Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.xxxxxx
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 40/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S______ V_____ U____
Asistent judiciar E_______ B____
Asistent judiciar C_____ R_______
Grefier L________ C_____
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Mîlcu T_____ în contradictoriu cu pârâții S.C. Ș_____ S.R.L. și Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de avocat B___ N______ conform împuternicirii avocațiale nr.77-fila 63, iar pârâta S.C. Ș_____ S.R.L. prin avocat P______ F______ conform delegației de substituire depuse la dosar și avocat D_________ L____ conform împuternicirii avocațiale nr.xxxxxxx-fila 99 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat B___ N______, pentru reclamanta Mîlcu T_____, a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Avocat D_________ L____ apărătorul ales al pârâtei S.C. Ș_____ S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, precizând că din documentele depuse la dosar rezultă că pârâta a efectuat plata salariilor, precum și plata corespunzătoare a contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, in caz contrar ar fi apărut cu debite cu ocazia controalelor periodice efectuate.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 27 august 2014, sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta Mîlcu T_____ a chemat în judecată pârâții S.C. Ș_____ S.R.L. și Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună operarea vechimii in muncă pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 lucrată de reclamantă in cadrul pârâtei S.C. Ș_____ S.R.L.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 a lucrat ca ospătar barman in cadrul societății pârâte, desfășurând activitatea la punctul de lucru din Tg-J__, ________________________________ susținut și rezultat din carnetul de muncă ________, nr.xxxxxxx din 05.01.1985, unde la poziția 16 este menționată data angajării, respectiv 01.09.1993, precum și data de încetare a raporturilor de muncă, 01.03.1994, conform poziției 17.
Totodată, reclamanta a menționat că această perioadă nu ii este luată in calcul al vechimea in muncă, fapt pe care l apreciază ca urmare a adresei nr.xxxxx/22.08.2014 prin care reprezentanții I__ i-au comunicat că pârâta S.C. Ș_____ S.R.L. nu a depus statele de plată pentru întreaga perioadă lucrată, motiv pentru care pârâtul I__ G___ nu i poate lua in calcul ca și vechime și durată de cotizare toată această perioadă.
Față de cele învederate, reclamanta solicită obligarea pârâtei S.C. Ș_____ S.R.L. să depună statele de plată aferente perioadei precizate, cu consecința obligării Inspectoratului Teritorial de Muncă G___ să ia in calcul această perioadă la calculul vechimii in muncă.
Reclamanta a depus la dosar, în copie adresa înregistrată sub nr.xxxxx/22.08.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, carnetul de muncă, precum și copie a cărții de identitate ( filele 2-15).
Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___ a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pârâtul a menționat că excepția invocată vizează lipsa calității procesuale pasive, întrucât, având in vedere adresa nr.2826/21.03.2014 a Inspecției Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă G___ nu mai poate primi documente întocmite de angajatori, indiferent de data emiterii documentelor. Conform înscrisului menționat, începând cu data de 01.01.2011 nu se mai depun la Inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea contractelor individuale de muncă (dovezile de calcul a drepturilor salariale), modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă ( acte adiționale, decizii).
Pârâtul a arătat că dispozițiile art.279 alin 2 din Codul muncii prevăd că după data abrogării Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, vechimea in muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă.
Învederează, de asemenea, că pentru perioada solicitată pentru certificare nu a avut depus nici un stat de plată la I__ G___, mai mult că de la data înființării in baza legii nr.83/1995 s-au făcut mențiuni in carnetele de muncă, angajatorii fiind obligați să depună contractele de muncă și toate documentele din care să rezulte derularea lor(state, decizii).
Pârâta S.C. Ș_____ S.R.L. a formulat întâmpinare prin care solicită să fie admisă acțiunea in sensul de a i se recunoaște și respectiv a i se opera reclamantei vechimea in muncă pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 in care a fost încadrată ca barman-ospătar, conform mențiunilor din carnetul de muncă-pozițiile 16 și 17.
Se mai precizează că in perioada menționată, carnetele de muncă, precum și copie a statelor de plată erau depuse la Inspectoratul teritorial de muncă.
Pârâta a depus la dosar contractul de muncă, state de plată, centralizatoare de salarii, filele 27-42.
Prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2015, față de împrejurarea că reclamanta nu s - a conformat obligației stabilită de către instanță de a depune note scrise cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, instanța a dispus suspendarea judecății cererii de chemare in judecată, in temeiul art.242 alin.1 C.pr.civ, cauza fiind repusă pe rol la cererea reclamantei.
La data de 18.09.2015, pârâta S.C. Ș_____ S.R.L. Tg-J__ a formulat răspuns prin care a reiterat susținerile din Întâmpinare, precizând totodată că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost de acord cu susținerile reclamantei, solicitând admiterea acțiunii.
De asemenea, a formulat Note de ședință, arătând că, in justificarea corectitudinii operațiunilor din carnetul de muncă pe perioada dedusă judecății a adus in dovedire statele de plată aferente lunilor octombrie 1993-martie 1994, centralizatoarele statelor de plată aferente lunilor octombrie 1993-martie 1994, notele contabile aferente lunilor ianuarie, februarie, martie și aprilie 1994, balanțele de verificare aferente lunilor ianuarie-aprilie 1994.
