Dosar nr. XXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3470/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ G_______ E_____

Judecător D_____ A___ C____

Grefier I_____ R_____ M______

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta D___ V_______ împotriva sentinței civile nr.752 F din data de 13.05.2015 pronunțate de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele S.C. E________ D_______ S.A. și S.C. E___ E______ S.A., cauza având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta D___ V_______ personal și asistată de avocat R_____ T______, ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.xxxxxx/2015, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea termenului de judecată, în faza procedurii prealabile au fost comunicate motivele de apel intimatelor, care au depus la dosar întâmpinări, fiind înregistrate la dosar la data de 10.07.2015 și respectiv 13.07.2015.

Apelanta D___ V_______, prin avocat, arată că nu mai are alte probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, incidente de soluționat sau probe de administrat, Curtea deschide dezbaterile, în temeiul art.392 Cod de procedură civilă și acordă cuvântul apelantei asupra cererii de apel.

Apelanta D___ V_______, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Ialomița, în sensul admiterii acțiunii. Susține că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, în mod netemeinic, întrucât principiul de bază al încadrărilor în grupele de muncă nu se face prin regăsirea în liste, ci încadrarea se face în baza condițiilor deosebite de muncă. În cauză a depus un raport de expertiză, prin care expertul a evidențiat factorii de risc specifici instalațiilor electrice, pentru care reclamanta a prestat muncă. Reclamanta a lucrat la liniile de înaltă tensiune, iar acesta este un aspect pe care instanța de fond nu l-a reținut în cauză. În expertiză a fost detaliat modul în care reclamanta și-a desfășurat munca înainte de 1.04.2001, iar concluziile raportului de expertiză nu au fost combătute de către pârâte. A solicitat angajatorului sa-i elibereze o adeverință (fila 102 dosar fond), pentru munca prestată de reclamantă în grupa I de muncă, iar acesta nici până la acest moment nu a răspuns la această solicitare. A se avea în vedere că alți colegi de-ai reclamantei care au desfășurat aceeași muncă cu aceasta li s-au reconstituit, prin acțiune în instanță, grupa de muncă și a depus practică judiciară (fila 104-109 dosar fond). Având în vedere că în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Ordinului nr.50/1990 art.3 alin.2, cât și Directiva cadru nr.381/1991 art.7 alin.2 din legislația Uniunii Europene, solicită a se aprecia întemeiat apelul, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul art.394 Cod procedură civilă, Curtea închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A ,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.752F din data de 13.05.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta D___ V_______ în contradictoriu cu pârâții ________________________ și __________________, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit copiei carnetului de muncă (filele 7-23), reclamanta a fost angajata unităților care au precedat înființarea ________________________ în perioada 01.10.xxxxxxxxxxxxx01 în funcția de inginer.

Potrivit art. 159 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, „dovada vechimii în muncă […] se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege”, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Temeiul de drept invocat de reclamantă pentru încadrarea în grupa I de muncă este Ordinul nr. 50/1990 și norma de fundamentare a HG nr. 1223/1990, însă, aceasta din urmă nu este aplicabilă deoarece vizează numai activitatea de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora, ceea ce nu este cazul reclamantei.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. XXXXXXXXXX pe care instanța l-a încuviințat ca probă în prezenta cauză, activitatea prestată de reclamantă poate fi asimilată cu activitățile prevăzute de poz. 123 din Anexa 1 a Ordinului 50/1990.

