Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BACĂU
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.)
Număr hotarâre:
1042/2014 din 08 aprilie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA PENALĂ

SENTINTA PENALĂ Nr. 1042/2014

Ședința publică de la 08 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S_____ C______ E_____

Grefier L__________ N_________

Ministerul Public reprezentat de Procuror I___ L____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău

Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe inculpat N___ I___, inculpat P_______ I__, inculpat M_______ M____, inculpat C_______ V_____, inculpat S___ C_________, inculpat D_______ E____, inculpat D_____ C_________, având ca obiect falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.).

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța a reținut cauza spre soluționare, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 01.04.2014 și ulterior pentru aceleași motive a amânat pronunțarea la data de 08.04.2014, când, a adoptat următoarea hotărâre.

I N S T A N Ț A:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 19.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosar nr. 4552/P/2012 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXX/2014 la data de 12.07.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

- N___ I___ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- P_______ I__ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- M_______ M____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- C_______ V_____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- S___ C_________ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- D_______ E____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.;

- D_____ C_________ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut că inculpații, în calitate de membri, respectiv administrator al comitetului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, în data de 25.09.2011 au semnat procesul verbal întocmit de inculpatul N___ I___, cenzor al asociației, în cuprinsul căruia se consemna, în fals, că au fost întrunite condițiile legale privind convocarea adunării generale a asociației, respectiv prezența a două treimi din numărul de proprietari, precum și faptul că în urma votului exprimat de majoritatea membrilor (un număr de 401 membri), aceștia au fost de acord cu modificarea statutului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, după care procesul verbal în cauză, însoțit de anexe ce cuprindeau semnăturile celor 447 de persoane participante (anexe întocmite după anul 2002) a fost înaintat instanței de judecată investită cu cererea de modificare a statutului.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în timpul urmăririi penale: declarația numitului I______ D_____ (f. 59 d.u.p.), declarația numitului P____ C_________ (f. 60-62 d.u.p.), declarația numitului S______ G_______ ( f. 63 d.u.p.), procesul verbale din data de 25.09.2011, împreună cu anexele (f. 66, 68-107 d.u.p.), declarațiile de învinuit ale numiților N___ I___, P_______ I__, M_______ M____, C_______ V_____, S___ C_________, D_______ E____ și D_____ C_________ ( f. 207, 219-220, 223-224, 226-227, 229, 231-232, respectiv 234-235 d.u.p.)

II. Desfășurarea cercetării judecătorești

La termenul de judecată din data de 23.09.2013, inculpații au arătat pe rând că nu recunosc săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu, precizând însă că doresc să dea declarații în cauză. În acest sens, s-a dispus audierea fiecărui inculpat în parte, declarațiile acestora aflându-se la dosarul cauzei (f. 30-36 d.i.)

III. Situația de fapt reținută de instanță

În cadrul Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău și-au desfășurat activitatea inculpații P_______ I__ în calitate de președinte, N___ I___ în calitate de cenzor, M_______ M____ în calitate de admininistrator și numiții S___ C_________, C________ V_____, D_______ E____ și D_____ C_________, în calitate de membri ai comitetului executiv.

Prin cererea formulată la data de 18.08.2011, înregistrată la data de 23.08.2011 sub dosar nr. xxxxx/180/2011 pe rolul Judecătoriei Bacău, Asociația de Proprietari nr. 30 Bacău a solicitat modificarea statutului, fără a depune la dosarul cauzei vreun document care să ateste acordul membrilor asociației cu privire la această modificare. La data de 01.09.2011, instanța a amânat judecarea cauzei și a acordat termen pentru ca petenta să depună procesul verbal al Adunării Generale a Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, privind modificarea statutului asociației.

