R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
D E C I Z I A NR. 902
Ședința publică din data de 24 septembrie 2014
Președinte - M_____ I______ G____
Judecător - V_______ G_______
Grefier - J___ Părcălăbescu
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta M____ G_______, domiciliată în comuna Bucov, _____________________, județul Prahova împotriva sentinței civile nr.553 pronunțată la 24 februarie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul I_________ DE C________ ȘI DEZVOLTARE A VIEI ȘI VINULUI VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ________________, județ Prahova.
Apel scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă M____ G_______ asistată de avocat F_______ A___ I____ din Baroul Prahova, lipsind intimatul-pârât I_________ de C________ și Dezvoltare a Viei și Vinului Valea Călugărească
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 14.07.2014, prin Serviciul Registratură, s-a depus raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii, întocmit de expert N________ C______.
Avocat F_______ A___ I____, având cuvântul pentru apelantă, arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert N________ C______ și nici cereri de formulat.
Curtea ia act că apelanta nu mai are cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat F_______ A___ I____, având cuvântul, solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A:
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta M____ G_______ a chemat în judecată pe pârâtul I_________ de C________ și Dezvoltare a Viei și Vinului Valea Călugărească, solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se constatate că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx01 și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă care se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada menționată în cerere, a avut calitatea de salariat în cadrul pârâtei și a lucrat efectiv 100% din program în locuri și activități încadrate în grupa a II a de muncă, însă pârâta nu i-a acordat această grupă
La data de 09.10.2013, reprezentantul pârâtei a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că meseriile în care reclamanta a fost încadrată nu se regăsesc în referatul aprobat de Consiliul de Administrație din data de 23.07.1998 în care au fost precizate și enumerate limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa a II a de muncă.
La termenul de judecată din data de 16.12.2013, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză de specialitatea organizarea muncii – salarizare, instanța i-a încuviințat acesteia, în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisuri și cea cu expertiză specialitatea organizarea muncii – salarizare, reclamantei fiindu-i, totodată, adusă la cunoștință sancțiunea ce urma a fi aplicată în cazul neachitării onorariului de expert stabilit în sarcina sa de plată.
Cum reclamanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a onorariului stabilit prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013, la termenul din data de 24.02.2014, aceasta a fost decăzută din proba cu expertiză, în temeiul art. 262 alin. 3 C.pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.553 pronunțată la 24 februarie 2014, Tribunalul Prahova a respins acțiunea, ca neîntemeiată, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx01, desfășurându-și activitatea în meseriile de viticultor și pivnicer.
Referitor la cererea acesteia de a se constata că în perioada menționată anterior a prestat activitate ce se încadrează în grupa a II a de muncă, tribunalul a apreciat că din mențiunile efectuate de unitatea pârâtă în carnetul său de muncă pentru perioada precizată reiese că reclamanta nu este îndreptățită să i se recunoască dreptul de a beneficia de grupă a II a de muncă, singura probă concludentă în acest sens fiind expertiza de specialitate pe care instanța a încuviințat-o, dar din administrarea căreia partea a fost decăzută, ca urmare a neachitării onorariului de expert stabilit în sarcina sa de plată.
În legătură cu acest aspect, s-a menționat că simpla referire la împrejurarea că unitatea pârâtă în mod nejustificat nu i-a acordat grupa a II a de muncă, atât timp cât activitatea pe care a desfășurat-o îndeplinea condițiile de acordare a grupei a II a de muncă, nu este de natură a concluziona că și reclamanta este îndreptățită în acest sens, în condițiile în care, astfel cum s-a precizat anterior, pentru lămurirea acestei situații de fapt era nevoie ca instanța să cunoască părerea unui specialist.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de către reclamantă, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta M____ G_______, care
a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I_________ de C________ și Dezvoltare a Viei și Vinului Valea Călugărească, să se constate că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx01 și-a desfășurat activitatea 100% din program în locuri de munca ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Dosarul a avut un prim termen de judecată la data de 16.12.2013, instanța dispunând administrarea probelor, inclusiv proba cu expertiza specialitatea organizarea muncii-salarizare, însă, nefiind asistată de un avocat, nu a știut că sancțiunea ce i se putea aplica era decăderea sa din probă și întrucât în perioada decembrie 2013 - februarie 2014 au survenit o ________ probleme legate de starea de sănătate a mamei sale, nu a știut că trebuie să achite contravaloarea expertizei. Deși instanța a constatat la termenul din data de 24.02.2014 că s-a efectuat expertiza, a dispus decăderea sa din probă și a rămas în pronunțare, respingând acțiunea ca nefondată.
