Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1070/2015 din 15 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

D___, _____________________. 35

Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1070/2015

Ședința publică din data de 15.04.2015

Instanța constituită din :

Președinte : M_____ C_______ M____ - judecător

Grefier : B_____ L____

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul _________________ contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța potrivit disp.art.396 cod proc.civ, a amânat pronunțarea pentru data 15.04.2015 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea introdusă la data de 21.10.2014, înregistrată pe rolul instanței sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta ______________________ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier - I____________ teritorial IT 5 T____, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxxx/30.09.2014, anularea sancțiunii dispuse prin acest proces verbal, respectiv amenda în cuantum de 9.000 lei și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În susținerea cererii, petenta a arătat procesul verbal i-a fost comunicat prin curier la data de 07.10.2014. Petenta a susținut că în procesul verbal s-a reținut că la data de 30.09.2014 a fost oprit și verificat în trafic, pe raza localității Băcia, DN 66, km 207, jud. Hunedoara, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea societății petente, constatându-se că autovehiculul nu deținea copia conformă a licenței de transport pentru transportul rutier de mărfuri contra cost, în numele unui terț, motiv pentru care i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 9000 lei, în baza HG 69/2012.

Petenta a arătat că procesul verbal astfel încheiat nu a respectat prevederile OG nr. 2/2001, pentru că la reținerea faptei nu au fost avute în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă și nici urmările cauzate. Petenta a susținut că la data de 30.09.2014 a solicitat Autorității Rutiere Române eliberarea copiei conforme a licenței pentru transportul rutier, achitând și taxa aferentă conform facturii xxxxxxx/30.09.2014 și a obținut copia respectivă la aceeași dată. Petenta a susținut că nu îi este imputabilă neactualizarea bazei de date de către ARR.

În continuare, petenta a susținut că la momentul opririi în trafic a autovehiculului, acesta se afla în drum spre punctul de lucru, pornind de la un service auto unde fusese supus reparațiilor.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu un avertisment.

În drept, petenta a invocat prevederile art. 4 alin. (3), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, întemeindu-se pe art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare în termenul legal (f. 20-26), solicitând respingerea plângerii formulate de petent ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 3 pct. 4, art. 4 pct. 57.6 din HG 69/2012 și art. 8 alin. (1) lit. b) din HGR 1373/2008 procesul verbal de constatare a contravenției fiind legal și temeinic.

Intimatul a arătat că procesul verbal de constare a contravenției a fost întocmit în mod legal, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001. Astfel, în procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina petentei că a efectuat transport rutier cu un vehicul pentru care operatorul de transport nu deține copie conformă a licenței de transport, că nu a respectat obligația de a asigura existența la bordul vehiculului rutier a documentelor de transport pentru bunurile divizibile transportate și că nu a respectat obligația de a dota vehiculul cu prelată sau obloane care să împiedice scurgerea bunurilor divizibile transportate.

Intimatul a arătat că lipsa unui martor din cuprinsul procesului verbal nu atrage nulitatea relativă a procesului verbal, nefiind îndeplinite condițiile legale, procesul verbal contestat fiind încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor OG nr. 2/2001.

În continuare, intimatul a arătat că fapta reținută în sarcina petentei, prevăzută de art. 3 pct. 4 din HG nr. 69/2012, constând în lipsa deținerii copiei conforme a licenței de transport constituie o abatere gravă, a fost săvârșită în condiții de tipicitate, fapta existând prin lipsa de la bordul autovehiculului verificat a documentelor necesare, chiar dacă ele ar exista în alt loc. De altfel, intimatul susține că din extrasul din baza de date ARR de la data de 30.09.2014 reiese că societatea nu deținea copie conformă a licenței de transport, aceasta fiind predată. În aceste condiții, intimatul apreciază că nu se impune nici înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât petenta este un profesionist, care trebuie să dovedească o prudență sporită în desfășurarea activității, cu atât mai mult cu cât obligația impusă de actul normativ invocat există începând cu anul 2005, iar petenta nu a făcut vreo dovadă privind circumstanțe personale sau reale care să demonstreze o gravitate redusă a faptei. În plus, susține intimatul, chiar actul normativ prevede că fapta are un caracter grav.

Cu privire la fapta constând în încălcarea art. 4 pct. 57.6 din HG nr. 69/2012, intimatul a arătat că și aceasta a fost reținută în mod legal și temeinic, petenta nefăcând dovada că lipsa documentelor de transport s-ar datora unei omisiuni.

Privitor la încălcarea art. 6 din HG nr. 1373/2008, intimatul a arătat că fapta a fost reținută în mod legal și temeinic față de petentă, rațiunea acestei reglementări fiind aceea de a asigura siguranța și neafectarea infrastructurii rutiere.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-208 C. proc. civ., dispozițiile OG nr. 2/2001 precum și ale HG nr. 69/2012 și HG nr. 1373/2008.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, întemeindu-se pe art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare (f. 41-42), reiterând motivele invocate în plângerea contravențională, în privința anulării ca netemeinic și nelegal a procesului verbal ___________ nr. xxxxxxxxx/30.09.2014, subliniind că a contestat procesul verbal numai în privința primei faptei reținute în sarcina sa, nu și în privința celorlalte două fapte, la care intimatul s-a referit pe larg în întâmpinarea formulată.

A arătat în continuare, în esență, că fapta constând în încălcarea art. 4 alin. (3) din HG nr. 69/2012 a fost sancționată disproporționat față de gravitatea faptei și circumstanțele în care a fost comisă. Deși reținută în mod corect, sancțiunea aplicată este injustă, având în vedere că fuseseră făcute demersurile legale pentru eliberarea copiei conforme a licenței de transport și era achitată taxa aferentă, care, de altfel, a și fost eliberată în ziua controlului, astfel că, susține petenta, societatea nu a dat dovadă de neglijență sau rea-credință. Celelalte două fapte reținute în sarcina petentei, arată aceasta, nu îi sunt imputabile, ci au fost comise prin fapta personală a conducătorului auto.