În acest sens, inculpații au întocmit la data de 25.09.2011 un înscris denumit proces verbal (f. 66 d.u.p.), prin care au atestat în mod nereal că prezența era asigurată potrivit dispozițiilor legale, în proporție de 2/3 din numărul membrilor asociației, respectiv un număr de 447 de membri din totalul de 537 de membri, fapt constatat de cenzorul asociației, inculpatul N___ I___, conform mențiunilor din procesul verbal. În continuare, în cuprinsul procesului vebal se arată că președintele asociației, inculpatul P_______ I__, a pus în discuție modificarea unor articole din cuprinsul statutului asociației care constau în:

- modificarea sediului asociației;

- introducerea în statut a cuantumului fondurilor asociației cu privire la fondurile de rulment, fond de reparații și fond special;

- confirmarea membrilor de comitet în persoana numiților P_______ I__ î ncalitate de președinte, S___ C_________ în calitate de vicepreședinte, C________ V_____ în calitate de secretar, a numiților D_______ E____ și D_____ C_________ în calitate de membri și a numitului N___ I___ în funcția de cenzor, pentru încă un mandat;

- modificarea procentului de penalități;

- deducerea din activele asociației a suprafeței unor apartamente, în privința cărora proprietarii acestora înființaseră o nouă asociație.

În cuprinsul aceluiași înscris, s-a consemnat în mod nereal că “din cei 447 de proprietari prezenți în sală au votat pentru modificarea statutului un număr de 401 membri, au votat împotrivă un număr de 39 de membri și au fost 7 abțineri”, constatându-se astfel că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, cu privire la numărul de voturi necesar din partea membrilor asociației.

Înscrisul astfel întocmit a fost semnat de fiecare dintre cei șapte inculpați și a fost prezentat în fața instanței care, prin încheierea din data de 29.09.2011 a constat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 230/2007 și a admis cererea formulată, dispunând modificarea statutului în sensul cerut prin cererea formulată și înregistrarea modificărilor în registrul asociațiilor de proprietari, aflat la grefa instanței.

Situația de fapt astfel reținută rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, precum și cu declarațiile inculpaților date în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, inculpatul N___ I___, fiind audiat în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut învinuirea ce i se aduce, însă a recunoscut redactarea procesului verbal în forma prezentată instanței de judecată, precizând că din punctul său de vedere nu a comis vreo faptă de natură penală (f. 207 d.u.p.). Inculpatul a arătat că nu îi revine responsabilitatea cu privre la cele întâmplate și că vinovați ar fi ceilalți membri ai asociației, care i-au furnizat datele în baza cărora a întocmit procesul verbal, cât și instanța de judecată, care i-a pus în vedere să depună un tabel nominal și proces verbal cu acordul locatarilor de modificare a statutului, fără a-i preciza data de la care acest tabel ar trebui să provină.

Aspectele menționate au fost reiterate în faza cercetării judecătorești, când inculpatul a arătat că nu a întocmit procesul verbal, ci doar l-a dactilografiat pe baza unei ciorne despre care nu știe cui îi aparține și că nu consideră că înscrisul astfel întocmit conținea falsuri (f. 30 d.i.)

Inculpatul P_______ I__ a recunoscut semnarea procesului verbal având ca obiect schimbarea statutului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, precizând că înscrisul a fost întocmit de cenzorul societății, inculpatul N___ I___, cel care era împuternicit să reprezinte asociația în instanță. Inculpatul a mai arătat că prin adunarea generală din data de 25.09.2011 s-a procedat la convocarea membrilor asociației, însă au fost prezente doar 40 de persoane, un număr insuficient pentru modificarea statutului, iar procesul verbal trebuia încheiat urgent, întrucât instanțele de judecată respingeau acțiunile formulate de asociație. În cursul judecății, la termenul din date 23.09.2013, acesta a arătat că inculpatul N___ I___ le-a solicitat modificarea statutului deoarece ca președinte figura o persoană decedată, iar asociația nu mai avea posibilitatea de a-i acționa în judecată pe locatarii care acumulaseră datorii. A mai arătat că procesul verbal a fost redactat împreună cu membrii comitetului și că aspectele menționate în cuprinsul său nu corespund realității, deoarece nu a fost organizată adunarea generală și nu au fost prezente 447 de persoane (f. 31 d.i.).

Și inculpata M_______ M____ a precizat în cursul urmăririi penale că inculpatul N___ I___ a solicitat modificarea statutului, întrucât nu mai poate reprezenta asociația în instanță, având în vedere că fostul președinte, numitul C_______ T_____, decedase, sediul asociației se schimbase, iar structura asociației nu mai era valabilă. A arătat că procesul verbal a fost redactat de inculpatul N___ I___ și că l-a semnat fără a citi conținutul său. Declarația inculpatei din cursul judecății cuprinde aceleași aspecte, însă aceasta a mai adăugat că nu avea drept de vot și că a semnat înscrisul doar fiindcă toți ceilalți membri ai comitetului îl semnaseră la rândul lor.