In acest sens, se precizează că statele de plată poartă semnătura fiecărui salariat pentru retribuția netă primită, din centralizatoare rezultând contribuțiile bugetare suportate de salariați și de societatea pârâtă, inclusiv contribuțiile cu pensia suportate de angajator-salariat. De asemenea, se arată că din notele contabile rezultă constituirea obligațiilor bugetare pe perioada ianuarie-martie 1994 și plata prin contul bancar a obligațiilor bugetare de natura salariilor pentru perioada decembrie 1993-martie 1994, obligațiile bugetare de natura salariilor constituindu-se in luna curentă cu plata in luna următoare până in data de 25, ulterior percepându-se penalități. Că balanțele de verificare aferente lunilor ianuarie-aprilie 1994, prin rulajul lunar debitor al conturilor de obligații bugetare de natura salariilor, arată că in fiecare lună au fost achitate integral aceste obligații bugetare, la termen, pentru luna precedentă.
Cu privire la celelalte documente contabile, învederează că au fost predate la topit, fiind depășită perioada de arhivare stabilită de prevederile legale in materie.
Mai menționează pârâta că: in perioada anilor 1990-2000 urmărirea obligațiilor bugetare de natură salarială se făcea de corpul de control al Direcției de Muncă G___, statele de plată erau primite și arhivate de către subunitatea Direcției de muncă, iar înscrierea in carnetele de muncă in perioada 1990-1994 a fost efectuată de către angajatori, ulterior aceste înscrieri fiind efectuate de către Direcția muncii.
Totodată, se mai arată că toate plățile de natura pensiilor efectuate de pârâtă se găsesc încasate in conturile bancare ale Direcției muncii, fapt ce face ca ordonatorul acestor conturi să aibă evidența încasărilor și să constate că operațiunile înscrise de pârâtă in carnetul de muncă al reclamantei sunt corecte, stabilind corect vechimea in muncă prin includerea și a perioadei deduse judecății ca și contribuție la fondul de pensii.
Un alt aspect subliniat este că in cadrul pârâtei nu au fost constatate abateri cu privire la constituirea, înregistrarea și virarea obligațiilor bugetare de natură salarială.
Pentru cele învederate, susținute de materialul probator depus, apreciază că este dovedită corectitudinea operațiunilor din carnetul de muncă, precum și virarea obligațiilor bugetare de natură salarială aferente efectuate de către pârâtă, iar faptul că perioada dedusă judecății nu este luată in calcul la Casa de Pensii, este o eroare ce se datorează disfuncționalităților din cadrul Direcției muncii in acea perioadă.
A fost depusă la dosar de către apărătorul ales al reclamantei adresa nr.xxxxx/22.08.2014.
De asemenea, ca răspuns la solicitarea instanței, s-au depus la dosar adresa nr. xxxxxx/08.10.2015 emisă de Casa Județeană de Pensii G___, precum și adresa nr. xxxxx/12.10.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate G___, filele 90 și 92 din dosar.
Pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr. xxxxxx din 08.10.2015 emisă de Casa de Pensii G___, cererea adresată BCR înregistrată sub nr.280 din 21.10.2015, certificatul de atestare fiscală nr. xxxxxx eliberat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G___ la data de 15.10.2015, precum și formulare de bilanț contabil la 31.XII.1994.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Mîlcu T_____ a chemat în judecată pârâții S.C. Ș_____ S.R.L. și Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună operarea vechimii in muncă pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 in care a desfășurat activitate in cadrul pârâtei S.C. Ș_____ S.R.L. Tg-J__ ca ospătar-barman, cu obligarea pârâtei să depună statele de plată aferente perioadei precizate și consecința obligării Inspectoratului Teritorial de Muncă G___ să ia in calcul această perioadă la calculul vechimii in muncă.
Conform adresei nr.xxxxx din 22.08.2014, pentru perioada dedusă judecății respectiv, 01.09.xxxxxxxxxxxxx94, reprezentanții societății angajatoare nu au depus state de plată la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă G___, motiv pentru care acesta nu poate viza cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale de către fostul angajator _____________.L.
A susținut reclamanta că datorită faptului că perioada respectivă nu a fost vizată de pârât, nu poate fi valorificată de Casa Județeană de Pensii G___ drept stagiu de cotizare.
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului litigios astfel cum acesta este dedus judecății, potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
În cazul de față, reclamanta a înțeles să-l cheme în judecată și pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, ca urmare a faptului că perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 lucrată la S.C. Ș_____ SRL nu este certificată de acesta. În raportul juridic dedus judecății, pârâtul a fost chemat în judecată invocându-se lipsa vizei acestuia de pe documentele ce atestă plata contribuțiilor la asigurările de sănătate, în mod evident o astfel de cerere conferindu-i calitate procesuală pasivă.
Instanța reține că în perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxx94, reclamanta Mîlcu T_____ a lucrat ca ospătar barman la _____________.L, în baza contractului individual de muncă nr. 4403/1993, conform mențiunilor din carnetul de muncă-pozițiile 16 și 17.
