Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 940/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte C_______ G_________ N______

Judecător D______ M________

Grefier C______ C____

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către reclamanta M____ S_____ împotriva sentinței civile nr. 910/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXX având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și scutit de plata taxei de timbru; a fost parcursă etapa procedurii prealabile în cauză; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Hunedoara sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamanta M____ S_____ a chemat în judecată pe pârâta ___________________, fosta ___________________ fabrică de încălțăminte Hunedoara, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată de ea în cadrul unității pârâte, în perioada 11.02.xxxxxxxxxxxxx01 se înscrie în grupa II de muncă, în procent de 100% din timpul efectuat și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste încadrarea sa în grupa II de muncă.

In motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat ca a fost angajata societății pârâte, conform mențiunilor din carnetul de muncă si adeverinței anexate.

In perioada menționată, a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte, în condiții deosebit de grele, într-un mediu toxic și poluant și, cu toate acestea, unitatea pârâtă nu a recunoscut grupa a II-a de muncă.

A arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 160 anexa II din Ordinul nr. 50/1990, completat, potrivit căruia beneficiază de grupa a II-a de muncă personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații.

În conformitate cu pct. 2 din Ordinul 50/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I si II de muncă în vederea pensionării, cu modificările si completările ulterioare, „ în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”, iar la pct. 60 din anexa 2 la ordin, în lista locurilor de muncă, activităților si categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul Lege nr. 68/1990, este prevăzută „prepararea, ambalarea și utilizarea adezivilor din rășini sintetice sau cauciuc si solvent aromatic sau clorurați. Confecționarea articolelor din cauciuc prin înmuiere în soluție de cauciuc preparată cu solvenți aromatici sau clorurați. Impregnarea si gumarea cu soluție de cauciuc preparată cu solvenți aromatici sau clorurați. Fabricarea cernelurilor poligrafice, a pastei de carbon, a pastei indigo, inclusiv impregnarea”.

Potrivit pct. 2 din același Ordin, „încadrarea in grupele I si II de muncă se va face în situațiile în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute de aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut in Normele Republicane de protecție a muncii”, iar conform pct. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

A mai arătat că în procesul de producție s-au utilizat substanțele denumite acetona si acetat de butil si toluen, benzina, adezivii din rășini sintetice și cauciuc, a lucrat în condiții de zgomot, vibrații, solicitare fizică si nervoasă – organe de mașini în mișcare, pulberi de cauciuc, umiditate, pulberi de piele, curenți de aer, umiditate, zgomot, temperatură ridicată, șocuri mecanice, scame, fiind astfel evident că a utilizat substanțe dintre cele prevăzute la pct. 60 din anexa 2 la Ordinul 50/1990, aspect de natură a o îndreptăți la încadrarea în grupă a II-a de muncă.

A învederat că, din adresa 2004/09 octombrie 1997, emisă de Ministerul Muncii si Protecției Sociale, reiese că „în situația în care în procesul tehnologic existent se utilizează adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și solvent aromatic sau clorurați, personalul care lucrează la acest loc de muncă poate fi încadrat în grupa a II-a de muncă”, aspect care susține încadrarea activității sale în grupa a II-a.

În aceste condiții, deși pârâta avea obligația să încadreze locurile de muncă în grupele I sau II de muncă, conform prevederilor pct. 6 din ordinul nr. 50/1990, nu a procedat astfel, motiv pentru care reclamanta are dreptul de a solicita instanței obligarea pârâtei la respectarea legii.

Potrivit pct. 15 al. 2 din Ordinul nr. 50/1990, „ținând seama de prevederile art. 2 si 3 din Decretul Lege nr. 68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului in grupele I si II de muncă, începând cu 18 martie 1969 și până în prezent, însă unitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de analiză și precizare a situației încadrării fiecărei persoane angajate în grupa I si II de muncă.

Totodată, a mai arătat că potrivit art. 3 din decretul Lege nr. 68/1990, „personalul de la locurile de muncă la care există condiții deosebite beneficiază de încadrarea în grupe de muncă, precum și de sporuri la salarii, potrivit prevederilor art. 2 al prezentului decret lege si ale art. 4 din Decretul lege nr. 35/1990, chiar dacă în documentația de investiții nu s-a prevăzut acordarea acestor drepturi”.