Inculpatul C_______ V_____ a arătat în cuprinsul declarației date în faza de urmărire penală că recunoaște semnarea procesului verbal, însă a făcut acest lucru la solicitarea cenzorului asociației, inculpatul N___ I___, arătând totodată că la ședințele adunării generale participau de obicei aproximativ 40-50 de persoane și nu 447 cum se specifică în procesul verbal (f. 226-227 d.u.p.). În cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut declarația dată anterior în cauză și a precizat că la momentul întrunirii adunării generale nu era în țară și că nu a citit decât în mod evaziv procesul verbal încheiat. (f. 33 d.i.)

Inculpatul S___ C_________ a recunoscut în cursul urmăririi penale învinuirea ce i se aduce (f. 229-230 d.u.p.), revenind în cursul cercetării judecătorești, când a precizat că nu recunoaște săvârșirea faptei. A arătat inculpatul că a semnat procesul verbal fără a-l citi, după ce în prealabil i se explicase de către inculpatul N___ I___ motivul pentru care acest înscris trebuia încheiat.

Inculpații D_______ E____ și D_____ C_________ au recunoscut, în faza de urmărire penală, învinuirea ce li se aduce, precum și semnarea procesului verbal din data de 25.09.2011. Inculpatul D_______ E____ a arătat că avea cunoștință despre faptul că listele privitoare la membrii asociației nu erau de actualitate deoarece cuprindeau numele unor membri decedați sau mutați, însă a semnat înscrisul deoarece propunerile pe care le conținea erau bune, fără a se interesa de aspecte privitoare la convocarea adunării generale, numărul membrilor convocați ori a persoanelor participante. Inculpatul D_____ C_________ a arătat că nu a citit procesul verbal înainte de a-l semna și că nu știe cine l-a întocmit. A precizat că nu a participat la întreaga ședință, care a fost una de comitet executiv și nu o adunare generală, întrucât se simțea rău. La interpelarea instanței, la termenul de judecată din data de 23.09.2013, cei doi inculpați au arătat că nu recunosc săvârșirea faptei (f. 42 d.i.).

Instanța constată că procesului verbal întocmit în data de 25.09.2011, cu scopul de a i se conferi un grad de legalitate și pentru a induce în eroare instanța de judecată, i-au fost anexate liste cu semnăturile locatarilor care au făcut parte din Asociația de Proprietari nr. 30 Bacău în anul 2000, și nu în anul 2011, iar dintre aceste persoane o parte erau decedate – printre care se numără și fostul președinte al asociației, numitul C_______ T_____, – iar altele nu mai aveau locuința în cadrul asociației.

În baza procesului verbal astfel întocmit, văzând și semnăturile membrilor asociației (f. 68-107 d.u.p.), instanța de judecată a admis cererea formulată de asociație și a dispus modificarea statutului, prin încheierea de ședință din data de 29.09.2011, pronunțată în dosarul nr. xxxxx/180/2011 al Judecătoriei Bacău. (f. 67 d.u.p)

Mai mult, analizând declarațiile inculpaților, instanța reține că nu a existat un convocator pentru adunarea generală a asociației, ci procesul verbal a fost întocmit în urma unei ședințe a comitetului executiv, în cadrul căreia nu au participat în mod efectiv toți semnatarii procesului verbal.

Totodată, instanța reține că, în baza noului statut, Asociația de Proprietari nr. 30 Bacău a avut câștig de cauză în cadrul mai multor acțiuni înregistrate pe rolul Judecătoriei Bacău ce aveau ca obiect pretenții, îndreptate împotriva membrilor asociației care nu și-au achitat la timp debitele ori care acumulaseră penalități. În acest sens este și sentința civilă nr. 1570 din data de 20.02.2013 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/180/2012 al Judecătoriei Bacău. (f. 203-205) prin care instanța a admis acțiunea formulată de Asociația de Proprietari nr. 30 în contradictoriu cu unii dintre membrii asociației, de unde rezultă fără echivoc că procesul verbal falsificat a produs consecințe juridice.

