ M_____ A_________ S_____ L_______ A_______ T_____ E_____
Red. Asist.jud.A.S.
4 Exempl./03.12.2015