R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 391/R/2012
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I____-R______ M________
JUDECĂTORI: C_______ M___________
S_____-C______ B____
GREFIER: G_______ C______
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul T_________ D____ J___ împotriva sentinței civile nr. 1846 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, privind și pe pârâtul intimat S_____ R____ prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD și intervenientul intimat P________ JUDEȚULUI Bistrița-Năsăud, având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.XXXXXXXX/22.06.2011 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul T_________ D____ J___ a chemat în judecată S_____ R____, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate neîndeplinirea de către S_____ R____ a obligației legale de reintegrare efectivă pe postul pe care l-a deținut în cadrul Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza T_________ contra României la data de 29 iulie 2008, în dosarul nr.xxxxx/2000; să constate că măsurile întreprinse de către S_____ R____ în vederea reintegrării anterior datei limită de 29 ianuarie 2009, impusă prin hotărârea CEDO, au fost insuficiente și nelegale; să fie obligat S_____ R____, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro dispusă de CEDO, la punctul 6 lit. ”b” din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, cu titlu de despăgubiri, pentru neîndeplinirea obligației reintegrării efective pe postul indicat prin sentința civilă nr.837 din 5 martie 2001a Judecătoriei Bistrița, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO, sumă actualizată cu indicele de inflație valabil la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea CEDO pronunțată în Cauza T_________ împotriva României s-a dispus că statul pârât trebuie să-l reintegreze pe reclamant în postul său în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în lipsa executării, statul trebuie să plătească acestuia suma suplimentară de 5.000 euro.
S-a mai arătat că, sintagma „în cel mult 3 luni” implica obligativitatea reintegrării reclamantului cu maxima celeritate și nicidecum amânarea nejustificată a reintegrării pentru o dată stabilită în mod discreționar și cu rea-credință, așa cum a procedat Prefectura Bistrița-Năsăud.
Instituția reintegrării presupune restabilirea integrală a drepturilor încălcate, în sensul ei de repunere a persoanei încadrate în muncă în situația juridică anterioară măsurii ce a fost anulată. Cel în cauză beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeași unitate, urmând să i se achite, pe lângă drepturile pentru perioada în care nu a putut lucra, toate drepturile de care a fost privat din cauza măsurii nelegale.
S-a mai susținut că, potrivit hotărârii CEDO, cel mai târziu la data de 29 ianuarie 2009, reclamantul ar fi trebuit să ocupe în mod necondiționat, un post de consilier grad 1A, în cadrul compartimentului resurse umane, cu treapta maximă de salarizare, cu plata la zi a contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului și cu toate modificările înscrise în carnetul de muncă.
Reclamantul a arătat că Prefectura Bistrița Năsăud a acționat cu rea-credință, refuzând reîncadrarea necondiționată, cu maximă celeritate pe postul de execuție deținut anterior concedierii nelegale, a schimbat locul de muncă, a refuzat să ofere salariul care se cuvenea reclamantului, a refuzat achitarea contribuțiilor datorate statului de angajat și angajator, a consemnat în fals fapte nereale, în vederea discreditării profesionale a reclamantului, cu efect direct asupra salarizării.
La data de 29 octombrie 2008, când hotărârea CEDO a devenit definitivă, în cadrul prefecturii existau două posturi vacante de consilier, fiind îndeplinite toate cerințele pentru reîncadrarea reclamantului. Cu toate acestea, Prefectura Bistrița-Năsăud a solicitat ministerului de resort suplimentarea statului de funcții cu încă un post de consilier, obținut la 13 noiembrie 2008, astfel că S_____ de funcții a fost suplimentat cu un post contractual de consilier grad I A, iar în bugetul de cheltuieli au fost alocate sumele în vederea achitării sumelor dispuse de către CEDO.
Cunoscând împrejurarea că sunt îndeplinite toate condițiile legale in vederea reintegrării, prin adresa nr. xxxxx/18.11.2008, reclamantul a arătat că a solicitat prefecturii să-și îndeplinească obligația de reintegrare, dar a fost refuzat nejustificat și cu rea-credință, așa cum a fost refuzat și Agentul guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care a solicitat îndeplinirea acestei obligații de reintegrare până la data de 19.12.2008.
În baza adresei nr. I/C/334/7.01.2009, s-a prezentat la data de 15 ianuarie 2009 la Prefectura Bistrița-Năsăud în vederea reintegrării, însă aceasta a refuzat încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă sau a unui act adițional anterior începerii sau reluării raporturilor de muncă conform art. 16 alin. 1, art. 17 alin. 4 din Codul muncii, reintegrarea sa fiind condiționată în mod abuziv prin măsuri nelegale cum ar fi susținerea unui examen de evaluare a cunoștințelor profesionale sau prezentarea fișei medicale de aptitudine.
Reclamantul a mai arătat că, la data de 21 ianuarie 2009, i-a fost comunicat ordinul Prefectului nr. 12/20.02.2009 privind organizarea testării profesionale, act contestat de acesta, pe motiv că prefectura avea obligația reintegrării necondiționate, și, urmare a refuzului de participare, s-a emis ordinul Prefectului nr. 23/30.01.2009, comunicat la 2 februarie 2009, prin care s-a stabilit salariul în mod nelegal. Cu toate că s-a adresat atât verbal cât și în scris, prefectura a refuzat să-i legitimeze calitatea de angajat.
La data de 03.02.2009, reclamantul a primit unica versiune a contractului individual de muncă, document apreciat nelegal, deoarece conține erori grave privitoare la salariu, la data încheierii și semnării contractului.
S-a arătat faptul că sintagma „încheiat și înregistrat sub nr. 32/15.01.2009 în registrul general de evidență a salariaților” din preambulul contractului individual de muncă este falsă, fiind menționată cu scopul de a crea aparența de legalitate în vederea exonerării de plata sumei de 5.000 euro.
În baza plângerii prealabile formulate de reclamant, prin ordinul nr. 66/6.04.2010, s-a abrogat integral ordinul de examinare și parțial, ordinul de reintegrare, însă s-a refuzat întocmirea altui contract individual de muncă.
Conform hotărârii CEDO, negocierile în vederea reintegrării trebuiau finalizate anterior datei de 3 februarie 2009, or, Prefectura Bistrița-Năsăud a demarat aceste negocieri abia în data de 3 februarie 2009.
