Cod ECLI ECLI:RO:CABAC:2016:002.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 322/2016

Ședința publică de la 24 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE P______ M______ A__________

Judecător M_____ V_____

Grefier C_______ M_______

La ordine a venit spre soluționare amânarea de pronunțare a apelului civil formulat de reclamantul M______ V_____, împotriva sentinței civile numărul 1064 din 03 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integral cu aceasta și când, la cerere, pronunțarea s-a amânat la 24 februarie 2016.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

C U R T E A

- deliberând -

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1064/C/3.06.2015, pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul M______ V_____, în contradictoriu cu pârâta ______________________ Piatra N____, _____________________, jud. N____, și, în consecință, s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 03.11.xxxxxxxxxxxxxxx80, în funcția de lăcătuș se încadrează în grupa a - II- a de muncă. Totodată s-a respins acțiunea pentru perioadele 12.11.1980 – 15.08.1992 și 09.03.1993 – 01.04.2011, ca nefondată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat a se constata că în perioada 03.11.1978 – 12.11.1980 a lucrat în condiții de grupă a II-a de muncă, iar în perioadele 12.11.1980 – 15.08.1992 și 09.03.1993 – 01.04.2001 a lucrat în condițiile grupei I-a de muncă. Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă pentru perioadele menționate, contestatorul și-a desfășurat activitatea ca în funcția de lăcătuș, mașinist și tractorist în cadrul Secțiilor producție.

În conformitate cu declarațiile martorului audiat în cauză la solicitarea reclamantului și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reiese că acesta a fost angajatul unității pârâte ca lăcătuș, mașinist și tractorist în cadrul Secției a V-a, Secția a VI-a și aVII-a At. Transporturi. Pentru perioada cât a fost tractorist, din data de 01.04.2000, potrivit declarației martorului, reclamantul transporta tuburile de oxigen de la societatea pârâtă la Combinatul de la Săvinești, iar în secțiile turnătorie - forjă lucra pe motostivuitor, ca mașinist.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca, concrete, în care își desfășoară activitățile persoanele respective, iar potrivit dispozițiilor art. 15 din același act normativ, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I si II de munca, în vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca.

Mai mult, în art. 7 din același ordin, se prevede că: " Încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru."

În temeiul textelor de lege invocate, la nivel de unitate au fost stabilite locurile de muncă ce se încadrează în grupele I sau a – II-a de munca, funcție de activitatea prestată efectiv, pentru Secția de Producție, în care a lucrat și reclamantul, fiind prevăzute în aceste condiții superioare de muncă.

Astfel, față de situația reținută, raportat la specificul muncii desfășurate în perioada analizată, pe postul de lăcătuș, instanța a apreciat că activitatea reclamantului este inclusă în grupa a –II-a de muncă.

Faptul ca Ordinul nr. 50/1990 nu conține o enumerare limitativă a activităților care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, iar posibilitatea extinderii acestor activități rezultă din art. 3 alin. (2) din ordin, respectiv din Nota de fundamentare a H.G. nr. 1223/1990, esențial fiind ca această extindere să se realizeze în funcție de condițiile concrete de muncă.

Potrivit dispoziției legale cadru privind încadrarea în gupele I și II de muncă, reprezentată de Ordinul nr. 50/1990, aceasta se realiza în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășea nivelul maxim admis prevăzut în Normele de protecție a muncii, existența condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe fiind necesar să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau dacă s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal ( art.4 și 5 din Ordin).

În conformitate cu aceeași prevedere legală anterior citată, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se realiza de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).

Faptul că societatea pârâtă a încadrat în această grupă de muncă doar o parte din salariații săi care au prestat activități similare, în condiții de muncă similare celei desfășurate de către reclamant, astfel cum s-a reținut și din depoziția martorului audiat în cauză, nu constituie o dovadă că în situația de față nu sunt întrunite condițiile pentru a fi acordată grupa de muncă pretinsă, cu atât mai mult cu cât în conformitate cu pct.15 din Ordinul nr. 50/1990 avea obligația de a analiza și de a preciza, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu 18.03.1969 și până data intrării în vigoare a ordinului.

Pe de altă parte, pentru perioada de după 31.12.1989, pârâta avea obligația de a face dovada că în cadrul unității nu a fost depășită limita legală a nivelul noxelor, simplele afirmații în acest sens nefiind elocvente, cu atât mai mult cu cât în temeiul dispozițiilor art. 272 din Codul Muncii sarcina probei îi revine.