În același sens este și Decretul nr. 215/1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă, precum și dispozițiile Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1061/1968, pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I și II, prevăzute de Legea nr. 27/1966 și a organelor care fac aceste încadrări, aceste acte normative fiind în vigoare în perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul unității pârâte.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat, cu referire la primul capăt de cerere, că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia, în condițiile în care din probațiunea efectuată rezultă că activitatea desfășurată în cadrul unității se înscrie în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, iar cu privire la al doilea capăt de cerere, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

In condițiile în care se va constata că activitatea desfășurată în cadrul societății pârâte se înscrie în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% și instanța va hotărî acest lucru, nu se mai impune ca pârâta să emită o adeverință din care să rezulte încadrarea în grupa a II-a de muncă, iar dacă din înscrisurile deținute de societate ar fi rezultat că activitatea desfășurată în cadrul societății pârâte se înscrie în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, s-ar fi procedat la emiterea unei adeverințe în acest sens, însă în condițiile în care nu se dețin astfel de înscrisuri, eliberarea adeverinței solicitate este imposibilă.

Prin sentința civilă nr. 910/2015 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea reclamantei.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

Reclamanta și-a desfășurat activitatea la ___________________ Hunedoara (fosta ___________________ Fabrica de Încălțăminte), în perioadele înscrise în adeverința eliberată de societatea pârâtă (fila 51 dosar ), iar până la data de 01.04.2001 a avut următoarele locuri de muncă:

-01.02.xxxxxxxxxxxxx81 – confecționer încălțăminte – atelier tras-tălpuit,

-01.10.xxxxxxxxxxxxx98 - confecționer încălțăminte – atelier creație,

-01.05.xxxxxxxxxxxxx00 - confecționer încălțăminte – atelier cusut,

-27.03.xxxxxxxxxxxxx01 - confecționer încălțăminte – atelier cusut.

Prin art. 2 al Decretului - Lege nr. 68/1990, intrat în vigoare la data de 01.02.1990, s-a prevăzut că personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective, iar aceste locuri de muncă și activități, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii.

În acest context a fost emis ulterior Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale, cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării.

La pct. 1 din acest Ordin s-a prevăzut că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 1, iar pct. 2 menționează că locurile de muncă încadrate în grupa a II-a sunt enumerate în Anexa nr. 2.

Potrivit pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr.1 și 2.

Încadrarea în grupele I și II de munca se va face „în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.

Existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal” (pct .4 și 5).

Conform pct. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității, împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), iar potrivit pct. 7 al actului normativ mai sus menționat, încadrarea în grupele I și II de muncă, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat, la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70%, din programul de lucru.

Punctul 15 din Ordinul MMPS nr. 50/1990 statuează că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completarea a acestuia, stabilită de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale.

În același sens, Decretul nr. 215/1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de munca, abrogat prin Decretul-lege nr. 114/1990, prevedea la art. 2 alin. (1) că “locurile de muncă care, prin natura și specificul lor, fac ca munca să se desfășoare în condiții deosebite se încadrează permanent în grupele I și II de muncă.” Însă, potrivit art. 6 ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și ale municipiului București, centralele industriale, întreprinderile și instituțiile erau obligate să ia măsurile necesare pentru îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă și să întocmească în acest sens programe de măsuri menite să elimine cauzele care determină existența unor condiții de muncă deosebite.

Articolul 7 alin. (3) din același act normativ, preciza că „în cazul în care, cu toate măsurile tehnice și organizatorice luate, mai rămân locuri de muncă unde, prin natura și specificul activității, munca se desfășoară în condiții deosebite, se vor menționa numărul și categoriile de personal care vor lucra în aceste condiții.

Din întâmpinarea formulată în cauză și din conținutul înscrisurilor depuse de pârât, rezultă că în arhiva societății nu există acte care să ateste că reclamantul a fost nominalizat pentru a fi încadrat, în perioadele pretinse, în grupa a II-a de muncă.