Apelanta a mai susținut că, după dezbateri, luând legătura cu un apărător, i s-a adus la cunoștință semnificația acestei decăderi și a realizat că era o sancțiune ce va influența soluția instanței, astfel încât a achitat contravaloarea expertizei chiar a doua zi.
A apreciat apelanta că sancțiunea aplicată de instanță, respective decăderea sa din probă este total nelegală, întrucât dosarul se afla la al doilea termen de judecată, nu a intenționat să tergiverseze soluționarea acestuia, astfel încât, dacă i s-ar fi explicat situația, respectiv că expertiza era efectuată și că se putea depune la dosar, ar fi achitat chiar în aceiași zi expertiza.
Precizează apelanta că nu a fost asistată de un avocat și nefiind familiarizată cu limbajul juridic și cu semnificația unor termeni, nu a avut reprezentarea corectă a situației și nu a realizat că neachitarea expertizei la primul termen de judecată poate atrage respingerea cererii de chemare în judecată.
În aceste condiții, dat fiind faptul că a achitat de îndată raportul de expertiză - conform chitanței nr. xxxxxxx/1/25.02.2014 și că nu a avut niciodată intenția de a obstrucționa sau întârzia actul de justiție, apelanta a apreciat că măsura dispusă de instanță, în condițiile în care nu a fost asistată de un apărător, este vădit disproporționată, cu atât mai mult cu cât lucrarea fusese efectuată, iar achitarea onorariului era o obligație pe care o putea complini.
În raport de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, potrivit raportului de expertiză întocmită de expert N________ C______.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
În speța dedusă judecății se reține că respingerea acțiunii reclamantei s-a dispus de către tribunal, motivat de faptul că pentru lămurirea situației de fapt privind acordarea grupei de muncă era nevoie ca instanța să cunoască părerea unui specialist, însă din administrarea acestei probe partea a fost decăzută, ca urmare a neachitării onorariului de expert stabilit în sarcina sa de plată.
Din cererea depusă de experta N________ C______ la data de 20.02.2014 (fila 27 dosar fond) rezultă că lucrarea necesară pentru lămurirea raportului juridic dedus judecății era finalizată, însă nu a fost depusă la dosar întrucât nu s-a achitat onorariul
care i se cuvenea. Cert este faptul că acest onorariu a fost achitat de către reclamantă a doua zi după pronunțarea sentinței primei instanțe, respectiv la dat de 25.02.2014, astfel cum reiese din chitanța aflată la fila 6 din dosarul de apel.
Conform art. 479 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2).
Având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, faptul că înscrisurile depuse la dosar la instanța de fond nu erau suficiente pentru soluționarea pricinii, împrejurarea că în speță raportul de expertiză era finalizat, iar o atare probă era concludentă, pertinentă și utilă în soluționarea apelului, Curtea a dispus la data de 18.06.2014 completarea probatoriilor cu această lucrare, raportul de expertiză fiind depus la dosar pentru termenul din 24.09.2014 și urmând a fi avut în vedere de instanță la pronunțarea prezentei decizii.
În ceea ce privește neacordarea grupei de muncă instanța reține că potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Referitor la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, în art.6 din acest act normativ s-a stipulat că această operație se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)
Art.7 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Cert este că în ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă nu se realizează de conducerea unității, sau nominalizarea realizată este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale incidente, probele administrate și condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurată de acesta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv în ce procent.
Ordinul nr. 50/1990 reglementează acordarea grupelor de muncă prin prisma criteriilor constând în activitatea desfășurată, condițiile de muncă, categoriile de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.
În speță, din cuprinsul raportului de expertiză N________ C______ rezultă că în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx03 reclamanta M____ G_______ a fost încadrată la societatea pârâtă ca viticultor (muncitor calificat cu studii secundare profesionale în domeniul cultivării viței-de-vie și valorificării strugurilor pentru consum în stare proaspătă, procesare și vinificare, organizator și executor a proceselor tehnologice aplicate la cultivarea viței de vie) având ca atribuții să pregătească și să întrețină via,
să execute diverse activități legate de înmulțirea viței-de-vie, ceea ce presupune colectarea butașilor, pregătirea lăstarilor, pregătirea altoiurilor, plantarea plantelor tinere în pepinieră, monitorizarea și gestionarea întregului proces de producție vegetală.
S-a învederat de către expert că ocupația de viticultor implică efort fizic și presupune o stare satisfăcătoare a sănătății, manifestată prin lipsa reacțiilor alergice la substanțe chimice, rezistență la condițiile meteorologice schimbătoare (temperaturi scăzute, caniculă, precipitații), realizare a activităților profesionale uneori în poziții neuzuale (aplecat, ghemuit) .
