Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
105/2015 din 27 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 105/F

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte: I__ D________

Asistent Judiciar: S_____ A_________

Asistent judiciar: A_______ L_______

Grefier: V______ Ș_____

Pe rol pronunțarea asupra cererii formulată de reclamantul B_______ D______ în contradictoriu cu pârâtele C__ N_____ S.A. C________, S.C. C____ S.A. C________ și S.C. UTILTRANS S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării, a dispus amânarea pronunțării la data de 27 ianuarie 2015.

După deliberare,

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei civile de față:

P___ cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.XXXXXXXXXXXX din data de 11 iunie 2013, reclamantul B_______ D______, domiciliat în ________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C__ N_____ S.A., cu sediul în mun. G_____, ______________________, județul G_____, C__ RO1639097, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXX și S.C. URTILTRANS S.A., cu sediul în _______________________________ RK7, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să se constate că activitatea desfășurată de acesta în meseria de lăcătuș mecanic și conductor utilaj (motostivuitor), se încadrează în procent de 100% din timpul efectiv lucrat în grupa I de muncă, în perioada 13.06.1963 – 01.01.1970, 03.02.1986 – 01.09.1994, în conformitate cu Anexa I pct. 59 din Ordinul nr. 50/1990 completat și modificat prin Ordinul 125/1990.

Motivându-și cererea, reclamantul arată că a fost angajat de la data de 13.06.1963, la Direcția Regională a Navigațiilor C________, ulterior devenită DNM N_____, până la data de 01.01.1977, unde a îndeplinit profesiile de muncitor port, mașinist mașini grele transporturi interioare, precum și conductor utilaj (autostivuitor).

Pentru perioada 18.03.1969 – 01.01.1970, a fost beneficiarul grupei a II-a de muncă, deși aceeași activitate a îndeplinit-o la aceeași unitate, în perioada 01.01.1970 – 01.01.1977, perioadă pentru care a beneficiat de grupa I de muncă, deși a avut aceleași condiții de muncă.

La data de 03.02.1986, s-a transferat în interesul serviciului la IEELIF – SUT C________ unde a îndeplinit funcția de lăcătuș mecanic.

În perioada 03.02.1986 – 01.04.1991, a beneficiat de grupa a II-a de muncă.

Ulterior, IEELIF C________ a fost preluată de către S.C. UTILTRANS S.A. C________, iar în perioada 01.04.1991 – septembrie 1994, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă.

Apreciază că încadrarea în grupa a II-a de muncă a fost eronat stabilită, el fiind îndreptățit, în raport de prevederile Ordinului 50/1990 și a Ordinului 125/1990 pct.59, să beneficieze de grupa I de muncă, întrucât a desfășurat activitate în cadrul unor proceduri de lucru specifice, utilaje și mașini cu înalt grad de risc de accidentare prin tăiere, lovire, rănire, amputare și chiar deces, utilaje ce produc vibrații mecanice, zgomote și emisii de substanțe peste limitele admise.

Mai mult, dispozițiile Ordinului 50/1990 și ale Ordinului 125/1990, sunt proceduri de ordin global, iar aplicarea lor nu se poate răsfrânge numai la activitățile și funcțiile în lipsa unor prevederi legale exprese.

O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât modificările și completările ulterioare au fost de natură să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

În drept, reclamantul a invocat Ordinul 50/1990, Ordinul 125/1990, Ordinul MMFES 590/2008, Legea nr. 16/1996 și OUG 39/2006.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate.

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 157 din Legea nr. 263/2010.

Legal citată, în termen, a formulat întâmpinare Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____, prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât niciodată reclamantul B_______ D______ nu a fost salariatul acesteia.

Pe de altă parte, Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A., a fost înființată în anul 1991, prin H.G. nr. 19/10.01.1991, privind înființarea unor administrații cu statut de regie autonomă și societăți comerciale pe acțiuni din domeniul transporturilor navale, publicată în M.O. nr. 9/17.01.1991.

La punctul 10 din Anexa nr. 1, se regăsește societatea S.C. MOLDAV S.A. G_____, denumirea ce a fost schimbată ulterior în Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____.

Din cartea de muncă a reclamantului, paginile 14 – 15, reiese faptul că acesta nu a fost angajat niciodată la Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____, ci în C________.

Așa fiind, solicită respingerea cererii față de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În dovedire , solicită proba cu înscrisuri.

La data de 20 martie 2013, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare și completatoare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că activitatea efectuată de acesta în meseria de lăcătuș mecanic și conductor utilaj (motostivuitor), se încadrează în procent de 100% din timpul efectiv lucrat în grupa I de muncă, în perioada 13.06.1963 – 01.01.1970, 03.02.1986 – 01.09.1994, în conformitate cu Anexa I pct. 59 din Ordinul nr. 50/1990 completat și modificat prin Ordinul 125/1990.

