Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
318/2015 din 11 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 318

Ședința publică din data de 11.02.2015

PREȘEDINTE – E_____ C________ D___

ASISTENȚI JUDICIARI – G______ C_______

- F______ M_____

GREFIER – A________ C_______

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în constatare, formulată de reclamantul I_____ A_______, domiciliat în com. Valea Călugărească, __________________________. 169, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ lichidator judiciar EUROINSOL CONSULTING IPURL, cu sediul în Ploiești, ______________________, _____________, ____________________.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat E_____ M_______, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul pune în discuție raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit de expert N________ C______.

Reclamantul, prin apărător, nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.

Tribunalul ia act de faptul că reclamantul, prin apărător, nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit de expert N________ C______.

Reclamantul, prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin apărător, solicită admiterea acțiunii formulate, să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte se încadrează în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă, potrivit concluziilor raportului de expertiză; fără cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

P___ acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 07.02.2014, reclamantul I_____ A_______ a chemat în judecată pârâtele ____________. prin administrator judiciar EUROINSOL CONSULTING SPRL ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate ca in perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx95 a fost angajat in funcții și a lucrat 100% din programul de lucru in secții cuprinse in grupa a II-a de munca .

Reclamantul a susținut că din studierea cârtii sale de muncă anexată cererii rezultă cele afirmate de către el și mai ales, dacă se va încuviința proba cu expertiză tehnică specialitatea mașini unelte si sisteme de producție, acest lucru va rezulta în urma verificărilor efectuate de către expertul desemnat.

De asemenea, reclamantul a solicitat recunoașterea drepturilor rezultate din Ordinul nr.50/1990 grupa I-a de muncă în procent de 100% și eliberarea de către parate a unor adeverințe din care să rezulte acest lucru.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că a fost angajatul fiecărei pârâte in perioadele menționate in acțiune în calitate de sudor, conform cărții de muncă anexate cererii de chemare în judecată.

Reclamantul a susținut că obiectul de activitate al societății era producerea diferitelor bunuri, cum ar fi: piese forjate în matriță, piese extrudate, piese laminate transversal, piese presate din aluminiu sau alamă, piese forjate liber etc., care s-au produs de-a lungul timpului în condiții foarte grele datorită faptului că societatea a rămas cu o infrastructură veche compusă din felurite hale metalice foarte mari și înalte, alte depozite și ateliere care nu erau ventilate și nici încălzite iarna.

De asemenea, reclamantul a susținut că producerea și prelucrarea acestor bunuri se făcea în condiții de toxicitate și periculozitate majoră fiind supuși în mod direct la noxe,fum,pulberi metalice,care erau foarte periculoase, nocive pentru ochi, epidermă, sistemul respiratoriu, plămâni și pentru sănătatea generală a salariaților.

Mai mult, reclamantul a susținut că aceste situații de fapt periculoase și vătămătoare pentru sănătatea sa sunt cunoscute și pot fi probate prin orice mijloc de probă, dar mai ales pot fi constatate de expertul specialitatea organizarea muncii normare salarizare ,care sa ateste ca in aceste perioada reclamantul nu a beneficiat de prevederile Ordinului nr.50/1990 deși a prestat activitate specifica muncii de sudor in condiții vătămătoare care sunt prevăzute în Ordinul nr.50/1990 al MMPS, pentru grupa II- de muncă în procent de 100 %.

Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a formulat-o în sensul dea beneficia e prevederile Ordinului nr.50/1990 al MMPS, grupa II- de munca în procent de 100 %, datorită condițiilor învederate care vor fi confirmate și de raportul de expertiză.

În drept, reclamantul a invocat disp. Ordinului nr.50/1990 al MMPS.

În dovedirea cereri, reclamantul a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de proba cu expertiză tehnică specialitatea organizarea muncii normare salarizare ..

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Parata _________________ administrator judiciar nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe ,astfel incat raportat la prevederile art.208C.Pr.Civ. instanța a decăzut aceasta parata din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, in afara celor de ordine publică.

În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri și cu expertiză specialitate specialitatea organizarea muncii normare salarizare ,raportul fiind întocmit de expert tehnic N________ C______ - la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit alin. l pct. l din Ordinul nr.50/1990 în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1", iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.

Ținând cont de faptul că în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus-menționat prevede la art. 3 următoarele : „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 si 2".

La art. 6 din ordin se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I si a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc).

Art. 7 prevede că încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa II, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru iar pentru grupa I de cel puțin 50%.

Întrucât nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa I și a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităților, pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, Tribunalul a apreciat că proba cu expertiză de specialitate este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care a încuviințat-o ca atare.

Potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnică înregistrat la BLE de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1157/24.11.2014, expertul desemnat a constatat ca reclamatul in perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx95 a fost angajat in funcția de lăcătuș mecanic compresoare la Secția Mecano-Energetică, unitatea încadrând activitatea reclamantului in grupa a - II - a de munca pentru perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxx95 in temeiul Ordinului nr.125/1990 in anexa 2,poz.9 ,100% din programul de lucru.

Întrucât din analiza carnetului de munca la reclamantului se constata ca acesta a fost încadrat in funcția de lăcătuș mecanic compresoare la Secția Mecano-Energetică in perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx95, desfășurând activitate la același loc de munca și in aceleași condiții ca si pentru perioada in care a beneficiat de încadrarea in grupa a-II-a de munca dispusa de societate, instanța apreciază ca reclamantul, potrivit raportului de expertiza întocmit in cauza, poate beneficia de grupa a-II-a de si pentru perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx90, perioada in care a desfășurat aceeași activitate si la același loc de munca, in temeiul Ordinului nr.125/1990 in anexa 2, poz.9, 100% din programul de lucru.

În concluzie, Tribunalul va admite acțiune precizată de reclamant, potrivit concluziilor raportului de expertiza întocmit in cauza și va constata că reclamantul beneficiază de grupa a-II-a de pentru perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx90, in temeiul Ordinului nr.125/1990 in anexa 2,poz.9,100% din programul de lucru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul I_____ A_______, domiciliat în com. Valea Călugărească, __________________________. 169, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ________________ lichidator judiciar EUROINSOL CONSULTING IPURL, cu sediul în Ploiești, ______________________, _____________, ____________________.

Constata ca reclamantul beneficiază de grupa a-II-a de munca in procent de 100% pentru perioada 26.01.xxxxxxxxxxxxx90 conform raportului de expertiza N________ C______ .

Obliga pârâta sa elibereze reclamantului adeverința in acest sens.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata .

Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare .

Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.

Pronunțată in ședință publica, azi, 11.02.2015.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

E_____ C________ D___ G______ C_______ F______ M_____

GREFIER

A________ C_______

operator de date cu caracter personal 5595

Red /tehnored F.M.

______________.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025