Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
139/2016 din 26 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX



D E C I Z I A nr.139

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2016

Președinte – V________ G_______

Judecător – E____ S_____

Grefier - A_____ F_____


Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul N____ V_____, domiciliat în comuna Ceptura, ___________________, nr.178, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.2265 din 14.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă _________________________ prin lichidator judiciar ROMINSOLV SPRL, cu sediul în București, ________________________.223, sector 3.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant reprezentat de avocat S_____ D______ din Baroul Prahova, lipsind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat S_____ D______ având cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat S_____ D______ având cuvântul pentru apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu luarea în considerare a concluziilor raportului de expertiză L___.

În esență, susține în principal că în mod greșit instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză, în cuprinsul căreia se face referire la reclamanți, tribunalul apreciind din acest motiv că este posibil ca expertul să nu se fi referit la apelantul azi. Față de această reținere, apărătoarea apelantului-reclamant susține că evident este vorba de o eroare de tehnoredactare.

În subsidiar, susține că tot greșit instanța de fond a apreciat că raportul de expertiză nu reflectă realitatea, întrucât enumerarea de către expert a activităților a fost exemplificativă, urmând să stabilească ruta profesională și activitatea efectiv prestată de apelant.


C u r t e a


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul N____ V_____ a chemat în judecată pe pârâta _________________________ - prin lichidator judiciar Rominsolv SPRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx06 a fost angajatul societății pârâte și a lucrat efectiv 100% în grupa I de muncă, în condiții deosebite, precum și să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al pârâtei, în funcția de lăcătuș mecanic și a efectuat operațiuni de transport produse petroliere prin conductă, reparații, întreținere și schimbare conducte petroliere, probe de presiune executate cu diferite aparate, schimbat robineți, construcții metalice blindare deblindare garnisit robineți schimbat garnituri, flanșări deflanșări pregătirea conductelor pentru sudare înfiletare, reparații utilaje dinamice, revizii tehnice ale pompelor, garnisirea acelor pompe la etanșările cu presetupa, schimbarea etanșărilor din cărbune, montarea și demontarea pompelor pe poziția de funcționare, reparații, întreținere utilaje statice și dinamice.

A mai menționat că și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite, fapt ce i-a influențat negativ starea de sănătate fizică și psihică, în condițiile în care la locul de muncă se înregistra un grad de toxicitate ridicat, cu noxe, radiații și atmosferă încărcată cu praf de fosforită, fără a exista posibilitatea de a înlătura efectele produse asupra stării de sănătate.

În plus, reclamantul a învederat că, prin natura lor, condițiile de muncă descrise au condus la suprasolicitarea sa fizică și psihică, prin lucru în mediul de muncă nefavorabil, prin expunerea la o multitudine de factori de risc ce i-au afectat starea de sănătate, considerând că activitatea prestată se încadrează în condițiile reglementate de Ordinul nr. 50/1990, având în vedere că a lucrat permanent în condiții deosebite, fiind expus unor factori de risc specifici cum ar fi: condiții inadecvate de microclimat, accidente produse în timpul lucrului cu scule așchietoare, cuțite de strung, freze, burghie, accidente produse în timpul operațiunilor de strunjire, rabotare, mortezare, pericole la curățirea cu solvenți, detergenți a filtrelor, rezervoarelor conductelor, dispozitive, ghidaje, absența și integritatea mijloacelor de protecție, fiindu-i afectată permanent și ireversibil starea de sănătate, suferind de afecțiuni în legătură directă cu condițiile de muncă.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, pârâta a învederat că în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 969 pentru aplicarea, în unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimiei, a Hotărârilor Guvernului României nr.456/1990 și nr.559/90 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică în cadrul _________________________ încadrarea salariaților pentru perioada 18.03.xxxxxxxxxxxxxxx01 s-a făcut numai în grupa a II-a de muncă, așa cum reiese și din procesul-verbal încheiat ca urmare a hotărârii Consiliului de Administrație referitoare la aplicarea prevederilor de încadrare în grupa a II-a de muncă din data de 10.09.1990 și din lista locurilor de muncă din cadrul societății ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 969/1990 și a Hotărârii Guvernului nr.456/1990 și nr.559/1990.

A apreciat că reclamantul având funcția de lăcătuș mecanic se încadrează în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din sublinierile făcute la documentația atașată.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că pârâta a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă însă instanța, în baza probelor ce vor fi administrate în cauză, în special proba cu expertiza de specialitate chimie petrochimie și produse petroliere în vederea stabilirii grupei de muncă și perioadei în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, să hotărască asupra legalității și temeiniciei solicitării de încadrare în grupa I de muncă.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2265 din 14 septembrie 2015, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, a lucrat în cadrul pârâtei ca lăcătuș mecanic în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx06, activitatea desfășurată de acesta în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx01 fiind încadrată de angajator în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul lucrat.

