Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
6653/2013 din 23 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 6653/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ S_______

Asistent judiciar M______ G_______ M_________

Asistent judiciar C______ S__________

Grefier C________ C_______ P____________

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant N___ F______ și pe pârât ___________________________, având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistată de avocat P___ G_______, lipsind societatea pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii

Instanța pune în discuția părților durata estimativă pentru cercetarea procesului.

Reclamanta apreciază durata estimativa a procesului de o lună

Instanța, în condițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciază ca prezenta cauza se poate soluționa la acest termen .

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată și în suplimentarea probei cu înscrisuri avocat P___ depune adeverința privind acordarea grupei a doua de muncă a martorei V______ M____.

Instanța administrează proba testimonială cu martorul Vineața M____ a cărei declarație se află consemnată și atașată la dosarul cauzei.

După audierea martorei, instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată în suplimentarea probatoriului de apărătorul reclamantei și ia act de adeverința nr 8395/2012 eliberată martorei de societatea pârâtă.

Constatând dezbaterile închise , instanța acorda cuvântul pe fondul acțiunii.

Avocat P___ G_______ solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

La data de 17 04 2013, reclamant N___ F______ a chemat în judecată pârâta ___________________________, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în perioada 08.04.1981 – 13.11.1985, 25.05.xxxxxxxxxxxxx93,16.09.1993 – 11.03.1996, 15.07.1996 – 01.10.1998,01.04.1999 – 01.04.2001, se încadrează în gupa I de muncă,în procent de 100%,conform Anexei II,pct. 69,desfășurând operațiuni de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline în vederea acoperirii și lipirii, pct. 79 – operațiuni de impregnare în rășină a bobinelor și a mașinilor electrice,manipulând produse toxice – caustice,folosind materiale pe bază de mică, cupru,tabla de siliciu, rășina, di Ordinul nr. 50/1990.

De asemenea reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în acest sens potrivit art. 40 lit. h din Codul Muncii.

In motivare arată că în perioada 1981 – 2001, a fost salariatul pârâtei , în perioada 08 04 1981 deținând funcția de electrician Secția Mașini Electrice Rotative,iar în perioada 01 06 1990 – 01 04 2001, bobinator – Mașini Electrice Rotative.

In toată această perioadă a efectuat aceleași operațiuni : lipiri cu CU-Ag și aliaje de lipit care prin încălzire degaja fum toxic, a desfășurat operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline,utilizând materiale de risc foarte ridicat pe bază de mică,banda de sticlă impregnată în rășină, șnur poliesteric foarte periculos,a lucrat cu azbest, sticla cositor, substanțe decapante,a manipulat produse toxice - caustice, materiale pe bază de mică, cupru,tablă de siliciu,rășină.

Arată că codul 05.04.01 este specific funcției de bobinator și nu de electrician.

Activitatea pe care a desfășurat-o în această perioadă se încadrează în condiții grele de muncă, așa cum rezultă din anexa 5 din CCM,pct. 1 privind condițiile de muncă eliberată de ___________________________.

A solicitat pârâtei eliberarea adeverinței iar răspunsul pe care l-a primit a fost acela că recunosc faptul că a lucrat în condiții ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, însă pentru eliberarea adeverinței trebuie să se adreseze instanțelor judecătorești, așa cum au procedat ceilalți colegi.

A depus la dosar în copie : carnetul de muncă, cartea de identitate,adeverința nr. 7523/23 02 2010, adeverința nr. 6415/15 03 2012, buletin de verificare.

La data de 28 06 2013, pârâta ___________________________ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.

Din actele depuse la dosarul de personal rezultă că reclamanta a lucrat în secția MER,numai în cadrul atelierului pregătiri bobine polare,loc de muncă ce se afla în anexa 7 la CCM MER E____________,la poziția 9.

Analizând Anexa 7 a CCM 1992 și tabelele nominale cu persoanele care au beneficiat de grupa a II-a de muncă se observă că sunt trecute la grupa a II-a de muncă.

Reclamanta nu a fost trecută pe tabelul cu personalul căruia i s-a eliberat adeverința de grupă deoarece lucrările efectuate de aceasta nu se încadrau în condițiile impuse de Ordinul 50/1990.

In prezent nu mai există o evidentă a lucrărilor executate de reclamantă, deoarece au trecut 12 ani de când s-a abrogat Ordinul 50/1990 iar perioada de arhivare pentru condici de personal ori fise cu lucrări fiind depășită acestea s-au distrus,drept pentru care pârâta la să la aprecierea instanței constatarea și încadrarea în grupa de muncă.

