Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3434
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O___ C_______ G____
Judecător L_____ B____
Grefier M_______ H_______ D______
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta R____ A_______ DE TRANSPORT C______, cu sediul în C______, _________________________.23, jud. D___, împotriva sentinței civile nr. 7484 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamantul S____ I__,cu domiciliul în C______, _____________________. 1, ____________.1, ________________, având ca obiect acțiune în constatare completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic K_____ Nezbedea pentru apelanta pârâta R____ A_______ DE TRANSPORT C______ și intimatul reclamant S____ I__, asistat de avocat M____ C_______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic K_____ Nezbedea pentru apelanta pârâta, a solicitat admiterea apelului.
A arătat că activitatea pe care intimatul reclamant a desfășurat-o, nu se încadrează în grupa a II-a de muncă deoarece din atribuțiile prezentate în fișa postului, respectiv, răspundea de: buna funcționare a substanței electrice de tracțiune, de integralitatea instalațiilor, utilajelor și a inventarului stației, precum și din condițiile de muncă descrise de acesta în cererea de chemate în judecată, rezultă în mod evident că activitatea desfășurată nu se încadrează în condițiile de grupa a II-a de muncă. A depus practică judiciară.
Avocat M____ C_______ pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de tribunal. A arătat că la dosarul cauzei nu există dovada că prin hotărârea judecătorească, s-a acordat grupa de muncă pentru vreun salariat având funcția de electrician. Dimpotrivă, pentru unii dintre colegii intimatului reclamant care au aceeași calificare profesională, au desfășurat aceleași activități ca acesta, în același loc de muncă, în aceleași condiții de muncă și aproximativ în aceeași perioadă, fie le-a fost recunoscut de către pârâtă beneficiul grupei a II-a, fie s-a constatat de către instanțele judecătorești că activitatea pe care au desfășurat-o se încadrează în grupa a II-a de muncă.
A învederat faptul că martorul C_____ C_________ audiat în această cauză, având aceeași calificare profesională, fiind șeful intimatului reclamant în întreaga perioadă, a fost încadrat de către apelanta pârâtă în grupa a II-a de muncă în perioada 1971-1991, iar pentru perioada ulterioară, instanța a constatat că activitatea pe care a desfășurat-o s-a încadrat în grupa a II-a de muncă.
A arătat că prin nepromovarea căii de atac împotriva acestor hotărâri, intimata pârâtă a recunoscut în mod indirect faptul că instanțele au stabilit că reclamanții au desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă. A depus concluzii scrise și practică judiciară, nu a solicitat cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra apelului de față;
Tribunalul D___ – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 7484 din 11.12.2014 a admis acțiunea formulata de reclamantul S____ I__, în contradictoriu cu S.C R__ C______.
A constatat că activitatea desfășurată de reclamantul S____ I__ în perioada 24.04.xxxxxxxxxxxxx01, se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ord 50/1990 Anexa II pct. 184 și pct.214 , în procent de 100%.
A obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverința în acest sens.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte începând cu data de 24.04.1987, ocupând funcția de electrician în cadrul Secției Tramvai, așa cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă ( pozițiile 20 și urm. ), precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.
Instanța a reținut din declarația martorului că reclamantul a lucrat la unitatea pârâta ca și electrician la hala de Revizii Tehnice și Reparații Curente. În această calitate efectua operațiuni de întreținere și reparații a tramvaielor și a motoarelor de pe tramvaie. În concret curăța contractorii, izolatorii, motoarele auxiliare de pe tramvaie, instalațiile electrice a tramvaielor . Mai efectua operațiuni de demontare, decapare, degresarea motoarelor în vederea reparării și a întreținerii.
Că este semnatarul ambelor procese verbale de nominalizare a personalului încadrat în grupa a II a de muncă, atât cel din 1998 , cât și cel din 1999 și că singurul considerent pentru care în 1999 a fost exclusă din această categorie activitatea electricienilor, a fost de natură financiară, în sensul că angajatorul nu deținea resurse financiare suficiente pentru a plăti contribuțiile ce vizau persoanele încadrate în grupa a II a de muncă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ca potrivit principiului nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă , din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Tribunalul a făcut și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B____ a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Față de considerentele expuse, precum și față de răspunsul Ministerului Muncii si Protecției Sociale nr. 551/MB/17.11.1999, instanța a admis actiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R____ A_______ DE TRANSPORT C______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apreciază ca activitatea pe care intimatul a desfășurat-o in cadrul R__ C______ in perioadele menționate nu se încadrează in grupa a II-a de munca având in vedere următoarele argumente:
a) Din atribuțiile prevăzute in fisa postului intimatului, respectiv "răspunde de buna
funcționare a substatiei electrice de tracțiune, răspunde de integralitatea instalațiilor,
utilajelor si a inventarului stație", precum si din condițiile de munca descrise de acesta in
cererea de chemare in judecata, rezulta in mod evident ca activitatea desfășurata nu se
încadrează in condițiile de grupa a II-a prevăzute la pct.184 din Ordinul 50/1990 respectiv
"Activitatea in sectoarele de demontări, decapări, si degresări din întreprinderi de reparații auto,
tractoare si utilaje in vederea reparării".