A mai solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a C__ N_____ S.A., cu sediul în mun. C________, Incinta Port 1, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX, unde a îndeplinit profesia de conducător utilaj – autostivuitor în perioada 25.12.1965 – 01.01.1977.

De asemenea, a mai solicitat în cauză și a ________________. cu sediul în mun. C________, _________________________, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX și scoaterea din cauză a pârâtei pârâtele C__ N_____ S.A. G_____.

Arată că a fost angajat la data de 13.06.1963, la DNM N_____ până la data de 25.12.1965 unde a îndeplinit profesiile de muncitor port și a avut și calitatea de elev autostivuitor.

Ulterior, funcția de unde a îndeplinit profesiile de muncitor port a fost schimbată și a îndeplinit profesia de mașinist mașini grele transporturi interioare, precum și conductor utilaj (autostivuitor) în perioada 25.12.1965 – 01.01.1977 la DNM N_____ C________.

În perioada 25.12.1965 – 18.03.1963 nu am fost încadrat în grupă de muncă, iar în perioada 18.03.xxxxxxxxxxxxxxx70 am beneficiat de grupa a II-a de muncă, deși aceeași activitate a îndeplinit-o, la aceeași unitate, în perioada 01.01.1970 – 01.01.1977 a beneficiat de grupa I de muncă deși a avut aceleași condiții de muncă.

Astfel, consideră reclamantul că se impunea încadrarea sa în grupa I de muncă în perioada 25.12.1965 – 01.01.1970 deoarece activitatea desfășurată de acesta îndeplinește condițiile impuse prin Ordinul 50/1990 ce a fost completat și modificat.

La data de 01.01.1977, reclamantul a fost preluat prin transfer de Întreprinderea de exploatare portuară C________, societate care desființată , iar arhiva acesteia a fost preluată de S.C. SOCEP S.A., unde a avut funcția de conductor utilaj (autostivuitor) până la data de 01.08.1978, perioadă în care a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă.

La data de 01.08.1978, reclamantul a fost preluat prin transfer de Întreprinderea Silozul C________ Port ca urmare a efectelor Decretului 293/1978 și a îndeplinit funcția de conductor utilaj – autostivuitor până la data de 16.08.1982 și a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă.

În perioada 17.09.1982 – 01.02.1986 a îndeplinit funcția de conductor utilaj – motostivuitor la IPBCA C________ unde a fost încadrat prin transfer, societate ce a fost desființată și arhiva acesteia a fost preluată de S.C. SOCEP S.A., unde nu a beneficiat de nici o încadrare în grupă de muncă.

La data de 03.02.1986 a fost transferat în interesul serviciului la IEELIF – SUT C________ unde a îndeplinit funcția de lăcătuș mecanic până la data de 01.09.1994.

În perioada 03.02.1986 – 01.04.1991 a beneficiat de grupa a II-a de muncă.

Ulterior, IEELIF C________ a fost preluată de către S.C. UTILTRANS S.A. C________, iar în perioada 01.04.1991 – septembrie 1994, a fost încadrat în grupa a III-a de muncă.

P___ încheierea de ședință din data de 01.10.2013, s-a dispus scoaterea din cauză a pârâtei Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____ și introducerea în cauză, în calitate de pârâte a C__ N_____ S.A. C________ și ________________. C________.

Pârâta ________________. C________, la data de 28.10.2013, a depus întâmpinare (filele 73 – 75 dosar), prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, motivat de faptul că activitatea desfășurată de acesta se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform dispozițiilor Ordinului 50/1990 și a Ordinului 125/1990, Anexa III pct. 160.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri.

La data de 03.03.2014, pârâta C__ N_____ S.A. C________ – în faliment, a depus completări la întâmpinarea inițială, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia întrucât reclamantul nu a fost salariatul său.

P___ încheierea de ședință din data de 27.05.2014, instanța a luat în discuție cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 de pârâta S.C. UTILTRANS S.A. C________ – în faliment, cerere pe care a respins-o cu motivarea că potrivit dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora suspendarea este obligatorie numai în legătură cu creanțele debitoarei, ori în speța dedusă judecății ne aflăm în fața unei acțiuni în constatare.

Analizând actele și lucrările dosarului, susținerile părților depuse în scris, prevederile legale incidente cauzei, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____, aceasta urmează a fi admisă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Reclamantul B_______ D______ nu a fost niciodată salariatul Companiei de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____.

Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____ a fost înființată în anul 1991 prin HG nr. 19/10.01.1991, privind înființarea unor administrații cu statut de regie autonomă și societăți comerciale pe acțiuni din domeniul transporturilor navale, publicată în M.O. nr. 9/17.01.1991.

În conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 19/1991 „Se aprobă înființarea administrațiilor cu statut de regie autonomă și societăților comerciale pe acțiuni, ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social inițial prevăzute în anexa nr. 1. Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit art. 1, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu dispozițiile legale și cu statutul prevăzut în anexele la HG nr. 19/1991”.

