Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 65
Ședința publică de la 28.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE N______ M______ M_____
Asistent judiciar L_______ A__ P____
Asistent judiciar L____ G______
Grefier D____ M_____ Al-F___
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect reconstituire vechime în muncă, formulată de reclamantul P_____ I__ în contradictoriu cu pârâții U_______ A____________ Teritorială ________________________________ Primar și C___ Județeană de Pensii M________.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de avocat D_______ M______, consilier juridic R___ E______ pentru pârâta UAT ___________________________ pârâta C___ Județeană de Pensii M________.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că la dosar s-a depus adresa nr.262/2016 emisă de Direcția pentru Agricultură M________ prin care au fost comunicate relațiile solicitate.
Avocat D_______ M______ pentru reclamant depune la dosar note scrise prin care indică temeiul de drept al acțiunii - art. 279 alin.2 Codul muncii.
Se ia act că avocata reclamantului și reprezentantul pârâtei UAT Corcova nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat și constatându-se terminată cercetarea procesului, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei:
Avocat D_______ M______ pentru reclamant solicită admiterea acțiunii și să-i fie reconstituită vechimea în muncă pentru perioada noiembrie 1982 - octombrie 1987 în care a desfășurat activitate ca apicultor în cadrul CAP Corcova. Din declarațiile martorilor a rezultat că aceștia au lucrat cu reclamantul la CAP Corcova, martorii indicând perioada în care acesta a lucrat și faptul că i s-a încheiat contract de muncă. Referitor la martora I______ E________ arată că a fost transferată de la CAP Corcova la IAS și acest din urmă angajator i-a întocmit carnetul de muncă și a efectuat mențiuni referitoare la perioada lucrată la CAP. Arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic R___ E______ pentru pârâta UAT _______________________ instituia este de acord cu admiterea acțiunii și cu reconstituirea vechimii în muncă a reclamantului în măsura în care s-a făcut dovada că acesta a desfășurat activitate la CAP Corcova.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2015 reclamantul P_____ I__ a chemat în judecată pe pârâtele U_______ A____________ Teritorială ________________________________ Primar și C___ Județeană de Pensii M________ solicitând ca prin hotărâre judecătorească să i se reconstituie vechimea în muncă și să se constate că în perioada noiembrie 1982 - octombrie 1987 a desfășurat activitate, ca apicultor, în cadrul CAP Corcova.
În fapt, reclamantul a arătat că în această perioadă a lucrat neîntrerupt ca apicultor în cadrul CAP Corcova și nu se află în posesia unui înscris care să constate relația de muncă cu CAP-ul, fiind în imposibilitate să facă această dovadă.
A mai arătat că s-a adresat Primăriei comunei Corcova solicitând eliberarea unei adeverințe care să ateste acest fapt, însă i s-a răspuns că nu mai deține înscrisuri de la CAP, deoarece o parte din aceste documente au fost distruse, iar altele au fost predate Casei Județene de Pensii M________.
Prin acțiune s-a mai arătat că potrivit Codului muncii, contractul individual de muncă este convenția în temeiul căreia o persoană denumită salariat se obligă să presteze munca sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumită salariu, forma scrisă a contractului de muncă fiind cerută de lege ca o condiție ad probationem, nu ad validitatem.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.281-282 Codul muncii.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: cererea înregistrată sub nr. 2507/31.03.2015 depusă la Primăria Corcova și răspunsul comunicat în data de 31.03.2015.
Pârâta C___ Județeană de Pensii M________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca reclamantul să precizeze dacă solicită reconstituirea vechimii în muncă ca membru cooperator sau ca salariat cu contract individual de muncă, menționând că din cererea de chemare în judecată nu rezultă calitatea pe care avut-o ca lucrător la CAP Corcova.
De asemenea, a arătat că instituția a preluat numai centralizatoarele cu membrii cooperatori, calitatea de salariat urmând să fie dovedită cu carnetul de muncă.
Pârâta U_______ A____________ Teritorială _________________________ întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit HG 131/1991, la desființare, CAP-urile aveau obligația să predea arhiva existentă și documentele financiar contabile primăriilor în a căror rază teritorială și-au desfășurat activitatea.