b) Din adresa nr. xxxxx/10.09.1998 înregistrata la unitatea pârâtă sub nr.
100/xxxxx/15.10.1998, prin care Direcția Generala a Muncii si Protecției Sociale D___ - Oficiul
de Pensii de Stat, se aduce la cunoștința faptul ca raportat la activitatea desfășurata in cadrul
Regiei încadrarea personalului in grupa a II-a de munca se poate face numai cu respectarea
prevederilor Ordinului 50/1990, anexa II, pct.184: "Activitatea din sectoarele de demontări,
decapări si degresare din întreprinderile de reparații auto, tractoare si utilaje in vederea
reparării."
Totodată, se comunica faptul ca, urmare a discuțiilor purtate cu Ministerul Muncii si Protecției Sociale, nu se pot extinde prevederile pct. 184 si la alte activități cum ar fi : sudura electrica si auto, lucrări de întreținere si reparații a aparaturii de injecție, tâmplărie, tinichigerie, zidărie, bobinaj, dulgherie, strungărie, freze, electricieni, acestea fiind activități care nu participa in mod direct pe linie tehnologica de demontare, decapare. degresare.
c) Aprecierile intimatului ca activitatea sa la locul de munca s-a desfășurat in aceleași
condiții de munca cu cele ale personalului de la metrou, si ca ar beneficia de încadrare in
grupa a DI-a de munca potrivit pct. 214 din anexa 2 la Ordinul 50/1990 sunt nesusținute de
înscrisurile depuse la dosar si reprezintă rezultatul unei interpretări subiective a adresei nr.
551/MB/17.11.1999 a Ministerul Muncii si Protecției Sociale transmisa către RATB prin care se
precizează ca personalul RATB (lăcătuși, frezori, mecanici, electricieni, sudori, tinichigii, strungari) care prin activitatea prestata participa la reparația parcului de vehicule, concurând la siguranța circulației si lucrând in condiții similare cu personalul de la metrou, beneficiază de încadrare in grupa a II de munca.
Analizând înscrisurile depuse, este evident ca adresa Ministerului Muncii si Protecției Sociale face referire la personalul care, pe de o parte prestează activități de reparații la parcul de vehicule - intimatul neîncadrându-se in aceasta situație, astfel cum reiese din fisa postului si declarațiile sale din cererea formulata - si, pe de alta parte lucrează in condiții similare cu personalul de la metrou- reclamantul neîndeplinind nici aceasta condiție.
Mai mult decât atât, cele doua adrese, respectiv adresa nr. xxxxx/10.09.1998 emisa de Direcția Generala a Muncii si Protecție Sociale D___ si adresa emisa de către Ministerul Muncii si Protecției Sociale nr. 551/MB/17.11.1999 transmisa către RATB, cuprinzând punctul de vedere al aceluiași organism respectiv Ministerul Muncii si Protecției Sociale, nu pot fi contradictorii, si reprezintă doua situații distincte, respectiv:
- adresa nr. xxxxx/10.09.1998 emisa de Direcția Generala a Muncii si Protecție Sociale D___ care se refera Ia situația prezentata in mod concret de către R__ C______ privind condițiile de munca si încadrarea in grupe, condiții in care si-a desfășurat activitatea si intimatul.
