R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
D E C I Z I A nr. 142
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2016
Președinte – V________ G_______
Judecător – E____ S_____
Grefier - A_____ F_____
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta R________ A____ ROMÂNĂ SA – Ploiești, _____________________, județ Prahova, – prin administrator special T_____ C_______ și prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL Ploiești, ___________________, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.2055 din 13.08.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N________ C_______, domiciliat în ____________________________________ A, județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat O_____ M_____ din baroul Prahova, lipsind apelanta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, apelanta-pârâtă înaintând la dosar concluzii scrise prin serviciul BIRP al instanței.
Avocat O_____ M_____ având cuvântul solicită administrarea probei cu înscrisuri, făcând referire la cele anexate întâmpinării. În continuare, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri propuse prin întâmpinare care au fost atașate acestea precum și comunicate apelantei-pârâte. Ia act de declarația acesteia în sensul că nu mai are cereri noi de formulat și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat O_____ M_____ având cuvântul pentru intimatul-reclamant solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.
În esență, susține că din probe rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea în condiții foarte grele, grad de toxicitate foarte mare, astfel cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză coroborate cu situația noxelor depusă la dosar. În plus, arată că față de gradul ridicat de toxicitate, intimatul-reclamant a beneficiat de sporuri respectiv 3 zile în plus la concediu, lapte și apă – produse antidot.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel în sensul că intimatul-reclamant a îndeplinit funcția de electrician, arată că în realitate acesta a fost angajat inginer așa cum de altfel s-a reținut și în raportul de expertiză; că societatea nu a depus la dosar niciun înscris cu care să probeze că acesta nu poate beneficia de grupă de muncă și, în plus, nici nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 24.11.2014, reclamantul N________ C_______ a chemat în judecata pe pârâta _________________________ SA, pentru a se constata ca în calitate de salariat al societății angajatoare a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în grupa I de muncă, urmând a fi obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
In motivare cererii, reclamantul a arătat că pe perioada menționată în acțiune a fost angajat în cadrul societății-pârâte, _________________________ SA, desfășurându-și activitatea în funcțiile de inginer stagiar secția Cocsare, inginer secția 2, șef instalație DAV3, șef secție tehnica, șef serviciu Prognoza Producție. Activitatea a fost desfășurată în condiții improprii organismului uman, specificul meseriei presupunând consum fizic și psihic, astfel încât a considerat că locurile de muncă și activitatea desfășurate se încadrează în prevederile Ord. 50/1990 republicat. A mai arătat reclamantul că în instalația distilare atmosferică a petrolului (DAV3) se prelucrau materii prime cu conținut ridicat de sulf rezultând gaze sulfuroase, temperaturile de lucru erau ridicate, existând în permanență riscul de explozii. Personalul care își desfășura activitatea în secția cocsare vehicula volum mare de gaze petroliere care erau explozive și toxice, degajând hidrogen sulfurat. În desfășurarea activității reclamantul deservea secțiile arătate anterior, în care existau următoarele condiții de lucru grele: noxe: pulberi, gaze (oxid de carbon) și fum, datorate activităților specifice: turnătorie, forjă sudură, ajustură, debitare, prelucrări mecanice prin așchiere, vopsitorie, etc.; microclimat impropriu organismului uman: variații de temperatură în interiorul halei de producție, curenți de aer datorită neetanșeității spațiilor de producție, iluminat insuficient, ventilație insuficientă; condiții grele de lucru: manipulare piese grele, zgomot, diversitate de procese tehnologice, poziții ortostatice incomode și riscuri: electrocutări, căderi, loviri, striviri, inhalații noxe (produse petroliere, pulberi metalice și abrazive), radiații optice artificiale, etc. Toate aceste condiții de muncă au dus la suprasolicitarea fizică și psihică a organismului, prin lucrul în mediul nefavorabil, prin expunerea la o multitudine de factori de risc ce pot afecta starea de sănătate a angajaților, în ultimă fază conducând la apariția bolilor profesionale.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că la nivelul societății, partenerii sociali au stabilit locurile de muncă, activitățile și meseriile beneficiare ale grupelor superioare de muncă, reclamantul având beneficiul grupei a II-a de muncă recunoscut de societate.
