Dosar nr.XXXXXXXXXXXX(XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3921

Ședința publică din data de 22.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L_____ H________

JUDECĂTOR - P______ A______

GREFIER - C_______ F______ C_____

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă ____________________ – Sucursala Teleorman împotriva sentinței civile nr. 404 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P___ E_____, în cauza având ca obiect – acțiune în contestație.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant P___ E_____, prin avocat N______ T_____ cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.xxxxx/06.01.2015 depusă la fila 15 dosar de apel, lipsind apelanta-pârâtă ____________________ – Sucursala Teleorman.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Intimatul-reclamant, prin avocat, susține verbal motivele expuse pe larg prin întâmpinare și solicită respingerea apelului ca nefondat

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține pricina în pronunțare.

C U R T E A,

Constată că prin sentința civilă nr. 404 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, s-au dispus următoarele:

Admite acțiunea formulată de reclamantul P___ E_____ în contradictoriu cu pârâta ____________________ - Sucursala Teleorman.

Constată că în perioada 03.12.1990 – 01.04.2001 reclamantul a desfășurat activitate în condițiile grupei a II – a de muncă, în procent de 100%.

Obligă pârâta la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Din mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, privind funcțiile avute în perioada solicitată s-a reținut că reclamantul a desfășurat activitate ca șofer, în perioada 03.12.1990 – 01.09.1999, iar în perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx01 a desfășurat activitate ca stivuitorist – ifronist în cadrul ____________________ TELEORMAN, ulterior ____________________ – SUC AGROSEM TELEORMAN.

Potrivit depozițiilor martorului audiat în cauză N_____ P___ reclamantul a deservit mașini de mare tonaj, cu capacitate totală de tractare de 13 tone, desfășurând activități încadrate în condiții grele, riscante și periculoase de muncă în procent de 100%.

Pentru aceste condiții grele, reclamantului i se acordă sporuri, dar aceasta nu exclude posibilitatea încadrării în grupele superioare de muncă.

De altfel, pârâtul nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că măsurile de securitate a muncii luate în spiritul legii, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupa II de muncă a reclamantului, prin lege aceasta având obligația să vegheze la protejarea securității și sănătății angajaților săi (art. 173-187 Codul muncii).

Potrivit anexei 2 pct. 208 din Ordinul nr.50/1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă „Șoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilate acestora) cu capacitate de transport de cel puțin 10 tone”.

Potrivit art.3 alin.1 din Ordin, beneficiază de încadrare în grupele I și II personalul care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.

Urmare a faptului că reclamantul a desfășurat activitate ca stivuitorist – ifronist conduce la concluzia necesității încadrării în grupa superioară de muncă, desfășurând activitate similară, în condițiile art.181 - potrivit anexei 2 cu muncitorii care manipulează în vrac cereale, semințe etc.

Dacă s-ar accepta ideea că accesul la o grupă de muncă superioară să se facă numai pentru funcțiile trecute în formă inițială a Ordinului nr. 50/1990, ar însemna crearea unui nou criteriu de discriminare tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă și în contradicție cu principiile Codului Muncii dar și cu Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 141 din Tratatul CE și a jurisprudenței CEDO.

Toate acestea justifică, conform art. 3 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990 încadrarea în grupa II de muncă a activității reclamantului, prin asimilare, la poziția 181 din anexa 2.

Pentru considerentele arătate, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul P___ E_____ împotriva pârâtei S.C. S_____ O______ S.A., SUCURSALA TELEORMAN pe cale de consecință, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în funcția de șofer în cadrul S.C. S_____ O______ S.A., SUCURSALA TELEORMAN, în perioada 03.12.xxxxxxxxxxxxx01, reprezintă perioadă lucrată în grupa II de muncă, în procent de 100%.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta-pârâtă ____________________ – Sucursala Teleorman prin care a solicitat admiterea apelului.

În motivarea cererii de apel se arată că la data de 15.12.2014 apelanta a primit cererea de chemare în judecată prin care domnul P___ E_____ solicită instanței să constate că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității - Sucursala Teleorman, se încadrează în grupa a II a de muncă, respectiv în condiții deosebite de muncă în perioada 03.12.xxxxxxxxxxxxx01.

Instanța de fond, în baza probatoriilor depuse în dosarul cauzei s-a pronunțat prin hotărârea civilă nr. 404/2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și a admis acțiunea formulată de reclamant.