- adresa Ministerului Muncii si Protecției Sociale nr. 551/MB/17.1l.l9`99 transmisa către RATB care se refera la situația personalului ce prestează activități de reparații ale parcului de vehicule si care lucrează in condiții similare cu personalul de la metrou, situație care in mod evident nu coincide cu activitatea reclamantului, acesta neparticipând la reparația parcului de vehicule si nelucrând in condiții similare cu personalul de la metrou.
d) Din Nota de expertizare înregistrata sub nr.100/6936/26.06.1998 emisa de către Inspectoratul de Sănătate Publica D___ prin care s-au stabilit condițiile grele in care s-a desfășurat activitatea, arătam următoarele:
- in nota de expertizare este prevăzut foarte clar ca la Secția III (Tramvai) - unde îsi desfășura activitatea reclamantul - sunt constatate condiții grele de munca doar pentru strungărie
- condițiile grele descrise atât de intimat in cererea de chemare in judecata, cat si de martorul audiat, nu sunt constatate si prin nota de expertizare.
e) In susținerea pretențiilor sale intimatul invoca si Procesul verbal din data de 03.07.1998 in care erau menționați si electricieni ca si categorie profesionala care îsi desfășoară activitatea in condiții de grupa a II- a de munca,, fără a tine seama ca acest proces verbal nu si-a produs efectele, respectiv nefiind calculate si virate contribuțiile sociale aferente.
Procesul-verbal din data de 03.07.1998 a fost revizuit prin Procesul verbal nr.100/1670/03.03.1999. tocmai din considerentele expuse in precedent si anume faptul ca nu toate categoriile menționate in Procesul verbal din 03.07.1998 își desfășurau activitate in locuri de munca ce se încadrează in condițiile de grupa a II-a. situație confirmata chiar de către D.G.M.P.S. D___ - Oficiul de Pensii de Stat prin adresa nr. xxxxx/10.09.1998 menționata mai sus si nu din considerente de natura financiara așa cum in mod eronat a precizat martorul.
Valoarea contribuțiilor ce trebuiau achitate, reprezentând contravaloare C.A.S. pentru persoanele încadrate in grupa a II-a de munca nu reprezenta o problema financiara pentru R__ C______, insa acestea nu putea fi achitate atâta timp cat salariații nu aveau dreptul la grupa a II-a conform adresei nr. xxxxx/10.09.1998 a D.G.M.P.S. D___- Oficiul de Pensii de Stat.
In drept, își întemeiază cererea de apel pe prevederile art. 466 C.pr.civ si urm.
Analizând motivele de apel in raport cu sentința menționata, Curtea retine următoarele:
In perioada dedusa judecații, 24.04.1987 – 01.04.2011, reclamantul a îndeplinit funcția de electrician, așa cum rezulta din mențiunile carnetului de munca depus la dosar.
Prima instanța a reținut faptul ca in aceasta perioada reclamantul a desfășurat activitați de natura celor cuprinse in anexa II pct. 184 si pct. 214 din O.50/1990, situație in care ar trebui sa beneficieze de grupa de munca.
Potrivit Ordinului nr.50/1990:
2.In grupa II de munca se incadreaza locurile de munca, activitatile si categoriile profesionale cuprinse in anexa nr. 2.
3.Beneficiaza de incadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor mentionate, fara limitarea numarului, personalul care este in activitate : muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr. 1 si 2.
Beneficiaza, de asemenea, de aceleasi drepturi personalul muncitor din constructii-montaj sau din alte activitati, care realizeaza lucrari de extinderi, modernizari sau reparatii ale capacitatilor de productie si care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii cu personalul beneficiarului incadrat in grupele I si II de munca.
Prin urmare, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit prevederilor art 2 din Ordinul nr. 50/1990 modificat și completat sunt cuprinse în Anexa nr.2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In consecința, încadrarea in grupele de munca se face ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in mod expres si detaliat in anexe, condițiile prevăzute in textul respectiv trebuind îndeplinite întocmai.
Alături de aceasta condiție obligatorie si legala, trebuie îndeplinite si celelalte condiții prevăzute de textul legal: nivelul noxelor existente la locurile de munca respective si salariatul sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Cu alte cuvinte nu este suficient ca salariatul sa indeplineasca activitatile respective si sa lucreze la locurile de munca expres prevazute, ci in urma verificarilor efectuate sa se constate ca activitatea a fost desfasurata in conditii concrete de noxe care depaseau nivelul maxim admis prevazut in norme.
Daca toate aceste conditii erau indeplinite, salariatul trebuia nominalizat de catre conducerea unitatii impreuna cu sindicatul.
Pe de alta parte, simpla exercitare a funcției în condiții dificile nu atrage automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in anexele la Ordin
In cauza de fata s-au invocat si retinut ca aplicabile dispozitiile pct. 184 si pct. 214 din ordin.
La pct. 184 sunt reglementate activitatile din sectoarele de demontari, decapari si degresari din intrepriderile de reparatii auto, tractoare si utilaje in vederea repararii.