La data de 3.08.2015, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul admiterii acesteia conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2055 din 13.08.2015, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată, a constatat că reclamantul beneficiază de grupa I de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate în cadrul unității-pârâte pentru perioada 15.05.xxxxxxxxxxxxxxx99 expres menționată în raportul de expertiză B________ V______ și a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.Totodată, a luat act ca nu s-au solicita cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că societatea comerciala R________ "A____ R_____" SA a funcționat ca unitate specializata în prelucrarea petrolului extras din zona petrolifera Prahova, reclamantul N________ C_______ deținând în cadrul pârâtei, în următoarele perioade, funcțiile: în perioada 15.05.xxxxxxxxxxxxxxx90, inginer instalația Cocsare; în perioada 01.02.xxxxxxxxxxxxx91, inginer instalația DAV3; în perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx99, inginer șef secție la schimb Secția Tehnologica 2; în perioada 01.07.xxxxxxxxxxxxx99, inginer serv. Prognoza - Producție; Sarcini de lucru, atribuții, responsabilități: inginer/subinginer chimist.
Conform înscrisurilor din fișa postului și din regulamentele proprii ale societății, personalul tehnic cu funcții de execuție și-a desfășurat activitatea în cadrul secțiilor de producție, respectiv în toate instalațiile tehnologice pentru cunoașterea modului de funcționare și exploatare a acestora (secția 1 și secția 2).
Atribuții: răspundea de luarea tuturor măsurilor pentru ca instalațiile și utilajele din dotare să fie exploatate în condiții de deplină siguranță în care scop are următoarele obligații: organizarea procesului de producție și repartizarea sarcinilor de muncă pentru personalul din subordine; stabilea măsurile necesare ce trebuiau luate în caz de dereglări, întreruperi avarii; elabora programe zilnice de fabricație care să asigure funcționarea instalațiilor la parametrii normali și în deplină securitate; urmărea modul de funcționare al instalațiilor tehnologice și a regimului de lucru stabilit; controla ca la locurile de muncă cu pericol de explozii și incendii personalul muncitor să utilizeze echipamentul de protective specific acelor locuri de muncă; executa instruirea periodică a personalului din subordine cu privire la exploatarea instalațiilor și a utilajelor; lua măsuri pentru aprovizionarea instalațiilor cu materia prime, materiale, piese de schimb și utilități necesare proceselor tehnologice; planifica și controla utilajele de rezerva în scopul folosirii lor imediate în caz de necesitate, a utilajelor de golire rapidă, a sistemelor de alarmare în caz de pericol, luând măsuri imediate pentru remedierea defecțiunilor constatate; asigura asistență tehnică permanentă la efectuarea reglajelor; planifica revizii și reparații; constata defectele apărute în instalație și urmărea modul de remediere; răspundea de gestionarea, manipularea, depozitarea materiilor prime, materialelor, produselor finite, calitativ și cantitativ.
Condiții de munca: domeniu larg de temperaturi și presiuni extreme; procese tehnologice cu risc de explozii și foc; stare permanenta se stres; zgomot și vibrații; lucru în schimburi.
Datorită condiții lor grele de muncă, a noxelor și a riscului de explozii/incendii, persoanele salariate au beneficiat de sporuri salariate, încadrare în grupe superioare de muncă, antidot, zile suplimentare de concediu de odihnă.
Condiții deosebite de munca în care reclamantul și-a desfășurat activitatea: manipulare și lucrul cu produse toxice și periculoase: produse chimice petroliere, etc.; domeniu larg de temperaturi și presiuni extreme; procese tehnologice cu risc de explozii și foc; stare permanentă se stres; zgomot și vibrații.
Factori de risc: lovire, strivire la manevrarea materialelor; arsuri provocate la contactul cu părțile fierbinți ale instalațiilor; inhalare vapori de produse chimice și petrochimice: carburanți cu sulf și fără sulf, solvenți organici, amoniac, clor, hidrogen sulfurat, etc.; intoxicare cu substanțe cancerigene: benzen, etilbenzen, stiren, etc.; electrocutări; pericol de explozie datorită gazelor petroliere lichefiate.
Noxe: gaze toxice rezultate în urma proceselor tehnologice: S02, S03, amoniac; pulberi abrazive de natură metalică și minerală; vapori de benzină și produse petrochimice; aer puternic poluat: produse petroliere, metanol, hidrogen sulfurat, amoniac, benzen (cancerigen) etc.
Locurile de muncă au fost reglementate prin Decretul 400/1981 emis pentru societățile cu activitate continuă, respectiv societăți „care au instalații, utilaje și mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare", salariații beneficiind pe toată durata de sporuri salariale pentru muncă grea și pericol.