Instanța a înlăturat concluziile expertului, deoarece pct. 123 din anexa I la Ordinul 50/1990 se referă la meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este direct legată de siguranța circulației. Or, reclamanta nu a prestat muncă în vreuna din unitățile de exploatare a căilor ferate, ci în unități de distribuție a energiei electrice. Prevederile pct. 123 din anexa I la Ordinul nr. 50/1990 nu pot fi extinse la orice alte meserii similare dar desfășurate în alte unități decât cele de cale ferată. Domeniul de aplicare al ordinului menționat este clar stabilit, astfel că nu poate fi extins de instanța de judecată, întrucât, în conformitate cu art. 5 alin. 4 Cod procedură civilă și art. 9 alin. 3 din Codul civil, este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce-i sunt supuse judecății, iar interpretarea legii se face numai în scopul aplicării ei la cazul dedus judecății. Similitudinea condițiilor în care reclamanta ar fi desfășurat activitate, în opinia expertului, nu atrage aplicarea anexei I la Ordinul nr. 50/1990, în lipsa încadrării de către legiuitor a unității respective în domeniul de aplicare a acestui ordin. Art. 3 din ordin nu poate avea, nici el, efectul menționat de reclamantă, deoarece se referă exclusiv la personalul care desfășoară activitate în locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Expertiza realizată nu poate fi ea însăși un temei pentru a califica o activitate ca fiind încadrată în grupă de muncă, deoarece scopul expertizei este să lămurească o situație de fapt, nu să soluționeze o problemă de drept ori să creeze norme noi. În vederea efectuării expertizei, expertul a solicitat ambelor părți să îi comunice mai multe înscrisuri necesare în vederea întocmirii raportului de expertiză. La această solicitare formulată de expert, reclamanta îi comunică o parte din documentele solicitate, precum și alte date considerate a fi relevante pentru desfășurarea expertizei, iar expertul a efectuat expertiza având în vedere numai înscrisurile din carnetul de muncă al reclamantei și datele obținute cu ocazia convocării acesteia. Ca atare, expertiza a fost întocmită fără a verifica locul de muncă al reclamantei și fără a cunoaște atribuțiunile de serviciu ale acesteia. Expertul nu poate stabili la acest moment, retroactiv, nivelul de noxe sau echipamentul pe care l-a avut în dotare reclamanta întrucât locurile de muncă pe care le-au avut salariații în urmă cu zeci de ani nu sunt identice cu cele actuale.

Potrivit pct. 5 din Ordinul 50/1990, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal. Așa cum a susținut pârâta în întâmpinare, întrucât funcția ocupată de reclamantă nu este cuprinsă în Ordinul 50/1990, aceasta nu a demarat procedurile instituite de acest ordin. În lipsa unor buletine de determinare a noxelor, nu se poate realiza, în prezent, prin asimilare, încadrarea unor locuri de muncă în grupa I de muncă. Insuficiența studiilor făcute la nivelul ______________________ determinării condițiilor de muncă, nu duce la aplicarea unor acte normative care nu privesc această unitate.

Instanța a mai reținut că, potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). La acordarea grupei I sau II de muncă, consiliile de administrație împreună cu sindicatele erau obligate să respecte cu strictețe metodologia prevăzută în Ordinul 50/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiții deosebite. Conform prevederilor pct. 8 din ordinul mai sus amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ale fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită. Prin urmare, unitatea la care reclamanta a fost salariată, cunoscând condițiile concrete de muncă ale acesteia nu a făcut încadrarea activității acesteia în grupa I sau II de muncă potrivit Ordinului 50/1990, astfel că, la acest moment, instanța de judecată nu poate să încadreze activitatea desfășurată de reclamantă în grupa I de muncă. Nici proba cu expertiză de specialitate nu este de natură a forma convingerea instanței cu privire la încadrarea reclamantei în grupa I de muncă întrucât expertul nu poate să constate la acest moment care au fost condițiile concrete în care reclamanta și-a desfășurat activitatea în perioada 1982-2001.

Concluzionând, față de cele sus menționate, instanța a apreciat că activitatea desfășurată de reclamantă nu se poate încadra în grupa I de muncă întrucât activitatea ei nu s-a desfășurat în condiții deosebite, așa cum acestea sunt reținute în actele normative speciale în materie, respectiv Ordinul 50/1990. În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D___ V_______, criticând soluția pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă.

În motivare, s-a arătat că a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate că a desfășurat activitatea în grupa I de muncă pentru perioada anterioară datei de 1.04.2001, anume 1.10.1982-1.04.2001, perioadă lucrată ca inginer, inspector energetic în baza Ordinului50/1990.

A arătat că a fost salariata E________ SA până la 1.04.2001 (ca și ulterior), iar, datorită condițiilor grele, periculoase de muncă, a desfășurat activități ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990. De la data de 1.04.2001, Ordinul nr.50/1990 a fost abrogat prin Legea nr.19/2000.

Instanța de fond i-a respins acțiunea ca neîntemeiată, dar, în opinia apelantei, soluția este nelegală și netemeinică.