La pct.214 din ordin sunt reglementate functiile si meseriile de la locurile de munca si din activitatile de exploatare si intretinere a metroului.
Cele doua dispozitii sunt clare sub aspectul functiiilor, locurilor de munca si intreprinderilor carora li se aplica.
Astfel, la pct. 184 se incadreaza salariatii care au desfasurat activitati de demontare, decapare si degresare in sectoarele specifice si intrepriderile de reparatii mentionate.
La pct. 214 din ordin se incadreaza salariatii de la locurile de munca si din activitatile de expolatare si intretinere a metroului.
Aceste conditii impuse sunt clare si imperative si nu exista niciun alt act normativ care sa extinda aplicarea prevederilor respective si altor salariati de la alte locuri de munca decat cele stabilite prin dispozitiile normative amintite.
Existenta unei adrese a MMPS referitoare la solicitarea de incadrare a salariatilor RATB in grupa de munca, in situatia indeplinirii anumitor conditii, nu este de natura a modifica dispozitiile normative si nici de a se aplica la alte unitati din tara.
Nici adresa xxxxx/1998 nu era de natura a crea obligatii de incadrare a unor persoane in grupa de munca, atat timp cat conditiile cerute de lege nu erau indeplinite.
Deciziile 87/1999 a Curtii Constitutionale si nr. 258/2004, invocate de prima instanta, nu conduc la concluzii diferite cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor normative, ele vizand o cu totul alta chestiune de drept si anume modul de aplecare a normelor la aceleasi conditii, dar in perioade diferite de timp, respectiv modul de aplicare a modificarilor sau completarilor normative succesive salariatilor care au activat în condiții similare de muncã.
Prin urmare, conditiile cerute cumulativ in raport cu cele doua texte din ordin sunt urmatoarele: activitatea desfasurata in programul de lucru sa fie aceea de activitati de demontare, decapare si degresare in sectoarele specifice si intrepriderile de reparatii mentionate in situatia prevazta de pct. 184; activitatea desfasurata in programul de lucru sa fie de expolatare si intretinere a metroului in situatia prevazuta de pct. 214; existenta noxelor mai sus mentionate; nominalizarea ceruta de lege.
Activitățile respective trebuiau exercitate întocmai, in programul de lucru, pe toata perioada anilor invocați si in condițiile unor noxe existente peste nivelul normal, toate acestea trebuind sa fie dovedite in mod neechivoc, pentru ca sa poate fi considerate ca îndeplinite condițiile legale.
Unitatea a făcut dovada îndeplinirii si stabilirii locurilor de munca încadrabile in grupe de munca, potrivit procedurilor legale, pentru categoriile de salariați ce îndeplineau condițiile legale.
In consecinta, reclamantul are obligatia ca, in conditiile in care unitatea nu a dispus incadrarea acestuia potrivit procedurii in grupa de munca pe considerentul ca nu erau indeplinite conditiile cerute de textul de lege, sa faca dovada ca se incadreaza sub toate aspectele in norma legala.
Or, singura proba administrata in acest sens consta in declarația martorului audiat în cauză, care nu conduce la concluzia ca in toata perioada in litigiu reclamantul a desfășurat activitați specifice si la locurile de munca reglementate expres, in procent de minim 70% din programul normal de lucru, cumulativ cu existenta noxelor si a condițiilor concrete de munca.
Reclamantul a îndeplinit funcția de electrician in cadrul unitații apelante, desfasurand aceasta activitate in proporție de 100%, așa cum chiar acesta precizează prin acțiune, activitați si locuri de munca care nu se încadrează in textele de lege.
In ceea ce priveste existenta unor hotărâri judecătorești obținute de catre alte persoane care au lucrat in cadrul unitații nu reprezintă un argument pentru neaplicarea dispozițiilor legale la cauza concreta dedusa judecații.
Hotărârile judecătorești date în favoarea unor colegi ai reclamantului nu impun acordarea grupei a II a de muncă în mod automat, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct.
Pe de altă parte, rolul jurisprudenței este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de pârâta R____ A_______ DE TRANSPORT C______, cu sediul în C______, _________________________.23, jud. D___, împotriva sentinței civile nr. 7484 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamantul S____ I__,cu domiciliul în C______, _____________________. 1, ____________.1, ________________.
Schimbă sentința civilă, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Președinte, O___ C_______ G____ |
|
Judecător, L_____ B____ |
|
Grefier, M_______ H_______ D______ |
|
Red.jud. L.Bunea25.09.2015
Jud.fond C.E.I____
Tehnored. A.G_____/2ex.