Nici după apariția Legii nr. 19/2000, care a abrogat Ordinul nr. 50/1990 și a determinat adoptarea unei legislații specifice (HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 226/2006) cu privire la încadrarea în locurile de muncă cu condiții deosebite sau speciale și stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare și nici în Legea nr. 263/2010, nu se pot identifica dispoziții legale favorabile reclamantului, care să conducă la constatarea altei stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul carnetului de muncă.

Întrucât nu au fost produse probe care să dovedească alte împrejurări cu privire la încadrarea în muncă a reclamantei decât cea reflectată în cuprinsul carnetului de muncă și a contractului individual de muncă, instanța a constatat că aceste înregistrări sunt corecte.

Faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea în anumite condiții de muncă sunt aspecte legate direct de fișa postului și atribuțiile specifice locului de muncă, cunoscute de conducere și sindicatul din unitate pe perioada derulării contractului său individual de muncă.

În acest context, se mai reține și că înscrierile din carnetul de muncă au forța juridică a unui înscris autentic, raportat și la prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990 și nu conțin nici o referire privitoare la încadrarea într-o grupă superioară de muncă, ci, dimpotrivă, din copia contractului individual de muncă rezultă că reclamanta și-a desfășurat activitatea în grupa III de muncă.

S-a reținut că este inadmisibil a atribui o grupă de muncă în lipsa unor documente aprobate de conducerea unității și de sindicate, în conformitate cu prevederile legale, care să confirme îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru aceasta, textul legal invocat de reclamant în susținerea cererii sale conținând doar o enumerare generică a unor activități legate de utilizarea adezivilor din rășini sintetice și a solvenților aromatici sau clorurați, nominalizarea concretă a locurilor de muncă ce pot fi circumscrise grupei a II-a de muncă urmând a fi făcută în condițiile evocate în cuprinsul Ordinului nr. 50/1990, anterior citate.

În adevăr, în derularea procesului tehnologic, reclamanta a fost expusă la factori toxici de natura celor indicați în cuprinsul Ordinului nr. 50/1990, astfel cum rezultă din declarațiile foștilor salariați și din adeverința nr. 91/02.02.2015, eliberată de angajator, însă același act normativ, astfel cum s-a mai arătat, condiționează acordarea grupei de muncă și de înregistrarea unor depășiri ale nivelului maxim admis al emisiilor de noxe, precum și de timpul efectiv de muncă prestat în mediu nociv, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Mai mult, buletinele de determinări toxicologice ulterioare anului 2000 relevă niveluri ce se încadrează în limitele normale, ceea ce atestă fără putință de tăgadă faptul că angajatorul a luat și în trecut măsurile necesare pentru normalizarea condițiilor de muncă, aceasta fiind și rațiunea pentru care a acordat salariaților doar sporuri pentru condiții grele și nocive, condițiile de muncă nefiind de natură să permită încadrarea în grupa a II-a de muncă. În acest sens, prin contractul colectiv de muncă nr. 92/1992, salariații au beneficiat de sporuri corespunzătoare condițiilor în care și-au desfășurat activitatea și de concediu suplimentar.

În același context, tot din adeverința nr. 91/02.02.2015 rezultă că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”.

Totodată, în adresa nr. 2004/1997 a MMPS se arată că salariații pot fi încadrați în grupa a II-a încadrare reglementate de acest din urmă act normativ, iar pârâta a achitat pentru toți salariații contribuția de asigurări sociale în procentul prevăzut de Legea nr. 47/1992 pentru grupa a III-a de muncă.

Față de cele de mai sus, s-a apreciat ca fiind evident că pentru perioada ce formează obiectul cauzei reclamanta nu este îndreptățită la recunoașterea grupei a II-a de muncă și, pe cale de consecință, pentru considerentele ce preced, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamanta M____ S_____ solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței atacate și rejudecând pe fondul cauzei, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanta reclamantă susține, în esență, că a făcut dovada certă și necontestabilă a condițiilor grele de muncă în care și-a desfășurat activitatea, folosind substanțele prevăzute la punctul 60 din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, respectiv „adezivi din rășini sintetice sau cauciuc și substanțe pe baza de solvenți organici aromatici sau clorurați”.