Apelanta consideră că Hotărârea dată de Tribunalul Teleorman este netemeinică și nelegală din următoarele motive:

Reclamantul susține că a fost angajatul societății noastre în perioada 03.12.xxxxxxxxxxxxxx01. Apelanta a menționat că reclamantul nu putea să fie angajatul Societății S_____ O______ SA deoarece în anul 1990 S_____ O______ SA nu exista ca entitate.

Referitor la acest aspect apelanta a făcut precizarea că societatea a fost înființată în anul 1998 (ca probatoriu a depus copie a certificatului de înregistrare la registrul comerțului), iar pentru perioada cuprinsă între 1990 și 1998 nu deținea niciun document deoarece societatea nu exista.

Mai mult decât atât conform legii arhivării, documentele unei societăți au termen de arhivare de 5 ani, 10 ani, excepție fac statele de plată care se păstrează 50 de ani de la întocmire. Concluzionând, la această dată că apelanta nu este în posesia de documente din care să rezulte faptul că reclamantul P___ E_____ ar fi fost încadrat în grupa a II a de muncă pentru perioada solicitată.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990 - pct. 2, în grupa a II a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile de persoane profesionale cuprinse în anexa 2.

În interpretarea acestui text de lege rezultă că beneficiază de grupă a II a muncă și alte persoane decât cele enumerate cu condiția ca să lucreze efectiv la locurile de muncă, ori să desfășoare activități prevăzute expres în anexa 2. Încadrarea în grupa a II a de muncă se face numai în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate, normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente depășește nivelul maxim admis de lege.

În conformitate cu prevederile pct. 6 al Ordinului nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II a de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care se desfășoară activitatea persoanelor respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit la explozie, iradiere, etc.).

Prin coroborarea dispozițiilor punctelor 2,3 și 6 din Ordinul nr. 50/1990 rezultă foarte clar faptul că încadrarea în grupa a II a de muncă este condiționată imperativ de prestarea activității la locurile de muncă și activitățile prevăzute, enumerate în anexa 2, de nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II a de angajator împreună cu sindicatul. Pentru perioada cuprinsă între 1969 - martie 1990 sunt incidente dispozițiile Ordinului nr. 50/1990. După 01 martie 1990 devin aplicabile prevederile Ordinului nr. 125/1990, în conformitate cu dispozițiile pct. 5 al ordinului.

Prin acțiunea formulată de dl. P___ E_____, precizează că i s-a adresat apelantei cu cerere în vederea eliberării unor adeverințe în acest sens, dar aceasta nu ia eliberat adeverință.

Apelanta a menționat că în dosarul cauzei nu este atașată o asemenea cerere care să dovedească că ar fi solicitat o asemenea adeverință.

Societatea apelantă a eliberat adeverințe pentru perioadele în care salariații au beneficiat de anumite sporuri conform prevederilor legal. Pentru aceste perioade când s-a lucrat în condiții de muncă nocive au fost prevăzute sporurile pentru aceste condiții în Contractele colective de muncă în vigoare la acele date, la societățile respective, încheiate între patronat și sindicate. Sporurile de care au beneficiat salariații apelantei rezultă din adeverințele pe care le eliberează societatea.

Apelanta consideră că a acordat corect respectivele adeverințe având în vedere faptul că începând cu 01.03.1990 existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinări de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau să fie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la determinarea efectuării analizei constatau că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că instalațiile de protecția muncii funcționau normal. Ori, societatea apelantă nu a deținut asemenea documente. Mai mult decât atât, contribuțiile achitate pentru dl. P___ E_____ nu au fost calculate și achitate pentru o asemenea grupă de muncă.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 și H.G. nr. 261/2001 privind metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, obținerea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se poate realiza prin conlucrarea dintre angajator și sindicate sau reprezentanții salariaților. Legiuitorul, pentru a nu depinde numai de angajator, a prevăzut obligativitatea implicării sindicatelor în acest proces.

Societatea apelantă nu a urmat procedura prevăzută de H.G. 261/2001 și în concluzie, salariații nu au putut fi încadrați în grupa a II a de muncă.

Dată fiind această situație de fapt, pentru anumite perioade când s-a lucrat în condiții de muncă nocive au fost prevăzute sporurile pentru aceste condiții în Contractele colective de muncă în vigoare la acele date, la societățile respective, încheiate între patronat și sindicate. Sporurile de care au beneficiat salariații apelantei rezultă din adeverințele pe care le eliberează societatea.

Pentru toate aceste considerente apelanta solicită, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei încuviințând proba cu înscrisuri în vederea combaterii susținerilor formulate de instanță de fond prin hotar are, să admită apelul formulat, să schimbe în totalitate sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de P___ E_____.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 476 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul; va schimba sentința atacată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii de drept material, respectiv a dispozițiilor privind grupele de muncă.

