Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
2513/2015 din 30 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2513

Ședința publică din data de 30.09.2015

PREȘEDINTE – P______ A___ D______

ASISTENȚI JUDICIARI – F______ M_____

– G______ C_______

GREFIER – A____ I____ A________


Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în constatare, formulată de reclamantul T_____ S______, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C_________ L______, în Ploiești, ____________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ___________________ lichidator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, cu sediul în București, sector 3, __________________________, _____________________________> Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul reprezentat prin avocat C____ C______ și pârâta, reprezentată de avocat Berindel M____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură s-a depus raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii – salarizare – răspuns la obiecțiuni, întocmit de expert A____ C_____, după care,

Tribunalul pune în discuție raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii – salarizare – răspuns la obiecțiuni, întocmit de expert A____ C_____.

Apărătorul reclamantului arată că nu are obiecțiuni de formulat.

Apărătorul pârâtei arată că nu sunt alte cereri sau obiecțiuni.

La interpelarea instanței apărătorii părților, având cuvântul pe rând, învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe suplimentare de administrat, precum și având în vedere că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, emiterea adeverinței conform concluziilor raportului de expertiză, fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.


T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P___ cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul T_____ S______ a chemat în judecată pe pârâta ___________________ lichidator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca in perioada menționata in anexa la cererea de chemare in judecata a desfășurat activități in condiții de grupa a-II-a 100% sau mai puțin, pentru perioadele menționate in anexa la cererea de chemare in judecata si sa fie obligată parata sa îi elibereze adeverințe, fără cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, a fost angajat in cadrul paratei, iar cererea sa se întemeiază pe dovada condițiilor grele de lucru, întrucât și-a desfășurat activitatea in condiții improprii organismului uman, specificul meseriei presupunea un consum fizic si psihic foarte mare, astfel încât consideră că locul de munca si activitatea desfășurata, se încadrează in prevederile Ord. 50/1990 republicat.

Reclamantul a arătat că societatea comercială "E_______" - S.A este o întreprinderea de morarii și panificație din Prahova și a activat în domeniul industriei alimentare, profilul morărit - panificație, produse zaharoase, fiind cel mai important producător de făină din grâu, produse de panificație, paste făinoase, din județul Prahova, obiectul său de activitate constând în prelucrarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase, biscuiți, expandate, fulgi de ovăz, iar meseria reclamantului in perioada solicitata a fost de brutar.

Reclamantul a învederat că efectele negative ale prafului de faina asupra organismului uman si al sănătătii acestuia sunt: iritante: iritația pielii sau a mucoasei respiratorii in contact cu praful de faina - pneumoconioze: afecțiuni pulmonare; alergenice: efectul alergic dermic sau respirator al prafului de faina Factori de risc; acțiunea mecanica a organelor de mașini aflate in mișcare : malaxor, cernător, lovire, strivire, mana; suprafețe ascuțite, tăietoare ale uneltelor de lucru - electrocutare prin atingerea directa sau indirecta; explozie, incendiu datorat scăpărilor de gaze sau lucrului cu foc deschis, intoxicație de C02, axfisiere; emisii de gaze toxice rezultate in urma funcționarii continue a cuptorului alimentat; lucru cu substanțe chimice pentru curățat si dezinfectat cu substanțe chimice - temperaturi ridicate in interiorul brutăriei in sezonul canicular conduc la afecțiuni ale organismului.

Reclamantul a menționat si faptul ca, sunt colegi de munca cărora angajatorul le-a acordat grupa de munca sau le-a fost recunoscut acest drept in instanța si întrucât a avut același loc de munca în aceleași condiții si a desfășurat aceleași activități, in perioadele ce fac obiectul prezentei cauze, a fost determinat sa promoveze prezenta cerere.

Reclamantul a învederat că nu se poate admite menținerea unui regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat in aceleași funcții, in ceea ce privește beneficiul grupei superioare de munca, iar Ordinul 50/1990 completat cu nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 a statuat principiul de baza prin care se extinde acordarea grupei de munca pe baza analizării condițiilor de munca și, prin aceasta nota se specifica ca trebuie sa aibă in vedere condițiile concrete de munca.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si expertiza de specialitate «organizarea muncii« pentru a dovedi temeinicia cererii sale.

La cererea de chemare în judecată, reclamantul a atașat copiile carnetului de munca si a cărții de identitate, certificate-conform cu originalul.

La data de 06.02.2015 pârâta ___________________ lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL a formulat întâmpinare prin care a învederat că nu se opune demersului făcut de reclamant pentru valorificarea drepturilor sale legitime, arătând că, de-a lungul timpului societatea a fost deținuta/ administrată de mai multe persoane.

Pârâta a precizat că nu de fiecare dată, odată cu schimbarea conducerii și/sau acționariatului societății s-a predat și întreaga documentație întocmită pentru acea perioadă de timp și, mai mult, societatea a fost obligată să-și schimbe și sediul astfel încât o parte din arhiva societății s-a pierdut/deteriorat cu acea ocazie, iar în prezent, societatea se află în procedura falimentului.

Pârâta a învederat că odată cu ______________________ fost necesară concedierea persoanelor din departamentul resurse umane, astfel încât, în prezent nu este în măsură sa aprecieze dacă reclamantul față de munca prestată se încadrează în grupa/categoria de muncă invocată în petitul cererii.

Pârâta a considerat că este utilă opinia unui expert de specialitate care ar putea lămuri dacă aspectele invocate de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată au un fundament real.

Fată de aceste aspecte, pârâta a învederat că urmează ca cererea reclamantului să primească soluția legală funcție și de concluziile raportului de expertiză propus de acesta, probă la care nu se opune.

