Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL C________
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.719
Ședința publică din 26.03.2014
PREȘEDINTE : A_____ C____
ASISTENȚI JUDICIARI : A___ B________
R_____ G____
GREFIER : M____ J___
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul B____ G_______ domiciliat în Seimeni, județ C________ în contradictoriu cu pârâtul ____________________>cu sediul în Slobozia, ___________________.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu reclamantul prin nerestituirea dovezii de citare.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 159 din Legea nr.19/2000.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că prin grefa instanței s-a depus dovada îndeplinirii mandatului de aducere a martorului G________ V_____, după care:
Instanța constată că procedura este legal îndeplinită prin prezența reclamantului în sala de judecată.
În conformitate cu disp.art.321 C.pr.civ., se procedează la audierea martorului G________ V_____, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal aflat la dosar.
Întrebat fiind reclamantul arată că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C__ constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.
Având cuvântul, reclamantul solicită admiterea acțiunii în sensul luării în considerare a perioadelor lucrate în grupa II de muncă în procent de 100%, pe o perioadă de 10 luni pe an.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. XXXXXXXXXXXX reclamantul B____ G_______ a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A______________ Bordușani S.A. și S.C. A______ Fetești S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să îi fie recunoscută grupa a II a de muncă, în vederea valorificării la recalcularea drepturilor de pensie.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a lucrat la S.C. Agoindustriala Bordușani S.A., fostă IAS Bordușani, în calitate de tractorist, în perioadele 18.12.xxxxxxxxxxxxx71, 01.01.xxxxxxxxxxxxx72, 03.03.xxxxxxxxxxxxx75 și în calitate de mecanic agricol în perioadele 01.03.xxxxxxxxxxxxx79, 01.01.xxxxxxxxxxxxx84, iar această activitate se încadrează în grupa a II a de muncă, timp de 10 luni pe an, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, pct. 178 lit.a.
Reclamantul a mai susținut că a lucrat și la S.C. A______ Fetești S.A., fost SMA Fetești, ca mecanic agricol, în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx82, activitate ce se încadrează de asemenea în grupa a II a de muncă, timp de 10 luni pe an, potrivit dispozițiilor aceluiași act normativ.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:adresa nr. 1236/08.05.2013 emisă de S.C. T_________ S.A. și copia carnetului de muncă.
Prin precizări scrise depuse la dosar la data de 13.06.2013, reclamantul a învederat că formulează acțiunea în contradictoriu cu pârâta S.C. T_________ S.A., în calitate de deținătoare a arhivei foștilor angajatori.
În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.
Prin Sentința civilă nr. 2100/04.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C________.Pentru a dispune în acest sens, instanța inițial învestită a reținut incidența dispozițiilor art. 248 alin.2 Codul muncii, care stabilesc competența în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamantului.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului C________, a fost administrată proba cu martorul G________ V_____, propus de către reclamant.Totodată, prin adresa nr. R 3132/15.10.2013 emisă de Direcția pentru Agricultură a Județului C________, a fost depusă la dosar Scrisoarea nr. 155/MB/31.03.1998 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, referitoare la modificarea Ordinului nr. 50/1990.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă depus în copie la dosar, în perioadele 18.12.xxxxxxxxxxxxx71, 01.01.xxxxxxxxxxxxx72 și 03.03.xxxxxxxxxxxxx75, reclamantul a lucrat la IAS Bordușani în calitate de tractorist, ulterior fiind angajat la aceeași unitate ca mecanic agricol, în perioadele 01.03.xxxxxxxxxxxxx79 și 01.01.xxxxxxxxxxxxx84.
Totodată, în intervalul 01.04.xxxxxxxxxxxxx82, reclamantul a fost angajatul S.C. A______ Fetești S.A., în funcția de mecanic agricol.
În prezent, cei doi foști angajatori ai reclamantului nu mai sunt în ființă, iar arhiva acestora a fost preluată de pârâta S.C. T_________ S.A., aspect confirmat prin adresa nr. 5358/06.08.2013, depusă la fila 5 din dosar.
Martorul G________ V_____, audiat la propunerea reclamantului, a declarat că funcțiile de tractorist și de mecanic agricol presupuneau conducerea unor utilaje agricole, cu care se ieșea efectiv în câmp, în vederea efectuării lucrărilor specifice fiecărui sezon.
Prin adresa nr. 155/MB/31.03.1998 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au fost detaliate prevederile Ordinului nr. 50/1990, în sensul că mecanicii agricoli care efectuează lucrări în câmp, vii și livezi, cu tractoare și combine autopropulsate, precum și mecanicii de întreținere a tractoarelor, combinelor și mașinilor agricole, pentru perioada lucrată în câmp, se încadrează în grupa a II a de muncă în procent cuprins între 70-100% din timpul efectiv lucrat, pentru o perioadă de până la 10 luni/an.
Din analiza coroborată a probelor administrate la propunerea reclamantului și în lipsa unor dovezi contrare, instanța reține că reclamantul a desfășurat același tip de activitate în toată perioada anterior expusă, funcțiile deținute fiind prin ele însele apte a atrage încadrarea în grupa a II a de muncă, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.
Pentru aceste considerente, acțiunea precizată va fi admisă, urmând a se constata că atât activitatea desfășurată de reclamant la IAS Bordușani, în calitate de tractorist, în perioadele 18.12.xxxxxxxxxxxxx71, 01.01.xxxxxxxxxxxxx72 și 03.03.xxxxxxxxxxxxx75, respectiv de mecanic agricol, în perioadele 01.03.xxxxxxxxxxxxx79, 01.01.xxxxxxxxxxxxx84, cât și activitatea desfășurată la SMA Fetești, în calitate de mecanic agricol, în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx82, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, timp de 10 luni pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul B____ G_______ domiciliat în Seimeni, județ C________ în contradictoriu cu pârâtul ____________________>cu sediul în Slobozia, ___________________.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant la IAS Bordușani, în calitate de tractorist, în perioadele 18.12.xxxxxxxxxxxxx71, 01.01.xxxxxxxxxxxxx72 și 03.03.xxxxxxxxxxxxx75, respectiv de mecanic agricol, în perioadele 01.03.xxxxxxxxxxxxx79, 01.01.xxxxxxxxxxxxx84, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, 10 luni pe an.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant la SMA Fetești, în calitate de mecanic agricol, în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx82, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, 10 luni pe an.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI
A_____ CoadăAura B________
R_____ G____
GREFIER
M____ J___
Tehnored.jud.A.C.
4EX./08.05.2014