ROMÂNIA
TRIBUNALUL C____-S______
REȘIȚA
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT- CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
Completul compus din:
ASISTENT JUDICIAR: C_________ I____
ASISTENT JUDICIAR: P______ ANIȘOARA
GREFIER: P___ E____ C________
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul G____ P____, în contradictoriu cu pârâta ________________, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal și asistat avocat M________ H______, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care, reprezentantul reclamantului declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul disp. art. 392 din Noul Cod de Procedură Civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza disp. art. 394 din același act normativ, închide dezbaterile .
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza disp. art. 270 din Codul Muncii republicat.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C____-S______ sub nr. XXXXXXXX/21.07.2015, reclamantul G____ P____ a chemat în judecată pe pârâta ___________________., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că activitatea acestuia desfășurată în cadrul societății pârâte în perioada 16.09.1973-4.12.1979 se încadrează în grupa I de muncă 100%, și să oblige pe pârâtă să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 16.09.1973-4.12.1979 și-a desfășurat activitatea ca sudor în cadrul societății pârâte, lucrând în trei schimburi, iar condițiile de muncă erau grele, în zgomot și noxe, capacitatea sa de muncă fiind în timp diminuată, și că în secția unde și-a desfășurat activitatea erau și alte categorii de muncitori, toți fiind însă încadrați în grupa I de muncă.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, și ale art. 30 și art. 194 C. proc. civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în xerocopie, cartea sa de identitate și carnetul de muncă.
Pârâta ___________________. nu a formulat întâmpinare, deși i s-a pus în vedere să depună întâmpinare odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca alte excepții în afara celor de ordine publică, sancțiune prevăzută de art. 208 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
În data de 15.10.2015, Casa Județeană de Pensii C____-S______ a formulat și depus la dosar cerere de intervenție voluntară principală, prin care a solicitat instanței admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată, și în consecință respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, invocând în drept disp. art. 61-67, art. 194 și art. 453 C. proc. civ.
În ședința publică din data de 30 octombrie 2015, Tribunalul, în temeiul disp. art. 64 alin. 2, coroborate cu disp. art. 61 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală formulată de Casa Județeană de Pensii C____-S______, încheierea pronunțată rămânând definitivă prin neapelare.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și testimoniale (fiind audiat martorul T___ C_______), din a căror analiză instanța reține următoarea stare de fapt:
Reclamantul G____ P____ a fost angajatul pârâtei _________________________________” SA., actualmente ___________________., în meseria de sudor, în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979, așa cum rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă al reclamantului, depus, în xerocopie, la dosar.
Din examinarea probelor administrate în cauză (declarația martorului T___ C_______) rezultă că reclamantul a fost încadrat la Secția RMAS., condițiile de muncă fiind aceleași cu ale personalului aceste secții, personal care a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%.
Potrivit disp. art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2, beneficiind de asemenea de aceleași drepturi personalul muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, iar potrivit disp. art. 7 din același act normativ încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 %, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70 % din programul de lucru.
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța constată că în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979 reclamantul și-a desfășurat activitatea împreună și în aceleași condiții cu personalul beneficiar al grupei I de muncă, activitate care drept urmare se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.
Referitor la perioada 21.10.1976-3.03.1978, Tribunalul reține că reclamantul nu a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte, fiind militar în termen, considerente pentru care pretențiile acestuia vizând această perioadă sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință potrivit constatărilor de mai sus, Tribunalul reține că potrivit disp. art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, la solicitarea salariatului, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Astfel, disp. art. 34 alin. 5 din Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze salariaților documente din care să rezulte date referitoare la activitatea în muncă nu trebuie interpretate în sensul că se aplică automat și necondiționat, în orice situație, ori de câte ori adeverința solicitată nu a fost eliberată. Art. 34 alin. 5 constituie un temei pentru a constrânge pe angajatorii care refuză nejustificat eliberarea documentelor care le sunt solicitate, care rămân în pasivitate și nu depun niciun fel de diligențe pentru soluționarea unor astfel de cereri, necomunicând niciun răspuns sau răspunzând nefavorabil din varii motive.
Așadar, raportat la aceste dispoziții legale, instanța constată că și acest petit al acțiunii reclamantului privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe este întemeiat.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G____ P____ în contradictoriu cu pârâta ___________________. și în consecință va constata că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979 se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, va obliga pe pârâtă să-i elibereze reclamantului o adeverință care să ateste faptul că activitatea desfășurată de acesta în cadrul societății pârâte în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979 se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, și va respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Având în vedere disp. art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G____ P____, CNP. xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în loc. Țerova, ______________. 8, jud. C____-S______, în contradictoriu cu pârâta ___________________., cu sediul în Reșița, _______________________. 36, jud. C____-S______, înregistrată la ORC. sub nr. JXXXXXXXXXX, CUI. RO xxxxxxx, și în consecință:
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979 se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.
Obligă pe pârâtă să-i elibereze reclamantului o adeverință care să ateste faptul că activitatea desfășurată de acesta în cadrul societății pârâte în perioadele 16.09.xxxxxxxxxxxxx76 și 4.03.1978-4.12.1979 se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul C____-S______.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE
C___ D_______ V_______ C_____
ASISTENȚI JUDICIARI
C_________ I____ P______ ANIȘOARA
GREFIER
P___ E____ C________
Red. C.D.V.C./28.01.2016.
Dact. P.E.C./28.01.2016.
Ex. 4.