Reclamantul a mai arătat faptul că prefectura avea obligația să-i ofere un post de consilier in cadrul Compartimentului de Resurse Umane, identic cu cel pe care-l deținea la data concedierii abuzive si pe care l-a ocupat prin concurs, așa cum era prevăzut în contractul individual de munca care era in vigoare în data de 28.06.2000. Nu este admisibilă reintegrarea salariatului concediat nelegal într-o funcție similară, ci ea trebuie efectuată în aceeași funcție, așa cum se susține de altfel în jurisprudența aferentă materiei conflictelor de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 38, 40, 78 din Codul muncii și pct. 6 lit. b din dispozitivul hotărârii CEDO pronunțată în Cauza T_________ împotriva României.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru pârâtul S_____ R____, excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul T_________ D____ J___, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
S-a apreciat astfel că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Statului R____ în raporturile juridice ce decurg din executarea unei hotărâri CEDO, această calitate având-o Ministerul Afacerilor Externe, prin Instituția Agentului Guvernamental pentru CEDO, în conformitate cu O.G. nr.94/1999.
Astfel, articolul 10 din O.G. nr. 94/1999 reglementează modul în care sunt plătite sumele reprezentând reparații echitabile și celelalte cheltuieli stabilite printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că sumele se stabilesc prin legea bugetului de stat, sunt incluse in bugetul Ministerului Finanțelor Publice și se plătesc pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.
S-a mai arătat că acțiunea formulată este inadmisibilă, întrucât se invocă neîndeplinirea de către statul român a unei obligații dispuse printr-o hotărâre CEDO, astfel încât reclamantul trebuia să parcurgă procedura prevăzută în Convenție.
Pârâtul a mai susținut că, potrivit hotărârii CEDO, pârâta avea obligația reintegrării reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene. Hotărârea CEDO s-a pronunțat la data de 29 iulie 2008, devenind definitivă la 29 octombrie 2008, astfel că termenul limită pentru reintegrare era data de 29 ianuarie 2009, termen respectat de pârâtă, întrucât la data de 15 ianuarie 2009 reclamantul a fost reintegrat efectiv, astfel că acțiunea formulată este și neîntemeiată.
S-a susținut de către pârât că reclamantul a fost reintegrat efectiv în intervalul de timp menționat, fiind evident că reclamantul s-a prezentat la locul de muncă la data de 15 ianuarie 2009 și a prestat activitatea în favoarea angajatorului Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, fiind remunerat pentru munca depusă, inițial cu suma de 1054 lei, iar ulterior, cu suma de 1739 lei, drepturi ce au fost achitate retroactiv cu începere din data de 15 ianuarie 2009.
Prin urmare, s-a solicitat ca instanța să constate că obligațiile dispuse prin hotărârea CEDO în Cauza T_________ împotriva României din 29.07.2008 au fost îndeplinite de S_____ R____, prin instituțiile sale.
Pârâtul a formulat în cauză și cerere de chemare în judecată a Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud, în temeiul prevederilor art.57 și 59 Cod.proc.civilă, întrucât la originea Cauzei T_________ împotriva României stă litigiul soluționat de Judecătoria Bistrița la 5 martie 2001, având ca obiect soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva ordinului din 26.06.2000 emis de această instituție.
Prin hotărârea CEDO din 29.07.2008, S_____ R____ a fost obligat sa execute hotărârea judecătoreasca din 05.03.2001, respectiv să îl reintegreze pe reclamant în postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite, astfel că această obligație a fost dusă la îndeplinire de către Instituția Prefectului Județului Bistrița-Năsăud, care a procedat la reintegrarea reclamantului, motiv pentru care a solicitat împrocesuarea acesteia instituții.
Legal citată, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii, ca fiind vădit netemeinică, întrucât nu poate să pretindă vreodată, în raport cu S_____ R____, drepturi similare cu cele pretinse de către reclamant.
Cât privește fondul acțiunii formulate de reclamant, s-a apreciat că trebuie respinsă ca fiind formulată împotriva unei instituții care nu are calitate procesuală pasivă. S-a arătat faptul că, în cursul anului 2010, reclamantul a formulat împotriva prefecturii o acțiune civilă având același obiect, respectiv obligarea la plata sumei de 5000 de euro cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii CEDO, cauză care a făcut obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Bistrița Năsăud și în care, după casarea în parte, cu trimitere la aceeași instanță pentru rejudecare, reclamantul a înțeles să renunțe la judecată.
A fost acvirat în cauză dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX*, care conține și dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Prin sentința civilă nr.1846/F/13.10.2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, pentru S_____ R____, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul T_________ D____ J___, împotriva pârâtului S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice județului Bistrița-Năsăud.
S-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud, formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul a formulat împotriva Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud o acțiune civilă având un petit cu același obiect, respectiv obligarea acesteia la plata sumei de 5000 de euro cu titlu de despăgubiri în baza hotărârii CEDO.
Prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în acest dosar, această cerere a fost respinsă, însă prin decizia civilă nr.187/R/2011, urmare recursului declarat, Curtea de Apel Cluj a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă, în raport de această pretenție.
În rejudecare, reclamantul a înțeles să renunțe la judecata acestei cereri formulate în contradictoriu cu Prefectului Județului Bistrița-Năsăud.
În aceste condiții, examinând prioritar, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod.proc.civilă, excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, pentru pârâtul S_____ R____, invocată de acesta, prin mandatar, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Astfel, prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 29 iulie 2008 în Cauza T_________ împotriva României s-a stabilit obligația Statului român de a executa hotărârea judecătorească din 5 martie 2001, și, în lipsa unei asemenea executări, s-a stabilit ca S_____ român să plătească reclamantului și suma suplimentară de 5.000 euro.
S-a reținut că, în conformitate cu articolul 25 din Decretul nr. 31/1954, S_____ R____, în raporturile civile, participă nemijlocit și în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Instanța europeană a stabilit ca obligație a statului executarea sentinței din 5 martie 2001 pronunțată sub jurisdicție națională. Așa fiind, este evident că Ministerul Finanțelor Publice are calitate de reprezentant a Statului R____, astfel că excepția invocată este neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
În baza hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 29 iulie 2008 în cauza T_________ împotriva României s-au început demersurile pentru reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii sale. De precizat este faptul că reclamantul a avut raporturi de muncă în cadrul Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud în perioada 5.02.1997 – 28.06.2000, finalizate printr-o concediere nelegală, care a fost anulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în dosarul nr.xxxxx/2000.
Prin hotărârea instanței europene, s-a stabilit obligația Statului român de a executa hotărârea judecătorească din 5 martie 2001 a Judecătoriei Bistrița, în sensul reintegrării reclamantului pe postul său și, în lipsa unei asemenea executări, s-a stabilit ca S_____ român să plătească reclamantului și suma suplimentară de 5.000 euro, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, reprezentând daune materiale.