Esențial pentru încadrarea activității unei persoane într-o anumită grupă de muncă nu este funcția deținută ci, condițiile de muncă în care aceasta se desfășoară, executarea ei în condiții nocive, grele sau periculoase, ducând la încadrarea în grupa a II-a de muncă.

Or, se reține faptul că reclamantul, în perioada 03.11.1978 – 11.11.1980 a lucrat ca lăcătuș în cadrul Secțiilor aV-a – Construcții montaj (f.98) și a VI-a at. Edile, efectuând lucrări de întreținere la toate utilajele din secție, în care se efectuau lucrări de sudură, vopsitorie, cuptor de turnătorie, tratamente termice.

Analizând condițiile de lucru concrete ale reclamantului, potrivit mențiunilor prevăzute în carnetul său de muncă, care rezultă de altfel și din depoziția martorului Brehuță V_____ care a lucrat în aceleași condiții cu reclamantul în cadrul secției turnătorie forjă unde reclamantul lucra ca stivuitorist, mașinist și în cadrul at. Edile reclamantul având funcția de lăcătuș în cadrul aceleiași secții, instanța a constatat că, în perioada 03.11.1978 – 11.11.1980, activitatea reclamantului se încadrează în grupa a II-a de muncă.

În concluzie, instanța a apreciată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de grupa a II a de muncă întrucât din probatoriul administrat rezultă faptul că acesta a lucrat în condiții superioare de muncă, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990 și ale Ordinului nr. 125/1990, pentru perioada în care a lucrat în funcția de lăcătuș.

Cu privire la perioadele 12.11.1980 – 15.08.1992 și 09.03.1993 – 01.04.2001 în care reclamantul a fost încadrat în cadrul unității pârâte ca tractorist și mașinist (motostivuitorist), nu poate fi reținută de instanță ca fiind desfășurată în grupa I de muncă, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru a fi acordată grupa de muncă pretinsă, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului 50/1990.

Așadar, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, constatând că acțiunea formulată este întemeiată, în parte, instanța a admis-o, ca atare, conform dispozitivului.

Împotriva hotărârii a promovat apel pârâtul - declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru -, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

A fost criticată soluția primei instanțe, în esență, pentru următoarele considerente:

- s-a ignorat că postul său de mașinist/motostivuitorist pe Motostivuitor O___ este prevăzută în documentele angajatorului ca fiind încadrată în grupa I de muncă;

- s-au interpretat greșit dispozițiile legale în privința perioadei în care a lucrat pe postul de tractorist, apreciindu-se că O 50/1990 impunea ca funcția/postul să fie nominalizat expres în Anexă pentru a beneficia de grupa de muncă; ori punctele 1-5 din Ordin stabileau ca esențială nu funcția, ci condițiile de muncă în care se desfășura activitatea;

- s-au omis prevederile art. 272 Codul Muncii, privitoare la sarcina probei, în aprecierea condițiilor de muncă invocate ca fiind simple susțineri, deși pârâta trebuia să depună fișa postului sau alt înscris care să atesta atribuțiile sale, respectiv să dovedească nedepășirea după 1990 a limitei legale a noxelor. Singurul său mijloc de probă aflat la îndemâna sa era proba testimonială, însă instanța i-a respins-o ca nefiind pertinentă la 14.04.2014.

În susținerea apelului a fost administrată proba cu înscrisuri noi – anexa 6 CCM 1993 și CCM 1994, comunicate și intimatei pârâte, la 25.11.2015.

Intimata a depus, prin apărător, întâmpinare ( filele 11-13 ), solicitând respingerea apelului ca nefondat, întrucât:

- din statele de plată existente și din mențiunile carnetului de muncă nu rezultă locul de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea de lăcătuș, mașinist și tractorist, și nici că aceste activități au fost prestate în condiții deosebite de muncă;

- încadrarea salariaților în grupele I și II de muncă s-a efectuat în condițiile O. 59/1969 și O 50/1990, cu avizele ulterioare 44/1995 și 43 G/1998, iar din conținutul acestora nu rezultă că locul de muncă ( Secțiile Turnătorie Fontă, Turnătorie Aluminiu, Forja și Secția I ) și funcțiile ocupate se încadrau în grupa I sau II de muncă; motiv pentru nici nu au fost incluse în categoria celor recunoscute conf. O 50/1990, O 125/1990; oricum reclamantul nu a făcut vreo probă că s-ar fi încadrat, sub aspectul condițiilor efective, în cazurile cerute de lege pentru stabilirea grupei I sau a II-a de muncă.

