R O M Â N I A
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ASIGURĂRI SOCIALE ȘI C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 207
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte: T________ N______
Asistenți judiciari: B__________ D____
D______ Victorița
Grefier: N_____ Lucreția
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect constatare desfășurare activitate în grupa de muncă, privind pe reclamanta C_____ F______, CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în comuna Drăcșenei, ________________________ Teleorman, în contradictoriu cu pârâta _______________________ –prin lichidator ______________________, cu sediul în mun. C______, ________________________ nr. 46, ________________________ Teleorman.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă republicat, verificând competența generală, materială și teritorială, instanța a stabilit că este competentă să soluționeze cauza de față.
În temeiul art. 244 Cod procedură civilă republicat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească, a fixat termen pentru dezbaterea fondului astăzi 17 februarie 2015.
Instanța, în baza art. 392 Cod procedură civilă republicat a declarat deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă republicat a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității invocată din oficiu și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXX, reclamanta C_____ F______, domiciliată în ________________________________, în contradictoriu cu _______________________ –prin lichidator ______________________, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate dreptul de a beneficia de grupa a II a de muncă pentru perioada de la data de 25.04.1989 pană la data de 01.11.1991, perioadă în care a lucrat ca mecanic centru la S.C. A______ O________ S.A. și care a fost recunoscută ca activitate care se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 80 %, conform Ordinului nr.50/1990, cu modificările ulterioare (Ordinul nr.125/1990), anexa nr.2, poziția nr.104.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a lucrat ca mecanic centru la S.C. A______ O________ S.A. în perioada de la data de 25.04.1989 până la data de 01.11.1991, după cum rezultă din carnetul de muncă cu ________,nr.xxxxxxx.
În anul 2004 a reușit să obțină de la _______________________, care la acea dată se afla în lichidare judiciară, adeverința cu nr.35/22.12.2004, care atestă faptul că a fost salariata acestei societăți comerciale în perioada sus amintită, lucrând în funcția de mecanic centru și că a beneficiat de grupa a II a de muncă în perioada de la data de 25.04.1989 până la data de 01.11.1991, conform Ordinului nr.50/1990, cu modificările ulterioare (Ordinul nr.l25/1990), anexa nr.2, poziția nr.104, în procent de 80 %.
Cunoscând faptul că, la împlinirea vârstei de pensionare și de vechime integrală în muncă va întâmpina greutăți cu privire la stabilirea bazei de calcul a pensiei din partea Casei Județene de Pensii Teleorman, întrucât nu are cine să-i mai elibereze un alt act doveditor care să ateste perioada lucrată în grupa a II a de muncă și care să îndeplinească condițiile de formă și de fond cerute de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HGR nr.257/2011, în speță Anexa nr.14 la norme, s-a adresat lichidatorului judiciar al _______________________, respectiv S.C. B.N.P. CONSULT C______, cu sediul în municipiul C______, ________________________, nr.46, ________________________ D___, pentru a-i elibera o adeverință care să ateste grupa a II a de muncă.
Lichidatorul a precizat verbal și nu în scris, că nu îi poate elibera adeverința cerută invocând motivul că nu deține arhiva și toate documentele și nu are cunoștință dacă activitatea sa desfășurată la _______________________ se încadrează în grupa a II a de muncă. În același timp i s-a precizat că societatea și-a încetat activitatea în calitate de lichidator judiciar al _______________________ fiind descărcat de gestiune prin hotărârea Tribunalului Teleorman.
I s-a recomandat de către lichidator să se adreseze instanței de judecată printr-o acțiune în constatare și să dovedească acest drept, solicitând proba cu înscrisuri, în speță cu carnetul de muncă ________,nr.xxxxxxx și adeverința nr.35/22.12.2004, ca perioada lucrata, precizată mai sus, se încadrează în grupa a II a de muncă.
În același timp, s-a adresat și Biroului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale, în speranța că acolo va găsi arhiva fostei societăți comerciale _______________________ (fost SMA O________) dar, din păcate, după cum rezultă din răspunsul primit de la această instituție publică, cu nr.152-C/28.03.2013, s-a constatat că nu deține documente privind încadrarea în grupa a II a de muncă a salariaților de la unitatea sus menționată, în perioada 1989 - 1991.
Pe cale de consecință, formulează prezenta cerere de chemare în judecată a lichidatorului judiciar al _______________________, respectiv S.C. B.N.P. CONSULT C______, în conformitate cu prevederile art.125 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu rugămintea de a se judeca cu celeritate.