Hotărârea instanței europene a rămas definitivă la expirarea termenului de 3 luni de la data pronunțării sale, adică la data de 29 octombrie 2008, astfel că de la acest moment a început să curgă termenul maxim de 3 luni stabilit pentru executarea hotărârii CEDO, obligația instituită în sarcina statului român trebuind să fie îndeplinită până la data limita de 29 ianuarie 2009.
D__ fiind faptul că instanța europeană a stabilit un termen maxim de 3 luni de executare a obligației de către statul roman, reintegrarea reclamantului putea fi realizată oricând în intervalul cuprins între 29 octombrie 2008 – 29 ianuarie 2009.
Instanța de fond a reținut că, din actele depuse în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Bistrița-Năsăud rezultă că reclamantul a fost reintegrat pe postul de consilier IA în intervalul de timp mai sus menționat, astfel că, aspectele referitoare la raporturile de muncă ale reclamantului, la reintegrarea sa, au făcut obiectul acestui dosar, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.4734/F/2010, prin care a fost obligată Instituția Prefectului - Județului Bistrița - Năsăud să încheie un contract individual de muncă în formă scrisă, precizându-se și condițiile în care acesta trebuia încheiat.
S-a mai reținut că sentința a rămas irevocabilă în privința dispoziției arătate prin Decizia civilă nr.187/R/2011 a Curții de Apel Cluj, astfel că discuția asupra reintegrării reclamantului în temeiul deciziei CEDO nu pot fi reluate în prezentul cadru procesual fără a încălca autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile arătate mai sus.
În prezentul cadru procesual, instanța a analizat dacă se impune aplicarea unei sancțiuni pentru neexecutarea unei obligații de către S_____ român, în condițiile și termenii impuși printr-o hotărâre a Curții Europene.
S-a reținut astfel că, prin ordinul nr. 23/30.01.2009, s-a dispus reintegrarea în muncă a reclamantului, pe o durată nedeterminată, în cadrul Instituției Prefectului - Județului Bistrița-Năsăud, cu începere din data de 15 ianuarie 2009, inițial cu un salariu de 1054 lei și, urmare plângerii prealabile formulată de reclamant, salariul său s-a modificat la suma de 1739 lei. Cu această ocazie, s-a emis ordinul nr. 66/6.04.2009, de modificare și completare a ordinului nr. 23/2009, în sensul că salariul de bază lunar s-a stabilit la suma de 1.739 lei, s-a modificat cuantumul sporurilor acordate, restul dispozițiilor rămânând neschimbate, drepturi ce au fost achitate retroactiv cu începere din 15 ianuarie 2009.
În aceste condiții, prima instanță a reținut că reclamantul s-a prezentat la serviciu și a prestat activitate, fiind remunerat pentru munca depusă începând cu 15 ianuarie 2009, aspect recunoscut de reclamant, chiar dacă nu s-a reușit încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă sau emiterea ordinului de reintegrare, astfel că nu pot fi reținute ca justificate susținerile sale.
Prin urmare, având în vedere cele mai sus reținute, s-a reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 euro nu este întemeiată, fiind evidentă reintegrarea sa în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud anterior datei de 29 ianuarie 2009, motiv pentru care, în baza textelor de lege arătate, raportate la disp. art.266 și 269 din Codul muncii, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
S-a mai reținut că este adevărat că articolul 10 din O.G. nr. 94/1999 reglementează modul în care sunt plătite sumele reprezentând reparații echitabile și celelalte cheltuieli stabilite printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că reclamantul trebuia să parcurgă procedura prevăzută în Convenție și pe care acesta nu a urmat-o, dar acest aspect însă nu se mai impune a fi analizat față de statuările anterioare.
Cât privește cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de către pârât, prin mandatar, în temeiul art. 57 și 59 C.pr.civ., împotriva Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, prima instanță a reținut că aceasta este inadmisibilă, fiind respinsă în consecință.
Potrivit prevederilor art. 57 alin.1 C.pr.civ., oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. În cauză, nu s-a putut reține că instituția chemată în judecată de către pârât ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, respectiv plata sumei de 5000 de euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T_________ D____ J___, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt care nu corespunde adevărului si a ignorat in mod nepermis sau a interpretat greșit probele de la dosar.
Recurentul arată că tribunalul a refuzat in mod nejustificat să constate încălcarea de către prefectura a dispozițiilor legale referitoare la "munca la negru", în condițiile in care, la data de 29.01.2009, acesta nu redobândise încă, in mod efectiv, niciunul dintre drepturile pe care le avea anterior concedierii abuzive din 28.06.2000, și anume:
Dreptul de a deține documente legale de muncă (ordinul prefectului privind reintegrarea, contractul de munca in forma scrisă, fișa postului), dreptul de a beneficia de treapta maximă de salarizare, conform prevederilor legale, dreptul de a ocupa un post in cadrul compartimentului de resurse umane, dreptul de a avea calitatea de asigurat, in conformitate cu dispozițiile paragrafului 98 al hotărârii pronunțate de CEDO in Cauza T_________ contra România.
Se mai susține că, prin sentința recurată, instanța de fond a reținut in mod selectiv si cu vădita lipsa de imparțialitate, numai demersurile prefecturii ulterioare datei de 29.01.2009 (emiterea ordinului nr. 23/30.01.2009, comunicat in 02.02.2009 și a ordinului nr. 66/06.04.2009), care nu au nicio relevanta in prezenta pricină.
Recurentul mai arată că, deși prefectura a înțeles sa remedieze, dar numai ulterior datei de 29.01.2009, unele dintre numeroasele abuzuri săvârșite împotriva acestuia (inclusiv abuzul diminuării salariului său de încadrare care a fost stabilit legal abia prin ordinul Prefectului nr. 66/06.04.2009, deci după 112 zile de la expirarea termenului fixat de CEDO), împrejurarea nerespectării cu strictețe a termenului fixat de CEDO este inadmisibilă și se impune a fi sancționata prin admiterea petitului de la ultimul punct al prezentei pricini.
In acest sens, CEDO a statuat in repetate rânduri faptul că nerespectarea "termenului rezonabil" pentru finalizarea unei proceduri judiciare este perceputa ca o chestiune de gravitate majora nu numai de justițiabili ci de toți actorii implicați in sistemul judiciar. Or, termenul pe care prefectura l-a avut la îndemâna a fost mai mult decât "rezonabil", prefectura neavând absolut niciun motiv sa nu îl respecte.