Unitatea pârâtă a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa sa, având în vedere art. 223(3) din cod pr civilă.

A depus la dosar în copie : anexa nr. 7 la CCM 1992,privind condițiile de muncă la MER, tabelul cu personalul încadrat în condițiile de muncă,acte din dosarul de personal al reclamantei.

Reclamanta N___ F______, a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că pârâta a recunoscut că activitatea desfășurată se încadrează în grupa a II-a de muncă, în atelierul în care aceasta a lucrat fiind acordată grupa a II-a de muncă,însă în mod discriminatoriu doar anumitor salariați.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fiind audiat martorul Dăneață M____.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantei se reține că în perioada vizată de aceasta, a lucrat ca „electrician" și "bobinator” .

La nivelul unității pârâte s-a realizat procedura de încadrare și nominalizare a locurilor de muncă ce se încadrează în grupa a II a de muncă, prevăzută de Ordinul 50/1990, funcția de „bobinator” și "electrician" fiind nominalizată (filele 42-64), temeiul juridic al încadrării fiind – anexa II poz. 69 și 79 din Ordinul 50/1990.

Unitatea pârâtă a eliberat de asemenea unora din salariații săi ( cu aceiași funcție ca cea deținută de reclamantă și același loc de muncă) adeverințe din care rezultă că activitatea în funcția și locul de muncă menționate anterior se încadrează în grupa a II a de muncă ( fila 36).

Martorul Dăneață M____, căreia i s-a eliberat adeverința nr. 8395/2012 (fila 77) a arătat că a lucrat alături de reclamantă în perioada 1981-2001, în atelierul "Pregătiri bobine polare". În exercitarea funcției deținute de "bobinator", respectiv "electrician", reclamanta a executat aceleași operațiuni și anume : de izolare bobine cu materiale electroizolante: bandă de mică, de sticlă; de degresare cu solvenți ; executau lucrări în care se foloseau lacuri de impregnare, În timpul acestor operațiuni se degaja fum toxic și particule fine de mică, a căror inhalare este nocivă pentru organismul uman. De asemenea, se foloseau substanțe decapante ce degajau vapori puternici, dăunători organismului, locul de muncă nefiind ventilat corespunzător șu se lucra în condiții de zgomot puternic, cu temperaturi extreme iarna și vara. Aceste operațiuni se efectuau în timpul normal de lucru de 8 h/zi.

Instanța constată astfel că, în condițiile în care desfășurau aceeași activitate, în aceleași condiții, nu se justifică încadrarea în grupa de muncă doar a unora dintre salariații încadrați în funcția de „bobinatori” și "electricieni", cu atât mai mult cu cât potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990 „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

Potrivit pct. 69 din anexa II a Ordinul 50/1990 se încadrează în grupa a II a de muncă activitatea de "Degresare chimică cu solvenți organici sau cu soluții alcaline", iar activitatea de "Impregnare a bobinelor sau a mașinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu rășini sintetice" se încadrează de asemenea în grupa a II de muncă potrivit pct. 79 din aceiași anex, activități ce se regăsesc între cele realizate și de reclamant în exercitarea funcțiilor de "bobinator" și "electrician".

Ca urmare, instanța apreciază că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 08.04.xxxxxxxxxxxxx85, 20.05.xxxxxxxxxxxxx93, 16.09.xxxxxxxxxxxxx96, 15.07.xxxxxxxxxxxxx98 și 01.04.xxxxxxxxxxxxx01 în cadrul unității pârâte se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 69 și 79, urmând ca cererea sa să fie admisă și să fie obligată pârâta să îi elibereze o adeverință în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 40 din Codul Muncii.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamant N___ F______ cu domiciliul în C______,__________________________ 14 ______________________,județul D___ în contradictoriu cu pârât ___________________________, cu sediul în C______,_________________________. 80,județul D___.

Constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioadele 08.04.xxxxxxxxxxxxx85, 20.05.xxxxxxxxxxxxx93, 16.09.xxxxxxxxxxxxx96, 15.07.xxxxxxxxxxxxx98 și 01.04.xxxxxxxxxxxxx01 în cadrul unității, se încadrează in grupa a II a de muncă, în conformitate cu pct. 69 și 79 anexa II la Ordinul nr. 50/1990.

Obligă pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.

Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D___.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013.

PREȘEDINTE D____ S_______

Asistent judiciar M______ G_______ M_________ Asistent judiciar C______ S__________

Grefier C________ C_______ P____________

Red Jud D S_______

13.11.2013

Tehnored M J_____

4 ex/30 10 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025