Potrivit art. 8, alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, “pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere este necesar acordul a cel puțin 2/3 din numărul proprietarilor membri ai asociației de proprietari.” De asemenea, conform art. 21, alin. 1 din același act normativ, asociația este condusă de un comitet executiv format din președintele asociației de proprietari și un cenzor sau o comisie de cenzori. Responsabilitatea convocării adunării generale a proprietarilor membri ai asociației revine fie președintelui asociației de proprietari, fie comitetului executiv, potrivit art. 23, alin. 2.

Instanța reține că niciuna dintre aceste prevederi legale nu au fost respectate, în sensul că nici președintele asociației, nici comitetul executiv, nu au convocat adunarea generală a proprietarilor membri ai asociației cu scopul de a-i consulta pe aceștia cu privire la modificarea statutului și pentru a supune la vot propunerile formulate în acest sens.

IV. Încadrarea jurdică a faptelor reținută de către instanță

Cu titlu prealabil, instanța constată că la termenul de judecată din data de 17.02.2014, reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea reținută în actul de sesizare al instanței în aceeași infracțiune cu reținerea dispozițiilor art. 5 din Noul Cod Penal. Instanța apreciază că nu se impune aplicarea prevederilor art. 386, alin. 1 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, ci cererea formulată vizează doar aplicarea legii penale mai favorabile, motiv pentru care va proceda la analiza comparată a reglementărilor penale aplicabile la momentul săvârșirii faptei, în raport cu noile prevederi în materie penală.

Astfel, instanța constată că, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicarea a Codului de Procedură Penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigaore și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Prin actul de sesizare al instanței s-a dispus trimiterea în judecată a fiecăruia dintre inculpații N___ I___, P_______ I__, M_______ M____, C_______ V_____, S___ C_________, D_______ E____ și D_____ C_________ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969.

Potrivit art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, “falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Instanța reține că incriminarea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată se regăsește în cuprinsul dispozițiilor art. 322 din Noul Cod Penal, care prevede că „falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Rezultă așadar că sub aspectul limitelor de pedeapsă, legea veche este mai favorabilă, deoarece prevede limite de pedeapsă mai reduse. În ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 75, lit. a C. pen. de la 1969 (săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), instanța apreciază că nu se impune raportarea la legea nouă, deoarece circumstanțele agravante nu constituie instituții autonome.

În drept, fapta inculpaților N___ I___, P_______ I__, M_______ M____, C_______ V_____, S___ C_________, D_______ E____ și D_____ C_________ care, în calitate de membri, respectiv administrator al comitetului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, în data de 25.09.2011 au semnat procesul verbal întocmit de inculpatul N___ I___, cenzor al asociației, în cuprinsul căruia se consemna, în fals, că au fost întrunite condițiile legale privind convocarea adunării generale a asociației, respectiv prezența a două treimi din numărul de proprietari, precum și faptul că în urma votului exprimat de majoritatea membrilor (un număr de 401 membri), aceștia au fost de acord cu modificarea statutului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, după care procesul verbal în cauză, însoțit de anexe ce cuprindeau semnăturile celor 447 de persoane participante (anexe întocmite după anul 2002) a fost înaintat instanței de judecată investită cu cererea de modificare a statutului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. de la 1969 îl constituie înscrisul sub semnătură privată, contrafăcut sau alterat, adică orice înscris care emană de la o persoană particulară, poartă o semnătură și este susceptibil de a produce efecte juridice. Înscrisul falsificat constituie, în același timp, și produsul activității infracționale. În cazul de față, înscrisul falsificat îl constituie procesul verbal ce emană de la Asociația de Proprietari nr. 30, în cuprinsul căruia s-au consemnat date care nu corespund realității și care cuprinde semnăturile inculpaților.

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată nu este posibilă fără preexistența unei stări de fapt sau de drept, stare în detrimentul căreia se creează o probă falsă, prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată, căci în caz contrar, un înscris fals, care nu are nicio întrebuințare, care nu corespunde niciunei cerințe impuse de o stare de fapt, este un fals inutil și inofensiv, care nu cade sub incidența legii penale. Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă incidența prevederilor art. 290 C. pen. este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe juridice, adică să prezinte, pe de o parte, aparența unui act veritabil, respectiv să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.

