DOSAR Nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3984

Ședința publică din data de 23 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: Judecător C_____ T______

Judecător L____ E____

Grefier I_____ B____

*******

Pe rol, soluționarea apelului declarat de reclamanta B____ C______, împotriva sentinței civile nr.2244/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă __________________________ ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat P___ G_______ care a depus împuternicirea, lipsind intimata pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, că nu s-a depus întâmpinare conform procedurii prealabile, precum și faptul că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, apărătorul apelantei a depus la dosar extras de pe portalul instanțelor cu soluții referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare la acest termen și apreciind că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., a acordat cuvântul părții prezente.

Avocat P___ G_______ pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței pentru cercetarea fondului, care a invocat din oficiu și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, calificând acțiunea ca o acțiune în realizare de drepturi, deși este o acțiune de constatare existenței unui drept, acțiune imprescriptibilă.

Mai arată că, și în condițiile în care acțiunea este supusă termenului de prescripție de 3 ani, acest termen a fost întrerupt prin cererea adresată pârâtei la data de10.04.2014 (fila 72 fond), dată de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra apelului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 22.10.2014, reclamanta B____ C______ a chemat în judecată pe pârâta S.C. E____________ S.A. C______, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în perioada 04.02.xxxxxxxxxxxxx01, în funcția de macaragiu, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100% potrivit dispoz. Ordinului nr.50/1990, art.3 și anexa 2 pct.34, 69, 79 și 160 și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe în acest sens.

Prin sentința civilă nr.2244/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B____ C______, , în contradictoriu cu pârâta ___________________________, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C__, excepția prescripției invocată de instanță din oficiu , instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a fost salariata pârâtei în perioada dedusă judecății, astfel cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei și din susținerile pârâtei din întâmpinare.

În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.

Nu prezintă nici o relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantei, formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.

Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.

În acest sens sunt dispozițiile art.278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul Muncii rep.

Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni, care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin.1 al art. 268.

Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.

În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului.

În speță, Tribunalul a constatat că data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesata (reclamanta) a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea in carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 27.06.2011 când i s-a predat carnetul de muncă, după cum rezultă din procesul verbal de predare primire a carnetului de muncă atașat la dosar, întrucât la acea data, reclamanta a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minima diligenta, despre înscrierile existente in carnetul de munca.

Totodată, instanța a înlăturat ca nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia termenul de prescripție de 3 ani ar curge în speță, de la data de 10.04.2014, atunci când reclamanta a solicitat societății pârâte eliberarea unei adeverințe referitoare la grupa de muncă, considerând eronat că termenul de prescripție a fost întrerupt în anul 2014, atâta timp cât de la data primirii carnetului de muncă, respectiv 27.06.2011, când a luat cunoștință de înscrierile din acesta, reclamanta a avut la dispoziție suficient timp pentru formularea în termenul legal, a cererii de acordare a grupei de muncă.

Pe de altă parte, a reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B____ C______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In fapt, prin cererea formulata, a chemat in judecata parata S.C. E____________ S.A. pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, sa se constate ca activitatea desfășurata in perioada 04.02.xxxxxxxxxxxxxxx01, se incadreaza in grupa a - Il-a de munca in procent de 100%, timp lucrat efectiv si sa fie obligata aceasta sa elibereze o adeverința in acest sens, conform ord. 50/1990, pct.3 coroborat cu Anexa nr. 2 , art. 34, art.49, art.69, art. 79, art. 160 .

A invocat Decizia 259/2004 a I.C.C.J. , Decizia 87/1999 a Curții Constituționale precum si jurisprudenta CEDO, cauza B____.

A menționat faptul ca, a lucrat in cadrul paratei ca mașinist pod rulant (macaragiu), Secția Montaj General, Fabrica Transformatoare, lucrand ___________________, deservind ateliere in care se lucra cu materiale de risc foarte ridicat si cancerigen pe bază de fibră de sticla, fibra de mica, azbest, triclot etilena, soda caustica, pulberi de materiale feroase si neferoase etc.

A lucrat in condiții deosebite pe toata perioada contractului de munca, in procent de 100% din programul de lucru ( 8 ore/zi din 8 ).

