Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3378/2014 din 19 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR.3378

Ședința publică de la 19 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C____ M______ L____

Judecător O_____ I___

Judecător Ștefuc L______

Grefier M______ M____

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului având ca obiect „ anulare proces verbal de contravenție ” formulat de recurentul intimat COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în București sector 6, _____________________.401 A împotriva sentinței civile nr. 7698/29.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.xxxxxxxxx/2012 și în contradictoriu cu intimatul M____ A_____ R______ cu domiciliul în Voluntari _________________/III A județul Ilfov.

Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința publică din 12.12.2014 și care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu disp.art.260 Cod pr.civilă a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19.12.2014, când a hotărât astfel;

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr XXXXXXXXXXXXXX la data 11.05. 2014, petentul R______ M____ A_____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ___________. xxxxxxx/10.04.2012 întocmit de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

În moivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că, în data de 10.04. 2012 a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei pe motiv că la data de 27.11. 2011 a circulat pe DN1 Românești , jud Prahova cu autoturizmul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX fără a deține rovinietă valabilă .

În continuare , petentul arată că , procesul verbal pe care înțelege să-l conteste este lovit de nulitat, fiind întocmit cu încălcarea disopozițiilor legale, în speță,lipsa semnăturii agentului constatator atrăgând nulitatea absolută a procesului verbal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 17 din O.G 2 /2002.

În susținerea cererii a fost depus procesul vebal de contravențe _______ 12 nr. xxxxxxx/10.04. 2012.

Intimata, legal citată nu a depus întâmpinare, însă prin Serviciul Registratură a depus documentația cae a stat la baza întocmirii procesului verbl de contravenție.

Prin sentința civilă nr.7698/29.05.2014,pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă plângerea contravențională petentul R______ M____ A_____ cu domiciliul în Voluntari, ___________________/IIIA, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în București, __________________.401A, Sector 6.

A fost anulat procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/10.04.2012.

A fost exonerate petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 122,61 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/10.04. 2012 întocmit de C_____ SA-C______ s-a reținut că, în data 27.11. 2011 autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX aparținând petentului a circulat pe DN1 ,în localitatea Romănești, județul PH , fără a deține rovinietă valabilă în momentul controlului ,astfel că petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 122,61 lei .

Verificănd ,potrivit art. 34 alin 1 din O.G. 2 /2001 , legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ,instanța reține că, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente neexistând cazuri de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art .17 din O.G.2/2001 ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art .13 alin 1 si 2 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârsirii faptei, iar în cazul contravențiilor continue acest termen curge de la data constatării faptei.Contravenția este continuă in situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. De asemenea, potrivit alin 4 al aceluiași articol, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Instanța a constatat că, la data săvârșirii faptei ce face obiectul procesului-verbal contestat ,O.G. nr 15 /2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România –rovinieta, nu prevedea un termen de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale ,acesta fiind prin urmare,termenul general de 6 luni de la data constatării faptei.

Potrivit art. 9 din O.G. 15/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea NR. 144/2012 ”În cazurile prevăzute la alin 2 ,procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientui, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației si Internelor –Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto ,în cazul utilizatorilor străini .

Instanța a avut în vedere prev. art 15 alin. 2 din Constituție, care consacră o excepție de la principiul nerectractivității legii și potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor ,cu excepția legi penale sau contravenționale mai favorabile”.

Este adevărat că ,art 12 din O.G. 2/2001 se referă la situațiile prin care printr-un nou act normativ fapta nu mai este considerată contravenție sau sancțiunea prevazută este mai ușoară ,insa această normă specială nu poate deroga de la norma costituțională ,care consacră principiul nerectoactivității legii contavenționale mai favorabile lato sensu.

Potrivit doctrinei suntem în prezenta unui caz de aplicare a legii mai favorabile atunci când legea nouă modifica modul de sancționare al faptei, domeniul de incidenta al normei de încriminare, condițiile de tragere la răspundere ,regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii .

Având in vedere aceste aspecte ,instanța a concluzionat ,în cauza de fata, intre momentul constatării faptei contravenționale și momentul în care procesul verbal poate fi pus în executare, a intervenit o succesiune de legi , dintre care cea de a doua este mai favorabila, sub aspectul termenului de prescripție in care poate fi aplicată sanctiunea contaventionala.

Prin urmare, având in vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că legea contraventională mai favorabilă sub acest aspect retroactivează,procesul verbal încheiat anterior intrării sale în vigoare fiind supus condiției de legalitate de a fi întocmit si comunicat in termen de 30 de zile de la data constatării faptei.

In cauza de fată ,având în vedere că fapta ce face obiectul procesului verbal de constatare si sancționare _______.12 nr. xxxxxxx/10.04.2012 a fost săvărșită la data de 27.11.2011,iar procesul - verbal a fost întocmit la data 10.04.2012,deci la mai mult de 30 de zile de la data constatării faptei, instanța constată ca dreptul de a aplica sanctiunea contraventionala s-a prescris.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II – a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 08.10.2014, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiate.Astfel a susținut recurenta că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dând o interpretare greșită a disp.art.9 alin.3 din OG nr.15/2012, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă, apreciind că este prescrisă răspunderea contravențională, întrucât potrivit normelor legale incidente, procesul verbal se întocmește și se comunică în 30 de zile de la data constatării contravenției, iar aplicarea sancțiuni amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșiri faptei. A arătat că, în cauză, fapta a fost comisă în data de 27.11.2011, fiind înregistrată prin mijloace tehnice și constatată la data de 10.04.2012 prin procesul verbal contestat, în interiorul termenului de prescripție, de 6 luni de la data săvârșiri faptei. De asemenea, actul sancționator a fost comunicat intimatei – petente la mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Totodată, a apreciat că, prin adoptarea Legi nr. 144/2012, s-a urmărit ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, care coincide cu data încheierii procesului verbal, să nu se poată întocmi alte acte sancționatorii, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, fără însă a se institui un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât cel general, de 6 luni.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru si de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

În drept, recurenta - intimata s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 312 alin. 3 C. pr. civ.

Deși legal citată, intimatul petent R______ M____ nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 modificată prin Legea nr.144/2012 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatări contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1 (fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă).

Susținerea recurentei cum că, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, să nu se poată încheia alte procese-verbale, urmează a nu fi reținută, întrucât ceea ce primează este aplicarea legii mai favorabile.

Astfel, dat fiind rangul principiului consacrat de art.15 alin.2 din Constituție, tribunalul constată că acesta are caracter axiomatic și, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiții procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor.

Față de aceste considerente, tribunalul în baza dispozițiilor art.312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401 A, împotriva sentinței civile nr. 7698/29.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.xxxxxxxxx/2012 și în contradictoriu cu intimatul M____ A_____ R______ cu domiciliul în Voluntari _________________/III A județul Ilfov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014

.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORJUDECĂTOR

L____ C____ M______ I___ O_____ Ștefuc L______

GREFIER,

M____ M______

Tehnored.SL/MM

Ex.2/5.01.2014

Jud.fond. D______ F______ I____

Operator date 5595

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025