S-a mai considerat că reprezintă o circumstanța agravanta împrejurarea că prefectura a recidivat refuzând nejustificat sa respecte termenul stabilit de CEDO in privința executării reintegrării reclamantului, deși a fost condamnată de instanța europeană tocmai pentru refuzul identic de a executa aceeași hotărâre judecătorească.
Având in vedere cele ce preced, se consideră că instanța de fond a statuat greșit că nu pot fi reținute ca justificate susținerile subsemnatului "chiar dacă nu s-a reușit încheierea contractului individual de muncă in formă scrisă sau emiterea ordinului de reintegrare.”
Recurentul mai susține că legislația muncii condamnă in mod expres și deosebit de sever primirea la muncă fără acte legale.
Astfel, potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) din vechiul Cod al muncii (aflat in vigoare in anul 2009) primirea la munca a persoanelor fără încheierea unui contract individual de munca in forma scrisa, constituie contravenție si se sancționează cu amenda.
Or, se arată că, situația in care recurentul s-a aflat in perioada 15.01.2009 – 29.01.2009 (si, ulterior, pana în 10.08.2011) se încadrează perfect in acest text de lege .
De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 130/1999 (aflată in vigoare in anul 2009) privind unele masuri de protecție a persoanelor încadrate in munca, neînregistrarea contractului de munca in termen de 20 de zile de la data încheierii se sancționează cu amenda contravenționala.
Având in vedere cele ce preced este de neînțeles faptul ca instanța de fond a ignorat dispozițiile legale arătate.
In opinia recurentului nu poate fi nicidecum tolerată lipsa de acțiune a prefecturii care i-a comunicat primul document de munca (și acela nelegal ) abia în data de 02.02.2009. Cu alte cuvinte, abia după 20 de zile de la reluarea activității, prefectura i-a comunicat ordinul Prefectului nr. 23/30.01.2009 privind angajarea sa (si nu reintegrarea, cum greșit s-a reținut in sentința recurată, in contradicție cu titlul ordinului arătat). Totodată, cu o întârziere nepermisa, abia după 134 de zile de la reluarea activității, i s-a stabilit salariul care i se cuvenea de drept (prin emiterea ordinului Prefectului nr. 66/06.04.2009).
Se mai susține că, abia după anularea in justiție a celei de-a doua concedieri abuzive a subsemnatului (prin sentința civilă nr. 1185/01.06.2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) prefectura a încheiat cu recurentul primul contract individual de munca. Cu alte cuvinte, in perioada 15.01.xxxxxxxxxxxxx11, reclamantul nu a avut încheiat cu prefectura niciun contract de munca, din culpa exclusivă a pârâtei.
S-a mai arătat că România a fost condamnata la CEDO pentru refuzul angajatorului de a încheia cu salariatul un contract de munca in forma scrisa, in Cauza Ghibusi contra României, publicata in Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 700/2006.
Recurentul mai consideră că instanța a reținut greșit ca : „reintegrarea reclamantului putea fi realizata oricând in intervalul cuprins intre 29 octombrie 2008-29 ianuarie 2009", fără să observe ca prefectura, alegând sa îl invite la sediul instituției in vederea "reintegrării" condiționate abia în data de 15.01.2009, a comis un veritabil abuz de drept
Abuzul de drept exista ori de cate ori titularul își exercita dreptul cu intenția vădita de a șicana sau de a cauza o paguba unei persoane sau, altfel spus, atunci când titularul dreptului, respectând litera legii, violează spiritul ei.
Conceptul de abuz de drept este strâns legat de noțiunea de bună-credința. Potrivit dispozițiilor art. 54 din Constituția României: "Drepturile si libertățile trebuie exercitate cu buna credința astfel încât sa nu se încalce drepturile si libertățile altora".
Revenind la situația particulară din prezenta pricină, recurentul arată că prefectura a comis, anterior datei de 29.01.2009, mai multe abuzuri de drept, după cum urmează:
Recurentul mai invocă faptul că, simulând că respectă litera legii în privința reintegrării in intervalul stabilit de CEDO, prefectura a urmărit de fapt sa îl șicaneze si să îl prejudicieze material si moral cu scopul de a-l determina sa renunțe la raportul de munca pe care l-a avut cu pârâta. Astfel, alegând in mod discreționar data de 15.01.2009, in vederea reintegrării (in condițiile in care, începând cu data de 29.10.2008, erau îndeplinite toate condițiile in vederea executării acestui demers ), prefectura a încălcat spiritul legii prelungind cu rea-credința perioada de 10 ani de stres si de incertitudine in care el a fost împiedicat să muncească și în care nu a beneficiat de calitatea de asigurat.
Se mai susține că, încălcându-i din nou dreptul la muncă, pârâta a provocat cu intenție, o dubla prejudiciere materială, atât recurentului, cât și bugetului de stat (păgubit, la rândul sau, din culpa exclusiva a prefecturii, întrucât a suportat despăgubirea pe care i-a acordat-o instanța).
Tot in categoria abuzurilor de drept, recurentul încadrează și modificarea unilaterala a felului muncii, precum și a locului de munca pe care acesta l-a deținut in cadrul compartimentului de resurse umane.
S-a mai arătat că sentința recurată este in vădita contradicție si cu încheierea 2724/2002 (de asemenea neexecutata ) a Judecătoriei Bistrița, pronunțata in dosarul civil nr. 2547/2002, despre care se face vorbire in paragrafele 26, 27, 28 Capitolul D "Acțiunea vizând obligarea prefecturii la plata unei amenzi"` din hotărârea CEDO pronunțata in Cauza T_________ contra României, prin care prefectura a fost condamnata sa plătească in favoarea statului o amendă de 300.000 lei (vechi) pe zi de întârziere până la executarea obligației de reintegrare, împrejurare care infirma teza libertății prefecturii de a-și alege oricând data reintegrării in intervalul stabilit de CEDO.
In condițiile in care, pentru fiecare zi de întârziere a executării reintegrării, prefectura este obligata la plata unei amenzi este evident ca interesul legitim al prefecturii ar fi trebuit sa fie acela de a executa reintegrarea cu maxima celeritate.
În acest sens, recurentul susține că, la data de început a intervalului fixat de CEDO in vederea reintegrării, 28.10.2008, prefectura avea de achitat Statului R____ o amenda cu un cuantum imens (egal cu 30 lei * 6,5 ani * 365 zile). Abuzul de drept al prefecturii (care a ales abia data de 15.01.2009 in vederea reintegrării) a avut drept consecința creșterea cuantumului amenzii neachitate, deci a prejudiciului pe care pârâta l-a produs Statului R____. În condițiile în care parata avea deja un număr de trei hotărâri judecătorești irevocabile neexecutate (sentința civilă nr. 837/2001, încheierea nr.2724/2002 si hotărârea CEDO), toate referitoare la reintegrarea recurentului, acesta apreciază ca fiind eronate aprecierile instanței de fond privind "admisibilitatea" alegerii datei de 15.01.2009.