- interpretarea dată punctului 3 din O 50/1990 este eronată, față de claritatea reglementării cumulative, prin utilizarea conjuncției ”și”, a condițiilor privind locurile de muncă și a celor privind activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.

În combatere a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, depuse la 17.02.2016 ( Anexele la CCM unitate 1993/2001 privind încadrarea în grupe de muncă ).

Apelantul reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În amânarea de pronunțare s-au înaintat concluzii scrise de către apelant, prin apărător, prin care s-au indicat, punctual pe anexele depuse de intimat, locurile de muncă și activitățile prestate, implicit încadrate în grupa de muncă solicitată.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 476-480 Noul Cod procedură civilă, Curtea reține caracterul său nefundat, justificat de considerentele ce se vor expune.

Deși s-a susținut de către apelant nelegalitatea și netemeinicia sentinței de respingere a cererii sale, cum acțiunea a fost admisă în parte la fond, rezultă că nemulțumirea reală dedusă judecății în apel vizează, exclusiv, neprimirea solicitării de constatare a faptului că în perioadele 12.11.xxxxxxxxxxxxx92 și 9.03.1993-1.04.2001 a lucrat în grupa I de muncă.

Prin urmare, limitat la această soluție, Curtea are de examinat criticile apelantului.

Iar în acest sens, se constată că:

Pentru unele dintre perioadele pretins a fi lucrate în grupa I de muncă, reclamantul a susținut la fond ( acțiune și precizări fila 125 ) că a lucrat ca mașinist și tractorist la anumite secții, respectiv în cadrul Secției IV –Uzina V____ între 13.11.xxxxxxxxxxxxx86, a Secției Forjă între 1.01.xxxxxxxxxxxxx92 și a Secției Turnătorie Aluminiu – PSI între 9.03.xxxxxxxxxxxxx00.

Conform mențiunilor Carnetului de Muncă – poz. 14-26, 29-52 – coroborate cu CIM-urile și acte adiționale depuse la fond ( fl. 56, 57, 63-67, 75, 83, 93 ), respectiv confirmate de pârâtă cu adresa de la fl 122, reieșea că reclamantul a lucrat doar la Secția VII At. transporturi ( cod 42.00 ) ca mașinist transport intern ( 12.11.1980—30.12.1991, 9.03.1993-1.04.1999 ), tractorist ( 1.02.xxxxxxxxxxxxx92 ) și tractorist rutierist ( cu 1.04.1999 ), nu și la alte secții.

În atare împrejurări, cum susținerile reclamantului erau contrare celor probate cu înscrisuri de către angajator, îi revenea obligația dovedirii propriilor afirmații, sarcina probei, conform art.272 Codul muncii, răsturnându-se. Ceea ce însă nu a survenit.

În apel s-a invocat ca prim motiv de nelegalitate că, pentru aceste perioade, a ocupat un alt post decât cel indicat la fond - respectiv de mașinist/motostivuitorist pe Motostivuitor O___ – la Secția a VII-a ( concluzii scrise din 23.02.2016 ) și faptul că era prevăzut în documentele angajatorului ( Anexa 6, pct, 6 pe anii 1993, 1994, 1999 , pct. 7 pe anii 1995-1998 și pct. 5 pe anii 1999 și 2000 ) ca fiind încadrat în grupa I de muncă; trecând peste faptul că se încearcă schimbarea apărărilor în apel, chiar și după închiderea dezbaterilor – încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicție, a contradictorialității și a dreptului la apărare -, precum și peste faptul că este total neprobată ocuparea acestui post, Curtea nu poate să nu observe eroarea părții care-și întemeiază critica pe o situație agravantă, aptă a-i atrage respingerea acțiunii fie ca lipsită de interes, fie ca inadmisibilă. Și aceasta întrucât, dacă într-adevăr locul său de muncă era nominalizat în grupa I, nu mai trebuia a se constata acest beneficiu și, implicit, avea posibilitatea acțiunii în realizare, în obținerea adeverinței atestatoare a situației decurgând din evidențele angajatorului. Ori, prin însăși promovarea acțiunii, reclamantul a recunoscut inexistența unei nominalizări în grupa I de muncă a activității sale; deci primul motiv de nelegalitate nu poate fi reținut ca întemeiat.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate – referitor la interpretarea greșită a dispozițiile legale în privința perioadei în care a lucrat pe postul de tractorist - , nu poate fi primit de Curte:

- în primul rând, față de argumentele expuse boldit de tribunal în pag.5 a sentinței și care sunt exact în sensul caracterului esențial al condițiilor de muncă, nu a locului de muncă/activității ori funcției ocupate;

- în al doilea rând, pentru că dacă într-adevăr locul său de muncă ar fi reclamat o încadrare, de drept ( conform art. 1, 2 H.G. 559/1990 ) sau prin asimilare cu cele expres prevăzute în grupa I, rămâne neexplicată pasivitatea sa în necontestarea grupei aIII-a de muncă de care a beneficiat ( fl. 76 ), deși acest drept îi era recunoscut expres și limitativ în timp de către Decretul 92/1976, respectiv în necontestarea nominalizării angajatorului efectuată în baza O 50/1990.

În acest moment al expunerii, trebuie punctat și faptul că:

- din înscrisurile depuse la fond – CIM-urile și actele adiționale încheiate însușite de reclamant prin semnătură -, reiese că angajatorul a acordat atenție grupei de muncă ce se cuvenea angajatului, menționând în toate acestea condițiile de muncă, ca fiind normale sau în grupa a III-a ( fl. 53-63, 76 )

- în procedura instituită de O 50/1990, instanța poate doar să verifice dacă activitatea/locul de muncă/funcția reclamantului era nominalizată expres în grupa I de muncă ( conform anexei I la O.50/1990 ), fie dacă, sindicatele împreună cu patronatul, aprobaseră corect încadrarea prin asimilare și a altor categorii profesionale a căror activitate nu era expres nominalizată - intrând aici și a sa -, dar nelegal nu-i efectuaseră mențiuni în carnetul de muncă. Ori nici una din aceste solicitări nu au figurat în actul de investire. Nici dacă s-ar fi considerat că, implicit, se contesta nenominalizarea reclamantului, prin asimilare, în grupa solicitată, instanța nu o putea dispune întrucât probele administrate nu-i confirmau pretențiile.

Astfel, singura probă administrată a fost o declarație de martor ( martor audiat la 3.06.2015 ), care însă nu era aptă a releva elementele tehnice ce caracterizează condițiile de încadrare în grupa I de muncă și a altor persoane, și, cu atât mai puțin, a timpului efectiv lucrat în acele condiții.

Iar anexele la CCM nivel unitate pe anii 1993 și 1994, depuse în apel de reclamant, coroborate cu cele pe 1993/2000 depuse de angajator pentru termenul din 17.02.2016, nu fac decât să confirme neregăsirea activității sale în condițiile grupei I, precum și buna-credință a angajatorului în monitorizarea anuală a activităților și a condițiilor de muncă pentru recunoașterea beneficiului grupei de muncă celor îndreptățiți.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel se reține, iarăși, eroarea apelantului; Astfel:

- sarcina probei se răsturnase, angajatorul probând încadrarea sa în grupa III pe anumite perioade, în condiții normale pe alte perioade, precum și neregăsirea activității sale în nominalizările de grupa I și II, în baza O 50/1990; nu trebuiau depuse buletinele de noxe întrucât nu fusese investită instanța cu verificarea legalității actelor de nominalizare a angajatorului împreună cu sindicatele, pentru perioada ulterioară aplicării Ordinului 50/1990. Prin urmare, reclamantul avea obligația probării susținerilor sale, contrare celor dovedite de angajator;

- singurul său mijloc de probă solicitat, anume proba testimonială, a fost administrată și nu respinsă la 14.04.2014, dată la care, de altfel, nici nu era înregistrată cauza la fond.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă, va fi respins apelul ca nefundat.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul ca nefondat promovat de reclamantul M______ V_____, cu domiciliul în localitatea Săvinești, ____________________ B, județul N____, împotriva sentinței civile numărul 1064 din 03 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimata ______________________ cu sediul în municipiul Piatra N____ __________________, județul N____.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2016.

Președinte, P______ M______ A__________		Judecător, M_____ V_____
	Grefier, C_______ M_______

Red.sent.-L.C____

Red.dec._____________________.02. / Tehn.-C.M./ 4 ex./25.02.2016