Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
5580/2014 din 14 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 5580/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C______ Uncheașu

Asistent judiciar C_______ O____

Asistent judiciar L______ C______ O_______

Grefier L_______ R_____ M_______

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul Ș_____ C_________ în contradictoriu cu pârâtele ___________________. și S.C. U____ M_______ FILIAȘI S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T. SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C______, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat O_____ S______, lipsind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că reclamantul a depus la dosar precizare privind temeiul juridic al cererii, la data de 29.09.2014, prin Serviciul Registratură, după care:

Avocat S______ pentru reclamant depune la dosar delegație de substituire a doamnei avocat D______ C__________, precizează că temeiul în drept este Ordinul 50/1990 Anexa II pct. 34 și își menține concluziile de admitere a acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2013, reclamantul Ș_____ C_________ a chemat în judecată pe _______________________________ să se constate că activitatea desfășurată la în perioadele 17.07.1985 – 10.01.1986 și 02.06.1987 – 01.04.2001, perioade în care a lucrat ca sculer-matrițer și lăcătuș mecanic, se încadrează în grupa II-a de munca, în procent de 100 %, conform Anexa II pct. 38 și 45 din Ordinul 50/1990, și solicitând ca instanța să oblige pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul Uzinei Mecanice Filiași începând cu data de 17.07.1985 până la data de 23.08.2006, fiind încadrat în funcția de sculer-matrițer, în baza contractului individual de munca nr. 201/17.07.1985 arătând că nu se află în posesia contractului individual de muncă și solicitând ca acest înscris să fie prezentat de unitatea pârâtă precum și ștatele de plată aferente perioadei invocate.

A precizat că în perioada cât a lucrat ca sculer matrițer, respectiv 17.07.xxxxxxxxxxxxx86 și 02.06.xxxxxxxxxxxxx91, a lucrat în condițiile grupei II-a de muncă, în procent de 100%, din programul de lucru și a executat operații specifice de confecționare a matrițelor din grafit, ștanțe, scule și dispozitive verificatoare. Această activitate și-a desfășurat-o în Secția Uzinaj, într-o hală foarte mare, în care existau aproximativ 100 de utilaje, cu care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare scule, aceste operații producând zgomot puternic de peste 80 db, rezultând pulberi microscopice, vapori toxici și noxe cu nivel ridicat.

Reclamantul a mai susținut că și în perioada cat a fost încadrat ca lăcătuș mecanic, respectiv 18.07.xxxxxxxxxxxxx01, a lucrat în condiții care se încadrează în grupa a II-a de muncă, efectuând operații specifice de confecționare a elementelor mecanice și metalice din componența munițiilor.

A mai arătat că a solicitat unității eliberarea unei adeverințe din care să rezulte cele menționate însă răspunsul pârâtei a fost negativ.

Reclamantul a mai susținut că angajatorul _________________________ SA (Întreprinderea Mecanică Filiași – SN Romarm SA Sucursala Filiași) nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de pct. 15, alin. 1 din Ordinul nr. 50/1990 precum și prevederile art. 1, alin. 1, ale Decretului nr. 92/1976, în sensul de a înregistra în carnetul de muncă perioadele în care reclamantul a și-a desfășurat activitatea în condițiile grupei a II-a de muncă.

În drept, a invocat prevederile Ordinului 50/1990 anexa II, punctele 38 și 45, precum și punctele 3, 7, 10 din același ordin.

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe cartea de identitate, carnetul de muncă, contractele individuale de munca.

La data de 17.10.2013, pârâta _____________________ formulat întâmpinare prin care a arătat că din verificările efectuate în situația evidenței salariaților, a reieșit faptul că reclamantul Ș_____ C_________ nu și-a desfășurat activitatea în această unitate, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a ____________________________>

Prin încheierea de ședință din data de 24.01.2014, instanța a dispus citarea reclamantului cu obligația de a-și preciza acțiunea sub aspectul părților pe care înțelege să le cheme în judecată, precum și cu mențiunea de a depune înscrisurile cu duplicatele necesare pentru instanță și comunicare.

La termenul din data de 07.03.2014, reclamantul, prin apărător, a depus precizare la acțiune prin care a arătat că înțelege să se judece pentru primul capăt de cerere cu _________________________ SA prin administratorul judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL C______ iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere cu _______________, solicitînd introducerea în cauză a acestor pârâte.

Reclamantul a menționat că _________________________ SA se află în procedura insolvenței, fiind reprezentată legal de administratorul judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL C______.

De asemenea a precizat că _______________ C______ prin obiectul său de activitate, administrează arhiva angajatorului _________________________ SA.