Astfel cum s-a arătat anterior, procesul verbal din data de 25.09.2011, întocmit în fals și semnat de către inculpați a fost utilizat și a produs consecințe juridice, în sensul că, în baza acestui înscris, s-a dispus modificarea statului Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, iar ulterior instanțele de judecată au admis cererile formulate de asociație împotriva persoanele care nu își achitaseră debitele. Totodată, rezultă că înscrisul astfel falsificat a avut putere probatorie și că a fost susceptibil a proba faptul pentru dovedirea căruia a fost întocmit.

Urmarea imediată a săvâșirii infracțiunii o constituie producerea unui stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o exprime înscrisurile sub semnătură privată.

Raportul de cauzalitate între fapta de falsificare a procesului verbal și starea de pericol creată există.

Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că infracțiunea a fost săvârșită de fiecare dintre inculpați cu forma de vinovăție a intenției directe, atât cu privire la acțiunea de falsificare, cât și cu privire la folosirea procesului verbal în vederea producerii unor consecințe juridice. Astfel, inculpații au cunoscut faptul că atestă în cuprinsul înscrisului date ce nu corespund realității, însă au înțeles să folosească acest înscris.

V. Individualizarea judiciară a pedepselor

La individualizarea pedepselor principale ce urmează a fi aplicate inculpaților pentru fiecare infracțiune reținută prin prezenta în sarcina lor, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatelor produse ori ale altor consecințe ale infracțiunilor, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, natura si frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și in cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța, analizând fișele de cazier judiciar, reține că niciunul dintre inculpați nu este cunoscut cu antecedente penale și că aceștia nu s-au sustras urmăririi penale. De asemenea, instanța are în vedere contribuția fiecăruia dintre inculpați la săvârșirea infracțiunii, dar mai ales responsabilitățile și atribuțiile care le reveneau fiecăruia în parte, în raport de funcțiile deținute în cadrul Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău.

Instanța reține că inițiativa întocmirii procesului verbal și redactarea acestuia au aparținut inculpatului N___ I___, persoana care avea calitatea de cenzor în cadrul asociației. De asemenea, instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul P_______ I__, în calitate de președinte al asociației de proprietari avea obligația, conform art. 31, alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, de a supraveghea și urmări aplicarea hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului și acordului de asociere, precum și aplicarea deciziilor comitetului executiv.

În ceea ce îi privește pe inculpații M_______ M____, care avea calitatea de admininistrator și S___ C_________, C________ V_____, D_______ E____ și D_____ C_________, în calitate de membri ai comitetului executiv, instanța reține că aceștia au recunoscut semnarea procesului verbal, urmând ca la individualizarea pedepsei să se țină cont și de calitatea pe care o dețineau.

Față de cele ce preced, având în vedere că fapele reținute în sarcina inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, văzând și limitele de pedeapsă ale infracțiunii conform art. 290 C. pen. de la 1969, dar și reținerea circumstanței agravante a săvârșirii faptei de către trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, instanța apreciază că pedeapsa amenzii nu este suficientă pentru îndeplinirea funcțiilor pedepsei, cu atât mai mult cu cât înscrisul falsificat a avut consecințe deosebite, în sensul că a fost avut în vedere de instanțele de judecată la pronunțarea unor hotărâri judecătorești, astfel încât va aplica fiecăruia dintre inculpați o pedeapsă cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că nu se impune privarea de libertate a inculpaților și că suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate este aptă a conduce la atingerea scopului preventiv, educativ și coercitiv al pedepsei.

Instanța va avea în vedere prevederile art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, care fac trimitere, în ceea ce privește regimul suspendării condiționate, la Codul Penal de la 1969. Astfel, instanța urmează ca în baza art. 81 C. pen. de la 1969 să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate în prezenta cauză pentru fiecare dintre inculpați și să stabilească un termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen. de la 1969.

De asemenea, instanța va atrage atenția fiecăruia dintre inculpați asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969, cu privire la cazurile care atrag revocarea suspendării condiționate în ipoteza comiterii unor noi infracțiuni.

În ceea ce privește pedepsele accesorii, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, pedepsele complementare și accesorii vor fi aplicate în condițiile legii penale stabilite a fi mai favorabilă pentru aplicarea pedepsei principale, de aici, decurgând regula lipsei autonomiei pedepselor accesorii și complementare în raport cu pedeapsa principală.

