Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4935/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ S_____
Asistent judiciar C_____ D__
Asistent judiciar A______ V______
Grefier E____ C_________
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C____ T_____ și pe pârât _________ C______, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns : reclamantul C____ T_____ asistat de avocat S__________ F. și pârâta _________ C______ prin consilier juridic C________ T___
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință,
Instanța pune în discuție competenta în conformitate cu dispoz. Ncpc.
Reprezentantii părților , având cuvântul, arată că Tribunalul D___ este competent.
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită.
Avocat S__________ F. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și proba testimoniala cu un martor , respectiv D_________ C_____.
Consilier juridic Tica C. pentru pârât solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri , se opune administrării probei testimoniale cu un martor.
Instanța în baza art. 258 noul C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimoniala cu un martor pentru dovedirea situației de fapt invocată în acțiune.
Sub prestare de jurământ a fost audiat martorul D_________ C_____, a cărui declaratie a fost consemnată și depusă la dosarul cauzei .
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe excepția inadmisibilității invocată de pârât și pe fondul cauzei.
Avocat S__________ F. pentru reclamant, având cuvântul , pune concluzii de respingerea excepției, iar pe fondul cauzei pune concluzii de admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Consilier juridic Tica C. pentru pârât, pune concluzii de admiterea excepției , iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingerea actiunii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 04 2014 reclamantul C____ T_____ a chemat în judecată pe pârâta _________ C______ , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 01 10 xxxxxxxxxxxxxx01 a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă , , în procent de 100%, conform Ord.50/1990 , completat cu avizele ulterioare , pct.104 din Ord.125/1990 , precum și să fie obligată pârâta să –i elibereze o adeverință în acest sens , conform art.40 alin 2 lit h din C muncii.
În motivare, reclamantul a arătat că este angajat al pârâtei în funcția de electrician auto, Atelier Reparații auto și a solicitat pârâtei eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că , în perioada 01 10 xxxxxxxxxxxxxx01 a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă , însă răspunsul acesteia a fost în sensul că solicitarea sa nu se încadrează în reglementările legale privind acordarea grupei a II a de muncă.
Reclamantul a susținut că activitatea descrisă în actele normative invocate implică operații de demontare , degresare , reparare și remontare a pieselor de pe mijloacele de transport în comun și care s-a desfășurat efectiv și permanent , în procent de 100 % din programul normal de lucru în condiții nefavorabile de microclimat, condiții nocive , cu zgomot , fum, substanțe toxice , temperaturi extreme.O mare parte din timpul de lucru se desfășoară în canalele de reparație .
A mai susținut că în cadrul secției există personal încadrat în grupa a II a de muncă , desfășurând aceeași activitate , astfel că salariații au fost discriminați.
În drept, au fost invocate dispozițiile Ord.50/1990 , completat cu avizele ulterioare , pct.104 din Ord.125/1990 , art.40 alin 2 lit h din C muncii, art.268 alin 2 C muncii corob.cu art.192 C pciv.
A depus la dosar în copii certificate pentru conformitatea cu originalul: cartea de identitate, carnetul de muncă, cererea adresată instituției pârâte.
La data de 09 05 2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate .
A invocat excepția inadmisibilității în raport de disp.art.2 alin 1 ind.2 din L192/2006 pentru lipsa participării la ședința de informare privind avantajele medierii .
Pe fond, a arătat că reclamantul a lucrat ca electrician auto în cadrul regiei în perioada menționată în acțiunea formulată, însă nu în condiții de grupa a II-a de muncă.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă s-a făcut de către conducerea unității împreună cu sindicatele din unitate, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective. Astfel , în procesul verbal din 02 03 1999 înreg.sub nr.100/ 1670/03 03 1999 s-a făcut revizuirea și analiza categoriilor de personal ce-și desfășurau activitatea la locurile de muncă ce se încadrează în grupa a II a și anume : mecanici , lăcătuși mecanici, sudori, maiștri .Funcția de electrician auto , după cum se poate observa , nu face parte din aceste categorii , deci nu se încadrează în condițiile de grupa a II a, iar atribuțiile de serviciu din fișa postului unui electrician auto nu se circumscriu celor prevăzute la anexa II pct.184.
