Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1568/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R_____ Steluța G_____
Asistent judiciar C________ - M_______ M_____
Asistent judiciar A________ P___
Grefier C________ C_______ P____________
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant G____ C_________ și pe pârât _________________________, pârât _________________________ SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T., având ca obiect acțiune în constatare .
Dezbaterile si susținerile orale au avut loc in ședința publica din data de 19.03.2014 si au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea în cauza la data de 25.03.2014
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.06.2013 pe rolul acestei instanțe, reclamantul G____ C_________ a chemat în judecată pe pârâta _______________ C______ – în calitate de păstrător – depozitar al arhivelor _________________________, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că activitatea desfășurată la U____ Mecanică Filiași, în perioada 17.03.1987 – 01.04.2001 în funcția de frezor, maistru, controlor CTC și tehnician, se încadrează în grupa a I-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, Anexa 1, pct 61 – 62, în procent de 50% și în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 30, 33 și 34, în procent de 50% și, în perioada 17.03.1987 – 22.02.1974 și 12.06.xxxxxxxxxxxxxx01, în funcția de frezor, maistru, controlor CTC și tehnician, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 30, 33 și 34, în procent de 100%, cu obligarea pârâtei, în calitate de deținător al arhivei societății angajatoare, să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul Întreprinderii Macanice Filiași începând cu data de 17.03.1987 până la data de 01.02.2003, lucrând în baza contractului individual de munca nr. 0523/17.03.1987, în funcția de frezor, secția prelucrări mecanice.
Reclamantul a mai arătat că atât în îndeplinirea funcției de frezor (17.03.xxxxxxxxxxxxxx91), maistru (01.11.1991 – 05.06.1992), cât și de controlor CTC (05.06.xxxxxxxxxxxxxx94) și, apoi, technician (01.07.xxxxxxxxxxxxxxx01), și-a desfășurat activitatea în proporție de 50% în cadrul secției uzinaj, într-o hală foarte mare, unde se executau operații de nituire și de sudură, activități încadrate în grupa a II -a de muncă.
A învederat instanței faptul că, în cadrul secției existau aproximativ 100 de utilaje pe care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule, iar zgmotul produs de utilaje depășea 80dB. Piesele prelucrate, în proporție de 100%, necesitau precizie, ceea ce impunea microașchierea, în în urma căreia rezulta pulbere microscopică și se eliminau vapori toxici în atmosferă.
A menționat că, activitatea s-a consta în polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materialele ferose și neferoase, precum și, ulterior, controlul acestor activități efectuate de strungari, frezori, ascuțitori, etc, în spații în care nu au funcționat instalații speciale de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție.
În drept, a invocat prevederile art. 35 Cod pr. civilă, Ordinului 50/1990 anexa I, poz. 61 -62, Anexa II a Ordinului 50/1990, poz. 30,32 și 34, precum și pct. 3, 7, 10 din Ordinul 50/1990.
În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe cartea de identitate, carnetul de muncă, contractul individual de muncă.
La data de 13.08.2013, reclamantul a învederat instanței, prin cerere scrisă că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, alături de ______________ și pe _________________________ SA, reprezentată legal prin administrator judiciar AMT.
La data de 22.10.2013, pârâta _______________ C______, prin calitatea sa de păstrător de arhiva a unității angajatoare, a formulat întâmpinare prin care a arătat ca reclamantul si-a desfășurat activitatea în cadrul societatii U____ M_______ F______, lăsând la aprecierea instantei modul de solutionare a prezentei cauze.
Menționează că _______________ C______ prin obiectul sau de activitate, administreaza si arhiva angajatorului reclamantului în cauză iar din documentele predate de către acesta si actele administrative emise de unitate privind nominalizarea persoanelor ce au lucrat în conditii deosebite care se încadrează în grupele de muncă, rezultă că reclamantul nu figurează a fi nominalizat.
La data de 31.10.2013 _________________________ SA prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______ a formulat întâmpinare , prin care, pe cale de excepție invocă lipsa calității procesual pasive a _________________________ SA prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______ în ceea ce privește eliberarea unei adeverințe, întrucât arhiva a fost predată către _______________ C______.
Pe fondul cauzei, a menționat faptul că obligația administrării arhivei îi revine societății de arhivare _______________ C______.
În cauză, a fost administrată proba testimonială cu un martor, fiind audiat martorul V______ A________, a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei .
În ședința publică din data de 19.03.2014, instanța a invocat din oficiu lipsa calității procesuale pasive a pârâtei _______________ C______ în ce privește capătul de cerere având ca obiect "constatare grupă de muncă".
