Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2262/2014
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ V____
Judecător A______ M_____ P______
Judecător C_______ D_________
Grefier N_______ P___
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petenta S.C. S_______ _________. împotriva sentinței civile nr. 1058/19.12.2013, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ADMINISTRATOR S___ C_________ pentru recurenta petentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul recurentei petente solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un set de înscrisuri.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentului petent în baza art. 305 cod proc civ .
Reprezentantul recurentei petente învederează că nu are cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei petente, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțată de Judecătoria Topoloveni pentru a lămuri unele aspecte pe care apreciază că instanța de fond le-a reținut în mod eronat.
Arată că instanța de fond în motivarea hotărârii a făcut referire la faptul că, cel care a condus autoturismul în momentul controlului, respectiv conducătorul auto T______ M_____, nu a făcut obiecțiuni în procesul verbal în momentul în care acesta s-a întocmit.
Precizează că în procesul verbal, conducătorul auto T______ M_____ a fost menționat atât în calitate de reprezentat al societății cât și în calitate de martor.
Astfel, apreciază că în mod greșit agentul constatator a considerat că recurenta este reprezentată legal de conducătorul auto T______ M_____, societatea comercială fiind reprezentată prin administrator, care nu a fost prezent în momentul încheierii procesului verbal și nu a putu formula obiecțiuni.
Consideră că în această situație conducătorul auto s-a aflat în imposibilitatea de a prezenta 28 de diagrame aferente celor 28 de zile anterioare zilei controlului, această anexă fiind depusă în dosarul de fond, iar conducătorul auto a fost audiat în calitate de martor.
Arată că prin faptul că asupra sa conducătorul auto avea această fișă și prin faptul că a justificat, prin pontajele pe care astăzi le-a depus la dosar, ce a făcut conducătorul auto în perioada anterioară controlului, rezultă că acesta nu a condus, mașina fiind în reparație.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
INSTANȚA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 14.01.2013, petenta S.C. S_______ _________. a formulat în contradictoriu cu intimatul I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/03.12.2012, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției, plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Motivând plângerea contravențională, petenta a arătat faptul că la data de 03.12.2012 s-a dispus sancționarea sa contravențională cu amendă în cuantum de 6000 lei, iar la rubrica descrierea faptei, mențiunile agentului constatator sunt ilizibile.
La data de 26.04.2013, intimatul I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită pe autostrada A1 km.100 (fila 10 a dosarului declinat).
La data de 03.06.2013, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei a arătat faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit de o persoană care nu poate avea calitatea de agent constatator, iar intimatul nu a depus la dosar certificatul de autorizare a agentului constatator (filele 8-9 ale dosarului declinat).
Prin sentința civilă nr.1356/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Topoloveni competența de soluționare a plângerii contravenționale.
Pe rolul Judecătoriei Topoloveni prezenta plângere contravențională a fost înregistrată la data de 25.09.2013.
La data de 17.10.2013 petenta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a plângerii contravenționale prin care a arătat faptul că în perioada 04.11.xxxxxxxxxxxxxxx12 autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost în reparație întrucât prezenta defecțiuni la aparatul tahograf, potrivit constatărilor efectuate de agentul constatator la data de 03.11.2013 (filele 6-8 ale dosarului). A mai arătat petenta și faptul că, deși conducătorul auto la data de 03.12.2013 a prezentat documentul justificativ pentru lipsa celorlalte diagrame, agentul constatator nu a ținut cont de acest fapt, astfel încât în cauză este o eroare de fapt ce înlătură vinovăția sa, petenta invocând și cauza A_____ contra României, cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că prezumția de legalitate a procesului verbal este o prezumție lipsită de rezonabilitate. Se mai susține de petentă și faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu nerespectarea disp.art.19 și art.16 alin.6 din O.G.nr.2/2001 republicată, iar comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției nu s-a făcut potrivit disp.art.27 din O.G.nr.2/2001, deși prin Decizia nr.10/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, procesul verbal fiind întocmit și de către o persoană care nu are calitatea de agent constatator.
În raport de considerentele de fapt mai sus arătate, petenta a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Prin sentința civilă nr. 1058/19.12.2013, pronunțată de Judecătoria Topoloveni a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S_______ _________ Rm.-V_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale rezultă faptul că acesta cuprinde datele și împrejurările prevăzute de dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele de identificare ale petentei, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită contravenția; indicarea actului normativ prin care s-a stabilit și s-a sancționat contravenția.
În ceea ce privește apărarea invocată de petentă prin plângerea contravențională în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat de o persoană care nu avea calitatea de agent constatator, instanța reține faptul că potrivit disp.art.9 alin.4 din O.G.nr.37/2007 republicată, contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță se constată și se sancționează de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R., de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Inspecției Muncii - I.M., Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de către polițiștii rutieri, potrivit competențelor ce le revin.
Prin urmare, agentul de poliție ce a constatat contravenția reținută în sarcina petentei, are calitatea de agent constatator în raport de dispozițiile instituite prin art.9 alin.4 din O.G.nr.37/2007 republicată.