Având în vedere cele mai sus expuse, pentru activitatea prestata de reclamant în cadrul societății angajatoare, s-a concluzionat că reclamantul este îndreptățit a beneficia de grupa I de muncă, în procent de 100% din timpul de lucru, conform Ordinului nr.50/1990, republicat, Anexa 1 poz. 59 și HG nr.559/1990.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente și de textele de lege mai sus arătate, a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamantul beneficiază de grupa I de muncă în procent de 100% din timpul de lucru, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada 15.05.1984 - 1.07.1999 expres menționată în raportul de expertiză B________ V______.
În temeiul disp. art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R________ A____ ROMÂNĂ SA – prin administrator special T_____ C_______ și prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL Ploiești, susținând că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât nu a dat o interpretare unitara a dispozițiilor legale în materie, neținând cont și de dispozițiile Ordinului 50/1990 care prevăd în mod expres că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților cu sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, cu îndeplinirea anumitor condiții și anume avizele date de Ministerul Sănătății, Comisia Națională pentru Protecția Muncii.
Reluând situația de fapt, cu mențiunea că intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în funcția de electrician, apelanta arată că instanța, pe baza înscrisurilor depuse, precum și a raportului de expertiza întocmit, a admis acțiunea, constatând că acesta beneficiază de încadrarea în grupa I de munca, în procent de 100%, pentru perioadele 1.08.xxxxxxxxxxxxxxx73 și 4.12.xxxxxxxxxxxxxxx82.
În continuare, apelanta face trimitere la Ordinul nr. 50/1990, care prin cele două anexe, stabilește în mod expres și limitativ locurile de munca ce pot fi încadrate în grupa I, respectiv grupa a II-a de muncă. Astfel, conform acestui ordin, locurile de muncă ale reclamantului au fost încadrate în grupa a II-a, potrivit pct. 48 al Anexei II. Ulterior, prin adoptarea HG 559/1990 sunt precizate în anexă locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice.
Menționează că încadrarea în grupe de muncă, trecerea de la o grupa la alta și scoaterea dintr-o anumită grupa precum și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a societarii, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul 50/1990, HG 559/1990 aplicabile în perioadele la care se raportează acțiunea reclamantului.
Pct. 5 din Ordinul 50/1990 prevede expres că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie să fie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Față de aceste acte normative, apelanta apreciază ca instanțele judecătorești nu au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie.
Totodată, învederează că încadrarea reclamantului în grupa I de muncă putea fi solicitată numai în cazul în care activitatea de lăcătuș pe care a desfășurat-o în secțiile societății, făcea obiectul prevederilor legislative pentru munca în condiții specifice grupei I. Or, niciunul dintre locurile de muncă din cadrul apelantei nu a fost încadrat în grupa I de munca, ci în grupa a II-a de munca, conform Ordinului 50/1990, Anexa II, pct.48.
A recunoaște tuturor salariaților din cadrul unității-pârâte grupa I de muncă, indiferent de locul de muncă și funcția deținută, înseamnă implicit a-i discrimina pe acei angajați care au lucrat efectiv în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, conform actelor normative, care și-au desfășurat activitatea în condiții mult mai grele comparativ cu ceilalți angajați ai societății.
Se solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât încadrarea locurilor de muncă în grupa I și II de muncă s-a făcut arbitrar, fără să se țină seama că personalul din întreaga rafinărie era expus la aceleași condiții severe de toxicitate și pericol de la grupa I.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamantul N________ C_______ a solicitat să se constate dreptul său de a beneficia de grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioada 15.05.1984 – 01.07.1999, în care a desfășurat activități în cadrul societății pârâte _________________________ SA.
Din actele depuse la dosar, Curtea constată că reclamantul a desfășurat activitate în perioada în litigiu în funcțiile de: inginer instalația Cocsare, inginer instalația DAV3, inginer șef de secție la schimb Secția Tehnologică 2 și inginer serv.Prognoză-Producție.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul B________ V______, activitatea reclamantului din perioada 15.05.1984 – 01.07.1999 poate fi încadrată în grupa I de muncă, în procent de 100% din timpul de muncă, în baza prevederilor HG 559/1990 poz.3 și Ordinul nr. 50/1990 – Anexa 1, poz.59.