Plângerea formulată de petentă a fost timbrată în mod legal, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013, petentul depunând la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (f. 5).

La termenul de judecată din 01.04.2015, în temeiul art. 255 și 258 C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia procesului verbal de constatare a contravenției ___________ nr xxxxxxxxx (f. 6), copia conformă a licenței de transport (f. 8), cerere de eliberare a copiei conforme (f. 9-10), factura privind plata taxei de eliberare a copiei conforme (f. 11), factură, comandă și deviz service auto (13-16), dovadă expediere notificare ISCTR (f. 27), copie certificată a procesului verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare (f. 28), notă privind deficiențele constatate (f. 29), copie foaie de parcurs (f. 30), dovada de căutare în baza de date ARR (f. 33-35).

Analizând plângerea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 30.09.2014 petenta fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 4 din HG nr. 69/2002, sancționată de art. 6 alin. 1 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Autorității Rutiere Române, s-a depistat faptul că, în momentul controlului, operatorul de transport nu deține copia conformă a licenței de transport pentru autovehiculul Volvo cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și ___________ YV2J4DMGXXA503200.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, precum și dacă procesul verbal este legal și temeinic.

În privința termenului în care a fost introdusă plângerea, instanța are în vedere prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea poate fi formulată în termen de 15 zile de înmânarea sau comunicarea procesului verbal.

În cauză, procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 30.09.2014, fiind comunicat petentei la data de 07.10.2014, iar plângerea fost formulată la data de 21.10.2014, așadar în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

În privința legalității procesului verbal, instanța are în vedere prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea constatându-se și din oficiu.

În prezenta cauză, instanța reține că nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17, procesul verbal contestat cuprinzând datele referitoare la agentul constatator, la petent și la faptă, precum și semnătura agentului constatator.

În privința temeiniciei faptei reținute în sarcina petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxxx, instanța constată că petenta a fost sancționată în baza art. 3 pct. 4 din HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor Potrivit acestui text legal, constituie încălcare foarte gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție, dacă acestea nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune: efectuarea transportului rutier cu un vehicul pentru care operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu nu deține copia conformă a licenței de transport, copia conformă a licenței comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz.

În prezenta cauză, contravenția reținută în sarcina petentei a fost constatată în mod direct de agentul constatator, astfel că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

Susținerea petentei potrivit căreia la data controlului în trafic, tariful pentru eliberarea licenței era achitat și licența eliberată nu este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, potrivit mențiunilor din procesul verbal de contravenție, controlul în trafic a avut loc la data de 30.09.2014, ora 10:35, iar factura fiscală nr. xxxxxxx care atestă plata tarifului pentru eliberarea copiei conforme a licenței de transport marfă a fost emisă la data de 30.09.2014, ora 14:40. Se constată, astfel, că susținerea petentei este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată.

Cât privește apărarea petentei în sensul că autovehiculul controlat a fost în reparații în perioada 15.09.2014 – 30.09.2014, iar la momentul controlului era în drumul de la service la punctul de lucru, instanța reține că, potrivit procesului verbal atacat, societatea petentă a mai fost sancționată pentru alte două contravenții, respectiv pentru faptul că, în momentul controlului conducătorul auto nu deținea la bordul autovehiculului documentul de transport pentru bunurile divizibile transportate, precum și pentru contravenția constând în nedotarea autovehiculului cu prelată sau oblon care să împiedice scurgerea bunurilor divizibile transportate. Aceste din urmă contravenții nu au fost contestate de petentă. În aceste condiții, dat fiind că autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX transporta bunuri divizibile la momentul la care a făcut obiectul controlului în trafic, în mod cert nu se afla în drumul de la service la punctul de lucru.

Pentru aceste motive, instanța constată că procesul verbal de contravenție atacat a fost întocmit în condiții de temeinicie.

Față de solicitarea petentei de a dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, instanța reține că, deși o astfel de solicitare nu este inadmisibilă, raportat la art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, în prezenta cauză ea este neîntemeiată. Astfel, instanța are în vedere că amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de art. 6 alin. (1) din HG nr. 69/2012, amenda prevăzută pentru fapta reținută putând avea un cuantum cuprins între 9.000 și 12.000 lei. Totodată, instanța reține că aplicarea unui avertisment pentru fapta reținută în sarcina petentei nu ar fi proporțională cu urmările acestei fapte, care este aptă să facă dificil controlul traficului rutier și să permită eludarea regulilor instituite pentru buna desfășurare a traficului rutier. Mai mult, instanța reține intenția societății petente de a induce în eroare instanța de judecată, atât cu privire la momentul la care a depus cererea de eliberare a copiei conforme a licenței de transport, cât și cu privire la împrejurarea că autovehiculul controlat s-ar fi aflat în drumul de la service la punctul de lucru, aspecte infirmate chiar de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Pentru toate aceste motive, nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea constând în avertisment.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă plângerea petentei ca neîntemeiată.

Instanța ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul ______________________, cu sediul în localitatea S______, __________________. 24, județul Hunedoara, având cod unic de înregistrare xxxxxxx și număr de ordine în Registrul comerțului JXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, ISCTR – Regiunea nr. 5, cu sediul procesual ales în municipiul A___, _____________________, județul A___, împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx încheiat la data de 30.09.2014.

Ia act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M_____ C_______ M____ B_____ L____

Red./Tehnred. MCM/___________________________.08.2015/4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025