CAP Corcova nu a predat arhiva, astfel că în fondul arhivistic al Primăriei comunei Corcova nu se mai găsesc documente care să ateste vechimea în muncă a salariaților și a foștilor membri cooperatori, aspect comunicat și reclamantului prin adresa nr. 2507/31.03.2015, anexată la dosar.
Din oficiu, în ședința publică din data de 26.11.2015 s-a luat o declarație reclamantului referitor la obiectul acțiunii, răspunsurile fiind cosemnate în declarația aflată la dosar.
La solicitarea reclamantului a fost încuviințată proba testimonială fiind audiate martorele C___ E____ și I______ E________.
Reclamantul a mai depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: carnetul de muncă, cartea de identitate, certificatul de absolvire a cursului de calificare ca apicultor eliberat la data de 17.05.1978, carnetul de muncă al martorei I______ E________ și adresa nr. 980/12.09.1987 emisă de IAS Corcova, decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă martorei C___ E____.
Pârâta C___ Județeană de Pensii M________ a învederat faptul că arhiva referitoare la evidența foștilor membri cooperatori din județul M________ a fost predată operatorului de arhivă ____________, conform procesului verbal de predare/primire din data de 19.03.2015.
Din oficiu, s-au solicitat relații de la ____________ pentru a comunica dacă în arhiva CAP Corcova preluată de la C___ Județeană de Pensii M________ se găsesc înscrisuri referitoare la activitatea desfășurată de reclamant, relații comunicate cu adresa nr. 616/22.12.2015.
De asemenea, s-au solicitat relații de la Direcția pentru Agricultură M________ pentru a comunica dacă în perioada în care au funcționat CAP - urile, statele de plată ale angajaților cu contract de muncă au fost înaintate Direcției pentru Agricultură, respectiv dacă după desființare CAP-urile au predat aceste înscrisuri, relații comunicate cu adresa nr. 262/20.01.2016.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului Tribunalul constată și reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul P_____ I__ solicită, în contradictoriu cu pârâții U_______ A____________ Teritorială ______________________ Județeană de Pensii M________, reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada noiembrie 1982 - octombrie 1987 în care a desfășurat activitate ca apicultor, în baza contractului individual de muncă, în cadrul CAP Corcova.
În raport de solicitarea reclamantului instanța reține că potrivit art.279 alin.1, 2 Codul muncii „Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă. După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă…….”.
Din interpretarea dispozițiilor legale citate, rezultă că dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă, iar în lipsa acestui document, vechimea în muncă se reconstituie pe baza înscrisurilor sau altor probe din care să rezulte existența contractului de muncă.
În cauză din înscrisurile depuse la dosar de reclamant rezultă că acesta deținea carnet de muncă din data de 28.05.1973 și potrivit mențiunilor din acest document la data de 01.09.1982 figurează transferat în interesul serviciului conform art.11/2 din Legea 1/1970 ( poz. 10 din carnet), următoarea mențiune fiind efectuată la data de 27.03.2006 de către C___ Județeană de Pensii „încheiat contract de asigurare socială conform Legii 19/2000”.
Față de aceste consemnări se constată că ulterior datei de 11.09.1982 nu s-au mai efectuat mențiuni referitoare la unitatea la care a fost transferat reclamantul.
Cât privește solicitarea reclamantului de reconstituire a vechimii pentru perioada noiembrie 1982-octombrie 1987 în care a desfășurat activitate ca apicultor în cadrul CAP Corcova, în baza contractului individual de muncă instanța constată că reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte activitatea prestată în cadrul CAP-ului în perioada menționată.
În acest sens se reține că în arhiva UAT ____________________ mai regăsesc documente (acte,state de plată) care să ateste vechimea în muncă a persoanelor care au lucrat la CAP Corcova.