Astfel, Curtea reține că instanța de fond a constatat că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului, rezultă că acesta a desfășurat activitate ca șofer, în perioada 03.12.1990 – 01.09.1999, iar în perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx01 a desfășurat activitate ca stivuitorist – ifronist în cadrul ____________________ TELEORMAN, ulterior ____________________ – SUC AGROSEM TELEORMAN.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că potrivit depozițiilor martorului audiat în cauză N_____ P___ reclamantul a deservit mașini de mare tonaj, cu capacitate totală de tractare de 13 tone, desfășurând activități încadrate în condiții grele, riscante și periculoase de muncă în procent de 100%.

Curtea reține, însă că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale privind luarea în considerare a perioadei respective ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.

Pentru ca o perioadă de timp să poată fi luată în considerare ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, trebuie să aibă o bază legală, altfel spus, activitatea respectivă să fie recunoscută de legislația în vigoare pentru intervalul de timp lucrat ca atare.

Or, Curtea reține că încadrarea în grupa în a II a de muncă nu se poate dovedi cu martori, ci cu înscrisuri care să confirme cerințele Ordinului nr. 50/1990 care sub aspectul încadrării în grupe de muncă statuează următoarele:

„4. Încadrarea în grupele I și II de munca se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.

5. Existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiții grele sau periculoase de munca, nu mai sunt necesare.

6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

În plus și Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, statuează prin art. 103 alin. (2) următoarele:

„Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana”.

Examinând temeiul legal al pretențiilor deduse judecății, Curtea reține că Ordinul nr.50/1990 a fost abrogat odată cu _____________________ Legii nr. 19/2000, respectiv la data de 01.04.2000, dată la care Anexa 2 la acest Ordin conținea un număr de 130 de puncte, iar pe perioada în care s-a aflat în vigoare nu a recunoscut nici locul de muncă și nici activitatea desfășurată de intimatul-reclamant de șofer și stivuitorist – ifronist, ca fiind activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă.

Curtea mai reține că din examinarea programului legislativ Lex2000 nu rezultă existența vreunor modificări a acestui act normativ care să fi fost publicată în Monitorul Oficial, atâta timp cât acesta s-a aflat în vigoare, și prin care activitatea desfășurată de către intimatul-reclamant să fi fost considerată ca fiind o activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă.

Or, un act normativ nu poate fi modificat, completat ori abrogat decât printr-un alt act normativ de același nivel și nu prin alte modalități, iar pe de altă parte orice modificare a unui act normativ este supusă publicității pentru a produce efecte juridice.

Ca regulă generală, Curtea reține că încadrarea într-o grupă de muncă trebuia să fie efectuată de către angajator pe baza condițiilor de muncă existente și a cadrului legal aplicabil, respectiv Ordinul 50/1990, după care aceasta trebuia înscrisă în carnetul de muncă. Desigur că în lipsa menționării în carnetul de muncă, pot fi luate în considerare și adeverințele care menționează încadrarea în grupa de muncă, cu condiția ca o asemenea activitate să fi fost prevăzută de către legiuitor într-un act normativ cu putere de lege.

Prin urmare, considerentele instanței de fond cu privire la existența punctului 208 și 181 al anexei 2 la Ordinul nr. 50/1990 nu au nici un temei legal cât timp nu este făcută proba publicității modificărilor actelor normative invocate, pentru că în lipsa lor un act normativ nu are putere de lege și nu poate fi aplicat.

Or, regimului juridic al adoptării și modificării actelor normative, presupune că un act normativ adoptat și intrat în vigoare se modifică și completează cu respectarea acelorași condiții care au stat la baza adoptării lui și nu prin alte metode care nu sunt supuse publicității.

De asemenea, Curtea reține că apelanta-pârâtă a arătat în motivele de apel că activitatea desfășurată de către intimatul-reclamant nu a fost încadrată în grupa a II a de muncă, întrucât activitatea respectivă nu a fost afectată de noxe ale căror măsurători să necesitate o asemenea încadrare în grupa a II a de muncă.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul; va schimba sentința atacată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă ____________________ – Sucursala Teleorman, cu sediul în A_________, _________________, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 404 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P___ E_____ - CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C______, _______________________.7, jud. D___.

Schimbă sentința atacată.

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L_____ H________ P______ A______

GREFIER,

C_______ F______ C_____

Red./P.A/Dact./C.C.

4ex./12.11.2015

Judecător fond – T________ N______