La termenul din data de 17.06.2014 au fost încuviințate proba cu înscrisuri și proba cu martori iar la termenul din data de 16.09.2014 a fost audiat martorul S______ G_______, a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei, cauza râmânând în pronunțare.

În raport de dispozițiile art. 400 Cod Procedură Civilă, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuția părților temeiul de drept al cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

Reclamantul a fost angajat cu contract individual de munca în cadrul _________________________ SA în perioadele 17.07.xxxxxxxxxxxxx86 și 02.06.xxxxxxxxxxxxx01, fiind încadrat în funcțiile de sculer matrițer și de lăcătuș mecanic, fapt relevat de mențiunile din carnetul de muncă.

În aceste calități, a lucrat în condițiile de grupei a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, Anexa II, pct. 34, în procent de 100%, din programul de lucru, executând operații specifice de confecționare de matrițe din grafit, ștanțe, scule și dispozitive verificatoare, necesare funcționării tuturor secțiilor unității, aceste activități desfășurându-le într-o hală în care mai funcționau și alte utilaje ce executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare scule, în acest spațiu producându-se zgomot puternic și degajându-se pulberi microscopice, vapori toxici și noxe cu nivel ridicat, în condițiile în care instalațiile specifice de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție nu funcționau.

În urma reorganizării judiciare a unității angajatoare U____ mecanică Filiași SA, pârâta _______________ C______, administrează arhiva și toate documentele angajatorului, în calitate de pastrator de arhivă a acesteia.

Cum deținătorul arhivei, este _______________, atât prin raportare la dispozițiile pct. II și pct. IV din Contractul de prestări servicii arhivistice nr. 67/15.02.2012 cât și prin raportare la Ordinul nr. 590/2008, rezultă în mod evident faptul că U____ Mecanică Filiași SA, prin lichidator judiciar ATM SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL, nu are calitate procesual pasivă privind eliberarea adeverinței.

Așa cum rezultă din declarația martorului S______ G_______ audiat în cauză, coleg de serviciu cu reclamantul din cadrul Uzinei Mecanice Filiași, reclamantul a lucrat zilnic, pe toată durata programului de lucru, în același atelier și în aceeași secție, efectuând activități de șlefuire cu pietre de polizor și bandă abrazivă, care au în componență carburi metalice și elimină particule fine de metale feroase și neferoase. În hala în care își desfășurau activitatea funcționau și atelierele de Lăcătușărie, Tratament termic și Strungărie, sistemele de ventilație nu funcționau iar temperaturile din hală erau extreme.

S-a mai reținut că într-o altă perioadă reclamantul a fost și lăcătuș mecanic executând operațiuni de polizare și sudare și că martorul audiat în cauză a obținut încadrarea în grupa de muncă prin hotărâre judecătorească.

Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, in perioadele menționate mai sus, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II, pct. 34, din ordinul 50/1990, în procent de 100%

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă de către unitate sau prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu unitatea angajatoare din speța de față, lipsa nominalizării neputând priva salariatul de un drept al său.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Instanța retine astfel, că Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din cele expuse raportat la prevederile legale incidente, reiese că activitatea desfășurată de către reclamant se încadrează la pct. 34 din Anexa II la Ordinul 50/1990, justificat de faptul că acesta a efectuat în cadrul activității operații de polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.

În aceste condiții, instanța urmează să admită cererea, să constatate că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 17.07.xxxxxxxxxxxxx86 si 02.06.xxxxxxxxxxxxx01, se încadrează în grupa II-a de muncă, conform Ordinul 50/1990, Anexa II, pct. 34 în procent de 100%, și să oblige pârâta _______________ C______, ca deținător al arhivei _________________________, să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, formulată de reclamantul Ș_____ C_________, identificat cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la Cabinetul individual de avocat C__________ D______, în C______, ________________________, ___________, ________________ în contradictoriu cu pârâta _________________________ SA, prin administratorul judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL C______, cu sediul în C______, __________________, ________________ și cu pârâta _______________ C______, cu sediul în C______, _____________________, ______________, ___________________.

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unitătii pârâte U____ M_______ Fliliasi SA în perioadele 17.07.xxxxxxxxxxxxx86 și 02.06.xxxxxxxxxxxxx01, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, din Anexa II, pct. 34, în procent de 100%.

Obligă pârâta _______________ să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul D___.

Pronunțată în ședință publică de la 14.10.2014.

PREȘEDINTE,

C______ Uncheașu

Asistent judiciar, C_______ O____

Asistent judiciar, L______ C______ O_______

Grefier, L_______ R_____ M_______

Red. Asist. jud. CO

5ex/12.11.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025