In subsidiar, se arată că Agentul Guvernamental a solicitat prefecturii ca reintegrarea sa fie finalizată până cel mai târziu in data de 19.12.2008, împărtășind astfel teza recurentului ca nu exista niciun motiv de amânare a reintegrării pana in data de 15.01.2009. Prefectura nu a produs nicio dovada, in cursul dezbaterilor, prin care sa justifice alegerea făcuta in privința datei de reintegrare
Se mai arată că instanța a reținut in mod nejustificat chiar si faptul că recurentul ar fi recunoscut că începând cu data de 15 ianuarie 2009 s-a prezentat la serviciu și că ar fi prestat activitate in favoarea paratei, împrejurare care nu are cum sa corespunda adevărului având in vedere că nu avea cum sa presteze în mod legal activitate in favoarea prefecturii, in condițiile in care pârâta nu s-a arătat interesată sa-i comunice în mod legal care sunt sarcinile sale de serviciu (prin fișa postului) pana in preziua expirării termenului fixat de CEDO, in disprețul solicitărilor sale zilnice pe care i le-a adresat în acest sens.
Recurentul arată că, până la data de 29.01.2009, S_____ R____, prin instituțiile sale, nu întreprinsese in vederea reintegrării sale decât un set de 7 masuri insuficiente si nelegale, neanalizate de către prima instanță.
In opinia recurentului, majoritatea măsurilor arătate intră sub incidenta abuzului de drept coroborat cu mobbingul agresiv exercitat împotriva acestuia de către prefectura, cu scopul de a îl șicana si de a îl determina sa renunțe la postul pe care l-a ocupat in cadrul instituției prefectului. De altfel, dorința prefecturii de a îl înlătura cu orice preț din instituție s-a îndeplinit odată cu cea de-a doua concediere abuzivă a sa .
Mobbingul reprezintă o forma de hartuire psihologică (morală) și sistematica a angajatului de către angajator, la locul de munca. Un caz particular de mobbing îl reprezintă șicanarea repetata la locul de muncă, atacuri la demnitatea in muncă a salariatului sau răspândirea de informații neadevărate despre salariatul șicanat, cu scopul de a-l compromite si, in final, de a-l determina sa demisioneze.
Pentru a dovedi aceste susțineri, recurentul arată că invitația nr. IC/334/07.01.2009 pe care i-a comunicat-o prefectura in vederea reintegrării condiționate, ascunde intenția prefecturii de a îl obstrucționa in demersul său de a-și relua activitatea in cadrul instituției.
În acest sens, trebuie amintită cea de-a doua condiție inserata de prefectura in invitația sus menționata si anume: "In termen de 15 zile de la reluarea activității, veți susține un examen de testare a cunoștințelor profesionale, pentru stabilirea salariului de baza … În cazul nepromovării examenului veți beneficia de salariul minim corespunzător funcției".
Cu alte cuvinte, recurentul arată că prefectura nu l-a invitat la sediul său în data de 15.01.2009 cu scopul firesc de a-i solicita să muncească, ci pentru a-i testa cunoștințele profesionale.
De asemenea, se mai arată că, în data 29.01.2009 (data la care a expirat termenul stabilit de CEDO in vederea reintegrării) i s-a comunicat adresa nr. IC/1316/26.01.2009, din care rezultă următoarele:
"Prin refuzul de a răspunde la întrebările elementare care v-au fost puse de către comisie ați dat dovada de necunoaștere a legislației specifice instituției, precum si de lipsa unui comportament profesionist".
Cu alte cuvinte, recurentul arată că prefectura a falsificat realitatea stabilind că nu a știut să răspundă la întrebările care i-au fost adresate în cadrul unui examen la care, de fapt, nu a participat și, în consecință, i s-a stabilit nivelul minim de salarizare in vederea reintegrării.
S-a mai arătat că instanța de fond avea obligația procedurală să aplice dispozițiile legale privind incompatibilitățile asistenților judiciari care au luat parte la judecata pricinii din prezentul dosar.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.5, 9, 3041 Cod.proc.civilă.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamantul T_________ D____-J___, în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că motivul privind incompatibilitatea în cauză a asistenților judiciari, invocat de către recurent, în temeiul dispozițiilor art.24 Cod.proc.civilă, coroborate cu disp.art.111 alin.2 din Legea nr.304/2004, este nefondat, întrucât asistenții: Zapîrțan L____ și P__ S_____ nu au fost parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Litigiul de față a fost declanșat de către reclamant în considerarea nerespectării de către S_____ român a dispozițiilor Hotărârii CEDO din data de 29.07.2008, în Cauza T_________ împotriva României (cererea nr. xxxxx/02), hotărâre prin care s-a constatat încălcarea art.6 din Convenție, pe de o parte, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești din data de 05.03.2001 a Judecătoriei Bistrița, prin care a fost anulată decizia de concediere a reclamantului și s-a dispus reintegrarea acestuia, iar, pe de altă parte, ca urmare a anulării acestei hotărâri printr-un recurs în anulare.
Constatându-se această încălcare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât următoarele:
„a) că statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant pe postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, și anume suma de 8226 EUR (opt mii două sute douăzeci și șase euro), în cel mult 3 luni de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.44 par.2 din Convenție;
b) că, în lipsa acestei executări, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, pe lângă suma de 8226 EUR, ce corespunde despăgubirilor stabilite prin hotărârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza inflației, suma suplimentară de 5000 EUR( cinci mii euro), adică în total xxxxx EUR ( treisprezece mii două sute douăzeci și șase euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;”
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în mod greșit prima instanță a calificat prezentul litigiu ca fiind un conflict de muncă, întemeiat pe disp.art.266 din Codul muncii, cu toate consecințele aferente.
Litigiul de față se poartă în legătură cu nerespectarea de către S_____ român a angajamentelor luate la nivel internațional și nu pentru nerespectarea unor obligații decurgând din raporturile interne, de drept privat, existente între reclamant și angajator, ce ar fi presupus obligarea acestuia din urmă la daune, în temeiul art.269 din Codul muncii în vigoare la data introducerii acțiunii, art.253 din Codul muncii republicat.