Specificul funcției deținute de reclamant în cadrul Depozitului 1 Teleajen și depozitului din _____________________, care aparțineau pârâtei, consta în efectuarea de lucrări de întreținere și reparații.

Din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar care privesc încadrarea activităților desfășurate în cadrul acesteia, a rezultat că activitățile desfășurate au fost încadrate numai în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr.969/1990, HG nr.456/1990 și nr.559/1990, locul de muncă al reclamantului regăsindu-se în lista întocmită.

Prin concluziile formulate în cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză, expertul L___ M_____ C_________ a opinat în sensul că activitatea reclamantului din perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx01 se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%, invocând ca temei al încadrării propuse prevederile art. 3, 6, 7 ale Ordinului 50/1990 și anexa 1, pozițiile 60, 95 și art.1, poz.2,6 și 8 anexa la HG nr.456/1990, iar în ceea ce privește activitatea desfășurată în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxxxx06, a arătat că aceasta nu poate fi încadrată în condiții deosebite întrucât angajatorul nu a primit avizul impus de HG nr.1025/2003 și HG nr.261/2001.

O astfel de încadrare nu a fost omologată de instanță, pe de o parte față de faptul că activitățile desfășurate în cadrul pârâtei au fost încadrate numai în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 969/1990, HG nr. 456/1990 și nr. 559/1990, încadrare de care și reclamantul a beneficiat, iar pe de altă parte întrucât contravine însăși dispozițiilor legale invocate ca temei al încadrării propuse.

Or, activitatea reclamantului a fost de lăcătuș mecanic și chiar dacă în lista activităților desfășurate de acesta, astfel cum a fost întocmită în raportul de expertiză, expertul a pretins că acesta ar fi desfășurat și activități alături de sudori, nu rezultă că este vorba de sudură la interior pentru a fi susceptibile de încadrare în grupa I de muncă, astfel că o asemenea mențiune a fost înlăturată, avându-se în vedere și faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a enumerat activitățile pe care le-a desfășurat în cadrul pârâtei printre care nu se regăsesc activitățile menționate de expert.

De altfel, s-a reținut raportul de expertiză cuprinde mai multe inadvertențe, expertul vorbind de ”reclamanți” (când în cauză nu este decât un reclamant) fiind posibil ca parte din aceste mențiuni să nu privească raportul de expertiză întocmit în cauza de față.

Nu a fost omis nici faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat a se constata că după data de 01.04.2001 activitatea sa se încadrează în condiții deosebite de muncă, recunoscând indirect că încadrarea făcută de angajator anterior acestei date, în grupa a II-a de muncă este corectă față de criteriile ce se impun a fi îndeplinite pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă.

Chiar dacă încadrarea personalului în grupă superioară de muncă nu este limitată de Ordinul 50/1990, acordarea încadrării în grupă superioară de muncă se face pentru persoanele care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele la ordin, ceea ce nu este cazul reclamantului, care a beneficiat de o încadrare corectă din partea angajatorului.

S-a apreciat de instanță că a da girul propunerii expertului ar echivala cu aplicarea greșită a legii, recunoscând pentru o situație care nu presupune activitățile prevăzute de dispozițiile invocate ca temei de expert.

Pe cale de consecință, de vreme ce activitatea reclamantului nu poate fi încadrată în grupa I de muncă și nici în condiții deosebite, tribunalul a apreciat acțiunea neîntemeiată și a respins-o ca atare. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul N____ V_____ a declarat apel, arătând că tribunalul în mod greșit a respins acțiunea apreciind că nu poate da eficiență raportului de expertiza motivat de împrejurarea că în cuprinsul acestuia raport se face referire la „reclamanți”, deci la plural, în cauză fiind un singur reclamant, existând posibilitatea ca parte din mențiuni să nu privească raportul de expertiză întocmit în cauză.

Se apreciată că este mai mult decât evident că era vorba de o eroare de dactilografiere, o singură data în raport expertul făcând mențiunea că este analizată ruta profesionala a reclamantului N____ V_____.

Consideră instanța că raportul de expertiză nu reflectă realitatea; că reclamantul nu a lucrat în condițiile de muncă reținute de expert ca de altfel așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată or, enumerarea activităților era una exemplificativă, urmând ca expertul să stabilească conform rutei profesionale, activitatea efectiv prestată de reclamant.

În continuare, se arată că tot greșit instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate că după 1.04.2001 activitatea se încadrează în condiții deosebite de muncă, recunoscând astfel indirect că încadrarea făcută de angajator în grupa a II-a este corectă.

În realitate, prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat să constate că în perioada 7.07.xxxxxxxxxxxxxxx06 reclamantul a lucrat efectiv 100% în grupa I de muncă la pârâtă, în condiții deosebite, conform expertizei ce urmează a fi dispusă în cauză.