La punctul 10 din Anexa nr. 1, se regăsește societatea S.C. MOLDAV S.A. G_____, denumirea ce a fost schimbată ulterior în Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____.

Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. are sediul în G_____ și a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului G_____ sub nr.J17/44/25.02.1991 așa cum rezultă din Certificatul de Înmatriculare _______ nr. xxxxxxx al O.R.C. G_____ (anexa 2).

Din cartea de muncă a reclamantului, paginile 14 – 15, reiese faptul că acesta nu a fost angajat niciodată la Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A. G_____.

În perioada care face obiectul prezentului dosar, respectiv 13.06.1963 – 01.01.1970 și 03.02.1986 – 01.09.1994, reclamantul B_______ D______ a lucrat în C________ și nu la G_____, unde are sediul Compania de Navigație Fluvială Română N_____ S.A..

Reclamantul a fost angajat la următoarele întreprinderi în Portul C________: începând cu data de 13.06.1963 la Direcția Regională a Navigației Civile C________ ca muncitor portuar, iar în data de 01.11.1968 la Direcția Navigației Marine N_____ C________ (D.N.M.) care se afla în subordinea Ministerului Transporturilor; începând cu data de 03.02.1986 a lucrat la Întreprinderea de Execuție și Exploatare a Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare C________ (I.E.E.L.I.F) devenită în anul 1991 S.C. UTILTRANS S.A. C________ – paginile 22 – 23 din carnetul de muncă al reclamantului.

Pe fondul cauzei, tribunalul constată următoarele:

P___ încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2014, instanța a admis pentru reclamant probele cu înscrisurile de la dosarul cauzei și cu expertiză tehnică de specialitate care să răspundă la obiectivele formulate de apărătorul reclamantului și admise de instanță.

Totodată, s-a fixat în sarcina reclamantului un onorariu estimativ de 600 lei, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o.

Constatând că reclamantul nu a răspuns demersurilor întreprinse de instanță și nici de expert până la data de 27 ianuarie 2015, având în vedere natura cauzei ce urmează a fi judecată cu celeritate, prevederile art. 254 alin. 4 lit. „d”, raportat la art. 262 alin. 2 cu referire la art. 262 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a decăzut reclamantul din această probă.

În raport de înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată de reclamant și cele depuse de pârâte, tribunalul privește cererea ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerente ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Din xerocopia carnetului de muncă al reclamantului (filele 11 – 23 dosar), tribunalul reține că reclamantului B_______ D______ a desfășurat activitate în funcțiile de mașinist mașini grele pentru transporturi interioare, conducător utilaj (autostivuitor), motostivuitorist, mecanic, lăcătuș mecanic, mecanic reparații.

Din înscrisul de la fila 23 rezultă că reclamantul a desfășurat în perioada 18.03.1969 – 01.08.1978 activitate în locul de muncă prevăzut la pct. 19 anexa 2 Ordinul 50/1990, cu muncă zilnică 100%, încadrându-se în grupa a II-a de muncă pe o perioadă de 9 ani, 4 luni și 13 zile.

Perioada de la 01.08.1978 la 16.08.1982 a desfășurat activitate de conducător utilaj, perioadă pentru care a beneficiat de grupa I de muncă, potrivit adresei nr. 642 din 11.06.1990 a Ministerului Muncii.

Cum susținerile reclamantului în sensul că activitatea desfășurată de acesta în baza unor proceduri de lucru specifice, utilaje și mașini cu un înalt grad de risc de accidentare prin tăiere, lovire, rănire, amputare și chiar deces, utilaje ce produc vibrații mecanice, zgomote și emisii de substanțe peste limitele admise, nu au fost dovedite, instanța va respinge cererea formulată de reclamantul B_______ D______ în contradictoriu cu pârâtele ____________________. și ________________..

În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 466 și urm Noul Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

În baza art. 248 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C__ N_____ S.A. - în faliment, cu sediul în mun. C________, Incinta Port 1, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX, prin PRICEWATERHOUSE COOPERS BUSINESS RECOVERY SERVICES I.P.U.R.L. din mun. București, _________________________________ Lakeview, nr. 301 – 311, sector 2.

Respinge cererea formulată de reclamantul B_______ D______ în contradictoriu cu pârâtele ____________________., cu sediul în _______________________________ RK7, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX, prin lichidator C.I.I. A________ C_______ M_____ din mun. C________, _____________________, _________________, etaj 2, ________________________ și ________________. cu sediul în mun. C________, _________________________, județul C________, C__ xxxxxxx, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Tribunalul Ialomița.

Dată și citită în ședință publică, astăzi 27.01.2015.

P_________, ASISTENTI JUDICIARI, GREFIER,

D________ I__ A_________ S_____ L_______ A_______ Ș_____ V______

Red. D________ I.

Tehnored. Ș.V./ex.6/16.02.2015

_____________.02.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025