În speță, conflictul de muncă dintre reclamant și angajatorul său, cu privire la încetarea contractului său de muncă, a fost soluționat, practic, încă din anul 2001, prin sentința civilă nr.837/05.03.2001 a Judecătoriei Bistrița, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.499/2001 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Tocmai refuzul de executare a acestei sentințe, urmată de anularea hotărârilor judecătorești prin decizia nr.1485/2003 a Curții Supreme de Justiție, în cadrul unui recurs în anulare, a determinat sesizarea de către reclamant a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin cererea nr. xxxxx/02, în care s-a pronunțat hotărârea din data de 29.07.2008, în Cauza T_________ împotriva României.
Prin urmare, având în vedere faptul că, prin această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit deja, în temeiul disp.art.41 din Convenție, reparația echitabilă ce se cuvine reclamantului-recurent, pentru încălcarea drepturilor sale prevăzute de art.6 din Convenție, acesta, în prezentul cadru procesual, solicită obligarea Statului român la plata sumei suplimentare de 5000 lei, cu titlu de daune, având în vedere faptul că pârâtul nu s-a conformat, înlăuntrul termenului stabilit, hotărârii definitive a Curții.
Astfel, conform dispozițiilor art.46 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, statul trebuia să intervină în favoarea reclamantului pentru a asigura încetarea actului ilicit și a înlătura consecințele acestuia, precum și pentru a lua toate măsurile ce se impun pentru evitarea de noi încălcări de același tip.
În consecință, ne aflăm în faza executării obligațiilor impuse Statului român prin hotărârea CEDO din data de 29.07.2008, în Cauza T_________ împotriva României, în cadrul căreia reclamantul-recurent pretinde că este îndreptățit, pe lângă suma de 8226 EUR, deja achitată, și la plata celei de-a doua sume, de 5000 de lei, stabilite de Curtea Europeană, cu titlu de daune materiale, acesta solicitând instanței doar constatarea îndeplinirii în cauză a condiției prevăzute la punctul 6 lit.b) din hotărâre, respectiv cea a neexecutării sentinței civile nr.837/05.03.2001 a Judecătoriei Bistrița privind reintegrarea reclamantului pe postul său și plata despăgubirilor în cel mult 3 luni de data rămânerii definitive a hotărârii.
Tocmai gravitatea încălcării drepturilor recurentului constatate de CEDO, decurgând din refuzul executării unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu de muncă, timp de 7 ani, persistența instituțiilor statului în această neexecutare, precum și necesitatea ca particularul să fie cât mai grabnic repus în drepturile sale, a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să stabilească și cuantumul despăgubirilor datorate acestuia, în cazul în care, totuși, în trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii sale, S_____ nu ia măsurile necesare pentru a înlătura toate consecințele încălcării drepturilor reclamantului.
S-a avut în vedere desigur, că modul în care a fost afectată cariera profesională a recurentului, timp de 7 ani, necesită o reparație adecvată și grabnică.
Această a doua sumă a fost stabilită de fapt de către Curtea Europeană, sub forma unei despăgubiri într-un cuantum suficient de mare, care să constituie o veritabilă măsură de constrângere pentru Stat,pentru a-l determina pe acesta să acționeze, cel puțin în urma pronunțării acestei hotărâri, eficient și grabnic, pentru încetarea încălcării drepturilor recurentului și repunerea acestuia în situația anterioară, evitând astfel plata a încă 5000 de Euro, cu titlu de daune.
La data de 18.11.2008, prin cererea înregistrată sub nr.xxxxx la Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, recurentul a solicitat din nou executarea sentinței civile nr.837/05.03.2001 a Judecătoriei Bistrița, solicitând a se avea în vedere și hotărârea CEDO din data de 29.07.2008.
Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin adresa L1/xxxxx din 03.12.2008, adresându-se Prefectului județului Bistrița-Năsăud, „în continuarea corespondenței” privind executarea hotărârii CEDO din data de 29.07.2008, definitivă la data de 29.10.2008, a reținut că, prin adresa nr.I/C/xxxxx din 20.11.2008, a informat cu privire la suplimentarea statului de funcții a Prefecturii cu un post de consilier gradul IA, urmând ca reclamantul să fie încadrat pe acest post, precum și că bugetul de cheltuieli al Prefecturii a fost suplimentat cu suma de xxxxx EUR, pentru plata despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărâre.
Prin aceeași adresă, Agentul Guvernamental a reamintit Prefectului că S_____ român este obligat să pună în executare sentința civilă nr.837/05.03.2001 a Judecătoriei Bistrița, în termen de trei luni, în caz contrar, fiind obligat și la plata sumei de 5000 EUR.
S-a mai arătat că în ipoteza în care reclamantul nu va fi reintegrat efectiv pe post, sau nu îi va fi plătită despăgubirea stabilită, în sumă de 8226 EUR, „…S_____ român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, este obligat…” și la plata sumei suplimentare de 5000 EUR, subliniindu-se că executarea hotărârii CEDO trebuie efectuată „…până la data de 29 ianuarie 2009…”
În consecință, s-a solicitat Prefectului județului Bistrița-Năsăud să transmită, „cel târziu la data de 19.12.2008”, următoarele:
„1)copie de pe întreaga documentație care atestă încadrarea efectivă pe postul de consilier-expert gradul IA a domnului D____-J___ T_________, în conformitatea cu dispozițiile sentinței civile nr.837/05.03.2001;
2) copie de pe documentația care atestă plata, în favoarea domnului D____-J___ T_________, a echivalentului în lei a sumei de 8226 EUR, reprezentând despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr.837/05.03.2001 actualizate cu rata inflației.”
Prin adresa nr.I/C/334/07.01.2009, Instituția Prefectului Județului Bistrița-Năsăud a comunicat reclamantului că:
„….statul de funcții a instituției a fost suplimentat cu un post de consilier IA, personal contractual, ce urmează a fi ocupat de dumneavoastră începând cu data de 15 ianuarie 2009.
Pe cale de consecință, la încadrarea în instituție, respectiv în data de 15 ianuarie 2009, veți prezenta copie după actul de identitate și fișa medicală de aptitudine eliberată de medicul de la Centrul medical al Poliției județului Bistrița-Năsăud, situat la sediul Inspectoratului de Poliție.
În termen de 15 zile de la reluarea activității, veți susține un examen de testare a cunoștințelor profesionale, pentru stabilirea salariului de bază, în conformitate cu art.9 din Ordonanța nr.10/2008, potrivit căruia persoanele angajate în sectorul bugetar care nu au prestat activitate în ultimele 12 lunci vor fi evaluate.
În cazul nepromovării examenului veți beneficia de salariul minim corespunzător funcției.”