În continuare, reclamanta detaliază activitățile desfășurate în cadrul atelierelor de producție.

Susține că pârâta avea obligația de a încadra personalul în grupa a II-a de muncă raportat la art. 25 din cap. III din CCM pe anul 1992 și precizează că atâta vreme cât au fost acordate sporuri la salarii și concedii suplimentare pentru condiții deosebite de muncă este evident faptul că la acel moment noxele depășeau condițiile maxime admise de lege, iar munca se desfășura în condiții deosebite.

Arată că prin art. 31 din CCM locurile de muncă au fost clasificate în locuri de muncă normale și locuri de muncă cu condiții deosebite, urmând ca în articolul 45 să fie prevăzute sporurile pentru condiții deosebite de muncă, acestea fiind prevăzute ulterior în Anexa 5 și 6 la CCM.

Susține apelanta că în cazul în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și nu a încadrat deloc locurile de muncă pe grupe de muncă, conform legislației în vigoare sau locurile de muncă nu au fost încadrate corespunzător, reclamanta are dreptul de a solicita instanței obligarea pârâtei la respectarea legii, cu atâta mai mult cu cât în cauză există dovezi certe cu privire la locul în care reclamanta și-a desfășurat muncă, condițiile de muncă și substanțele folosite în procesul de producție. Reclamanta nu poate fi exclusă de la un beneficiu al legii pentru faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a realiza încadrarea locurilor de muncă pe grupe.

Invocă apelanta prevederile punctului 4 din Ordinul nr. 50/1990 și arată că din tabelul întocmit de pârâtă ca și anexa 5 și 6 la contractul colectiv de muncă pe anul 1992 rezultă că în anul menționat concentrația maximă admisă a substanțelor toxice era depășită, ceea ce obligă pârâta la încadrarea reclamantei în grupa a II-a de muncă.

Susține că deși punctul 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele, se poate constata faptul că pârâta nu a făcut dovada modului în care au fost încadrate locurile de muncă în grupa de muncă.

Totodată, arată că potrivit art. 3 din Decretul-Lege nr. 68/1990 - act normativ care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 50/1990 personalul de la locurile de muncă la care există condiții deosebite beneficiază de încadrarea în grupe de muncă precum și de sporuri la salarii, potrivit prevederilor art. 2 din prezentul decret precum și ale art. 4 din Decretul lege nr. 35/1990, chiar dacă în documentația de investiții nu s-a prevăzut acordarea acestor drepturi.

Prin urmare, susține apelanta, personalul care a lucrat în condiții deosebite de muncă beneficiază, pe lângă sporuri la salarii și de încadrarea în grupa de muncă tocmai datorită condițiilor deosebite în care și-a desfășurat activitatea.

Mai arată că așa cum reiese din buletinul de măsurare a noxelor din anul 2000 și în acel an unele noxe depășeau limita maximă admisă de lege, iar cele care nu depășesc această limită, multe sunt la limita maximă admisă, ceea este evident faptul că anterior acestei perioade condițiile de muncă erau mult mai grele.

În drept invocă: art.466 Cod de procedură civilă, Ordinul nr. 50/1990.

Intimata ___________________ a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, precizând faptul că în arhiva societății nu există înscrisuri din care să rezulte că angajații societății au desfășurat activitatea cel puțin 70% din programul de lucru în grupa a II-a de muncă și că societatea a efectuat plății cu privire la CAS raportat la grupa a III-a de muncă pentru perioada în discuție.

CURTEA, verificând, potrivit art. 479 alin. (1) din Noul cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II –a cel puțin 70% din programul de lucru.

În același sens, art. 3 din HG. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite prevede că (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; (…).