De asemenea a menționat faptul că toti colegii au fost încadrați in grupa a Il-a de munca fie de către unitate, fie in urma unor sentințe judecătorești, precum colegii de la atelierul bobinaj, impacheta, montaj, conexiuni, ateliere care erau situate in aceeași incinta cu atelierul de prelucrări, unde își desfășura activitatea, colegi controlori de calitate, maiștri, tehnicieni, ingineri,etc. Factorii de mediu si de risc nu erau cu nimic diferiți la alte ateliere ( bobinaj, colectoare, strungarie etc.) fata de atelierul de împachetari si ajustari, atelier de altfel pregătitor activității de bobinare a motoarelor si ai cărui lucratori utilizau cel puțin aceleași materiale cu risc ridicat pentru sănătate.

Din oficiu, instanța a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Prin Sentința civila nr. 2244/18.05.2015, Tribunalul D___, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si a respins ca prescrisa acțiunea, având ca obiect acțiune in constatare a dreptului de a fi încadrat in grupa a II a de munca.

A reținut instanța de fond ca, acordarea grupei a II a de munca semnifica, de fapt, recunoașterea desfășurării activităților in anumite condiții de munca in vederea acordării de diferite avantaje cu caracter material: sporuri la salariu, conditii mai avantajoase de pensionare care conduc in mod direct la beneficierea de pensie, majorarea punctajului mediu anual si deci a cuantumuui pensiei.

Cu alte cuvinte, scopul formulării acțiunii este acela de a beneficia de aceste drepturi bănești, acordarea grupei de munca fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.

Prin urmare acțiunea pendinte este o acțiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzandu-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial. Instanța a apreciat ca prin cererea de chemare in judecata nu s-a solicitat sa se constate existenta unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de către parata, ci dimpotrivă, cererea de chemare in judecata este o acțiune in realizare al cărui obiect il reprezintă solicitarea de a obliga unitatea parata sa-l încadreze in grupa a doua de munca

Instanța a mai apreciat ca acțiunea de fata se încadrează in categoria acțiunilor in constituire de drepturi, astfel incat pe aceasta cale, solicita obligarea paratului doar la executarea obligației corelative, valorificandu-si dreptul respectiv.

Totodată menționează instanța ca dreptul de a fi incadrat in grupa a II a de munca are caracter patrimonial prescriptibil in termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut si de art. 268 al. 2 din Codul Muncii, cu referire la art. 3 din Decretul 167/1958.

Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctiva ,,dreptul la acțiune având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege „.iar potrivit art. 2 termenul de prescripție este de 3 ani. Capătul principal de cerere astfel cum a fost formulat il constituie ,, obligarea paratei la acordarea grupei a II a de munca "

De asemenea acțiunea nu poate fi caracterizata ca o acțiune in constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni in realizarea unui drept patrimonial prescriptibil, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, iar nașterea dreptului la acțiune al reclamantului il reprezintă momentul in care acesta a cunoscut neinscrierea in carnetul de munca a grupei respectiv 27.06.2011, data restituirii carnetului de munca, cand a luat la cunoștința despre inscrierile existente in carnetul de munca.

In concluzie, instanța de fond constata ca, in cauza dedusa judecații nu se poate retine ca obiectul acțiunii este imprescriptibil, intrucat nu se refera la existenta sau inexistenta uniri drept conform art. 35 N.C.P.Civ. ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de munca, care au consecințe patrimoniale si eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile .

Critică hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie si nelegalitate.

I. Consideră ca sentința este rezultatul unei gresite calificări juridice a acțiunii, care nu este o acțiune in realizare de drepturi, asa cum a calificat-o instanța de fond, ci are natura juridica de acțiune in constatarea existentei unui drept, respectiv a drepturilor ce decurg din desfășurarea activității in condiții corspunzatoare grupei a II a de munca.

Hotărârea apelata este nelegala, intrucat acțiunile in constatare sunt imprescriptibile, caracter ce decurge din aceea ca, dreptul material la acțiune este prescriptibil, in timp ce dreptul la acțiune in sens procesual este imprescriptibil.

Noul cod Civil reglementează atat situațiile de imprescriptibilitate a dreptului la acțiune cat si cazurile in care se instituie termene speciale de prescripție sau cazuri speciale in care intervine precriptia. Art. 2502 al. 2 N.C.Civ. stabilește caracterul de excepție al imprescriptibilității dreptului la acțiune si reglementează in mod expres cazurile concrete de imprescriptibilitate in materii in care protecția speciala este necesara.

Astfel, potrivit art. 2502 al. 2 N.C.P.Civ, dreptul la acțiune este imprescriptibil in cazurile prevăzute de lege ,precum si ori de cate ori prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp.