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Reclamantul a fost angajat cu contract individual de munca în cadrul _________________________ începând cu data de 17.03.1987, în perioada dedusă judecății fiind încadrat în funcția de frezor, fapt relevat de mențiunile din carnetul de muncă.
În această calitate, a lucrat în condiții de grupa II –a de muncă conform Ordinului 50/1990 Anexa II Pct. 30, 32 și 34 în procent de 100%, din programul de lucru, executând operații specifice de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor, în spații în care nu au funcționat instalații specifice de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție.
În urma reorganizării judiciare a unității angajatoare U____ mecanică Filiași, pârâta _______________ C______, în calitate de păstrător de arhiva a acesteia administrează arhiva și toate documentele angajatorului reclamantului.
Față de excepția lipsei calității procesual pasive a _________________________ SA prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______, instanța constată că prin contractul de prestări servicii arhivistice nr. 67/15.02.2012 aceasta a predat către _______________ arhiva Uzinei Mecanice Filiași SA.
Cum deținătorul arhivei, este _______________ atât prin raportare la dispozițiile pct.II și pct.IV din contractul de prestări servicii arhivistice nr. 67/15.02.2012 căt și prin raportare la Ordinul nr.590/2008, rezultă în mod evident faptul că U____ Mecanică Filiași SA prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______ nu are calitate procesual pasivă privind eliberarea adeverinței, astfel că instanța va respinge acest capăt de cerere față de _________________________ SA, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, având în vedere că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei U____ Mecanică Filiași SA, este evident că doar aceasta are calitate procesuală pasivă în ce privește capătul de cerere având ca obiect acțiune în constatare, urmând a fi respins față de pârâta _______________, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Așa cum rezultă din declarația martorului V______ A________ audiat în cauză, coleg de serviciu cu reclamantul din cadrul Uzinei Mecanice Filiași, reclamantul a lucrat zilnic, pe toată durata programului de lucru, în Secția prelucrări mecanice unde efectua activități de șlefuire, polizare și pilire.
Martorul, a mai arătat că în hala în care își desfășura reclamantul activitatea era zgomot foarte mare, se inhalau gaze provenite din sudarea materialelor feroase și neferoase. Nu existau sisteme de ventilație.
Unitatea angajatoare a omis, în mod nejustificat, încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă .
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, in perioadele menționate mai sus, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II, pct. 34, din ordinul 50/1990, în procent de 100% ( Confecționarea cojilor de bachelită și a modelelor ușor flexibile. Curățarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afara halei curățătoriei. Sablaj umed. Polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.)
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru și chiar suplimentar iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă de către unitate sau prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu unitatea angajatoare din speța de față, lipsa nominalizării neputând priva salariatul de un drept al său.
Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța retine astfel, că Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din cele expuse raportat la prevederile legale incidente, reiese că activitatea desfășurată de către reclamant se încadrează la pct.34 din Anexa II la Ordinul 50/1990, justificat de faptul că acesta a efectuat în cadrul activității operații de polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.
In aceste condiții, instanța urmează să admită cererea în varianta subsidiară si va constata în contradictoriu cu UMT Filiași SA că activitatea desfășurata de reclamant în perioadele 17.03.1987 – xxxxxxxxxxxx și 12.06.1975 – 01.04.2001 se încadrează in grupa II-a de muncă conform Ordinul 50/1990 Anexa II, pct.34 în procent de 100%, obligând pârâta _______________ C______ ca deținător al arhivei _________________________, să elibereze reclamantului o adeverință in acest sens.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei _______________ C______ în ce privește capătul de cerere având ca obiect acțiune în constatare și, în consecință, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a _________________________ SA prin administrator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______ în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligația de a face și, în consecință, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul G____ C_________ avand CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la Cabinetul individual de avocat C__________ D______, în C______, _______________________, __________, _______________ având ca obiect acțiunea în constatare în contradictoriu cu pârâta _________________________ SA prin Administrator Judiciar ATM Servicii Insolvență SPRL C______.
Constată că activitatea desfasurata de reclamant în perioadele 17.03.1987 – xxxxxxxxxxxx și 12.06.1975 – 01.04.2001 se incadreaza in grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 Anexa II, pct 34, în procent de 100%.
Obligă pârâta _______________ C______ să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D___.
Pronunțată în ședința publică de la 25.03. 2014.
PREȘEDINTE R_____ Steluța G_____
Asistent judiciar C________ M_______ M_____
Asistent judiciar A________ P___
Grefier C_______ C________ P____________
Red Jud. RSG / 4 ex / 24.04.2014