Instanța de fond i-a respins în mod nelegal proba cu martori pe care a solicitat-o atât prin cererea de chemare în judecată cât și oral la primul termen.

Sub aspectul interpretării legii, a apreciat apelanta că instanța a făcut-o în mod eronat.

Expertiza pe care a depus-o, întocmită de către un expert specialist în domeniul protecției muncii, a apreciat că reclamanta a fost supusă unui cumul de factori de risc datorați echipamentelor de muncă (risc electric, mecanic, termic, chimic), mediului de muncă (temperat uri ridicate/scăzute, curenți de aer, umiditate, intemperii, iluminat insuficient, pulberi, gaze toxice, risc biologic), dar și factori de risc legați de sarcina de muncă care determină suprasolicitare fizică (poziții de lucru deficitare, în spații înguste, gestualitate profesională solicitând sistemul musculo-scheletic la manipularea echipamentelor de muncă, a diverselor dispozitive și scule) și suprasolicitarea psihică (executarea de lucrări în scurt timp, luarea unor decizii în scurt timp, în consiliile desfășurării activității sub incidența decretelor 400/1981 și 208/1985). Expertul a evidențiat factorii de risc specifici instalațiilor electrice în general și anume: instalațiile sunt deosebit de complexe, iar cunoașterea lor presupune un grad ridicat de pregătire, profesionalism și suprasolicitare psihică în realizarea cu promptitudine a sarcinilor de muncă; instalațiile se află în permanență sub tensiune și ca urmare există pericolul electrocutării; majoritatea instalații lor sunt montate la înălțime, unde există pericolul căderii în gol și accidentarea gravă;elementele electromagnetice creează un câmp electric intens care prin interacțiune cu influențele și fenomenele atmosferice, în condilii meteo nefavorabile, favorizează apariția de descărcări electrice și ca urmare s e produc numeroase explozii urmate de incendii ale echipamentelor cu grad mare de pericol pentru personal.

Realizarea sarcinilor de muncă de către salariata reclamantă s-a desfășurat permanent în condiții dificile de microclimat nefavorabil în sensul că: instalațiile primare sunt amplasate în aer liber și ca urmare, personalul ce le întreține sau exploatează este supus în permanență - condițiilor meteo nefavorabile;se lucrează pe timp de iarnă, cu temperaturi extrem de coborâte;se lucrează pe timp de vară, cu temperaturi extrem de ridicate;se lucrează iarna în condilii de curenți de aer puternici, sau pe timp de viscol, vânt, intemperii etc; se lucrează în condiții de umiditate ridicată sau pe timp ploaie; intervenția la instalații se face imediat, chiar și pe timp de zăpadă abundentă: inundați i, alunecări de teren etc; suprasolicitarea fizică prin lucrul permanent la înălțime, ;efort fizic. mare sau foarte mare la urcarea pe stâlp cu echipamentul, materialele și sculele, deplasări obositoare în teren accidentat și relief variabil; poziții incomode și instabile (într-un picior sau cu corpul torsionat);stresul profesional creat de riscul căderii de la înălțime sau de producere a accidentelor prin electrocutare din cauza unor avarii pe liniile vecine sub tensiune;expunere la noxa CEM în timpul lucrului la o linie,vin timp ce linia vecină(pe același stâlp) se află sub tensiune; expunerea la noxe chimice prin efectuarea vopsitoriilor și la siliconizarea izolatoarelor; accesul deosebit de dificil la liniile care traversează forme de relief accidentat (peste ape, prin păduri, pe dealuri sau chiar peste munți etc.); expunerea la noxele specifice (praf, pulberi, ciment,) produse în stațiile și pe liniile aeriene din zona zonelor industriale.