Având in vedere că instanța a reținut prin prezenta, că legea penală mai favorabilă inculpaților în ceea ce privește infracțiunile deduse judecății, este legea penală veche, iar individualizarea pedepselor a fost realizată în raport de dispozițiile acestei legi penale, individualizarea pedepselor accesorii ce urmează a fi stabilite în cauza va fi făcută tot potrivit vechii reglementări.

VI. Alte măsuri dispuse de instanță

În baza art. 397, alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 25, alin. 3 C. proc. pen. instanța va dispune desființarea în totalitate a procesului verbal din data de 25.09.2011 al Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău, având în vedere că înscrisul respectiv este fals.

Întrucât prin prezenta va dispune condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, reținând culpa procesuală a fiecăruia dintre inculpați, în baza art. 274, alin. 1 și 2 C. proc. pen., instanța va obliga pe fiecare dintre aceștia, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă care include si cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală în cuantum de 50 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

I. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul N___ I___, fiul lui P____ și I____, născut la data de 12.11.1950 în loc. Corbița, jud. V______, domiciliat în mun. Bacău, ____________________. 19, _____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, stagiul militar satisfăcut, studii liceale, ocupația cenzor, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului N___ I___ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 9 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului N___ I___ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

II. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul P_______ I__, fiul lui M____ și D______, născut la data de 04.01.1940 în _________________________, domiciliat în mun. Bacău, ____________________, _____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii 7 clase și școală tehnică, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului P_______ I__ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 9 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului P_______ I__ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

III. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpata M_______ M____, fiica lui N______ și E____, născută la data de 05.02.1951 în _________________________, domiciliat în mun. Bacău, _______________________ Hassan, nr. 2, ___________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii medii, ocupația contabil, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei M_______ M____ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului M_______ M____ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

IV. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C________ V_____, fiul lui G_______ și N______, născut la data de 23.05.1947 în _________________________, domiciliat în mun. Bacău, ____________________, ____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, stagiu militar satisfăcut, studii 10 clase, pensionar, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului C________ V_____ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului C________ V_____ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

V. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul S___ C_________, fiul lui T_____ și F______, născut la data de 11.10.1943 în _______________________, domiciliat în mun. Bacău, ____________________, _____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, stagiu militar satisfăcut, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului S___ C_________ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului S___ C_________ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

VI. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D_______ E____, fiul lui C____ și O___, născut la data de 25.07.1949 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, ____________________, ____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, stagiu militar satisfăcut, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului D_______ E____ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului D_______ E____ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

VII. În temeiul art. 396, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D_____ C_________, fiul lui N______ și A____, născut la data de 07.10.1945 în _______________________, domiciliat în mun. Bacău, ____________________, _____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, stagiu militar satisfăcut, studii 10 clase, pensionar, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, alin. 1 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 75, lit. a C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II – a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu referire la art. 81 C. pen. de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului D_____ C_________ în prezenta cauză iar în baza art. 82, alin. 1 și 3 C. pen. de la 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului D_____ C_________ asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969 cu privire la cazurile ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 397, alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 25, alin. 3 C. proc. pen. dispune desființarea în totalitate a procesului verbal din data de 25.09.2011 al Asociației de Proprietari nr. 30 Bacău.

Ia act că inculpatul N___ I___ a fost asistat de avocat ales și că ceilalți inculpați nu au beneficiat de asistență juridică în prezenta cauză.

În baza art. 274, alin. 1 și 2 C. proc. pen. obligă pe inculpații N___ I___, P_______ I__, M_______ M____, C________ V_____, S___ C_________, D_______ E____ și D_____ C_________ la plata sumei de câte 100 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpați și pentru procuror.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

E_____ S_____ C______ N_________ L__________

Red. sent. ESC/17.04.2014

Tehnored. NL/17.04.2014

Ex. 2

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 292/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 6/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 74/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 317/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1738/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 841/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 991/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 325/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1608/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 133/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 868/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1442/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1272/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 257/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1128/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 174/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 631/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 130/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1986/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 414/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1132/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1693/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 121/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 491/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 516/2012 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 295/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 6/2012 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 176/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 2395/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 960/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Apel
  • Hotărârea 167/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 143/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 728/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 785/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 607/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 155/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 834/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 814/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 359/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 4087/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 60/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 656/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 188/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 579/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 687/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 578/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 400/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 576/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 897/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 11/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 7/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 186/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1196/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1046/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 96/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 121/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 165/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 459/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 819/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 733/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025