În continuare, a menționat expertul că în ceea ce privește condițiile deosebite de munca în care se desfășoară activitatea reclamantei se reține existența noxelor de la operațiunile de administrare a îngrășămintelor și substanțelor chimice folosite la combaterea bolilor și dăunătorilor, diverse măsuri de profilaxie și tratamente aplicate pentru împiedicarea contaminării cu agenții patogeni: toluen, benzen, acetona, amoniac, acid-clorhidric, acid azotic, hidrohid de sodiu, dioxid de sulf, anilină. Referitor la microclimat s-a constatat că activitatea se desfășoară în spatii închise, dar și în aer liber, numai în poziție ortostatica în picioare, în curenți de aer, lipsa ventilație, multe operațiuni fiind executate manual.
În continuare expertul a precizat că activitatea de pregătire a soluțiilor, de preluare în recipientele anexate utilajelor de stropire, se face cu respectarea normelor de igiena și protecția muncii, dar există riscul, accidental sau prin cumul, de apariție a unor intoxicații acute sau cronice, legat de toxicitatea substanțelor folosite care fac parte din grupele III și IV de toxicitate, iar apariția de intoxicații este amplificata de condițiile de vânt sau ploaie, mai ales daca se au în vedere condițiile improprii de a putea respecta normele de igiena individuale prin alimentație sau băut apa.
S-a remarcat că în perioada solicitata în acțiune, cultura de vita-de-vie a fost stropită cu substanțe neomologate: un fungicid care conține initium substanță deosebit de toxică și periculoasă, care se elimina greu din organism și poate provoca cancerul, expertiza concluzionând ca factori de risc intoxicațiile cu diverse substanțe fitofarmaceutice, în doze concentrate, la pătrunderea toxicului în organism având ca simptome: a)semne generale: dureri de cap, oboseala, amețeli, transpirație; b)semne digestive: greața, vărsături, diaree, colici abdominale;c)semne nervoase: agitație, convulsii, tulburări de vedere și echilibru, somnolența, senzație de amorțeala a membrelor.
În Anexa 2 a Ordinului M.M.P.S. nr.50/1990, completat cu avizele ulterioare, se menționează că beneficiază de grupa a II-a de muncă „lucrătorii care își desfășoară activitatea în sere de tip industrial" ( poziția 173); "personalul muncitor și de specialitate care folosește și manipulează substanțe toxice pentru protecția plantelor (pesticide, raticide etc) ( poziția 174); „muncitorii și personalul de specialitate din fermele legumicole, pomicole și viticole care efectuează tratamente sanitare" ( poziția 182).
În raport de constatările efectuate a concluzionat expertul că locul de munca în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, poate fi încadrat în grupa a II-a de munca, 100% din programul de lucru, în perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx01.
Prin urmare, în baza temeiurilor de drept aplicabile speței, bazându-se pe
propria convingere rezultată din analizarea situației de fapt raportată la documentele puse la dispoziție de părți, expertul a concluzionat că reclamanta este îndreptățită a i se recunoaște grupa a II-a de muncă, în procent de 100% astfel cum a solicitat.
În literatura de specialitate s-a menționat că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții. Anexele 1 și 2 ale acestuia, constituie o enumerare a unor activități ce cuprind în fapt mai multe meserii și, în acest sens, a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 258/20.09.2004 a stabilit ca acestui act normativ, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițiala a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menita sa elimine inconsecventele și inechitățile existente, iar a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna sa se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egala și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de munca, indiferent de perioada în care au lucrat.
În raport de argumentele expuse anterior, de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză și ținând cont de prevederile Ordinului nr.50/1990, instanța apreciază că sunt întemeiate solicitările reclamantei privind acordarea grupei de muncă, motiv pentru care se justifică admiterea cererii sale de chemare în judecată și constatarea faptului că a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă în intervalul 1.03.1988-1.04.2001, în procent de 100%.
Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste argumente, Curtea în baza art. 480 alin. 2 NCPC, va admite apelul, va schimba în tot sentința în sensul că va admite acțiunea și va constata că reclamanta a lucrat în condițiile grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, în perioada 1.03.1988-1.04.2001, conform raportului de expertiză N________ C______.
Urmează a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul formulat de reclamanta M____ G_______, domiciliată în comuna Bucov, _____________________, județul Prahova împotriva sentinței civile nr.553 pronunțată la 24 februarie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul I_________ DE C________ ȘI DEZVOLTARE A VIEI ȘI VINULUI VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ________________, județ Prahova.
Schimbă în tot sentința în sensul că admite acțiunea.
Constată că reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în intervalul 1.03.1988-1.04.2001 în grupa II-a de muncă, în procent de 100%, conform raportului de expertiză N________ C______.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M_____ I______ G____ V_______ G_______
Grefier,
J___ Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
4 ex/07.10. 2014
j.f. A____ G_______ H_____
d.f. XXXXXXXXXXXXX Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120