Deci, legislația în materie reglementează expres, așa cum corect a reținut prima instanță, criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților; instanța nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă (în același sens Decizia de îndrumare nr. 4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

În cadrul litigiului de față instanță este ținută a se pronunța asupra faptului dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în grupa de muncă reieșită din actele întocmite de angajator, cu referire la prevederile Ordinului M.M.P.S nr. 50/1990, așa cum de altfel, corect a procedat prima instanță.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar (copia carnetului de muncă și adeverința eliberată de societate) reiese faptul că apelanta reclamanta a lucrat în cadrul societății intimate, în perioada în litigiu, având meseria de confecționer încălțăminte-atelier cusut, respectiv atelier creație și atelier tras-tălpuit, în condiții normale de lucru.

Trimiterea făcută de reclamantă la pct. 160 din Anexa II Ordinului nr. 50/1990 nu poate conduce în mod automat la încadrarea locului de muncă al reclamantei în grupa II de muncă, atâta vreme cât acest text de lege cuprinde o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscriu acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret, la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.

De asemenea, scrisoarea nr.2004/9.10.1997 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale depusă la dosar, nu poate conduce la o altă soluție în cauză, deoarece chiar pentru situația în care în procesul tehnologic s-ar fi utilizat adezivi de rășini sintetice sau cauciuc și solvenți aromatici sau clorurați– ipoteză la care se referă scrisoarea respectivă – încadrarea locurilor de muncă la care se referă aceasta în grupa II nu era obligatorie pentru unități, specificându-se că „personalul care lucrează la acest loc de muncă poate fi încadrat în grupa II de muncă”. Reclamanta ignoră, însă, celelalte mențiuni ale scrisorii– respectiv aceea că încadrarea în grupă de muncă se aplică sub o triplă condiționare - exercitarea atribuțiilor în acel loc de muncă cel puțin 70% din timpul de lucru, metodologia de încadrare prevăzută de Ordinul 50/1990 trebuie respectată cu strictețe, iar contribuția de asigurări sociale trebuie plătită conform Legii 49/1992. În speță, raportat la probele dosarului, aceste trei condiții nu sunt îndeplinite.

Reclamanta invocă în susținerea încadrării activității și locului de muncă în grupa II anexele 5 și 6 la contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare, însă acestea se referă la lista locurilor de muncă pentru care se acordă concedii și sporuri suplimentare, care nu sunt identice cu lista locurilor de muncă încadrate în grupele I și II.

Faptul că angajatorul a acordat un spor salarial, nu reprezintă și o recunoaștere a grupei de muncă atâta vreme cât nu s-a urmat procedura legală, de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale/deosebite care include mai multe etape și care trebuie parcurse obligatoriu în ordinea cronologică indicată de actele normative specifice în succesiunea lor (Ordinul nr. 50/1990, Legea nr. 27/1966, HCM. nr. 1061/1968, Decretul nr. 215/1977, HG. nr. 261/2001, HG. nr. 1025/2003, Legea nr. 226/2006, HG. nr. 246/2007).

Celelalte aspecte invocate de reclamantă vizând condițiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de față, aceste aspecte fiind avute în vedere, așa cum prevedere art. 6 din Ordinul 50/1990, de comisia instituită la nivelul fiecărei unității în elaborarea listei privind ocupațiile, locurile de muncă și nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.

În fine, faptul că angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-și realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. În speță, din

(continuarea deciziei civile nr. 940/13.10.2015 pronunțată în dosar civil nr. XXXXXXXXXXX)

adeverința nr. 91/02.02.2015 emisă de angajator reiese că nu s-a demarat procedura de încadrare a salariaților în grupa a II-a de muncă, întrucât „conform măsurătorilor efectuate, nivelul noxelor existente la locul de muncă nu a depășit nivelul maxim admis”, iar salariații „au desfășurat activitatea în grupa a III-a de muncă”, or, declanșarea și continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanți la etapele de expertiză tehnică și expertiză medicală sunt și reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii. Salariații aveau dreptul și interesul să solicite, derularea procedurii în toate etapele legale, să conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.480 alin.(1) din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă, păstrând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanta M____ S_____ împotriva sentinței civile nr. 910/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXX.

Fără cale de atac.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică din 13 Octombrie 2015.

Președinte, C_______ G_________ N______		Judecător, D______ M________
	Grefier, C______ C____

Redc. D.M.

Tehn. N.P.

4 ex/16.10.2015

jud.fond G_________ A____