Motivarea instanței referitoare Ia caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată, deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Expertiza efectuată în cauză nu încalcă art.5 din Ordinul 50/1990 întrucât nu au fost efectuate determinări de noxe de către organele Ministerului Sănătății, această condiționare de buletinele de determinare a noxelor nu era obligatorie pentru perioada 26.08.xxxxxxxxxxxxx96 și 18.01.xxxxxxxxxxxxx01 (art.14 din ordin) și nu este posibilă nici pentru perioade trecute. Într-adevăr, perioadele solicitate sunt anterioare anului 2001, iar determinarea de noxe pentru aceste perioade este imposibilă, expertiza efectuată în cauză identificând insă mediul de lucru, condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalațiilor electrice, a atribuțiunilor de serviciu ale reclamantei, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate de fiecare în parte, cât și din analiza studiilor efectuate de către Institutul Național de Cercetare-dezvoltare pentru Protecția Muncii București. Totodată, nu trebuie omise dispozițiile art. 171-187 C.muncii (art. 175-182 forma republicată) potrivit cărora angajatorul veghează la protejarea securității și sănătății salariaților, or, pârâta nu a dovedit cu niciun înscris că eventualele măsuri de securitate luate sunt de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupele I sau II de muncă. În speță, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză sunt categorice și nu au fost combătute de către pârâți printr-o probă de aceeași valoare. Față de aspectele reținute, concluzia că meseriile de inginer energetic ale personalului tehnic ce asigură coordonarea, controlul și responsabilitatea acțiunii acestora (tehnician, subinginer, inginer, dispecer, șef birou, șef serviciu) exercitate de apelantă se încadrează în grupa I de muncă conform punctului 23 din anexa 1 la Ordinul 50/1990 (completat cu avizele date ulterior) deoarece acesta a lucrat în condiții similare specifice meseriilor și funcțiilor din unitățile de exploatare a căilor ferate.

Activitatea desfășurată se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă datorită condițiilor grele, periculoase, pentru care a primit sporuri și concediu de odihnă suplimentare. Aceste condiții de muncă au produs efecte negative asupra sănătății sale, iar în perioada anterioară datei de 1.04.2001 nu au existat măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale.

Potrivit noilor reglementări de evaluare a riscurilor preluate de România după admiterea în UE precum și din interpretarea Ordinului nr.50/90 în special art. 3 alin. 2 cât și din Directiva Cadru xxxxxx/CEE art. 7 al. 2 din Legislația UE reprezintă un motiv serios de acordare a grupei pentru electricieni.

Din studiul realizat de MMPS-INCDPM în anul 2000 cu titlul "Evaluarea nivelului de risc de accidente și îmbolnăviri profesionale pentru electricienii ___________________-a constatat că toate evaluările factorilor de risc prezintă cifra de peste 3,5 aflându-se în zona de inacceptabilitate.

Acordarea grupei I de muncă pentru cei care au lucrat în zona de inacceptabilitate a riscului de accidente și îmbolnăviri profesionale reprezintă o măsură justificată moral și legal.

În aceste sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia 258/2004.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.470 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Într-adevăr, cum a constatat și prima instanță, conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). La acordarea grupei I sau II de muncă, consiliile de administrație împreună cu sindicatele erau obligate să respecte cu strictețe metodologia prevăzută în Ordinul nr. 50/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiții deosebite.

Fostul angajator al apelantei nu a realizat încadrarea locului de muncă al acesteia în grupe superioare, I ori a II-a, iar activitatea desfășurată de aceasta nu este enumerată expres de legiuitor în anexele Ordinului nr. 50/1990, așa încât apelanta nu poate pretinde acordarea grupei I de muncă în mod direct de instanța de judecată.

Valoarea probatorie a raportului de expertiză, în sensul că nu poate fi o probă suficientă pentru susținerea pretențiilor apelantei, a fost corect apreciată de instanța de fond, deoarece analiza efectuată de expert a fost una abstractă, fără a avea în vedere în concret condițiile pe care le implica activitatea pe care apelanta o desfășura.

Pentru considerentele arătate, precum și pentru cele reținute de prima instanță, pe care Curtea și le însușește, notând și faptul că instanța nu este obligată să intre în detaliile argumentelor prezentate de părți, în baza art.480 Cod procedură civilă, constată că apelul nu este fondat și-l va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta D___ V_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Slobozia, _____________________, ____________, jud. Ialomița și cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat R_____ T______, din Slobozia, ______________________, _________________. 2, județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr.752F din data de 13.05.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele ________________________ cu sediul în C________, _________________. 89A, jud. C________ și __________________, cu sediul în București, ______________________. 24A, sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 5 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D______ G_______ E_____ D_____ A___ C____

GREFIER,

I_____ R_____ M______

Red.E.D.G./29.10.2015.

Tehn.: V.N./4 ex./09.10.2015

Jud. fond: I____ M_____