În acest sens, Curtea reține că se încadrează în grupa I–a de muncă, activitatea ce presupune manipularea mărfurilor explozive, toxice și pulverulante, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și minereurilor (poz. 59 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990), respectiv rafinații cu acid sulfuric în industria de prelucrare a țițeiului (poz.3 din HG nr.559/1990).
Din atribuțiile de serviciu ale reclamantului, detaliate de expertul B________ V______, rezultă că acesta răspundea de luarea tuturor măsurilor pentru ca instalațiile și utilajele din dotare să fie exploatate în condiții de deplină siguranță, având ca obligații de serviciu: organizarea procesului de producție și repartizarea sarcinilor de muncă pentru personalul din subordine; stabilirea măsurilor necesare ce trebuiau luate în caz de dereglări, întreruperi avarii; elaborarea programelor zilnice de fabricație care să asigure funcționarea instalațiilor la parametrii normali și în deplină securitate; urmărirea modului de funcționare al instalațiilor tehnologice și a regimului de lucru stabilit; controlul ca la locurile de muncă cu pericol de explozii și incendii personalul muncitor să utilizeze echipamentul de protective specific acelor locuri de muncă; executarea instruirii periodice a personalului din subordine cu privire la exploatarea instalațiilor și a utilajelor; luarea măsurilor pentru aprovizionarea instalațiilor cu materia prime, materiale, piese de schimb și utilități necesare proceselor tehnologice; planificarea și controlul utilajelor de rezerva în scopul folosirii lor imediate în caz de necesitate, a utilajelor de golire rapidă, a sistemelor de alarmare în caz de pericol, luând măsuri imediate pentru remedierea defecțiunilor constatate; asigura asistență tehnică permanentă la efectuarea reglajelor; planificarea reviziilor și reparațiilor; constatarea defectelor apărute în instalație și urmărea modul de remediere; răspunderea pentru gestionarea, manipularea, depozitarea materiilor prime, materialelor, produselor finite, calitativ și cantitativ.
Prin urmare, Curtea constată că apelantul-reclamant nu îndeplinea efectiv activitățile de manipulare a mărfurilor explozive, toxice și pulverulante, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și minereurilor (poz. 59 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990), respectiv rafinații cu acid sulfuric în industria de prelucrare a țițeiului (poz.3 din HG nr.559/1990), în mod eronat instanța de fond omologând concluziile raportului de expertiză B________ V______.
Expertiza de specialitate este o probă fără forță juridică superioară celorlalte reglementate de legiuitor, probă care, în măsura în care nu se coroborează cu alte dovezi, poate fi înlăturată. Judecătorul este suveran în aprecierea probatoriilor și nu există niciun temei legal care să impună instanței sa valideze concluziile unui raport de expertiză, în masura în care acesta apreciază că nu sunt juste.
În speță, chiar dacă expertul a apreciat că activitatea apelantului se încadrează în grupa I de muncă, Curtea reține că nu există la dosar probe pe baza cărora să se poată conchide că acesta a desfășurat, în realitate, în mod efectiv, activități cel puțin 50% din programul de lucru la locuri de muncă care să se încadreze în grupa I de muncă.
Prin urmare, chiar dacă în speță s-a efectuat o expertiză de specialitate, ale cărei concluzii au fost favorabile apelantului, instanța nu este legată de concluziile acestei lucrări, ele constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe.
Pe de altă parte, condițiile grele de lucru, de microclimat, noxele la care a făcut referire expertul cu privire la activitatea desfășurată în general în cadrul pârâtei nu pot constitui un argument suficient pentru încadrarea activității prestate de apelant în grupa I de muncă, în procent de 100%. Existența acestor condiții grele de lucru a determinat, de altfel, intimata să încadreze activitatea desfășurată de apelant în grupa a II-a de muncă, și nu în condiții normale de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I D E
Admite apelul declarat de pârâta R________ A____ ROMÂNĂ SA – Ploiești, _____________________, județ Prahova, – prin administrator special T_____ C_______ și prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL Ploiești, ___________________, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.2055 din 13.08.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N________ C_______, domiciliat în comuna Păulești, __________________ A, județ Prahova și în consecință:
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2016.
PreședinteJudecător
V________ GheorgheElena S_____
Grefier
A_____ F_____
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
5 ex./25.02.2016
d.f Trib. Prahova nr. XXXXXXXXXXXXX
j.f. N_____ C____