Acțiunea de fata este imprescriptibila deoarece aceasta nu urmărește un drept patrimonial sau obligarea paratei la executarea unei pretenții, solicitând ca instanța sa constate existenta unui drept stabilit prin Ord. 50/1990, respectiv grupa de munca, iar Ordinul 50/1990 si actele normative ce-l succed nu prevăd nici un termen in care trebuie stabilite grupele de munca de către patronate si sindicate.

Prevederile ordinului mai sus menționat se aplica nu numai salariaților ce lucrează si in prezent ci si foștilor salariați si pensionarilor ce au fost angajați ai unităților respective.

Acțiunea nu este o acțiune in realizare, deoarece nu a solicit obligarea la plata vreunei contraprestatii pentru desfășurarea activității in condițiile grupei a II ade munca, nu este o constituire de drepturi, deoarece dreptul in sine este recunoscut prin dispozițiile exprese ale actelor normative aplicabile si anume Ord. 50/1990, HG. 1223/1990, ci este in realitate o acțiune in constatarea existentei acestor drepturi.

Totodată in ipoteza in care s-ar aprecia ca acțiunea poarta asupra realizării unui drept cu caracter patrimonial aceasta nu trebuia sa constate prescris dreptul la acțiune in conf. art. 3 din Decretul 167/1958, intrucat in conformitate cu legislația europeana care are prevalenta asupra normelor legale ale dreptului intern, dreptul la pensie reprezintă un veritabil drept de proprietate al persoanei, caz in care dreptul la acțiune in constatarea acestui drept este imprescriptibil.

II. In condițiile in care s-ar considera ca acțiunea de fata este supusa termenului de prescripție de 3 ani, instanța nu a ținut cont si a înlăturat ca nefondata susținerea potrivit căreia termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin cererea adresata paratei sub nr. 1510/10.04.2014, cerere prin care a solicitat eliberarea unei adeverințe din care sa rezulte, conform pct. 6 „ codul atelierului( formației) unde si-a desfășurat activitatea, pentru a vedea daca a beneficiat de grupa de munca „. A menționat faptul c, parata nu i-a dat un răspuns nici pana in prezent.

Consideră ca prin aceasta cerere s-a făcut un act de întrerupere a termenului prescriptiei carnetul de munca l-a primit la data de 27.06.2011. conform P.V. de predare primire, s-a adresat cu cerere la data de 10.04.2014. iar la data de 22.10.2014. a introdus acțiune in instanța) conform art. 2537 al. 4 N.C.Civil care spune ca „ prescripția se întrerupe prin orice act prin care cel in folodsul căruia curge prescripția este pus in intarziere,iar conform art. 17 din Decretul 167/1958 , întreruperea șterge prescripția inceputa inainte de a se fi ivit împrejurarea care a intrerupt-o. Consideram ca, apelanta reclamanta in acest fel a întrerupt cursul prescripției inceputa la data de 27.06.2011, iar instanța de judecata trebuia sa respingă excepția prescripției si sa procedeze la încuviințarea probatoriilor si cercetarea procesului, dand o hotărâre in consecința.

De asemenea, marea majoritate a salariaților uzinei E____________ au obținut pe cale judecătoreasca prin hotărâri definitive si irevocabile recunoașterea faptului ca au lucrat in condiții specifice grupei a II a de munca si nu s-a pus problema prescripției dreptului la acțiune, iar in cazul de fata se invoca din oficiu prescripția, neavand in acest sens posibilitatea de a se judeca asemenea colegilor, conducând la un tratament discriminatoriu intre persoane care au activat in aceleasi funcții indiferent de perioade.

Astfel prin Decizia 87/1999 a Curții Constituționale s-a admis excepția neconstitualitatii dispoziției art. 2 din Decretul 157/1958, pentru înlăturarea unor inechități si s-a recunoscut beneficiul si posibilitățile valorificării unor drepturi cuvenite si câștigate in perioada cand toate aceste categorii de persoane au lucrat in aceleași condiții, aflandu-se ________________________ ceea ce impune si tratament juridic identic.