La datele de 22.01.2009, 23.01.2009 și 29.01.2009, prin adresele nr.1316, nr.1470 și nr.1866, recurentul a solicitat comunicarea ordinului de reîncadrare pe postul indicat prin hotărârea CEDO, a contractului individual de muncă, din care să rezulte și retribuția care-i va fi plătită, eliberarea unei adeverințe de salariat necesară pentru medicul de familie, iar P________ județului Bistrița-Năsăud a comunicat acestuia, abia la data de 29.01.2009, adresa nr.I/C/26.01.2009, în sensul că este necesară testarea profesională a acestuia, în scopul evaluării cunoștințelor sale, având în vedere faptul că, în perioada 30.06.xxxxxxxxxxxxx09, au avut loc modificări legislative privind organizarea, principiile și obiectivele pe care se întemeiază activitatea instituției prefectului, precum și atribuțiile structurilor de specialitate, modificări ale contractului individual de muncă referitoare la atribuțiile postului, salarizare, drepturile specifice legate de sănătatea și securitatea în muncă.
S-a mai arătat că: „Prin refuzul de a răspunde la întrebările elementare care v-au fost puse de către comisie ați dat dovadă de necunoaștere a legislației specifice instituției precum și de lipsa unui comportament profesionist. Personalul contractual are obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul instituției publice în care își desfășoară activitatea.”
În ceea ce privește eliberarea adeverinței de salariat solicitate, s-a arătat că aceasta: „se va efectua după semnarea contractului individual de muncă de către angajat și angajator”.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 22.01.2009, înregistrat sub nr.1321, întocmit de Comisia de testare profesională a recurentului, acesta s-a prezentat în fața comisiei, arătând că a depus o contestație împotriva ordinului Prefectului nr.12/20.01.2009, ordin emis numai pentru organizarea acestei testări, motiv pentru care nu susține proba scrisă.
Curtea constată că, abia la data de 02.02.2009, după împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de hotărârea CEDO pentru reintegrarea efectivă a reclamantului pe postul deținut anterior concedierii din 2001, respectiv după data de 29 ianuarie 2009, recurentului i s-a comunicat, prin adresa nr.I/C/1638 din 02.02.2009, ordinul nr.23/30.01.2009 al Prefectului, prin care, începând cu data de 15.01.2009, acesta a fost „încadrat” în funcția de Consilier IA în cadrul Direcției Afaceri Europene, Dezvoltare Economică și Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate- C_____________ Informare și Relații Publice, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Conform art.1 alin.2 din acest ordin, contractul individual de muncă ce se încheie este prevăzut în anexa nr.1 la ordin , iar potrivit art.2, reclamantul va exercita atribuțiile prevăzute în fișa postului nr.56, ce constituie anexa nr.2 la acest ordin.
Salariul de bază al reclamantului a fost stabilit la suma de 1054 lei.
Astfel, contractul individual de muncă depus la filele nr.28-29 dosar de fond, deși constituie anexa nr.1 la ordinul nr.23/30.01.2009 al Prefectului, apare ca fiind încheiat și înregistrat sub nr.31/15.01.2009 în registrul general de evidență a salariaților.
La solicitarea reclamantului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a comunicat acestuia, prin adresa nr.6650/17.09.2010 (fila nr.16 dosar recurs) că: „Data la care Registrul general de evidență a salariaților în format electronic cuprinzând contractul d-voastră de muncă a fost transmis la I.T.M. B-N este 25.02.2010, număr de înregistrare xxxxx-2-6/25.02.2010.”
În urma plângerii prealabile a reclamantului, s-a emis ordinul nr.66/06.04.2009, de modificare și completare a ordinului nr.23/30.01.2009 al Prefectului județului Bistrița-Năsăud, prin care salariul de bază lunar al acestuia s-a stabilit la suma de 1739 lei, modificându-se corespunzător și sporurile acordate.
Mai mult, atitudinea Statului, prin Instituția Prefectului, evidențiată prin modul în care acesta a acționat pentru executarea unei hotărâri de reintegrare a recurentului pronunțate din anul 2001 și pentru care acesta a fost deja condamnat de Curtea Europeană, l-a determinat pe acest particular să solicite din nou proteguirea drepturilor sale în justiție, în cadrul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă pe care P________ i l-a comunicat la data de 03.02.2009, ca anexă a ordinului nr.23/2009 și obligarea acestuia să încheie un contract în conformitate cu prevederile legale sau un act adițional la contractul pe care reclamantul îl avea încheiat la data concedierii sale, în anul 2000.
Prin sentința civilă nr.4734/F/23.06.2010, în partea menținută prin decizia civilă nr.187/R/19.01.2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 394, 5 lei, reprezentând contravaloarea fișei medicale și a analizelor medicale efectuate și să încheie cu reclamantul un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază ordinul nr.23/2009 și nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei, precum și sporurile corespunzătoare acestui salariu.
S-a constatat în acest sens că obligativitatea prezentării unui certificat medical este prevăzută doar în caz de angajare sau de reluare a activității după o întrerupere solicitată de către angajat, ori în cauză este vorba despre o reintegrare în muncă prin efectul unei hotărâri judecătorești.
Astfel, pârâta avea obligația de executa întocmai sentința nr.837/2001, ce prevede reîncadrarea reclamantului pe postul de consilier gradul IA, fără nicio condiționare, astfel încât a fost considerată ca fiind nejustificată solicitarea de prezentare a unui certificat medical.
În ceea ce privește constatarea nulității contractului individual de muncă, ce constituie anexa nr.1 a ordinului nr.23/2009, s-a reținut că cererea formulată în acest sens este neîntemeiată, întrucât acesta nu a fost acceptat prin semnătură de către reclamant, astfel încât nu a fost încheiat, neexistând, practic.
În schimb, s-a constatat că, în urma emiterii ordinului nr.66/06.04.2009, se impune ca angajatorul să încheie cu reclamantul un contract individual de muncă care să aibă la bază ordinul nr.23/2009, iar la capitolul salarizare să prevadă elementele salariale stabilite prin noul ordin.
Se reține că obligațiile stabilite în sarcina Statului român în Cauza T_________ împotriva României sunt clare, prezumându-se vătămarea reclamantului prin neexecutarea sentinței de reintegrare timp de încă trei luni de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri CEDO și stabilindu-se în acest sens, fără a avea vreo relevanță cauzele care au condus la această neexecutare până la data de 29.01.2009, și cuantumul despăgubirilor suplimentare datorate de către Stat recurentului, respectiv suma de 5000 lei.