A depus la dosar în copii certificate pentru conformitatea cu originalul : procesul verbal încheiat la data de 02.03.1999,cu ocazia întrunirii la sediul unității a comisiilor administrație – sindicate pentru nominalizarea structurilor de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă, adresa nr.100/1671/ 03 03 1999 către DMPS D___ , fișa de atribuții a reclamantului , sentința 1629/26 martie 2014 pronunțată de Tribunalul D___ în dos.xxxxx/63/2013.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 – 208 cod pr. Civilă, Ord.50/1990.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată , invocând disp.pct.3 din Ord.50/1990 și cele ale pct.184 din Anexa II la Ord.50/1990.
În cauză , a fost administrată proba cu înscrisurile atașate de părți la dosar, precum și proba testimonială propusă de reclamant , fiind audiat martorul D_________ C_____.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâtă , instanța o va respinge având în vedere dispozițiile art.21 din Constituție și cele ale art.6 din CEDO privind accesul la justiție ; în acest sens este de menționat și dec.nr.266/2014 a Curții Constituționale prin care s-au constatat neconstituționale disp.art. 2 alin 1 și alin 1 ind.2 din Legea nr.192/2006, Curtea reținând că obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție , deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituțional , iar prin sancțiunea inadmisibilității cererii acest drept nu este doar îngrădit , ci chiar interzis.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a fost salariatul unității pârâte pe perioada dedusă judecății având funcția de "electrician auto", conform mențiunilor din carnetul de muncă , desfășurând activitate în cadrul atelierului de întreținere și reparații autobuze , astfel cum a declarat martorul audiat în cauză la propunerea sa.
La nivelul societății pârâte s-a realizat procedura prevăzută de Ordinul 50/1990, fiind încadrate în grupa a II a de muncă o parte din categoriile profesionale ce și-au desfășurat activitatea în cadrul societății, respectiv mecanici , lăcătuși mecanici, sudori, maiștri, așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal din 02 03 1999 aflat la fila 31 din dosar.
Reclamantul a deținut funcția de "electrician auto" care nu a fost nominalizată în procesul verbal menționat anterior, însă pentru ca solicitarea sa să apară ca întemeiată este necesar ca acesta să probeze că a desfășurat efectiv activitatea descrisă de actul normativ invocat, nefiind suficient a dovedi existența condițiilor grele de muncă similare cu cele ale altor categorii de angajați care au fost nominalizați pentru grupa a II a de muncă.
Din depoziția martorului audiat – mecanic auto în cadrul aceluiași atelier ( căruia unitatea i-a recunoscut grupa a II a de muncă) rezultă că reclamantul a lucrat în aceleași condiții grele de muncă , însă a desfășurat activitate corespunzător postului de electrician, respectiv de reparații la partea electrică a autobuzelor .
Martorul a arătat că , în atelierul în care lucrează reclamantul nu se efectuează operații de decapare , la nevoie fiind efectuate operații de sudură.
Temeiurile juridice din Ordinul 50/1990, așa cum a fost completat de Ordinul 125/1990, invocate de reclamant privesc următoarele operațiuni :
Pct. 184 – se încadrează în grupa a II a de muncă " activitatea din sectoarele de demontări, decapări și degresare , din întreprinderile de reparații auto , tractoare și utilaje în vederea reparării " .
Instanța constată că niciuna dintre activitățile descrise de martor ca fiind realizate de reclamant nu se circumscriu activităților menționate la pct.184 invocat de acesta ; reclamantul a lucrat în atelierul de reparații auto și nu de demontări, decapări , degresare a tractoarelor , utilajelor , autovehiculelor în vederea reparării.
Reclamantul a invocat prevederile art.3 din Ord.50/1990 , însă pentru ca activitatea sa să poată fi încadrată în grupa a II a de muncă prin "asimilare", dispozițiile legale invocate prevăd că beneficiază de încadrare în condițiile superioare de muncă și personalul care " lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2". Cele două condiții sunt cumulative , or , așa cum s-a menționat anterior , reclamantul nu a desfășurat activitățile descrise de pct.184 Anexa II din Ord. 50/1990.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C____ T_____ , domiciliat în C______ , ____________________ nr.1, jud.D___ în contradictoriu cu pârâta _________ C______, cu sediul în C______ , ________________________.23, jud.D___ , înreg. la ORC sub nr.J16 /507/1991 , CUI xxxxxxx.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D___.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.
PREȘEDINTE G_______ S_____
Asistent judiciar C_____ D__
Asistent judiciar A______ V______
Grefier E____ C_________
Red/Tehnored.GS
4ex/01 10 2014
E.C. 25 Septembrie 2014