De asemenea si jurisprudenta CEDO in cauza B____ a decis ca jurisprudenta contradictorie a unei instanțe poate fi asimilata unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nicio justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare s-a decis ca o astfel de diferențiere constituie o incalcare a art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, precum si art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului si totodată Decizia 87/1999 a Curții Constituționale

A se avea in vedere si Principiul Nediscriminarii - principiul egalității de tratament- prevăzut de art. 5 din Codul Muncii (faptul ca alti colegi de-ai mei: lăcătuși bobinatori, maiștri, tehnicieni, ingineri, etc), au fost incadrati in grupe de munca fie de unitate, fie de către instanța de judecata.

Prin urmare, consideră ca cererea nu reprezintă altceva decât o acțiune in constatare a dreptului de a beneficia de încadrarea in grupa a II a de munca pentru activitatea desfășurata in perioadele menționate mai sus, acțiune care este imprescriptibila si nu o acțiune in constituire de drepturi( cu caracter patrimonial) cum s-a reținut de către instanța de fond.

In a doua teza chiar daca s-ar considera ca a intervenit cursul prescripției, acesta a fost întrerupt prin cererea nr. 1510, adresata paratei la data de 10.04.2014 si ca atare aceasta excepție trebuia respinsa.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a pronunța o otărâre temeinică și legală intrând în cercetarea fondului.

In drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 480 al. 2 si 3 C.pr.civ.

Intimata nu a depus întâmpinare

Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se impune precizarea că, în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile NCPC, ci prevederile anterioare care reglementau instituția prescripției extinctive, întrucât potrivit art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În acest sens a statuat și decizia ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii nr. 1/17 februarie 2014, respectiv că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite sau neîmplinite la această dată, rămân supuse art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate, pot invoca acea excepție, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Potrivit adresei nr. 8443/5 mai 2014 emisă de intimată (fila nr. 70 dosar fond) și a procesului verbal de predare primire întocmit la data de 27 iunie 2011 (fila nr. 71 dosar fond), momentul nașterii dreptului material la acțiune s-a născut la data predării carnetului de muncă - 27 iunie 2011, la această dată putând lua la cunoștință faptul că nu i-a fost recunoscută grupa a II-a de muncă pentru intervalul solicitat prin cererea de chemare în judecată ( 4 februarie 1991/31 martie 2001).

De la acest moment a început să curgă și termenul de prescripție de 3 ani care, la data introducerii acțiunii - 22 oct. 2014 era depășit.

Elementul principal care contează în soluționarea excepției prescripției este determinarea naturii juridice a acțiunii dedusă judecății, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar.

Astfel, dacă între părți există un raport juridic în temeiul căruia s-a formulat o acțiune în instanță, acesteia acțiuni îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau caracterul prescriptibil, după caz.

În speță, între părțile din dosar a existat un raport juridic de muncă în temeiul căruia s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă , căruia îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.

Litigiul de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc în afara unui raport juridic de muncă.

Rezultă, potrivit celor expuse că, în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică prin derogare de la regulile generale din dreptul civil.

În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.

În raport de aceste dispoziții, Curtea constată că în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul muncii republicat.

Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.

Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin. 2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.

Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilitatea raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, Curtea constată ca fiind nefondate susținerile apelantului potrivit cărora cererea sa este imprescriptibilă, acțiunea dedusă judecății este una în constatare, și nu în realizare.

Prin urmare, instanța de fond a statuat corect faptul că, la data depunerii acțiunii ( 22 oct. 2014) cursul prescripției era deja împlinit.

Formularea unei cereri către angajator, prin care s-a solicitat intimatei, de către petent, eliberarea unei adeverințe completatoare a mențiunilor din carnetul de muncă nu poate avea valoarea unui act de întrerupere a cursului prescripției, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 2537 pct. 4 Cod civil - punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția.

În același timp, Curtea reține că nu are relevanță nici pronunțarea unor soluții favorabile pentru alti colegi de serviciu, atâta timp cât, pe de o parte, în fiecare cauză sunt avute în vedere funcția, meseria și condițiile concrete în care salariatul și-a desfășurat activitatea într-o anumită perioadă iar, pe de altă parte, în sistemul nostru de drept, practica judiciară nu este izvor de drept.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod. Civil, să păstreze soluția de respingere a acțiunii, respingând apelul promovat de reclamant ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B____ C______, împotriva sentinței civile nr.2244/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă ____________________________>

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.09.2015.

Președinte, Judecător,

C_____ T______ L____ E____ Grefier,

I_____ B____

Red jud LE /13 oct. 2015

Tehn red IB /2ex/

Jud fond C C________