Expertul a reținut că depozitul Teleajăn se încadra în lista locurilor de muncă din cadrul ITLPP, întreaga activitate a întreprinderii s-a desfășurat sub incidența Decretului 400/1982 aplicat conform HG 6/1982. S-a solicitat în completarea documentației aviz pentru încadrarea ITLPP PECO Ploiești în activități cu condiții periculoase de muncă, conform art.3 alin.6 din Ordinul 969/1990 începând cu 01.01.1990.

Astfel, apelantul apreciază că expertul a analizat în mod corect și sistematic, cu încadrarea în prevederile legale, a activității desfășurată de acesta, instanța înlăturând în mod greșit concluziile acestuia.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Apelantul-reclamant N____ V_____ a fost angajatul intimatei-pârâte, în funcția de lăcătuș mecanic în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx06. Intimata a încadrat activitatea desfășurată de acesta în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx01 în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul lucrat, conform Ordinului nr.969/1990, HG nr.456/1990 și nr.559/1990.

Prin cererea de chemare în judecată, apelantul-reclamant a solicitat să se constate că în perioada 07.07.xxxxxxxxxxxxxxx06 a lucrat efectiv 100% în grupa I de muncă, în condiții deosebite, precum și să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze adeverință în acest sens. Prin sentința apelată, instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că activitatea desfășurată de reclamant nu se încadrează în prevederile Anexei nr. 1 pozițiile 60 și 95 din Ordinul nr. 50/1990 și nici în condiții deosebite.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține că atribuțiile de serviciu ale reclamantului, ca lăcătuș mecanic, constau în efectuarea de lucrări de întreținere și reparații în cadrul depozitelor de carburanți.

Analizând concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul L___ M_____ C_________, Curtea constată că poziția 60 din Anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990 se referă la activități de curățare a tancurilor petroliere, a recipientelor și instalațiilor tehnologice, a suprafețelor de depozitare din interiorul navelor și silozurilor (docheri și docheri- mecanizatori).

De asemenea, poziția 95 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990 se referă la operațiile de sudură efectuate în interior la nave (secții și _______________________, conducte, cilindri de locomotive, stâlpi metalici închiși, rezervoare, bazine și alte instalații asemănătoare, de aceeași încadrare beneficiind și lăcătușii construcții și reparații nave și tubulatorii care lucrează împreună cu sudorii în aceleași condiții de muncă.

Curtea constată, raportat la aceste dispoziții legale, că activitatea desfășurată de reclamant nu se încadrează la pozițiile 60 și 95 din Anexa nr. 1. Astfel cum corect a reținut instanța de fond, efectuarea unor lucrări alături de sudori nu determină încadrarea activității apelantului-reclamant la punctul 95, acesta referindu-se expres la lăcătușii construcții și reparații nave, situație ce nu se regăsește în cauză.

Curtea constată că, în mod corect instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză, având în vedere că expertul nu arată, în concret, motivele pentru care activitatea reclamanților s-ar încadra în grupa I-a de muncă, și nu în grupa a II-a, raportat atât la funcțiile deținute, cât și la locul efectiv de muncă, respectiv la prevederile legislației speciale din domeniul petrochimiei.

Expertiza de specialitate este o probă fără forță juridică superioară celorlalte reglementate de legiuitor, probă care, în măsura în care nu se coroborează cu alte dovezi, poate fi înlăturată. Judecătorul este suveran în aprecierea probatoriilor și nu există niciun temei legal care să impună instanței sa valideze concluziile unui raport de expertiză, în masura în care acesta apreciază că nu sunt juste.

În speță, chiar dacă expertul a apreciat că activitatea apelantului se încadrează în grupa I de muncă instanța reține că nu există la dosar probe pe baza cărora să se poată conchide că acesta a desfășurat, în realitate, în mod efectiv, activități cel puțin 50% din programul de lucru la locuri de muncă care să se încadreze în grupa I de muncă, conform art.1 din Ordinul nr. 969/1990.

Pe de altă parte, condițiile grele de lucru, de microclimat, noxele la care a făcut referire expertul cu privire la activitatea desfășurată în general în cadrul intimatei nu pot constitui un argument suficient pentru încadrarea activității prestate de apelant în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Prin urmare, chiar dacă în speță s-a efectuat o expertiză de specialitate, ale cărei concluzii au fost favorabile apelanților, instanța nu este legată de concluziile acestei lucrări, ele constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul N____ V_____, domiciliat în comuna Ceptura, ___________________, nr.178, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.2265 din 14.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă _________________________ prin lichidator judiciar ROMINSOLV SPRL, cu sediul în București, ________________________.223, sector 3.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2016.


PreședinteJudecător

V________ GheorgheElena S_____


Grefier

A_____ F_____







Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

VG/FA

4 ex./18.02.2016

d.f. Trib. Prahova nr. XXXXXXXXXXXXX

j.f. G_______ M____



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025