Litigiul de față a fost generat de faptul că, formulând cererea de pensionare către Casa Județeană de Pensii, reclamantei nu i-ar fi valorificată drept stagiu de cotizare perioada menționată anterior, ca urmare a lipsei vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă G___, deși înscrierile din carnetul de muncă arată că in perioada dedusă judecății aceasta a fost angajată a societății pârâte, S.C. Ș_____ S.R.L., ca barman –ospătar.
La rândul său, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___ s-a apărat, susținând că pentru perioada solicitată pentru certificare nu a avut depus niciun stat de plată, mai mult începând cu anul 1995, angajatorii aveau obligația să depună in cadrul instituției contractele de muncă și toate documentele din care să rezulte derularea lor (decizii, state de plată).
Instanța constată că datele referitoare la perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxx94 au fost înscrise în carnetul de muncă al reclamantei (poz.16-17), motivul pentru care această perioadă nu ar fi valorificată de Casa Județeană de Pensii G___ fiind lipsa certificării acestei perioade de către pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă G___.
Este adevărat că potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 130/1999, angajatorii aveau obligația să prezinte carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratele teritoriale de muncă, la încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, în vederea certificării înscrierilor efectuate. Reclamanta și-a încetat activitatea la ________________ data de 01 martie 1994, deci înainte de adoptarea legii care îi obliga pe angajatori să prezinte carnetele de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă în vederea certificărilor înscrierilor.
Anterior adoptării Legii nr. 130/1999, aplicabile arau dispozițiile Decretului nr. 92/1976 și potrivit art. 4 alin.2 din acest Decret, la încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi. De asemenea în articolul art. 6 alin.(1) din Decretul nr. 92/1976 era prevăzut că modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
De asemenea, conform art. 6 alin. (3) personalul însărcinat cu întocmirea și completarea carnetului de muncă este obligat să efectueze înscrierile la termenele prevăzute în alineatele precedente, să le certifice prin semnătură și prin aplicarea parafei cu numele și funcția deținută, la locul prevăzut în formularul carnetului de muncă și să păstreze carnetele în bune condiții.
Din documentele depuse la dosarul cauzei-state de plată însușite prin semnătură de reclamantă, rezultă că plata salariilor a fost făcută, cu plata corespunzătoare a contribuțiilor către bugetul de stat. Se mai reține că societatea pârâtă nu a fost înregistrată cu debite in urma controalelor efectuate.
Tribunalul constată astfel că obligația de a certifica datele înscrise în carnetele de muncă de către inspectoratele teritoriale de muncă nu exista anterior adoptării legii nr. 130/1999 și raporturile de muncă dintre reclamantă și ________________ încetat anterior adoptării acestei legi.
De asemenea, pârâta S.C. Ș_____ S.R.L., in justificarea corectitudinii operațiunilor efectuate in carnetul de muncă, a depus la dosar un set de înscrisuri probatorii, respectiv: state de plată aferente lunilor in cauză, centralizatoare ale statelor de plată note contabile, balanțe de verificare, certificat de atestare fiscală, formulare de bilanț contabil, in cadrul societății nefiind constatate abateri cu privire cu privire la constituirea, înregistrarea și virarea obligațiilor bugetare de natură salarială.
Pârâta făcut dovada că nu figurează in evidențele fiscale cu debite și pe parcursul cercetării judecătorești a depus diligențe pe lângă instituțiile in cauză (Casa Județeană de Pensii G___, Casa de Asigurări de Sănătate a județului G___, instituții bancare) pentru a face dovada că a achitat contribuțiile sociale datorate bugetului de asigurări sociale de stat și, deși răspunsul acestora a fost in sensul că nu mai dețin pentru perioada dedusă judecății registre contabile din care să reiese dacă S.C. Ș_____ S.R.L. a achitat contribuțiile sociale, din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că plata salariilor s-a efectuat cu plata corespunzătoare a contribuțiilor către bugetul asigurărilor de stat.
Reclamanta, in vederea înscrierii la pensie conform legii nr.263/2010, are posibilitatea de a se adresa cu cerere către Casa Județeană de Pensii G___, iar in ipoteza respingerii cererii, poate formula contestație împotriva deciziei, conform dispozițiilor legale aplicabile.
Față de cele arătate, instanța urmează să respingă cererea formulată de reclamantă, ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Mîlcu T_____, identificată cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in Tg-J__, ____________________, județul G___ și domiciliu procesul ales in Tg-J__, _____________________.40, județul G___ în contradictoriu cu pârâții S.C. Ș_____ S.R.L., cu sediul in Tg-J__, ___________________________.7, județul G___ și Inspectoratul Teritorial de Muncă G___, cu sediul în Tg-J__, _____________________.154, județul G___, ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul G___.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2016, la Tribunalul G___.
Președinte, S______ V_____ U____ |
Asistent judiciar, E_______ B____ |
Asistent judiciar, C_____ R_______ |
|
Grefier, L________ C_____ |
|
Red.USV/ex.5
CR 03 Februarie 2016