În dovedire, pârâta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea pe disp. art.205 și urm. C.Proc.Civ.

La data de 20.02.2015 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, arătând că pârâta a învederat că nu se opune demersului făcut de aceasta, solicitând, totodată, încuviințarea probei cu expertiză pentru a dovedi temeinicia cererii.

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea salarizare-organizarea muncii A____ C_____.

Examinând cererea de față, actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente în cauză, tribunalul constată și reține următoarele:

Din actele dosarului, respectiv cartea de munca ________.nr.xxxxxx, rezultă că reclamantul T_____ S______, a lucrat in cadrul _________________ funcția de brutar.

In cauza a fost efectuat raport de expertiza specializarea organizarea muncii –salarizare de către expert A____ C_____, raport in care expertul reține că societatea pârâtă, _________________ avut ca obiect de activitate fabricarea produse de morărit si panificație, produse zaharoase, biscuiți si produse de patiserie.

In cadrul societății pârâte au fost desfășurate mai multe tipuri de activități astfel: măcinare cereale; fabricare produse de morărit si panificație; fabricare produse zaharoase, biscuiți si patiserie; comerț cu ridicate si cu amănuntul prin rețeaua proprie de depozite en-gros si magazine de desfacere; transport materii prime, materiale si mărfuri; prestări de servicii: măcinare grâu, achiziționare grâu de la persoane fizice.

Societatea si-a desfășurat activitatea in mai multe locații, constituite in formații de lucru, aflate pe raza județului Prahova, cum ar fi: Formația 2 Ploiești - cu activitate de produse zaharoase, patiserie, si panificație; Formația 5 Ploiești - cu activitate de panificație; Formația 17 Ploiești - cu activitate de patiserie specializata pe obținerea de biscuiți; Formația 48 Ploiești - cu activitate de panificație; Formația 2A Ploiești - cu activitate de ambalare produse alimentare (făină, griș, arpacaș, pesmet, zahăr); Formația 91 - cu activitate de morărit; Formația 601 Ploiești - cu activitate de depozitare si comercializare produse alimentare etc.

Expertul arată că din ruta profesionala pusă la dispoziție de intimata si din documentația privind acordarea grupelor de munca au rezultat următoarele aspecte: Conform Referatului nr.4598/10.06.1994, prezentat de societatea intimata rezulta ca, in cadrul societății s-a acordat grupa a II a de munca pentru muncitori brutari de la frământare, coacere si ambalare a produselor de panificație la preluarea din cuptor; Frământătorii (preparatori de paste făinoase din industria de morărit) manipularea; in vrac a cerealelor ,a produselor finite si subproduselor de morărit, manipuIarea si stivuirea sacilor,activitatea morarilor; vopsirea manuala cu lacuri,vopsele si grunduri pe baza de rășini sintetice in spatii închise, șoferii.

Din Contractul colectiv de munca la nivelul anului 1994 rezulta ca salariații au beneficiat de spor condiții grele de munca si periculoase si condiții nocive pentru următoarele meserii:încărcători descărcători la morărit,echipe de întreținere la activitatea de morărit, ambalator la preluarea produselor din cuptor, cocător, frământător cu atribuții gestionare,preparatori paste, încărcători descărcători pe mașini, șoferii, mecanicii auto, morarii, cantaragii si modelatori, sudori,etc.

F___ de cele prezentate, locul de munca si activitatea desfășurata pentru perioadele deduse acțiunii se încadrează in prevederile Ordinului 50/1990 completat cu avizele ulterioare coroborat cu punctul 3 si punctul 7 din Ordinul 50/1990 - pentru perioada lucrata după 18.03.1969, corespunzător poziției 192 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990 completat, coroborat cu Scrisoarea nr.5490/29.04.1991 a MMPS care cuprinde dispoziții cu privire la încadrarea salariaților din sectorul morărit panificație in grupa a ll a de munca începând cu 18.03.1969,.

Potrivit art.3 alin.(1) din Ordinul nr.50/1990 „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

În conformitate cu art. 7 din același act normativ „încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.”

Față de ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul constată că activitatea desfășurată de reclamant, în perioadele expres menționate în raport, se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990 – Anexa II, poz. 181 și 192, reclamantul beneficiind de grupa a II-a de muncă, în procent de 100 %.

De asemenea, se va avea în vedere și poziția procesuală a pârâtei, care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.

P___ urmare, luând în considerare și concluziile expertului, tribunalul va admite acțiunea, și va constata că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de grupa a II-a de muncă, în procent de 100 %, pentru perioadele 01.08.xxxxxxxxxxxxx76 și 24.02.xxxxxxxxxxxxx00 conform concluziilor raportului de expertiză inclusiv îndreptare eroare materială A____ C_____.

Pe cale de consecință, va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.

De asemenea, se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite acțiunea formulată de reclamantul T_____ S______, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C_________ L______, în Ploiești, ____________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta ___________________ lichidator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, cu sediul în București, sector 3, _________________________, ____________________________> Constată că reclamantul T_____ S______ beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 100% pentru perioadele 01.08.xxxxxxxxxxxxx76 și 24.02.xxxxxxxxxxxxx00 conform concluziilor raportului de expertiză inclusiv îndreptare eroare materială A____ C_____.

Obligă pârâta prin lichidator judiciar să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2015.



PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

P______ A___ D______ F______ M_____ G______ C_______


GREFIER

A____ I____ A________


Operator date cu caracter personal 5595

Red. P.A.D./ tehnored. B.M.D.

4 ex/08.02.2016


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025