Astfel, angajatorul trebuia să îl repună efectiv pe recurent în situația anterioară emiterii actului de concediere din 28.06.2000, reintegrându-l pe acesta pe postul deținut anterior, începând cu data când a fost concediat, aceasta constituind una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă.
Astfel cum se statuează în doctrina de dreptul muncii, reintegrarea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt.
Din acest punct de vedere, în mod normal nici nu era necesară întocmirea unui nou contract de muncă și nici a unui ordin de „încadrare”, ci doar emiterea unei decizii, a unui ordin de „reintegrare”, de repunere efectivă a reclamantului în drepturile pe care deja le avea stabilite în baza contractului de muncă din data de 01.09.1999 și care, în urma anulării deciziei de concediere, a continuat să își producă toate efectele.
Necesitatea de a se încheia un nou contract de muncă ar putea fi explicată doar prin faptul că, tocmai din culpa angajatorului, în perioada de 8 ani scursă de la data pronunțării sentinței de anulare a măsurii concedierii recurentului, au avut loc anumite modificări în denumirea funcțiilor și în ceea ce privește salarizarea.
Însă, ceea ce a reținut CEDO prin hotărârea pronunțată, la paragraful nr.66, a fost că hotărârea definitivă din 05.03.2001 „îi impunea prefecturii o obligație necondiționată de a-l reintegra pe reclamant”, fiind astfel nejustificate atât cerințele prefecturii privind certificarea stării de sănătate, cât și cele privind organizarea unei testări profesionale în vederea reintegrării efective pe funcția deținută anterior.
Practic, prin paragraful nr.6 din hotărârea CEDO s-a reținut că reclamantul era, la data concedierii, „consilier-expert de gradul IA și director al departamentului de resurse umane, secretariat și relații cu publicul”, ceea ce rezultă și din contractul individual de muncă încheiat la data de 01.09.1999-fila nr.33 dosar de fond, (ce constată însă că raporturile de muncă dintre părți au început la data de 05.02.1997)
Funcția de director deținută și exercitată de către recurent dovedește că acesta a avut un nivel ridicat de calificare, de pregătire profesională, astfel încât, chiar în ipoteza în care pregătirea și informarea sa asupra legislației actuale ar fi avut de suferit în perioada de 8 ani scursă de la ingerința în drepturile sale, aceasta s-ar fi datorat, desigur, doar culpei angajatorului, care i-a refuzat acestuia dreptul de a munci și de a fi la curent cu toate modificările legislative în domeniu.
Buna-credință, ce trebuie să guverneze raporturile de muncă, conform art.8 din Codul muncii, presupunea, în primul rând, ca angajatorul să își îndeplinească îndatorirea ca, după o perioadă atât de îndelungată de neglijare a obligațiilor sale decurgând din raporturile de muncă dintre părți, să îl reintegreze necondiționat pe recurent pe postul deținut anterior și ulterior, să îl sprijine pe acesta pentru a intra în plenitudinea atribuțiilor sale, fiind greu de crezut că, o persoană cu calificarea reclamantului nu putea asimila în scurt timp noutățile apărute în domeniu.
Practic, aceste demersuri, ce nu-și găseau justificare în situația reclamantului, ce se cerea a fi grabnic repus în drepturile sale, au determinat din nou tergiversarea executării sentinței din 2001 și chiar depășirea termenului limită de 3 luni impus de CEDO în acest sens.
Primirea recurentului la Prefectura Bistrița începând cu data de 15.01.2009, chiar semnarea condicii de prezență începând cu această dată, nu poate fi considerată o reintegrare efectivă în muncă, o repunere a acestuia în toate drepturile și obligațiile decurgând din raporturile sale de muncă, întrucât, astfel cum rezultă din dovada de comunicare și conținutul ordinului nr.23/30.01.2009, acesta a fost informat despre elementele esențiale ale contractului său de muncă abia la data de 02.02.2009, după împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de hotărârea CEDO.
Astfel, conform art.17 alin.1 din Codul muncii, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de informa salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, respectiv cel puțin cu privire la cele indicate la alin.2, respectiv: locul de muncă, funcția și atribuțiile postului, salariul de bază și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, data la care contractul urmează să își producă efectele, durata normală a muncii, durata concediului de odihnă, condițiile de acordare a preavizului.
Potrivit art.17 alin.11 din Codul muncii, obligația de informare a salariatului se consideră îndeplinită doar la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional.
Astfel, cu încălcarea dispozițiilor naționale și comunitare privitoare la dreptul lucrătorului la informare, recurentul a aflat abia la data de 02.02.2009, atât funcția pe care o va ocupa, locul de muncă, salariul pe care îl va obține, cât și atribuțiile pe care le va avea, conform fișei postului, astfel încât, anterior acestei date, acesta nu poate fi considerat ca fiind repus în mod efectiv în dreptul de a presta munca, deci nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită nici condiția impusă Statului prin hotărârea CEDO.
Curtea mai reține în acest sens, că, în încercarea sa de a obține reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior concedierii ilegale, recurentul s-a mai confruntat, prin faptele angajatorului, cu o situație asemănătoare și în perioada 2001-2002, reținută prin hotărârea sa, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la paragraful nr.27, constatându-se că, prin sentința civilă nr.2724 din 20.05.2002 a Judecătoriei Bistrița, Prefectura a fost obligată la plata, în favoarea statului, a unei amenzi de xxxxxx lei, stabilită pe zi de întârziere, până la reintegrarea reclamantului în muncă, avându-se în vedere de către această instanță „pasivitatea de care a dat dovadă pârâta, care preferă să îi plătească reclamantului lunar o sumă din bugetul de stat, fără ca acesta să muncească, în loc să caute soluții pentru îi propune un post reclamantului, precum și lunga perioadă care s-a scurs de la rămânerea definitivă a sentinței, perioadă în care ar fi putut fi făcute demersuri în vederea executării acestei sentințe.”
De asemenea, CEDO a mai reținut, la paragraful nr.67, că: „găsește deosebit de frapant faptul că prefectura, instituție publică ca face parte integrantă din administrația statului, a refuzat reintegrarea reclamantului o perioadă atât de lungă, deși prefectului i-au fost adresate propuneri în acest sens.”
În aceeași hotărâre, Curtea a reținut, în paragraful următor că, în ceea ce privește argumentul Guvernului referitor la marja de apreciere a Ministerului Administrației Publice, exercitarea puterilor etatice care au o influență asupra drepturilor și libertăților garantate de convenție atrage răspunderea statului, independent de for
Publicitate
Alte spețe similare
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025