Față de cele ce preced solicită admiterea acțiuni așa cum a fost formulată și pronunțarea unei hotărârii prin care să se constate și să-i fie recunoscut dreptul de a beneficia de grupa a II a de muncă pentru perioada de la data de 25.04.1989 până la data de 01.11.1991, perioadă în care a lucrat ca mecanic centru la _______________________ și care a fost recunoscută ca activitate care se încadrează în grupa a II a de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, cu modificările ulterioare (Ordinul nr. 125/1990), anexa nr.2, poziția nr.104, în procent de 80 %, pentru a evita astfel emiterea unei decizii de pensionare neconformă cu realitatea și, pentru ca să beneficieze de drepturile conferite de lege, ca toate celelalte persoane care au lucrat la acest agent economic și au beneficiat de grupa a II a de muncă.
Arată că practica judiciară a Tribunalului Teleorman este în sensul admiterii acțiunilor de acest fel, în raport cu pârâta _______________________ (sentința civilă nr.2569/2013 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, sentința civilă nr. 1483/2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, sentința civilă nr. 1484/2014 pronunțată în dosarul nr.lXXXXXXXXXXX, sentința civilă nr. 1214/2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX).
În susținerea pretențiilor depune următoarele înscrisuri:
1. Adeverința nr.35/22.12.2004 eliberată de _______________________;
2.Adeverința nr.l52-C/28.03.2013 eliberată de Biroul Județean Teleorman al Arhivelor Naționale;
3.Carnetul de muncă cu ________,nr.xxxxxxx;
4.Actul de identitate (CI.) cu ________,nr.xxxxxx;
5.Certificatul de naștere;
6.Certificatul de căsătorie.
În drept:
Dispozițiile art.125 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Codului civil, precum și pe dispozițiile art.l53, lit. j) din Legea nr.263/2010.
În temeiul art. 223 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, solicită judecarea și în lipsă.
La data de 23.01.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele considerente:
În cauza având ca obiect insolventa debitoarei _______________________ - în februarie 2005 s-a dispus închiderea procedurii conform extrase ORC și MFP anexate, radierea debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar conform dispozițiilor art. 135 și 136 din Legii 64/1995 modif. în vigoare la acea dată.
Pârâta mai menționează că arhiva debitoarei nu i-a fost predată.
La termenul de judecată, Tribunalul, în temeiul art. 247 din noul Cod de procedură civilă a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei C_____ F______.
Excepția este întemeiată din următoarele considerente:
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în constatare a dreptului său de a beneficia de grupa a II a de muncă pentru perioada de la data de 25.04.1989 până la data de 01.11.1991, perioadă în care a lucrat ca mecanic centru la _______________________.
Potrivit art. 35 din Codul de procedură civilă, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Acțiunea în constatare este admisibilă conform art. 35 din Codul de procedură civilă, doar dacă reclamanta nu –și poate realiza dreptul de a obține un înscris care să facă dovada că a beneficiat de grupa a II-a de muncă pentru perioada de la data de 25.04.1989 până la data de 01.11.1991, înscris care să poată fi valorificat de Casa Județeană de Pensii Teleorman pentru stabilirea drepturilor sale de pensie.
Or, reclamanta și-a realizat dreptul de a obține un înscris care să facă dovada că a beneficiat de grupa a II-a de muncă, adeverința nr. 35/22.12.2004 ( fila 5 din dosar ) îndeplinind condițiile legale prevăzute de actele normative la data emiterii.
Reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. 2 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora : „(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001”.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. 4 din Normele de aplicare ale Legii nr.263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011:
,, (4) Adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut la alin. (1).
Adeverința nr. 35/22.12.2004 , depusă în copie ( fila 5 din dosar), face dovada că reclamanta C_____ F______ a beneficiat de grupa a II-a de muncă pentru perioada 25.04.xxxxxxxxxxxxx91, activitate desfășurată (conform înregistrărilor din carnetul de muncă ) în funcția de mecanic centru la _______________________.
Tribunalul arată că emitenta adeverinței arătate este răspunzătoare de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise, stabilirea grupelor de muncă în care sunt încadrate persoanele.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge acțiunea în constatare formulată de reclamanta C_____ F______, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C_____ F______ CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în comuna Drăcșenei, ________________________ Teleorman, în contradictoriu cu pârâta _______________________ –prin lichidator judiciar BNP Consult SPRL C______, cu sediul în mun. C______, ________________________ nr. 46, ________________________ Teleorman, ca inadmisibilă.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.02.2015.
PREȘEDINTE, |
ASISTENȚI JUDICIARI, |
GREFIER, |
T________ N______ |
B__________ D____ D______ Victorița |
N_____ Lucreția |
Red./ Tehnored./T.N/17.03.2015
4 ex.
Comunicate ex. la data de ……………..
Semnătură grefier