Referitor la arhiva fostului CAP, o parte din documente au fost distruse, iar alte documente au fost predate Casei de Pensii M________ ( așa cum rezultă din adresa nr.2507/2015 și întâmpinarea formulată de pârâta UAT ________________________________> Cât privește arhiva fostului CAP Corcova predată către C___ Județeană de Pensii M________, se constată că această instituție a preluat numai evidențele foștilor membri cooperatori, iar ulterior arhiva a fost predată către ____________, operator privat de arhivă, conform procesului verbal de predare a documentelor din data de 19.03.2015 ( filele 36-38 dosar).
Prin urmare, în arhiva fostului CAP Corcova se regăsesc documente referitoare la membri cooperatori, ci nu la persoanele care au fost angajate cu contract individual de muncă, între înscrisurile preluate nefiind identificate date referitoare la reclamant, așa cum rezultă din adresa nr.616/22.12.2015 emisă de ____________.
Cât privește declarațiile martorelor C___ E____ - șef fermă și I______ E________ - contabil în cadrul CAP Corcova, se constată că acestea au indicat perioada în care reclamantul a desfășurat activitate în cadrul CAP-ului și au făcut referire la faptul că primea lunar 1.500 lei conform statului de plată.
Martora C___ E____ a arătat că bănuiește că reclamantului i s-a încheiat contract individual de muncă, ambele martore arătând că nu era membru cooperator și că nu-i cunoșteau programul de lucru.
Având în vedere declarațiile celor două martore, instanța apreciază că acestea au formulat doar supoziții, apreciindu-se declarațiile ca neconcludente, cât timp nu se coroborează cu înscrisuri.
De altfel, conform declarației dată de reclamant în ședința publică din data de 26.11.2015, în perioada în care susține că a desfășurat activitate la CAP Corcova, carnetul de muncă a rămas în posesia sa, nefiind predat la CAP ( fila 30 dosar).
Referitor la legislația aplicabilă în perioada în litigiu, se constată că prin Legea nr. 27/1976 a fost reglementată retribuirea muncii în unitățile agricole cooperatiste, iar în art. 71 alin.3 se prevedea că „retribuirea personalului încadrat cu contract de muncă de cooperativa agricolă de producție și de asociația economică intercooperatistă se face potrivit prevederilor Legii nr. 57/1974, cu condiția executării unor lucrări de volum și de complexitate similare cu cele stabilite pentru personalul din unitățile de stat cu același profil și grad de organizare, fără a depăși retribuția lunară totală cuvenită președintelui cooperativei agricole de producție, respectiv a directorului asociației economice intercooperatiste”.
Art.73 din aceeași lege prevedea că „formele de retribuire și condițiile de acordare a retribuției pentru personalul încadrat cu contract de muncă, potrivit art. 71 și 72, se aprobă de adunarea generală a fiecărei unități agricole cooperatiste, potrivit prezentei legi.”
Se mai constată că art.186 din Legea nr.57/1974 prevedea că „retribuirea muncii lucrătorilor din organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești se face pe baza principiilor și reglementărilor cu caracter general prevăzute în prezenta lege. Persoanele încadrate pe bază de contract de muncă în organizațiile cooperatiste și obștești se retribuie pe baza prevederilor din prezenta lege, stabilite pentru lucrătorii din unitățile de stat cu profil similar. Membrii organizațiilor cooperatiste și ai altor organizații obștești, care își asigură mijloace de existență prin activitatea desfășurată în cadrul acestora, se retribuie pentru munca prestată pe baza reglementărilor proprii ale organizației respective, aprobate prin lege”.
Având în vedere dispozițiile legale enunțate coroborate cu probatoriul administrat, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada raporturilor de muncă cu CAP Corcova, astfel că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P_____ I__ - CNP xxxxxxxxxxxxx,cu domiciliul în comuna O______, ______________________________ în contradictoriu cu pârâții U_______ A____________ Teritorială Corcova, cu sediul în _________________________________ și C___ Județeană de Pensii M________ cu sediul în Drobeta T____ S______, bld. C____ I, nr.3, județul M________.
Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul M________.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.01.2016 la sediul Tribunalului M________.
Președinte,
N______ M______ M_____
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L_______ A__ P____ L____ G______
Grefier,
Red./tehnored.: jud. NMM/ gref. AFM
Ex.5/05.02.2016