Cu privire la procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că potrivit disp.art.27 din O.G.nr.2/2001 R, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Împrejurarea că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentei, astfel cum susține aceasta prin afișare la sediul său, nu este de natură să determine nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției, având în vedere că petenta a atașat la plângerea contravențională formulată, procesul verbal de constatare a contravenției contestat în prezenta procedură judiciară, astfel încât aceasta a avut posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat precum și posibilitatea de a-și formula apărările.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/03.12.2012, s-a dispus sancționarea contravențională a petentei cu amendă în cuantum de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de disp.art.8 alin.1 pct.31 din O.G.nr.37/2007 republicată, reținându-se faptul că la data de 03.12.2012 conducătorul auto T______ M_____ C_______ a condus pe autostrada A1 km.100 autotractorul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, iar în urma controlului efectuat nu a prezentat decât o singură diagramă tahograf.
Sub acest aspect, instanța a reținut faptul că potrivit disp.art.8 alin.1 pct. 31 din O.G.nr.37/2007 republicată, constituie contravenție neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital.
Potrivit înscrisului existent la fila 14 a dosarului declinat, rezultă faptul că agentul constatator este atestat să efectueze controale pe linia aplicării reglementărilor în domeniul perioadelor de conducere și de repaus ale conducătorilor auto.
De asemenea, potrivit înscrisului raport existent la filele 16, 17 ale dosarului declinat, a rezultat faptul că în urma controlului efectuat de agentul constatator D_______ D_____ la data de 03.12.2012 s-a constatat faptul că, conducătorul auto T______ M_____ C_______ nu a prezentat numărul necesar de diagrame tahograf, respectiv 28 diagrame care să ateste activitatea șoferului în ultimele 28 de zile, ci doar diagrama din aparatul tahograf și nu a prezentat formular pentru atestarea altor activități.
De evidențiat este și faptul că potrivit depoziției martorului T______ M_____, martor propus de petentă și audiat de instanță la termenul de judecată din data de 19.12.2013, a rezultat faptul că la data de 03.12.2012 a avut calitatea de conducător auto, iar anterior acestei date nu circulase cu autotractorul întrucât acesta prezenta defecțiuni (fila 28 a dosarului).
Martorul ulterior a revenit asupra depoziției formulate și a arătat faptul că a desfășurat alte activități anterior datei de 03.12.2012, fiind depus în acest sens la dosarul cauzei de către reprezentantul petentei înscrisul Certificat de desfășurare a activității din cuprinsul căruia rezultă faptul că în perioada 05.11.xxxxxxxxxxxxxxx12 a desfășurat o altă activitate decât condusul.
Din acest punct de vedere, instanța a reținut faptul că, din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției rezultă că, conducătorul auto nu a formulat obiecțiuni la data constatării contravenției reținută în sarcina petentei și nu a prezentat agentului constatator înscrisuri din care să rezulte că anterior datei de 03.12.2012 a desfășurat alte activități decât condusul.
De evidențiat este și faptul că, instanța nu poate reține apărarea invocată de petentă prin plângerea contravențională în sensul că în cauză este incidentă o cauză care înlătură răspunderea contravențională, respectiv eroarea de fapt, întrucât petenta nu a dovedit faptul că a avut o falsă reprezentare cu privire la existența unor împrejurări, stări sau situații de care depinde caracterul contravențional al faptei.
Potrivit dispozițiilor art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt și de drept până la proba contrară. În procedura contravențională, sarcina probei revine petentului care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, in situația in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța in privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Din acest punct de vedere, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției fiind întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. In acest sens este de remarcat că in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține in mod constant că prezumțiile nu sunt in principiu contrare convenției. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul verbal nu are caracter absolut.
Concluzionând, in speță, nu s-a dovedit vreo vătămare care să nu fi putut fi acoperită in procedura in fața instanței de judecată prin administrarea de probe prin care să se combată constatările din procesul verbal și din celelalte acte depuse la dosarul cauzei, drept pentru care se apreciază că, in măsura in care procesul verbal de constatare a contravenției este susținut de dovezile in baza cărora s-a întocmit, se susține temeinicia și legalitatea sa, fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din CEDO.
Prin urmare, instanța a reținut faptul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt distinctă de cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție de organul constatator.
În ceea ce privește solicitarea petentei privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, instanța a reținut faptul că potrivit disp.art.7 alin. 2 din O.G.nr.2/2001 republicată, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Sub acest aspect, instanța a reținut că fapta contravențională reținută în sarcina petentei nu este de o gravitate redusă, astfel încât să fie incidente în cauză disp.art.7 alin.2 din O.G.nr.2/2001 republicată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta S.C. S_______ _________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins plângerea formulată, deoarece la controlul efectuat în data de 03.12.2012, șoferul acesteia a prezentat documentul justificativ pentru lipsa celorlalte diagrame, însă agentul constatator nu a ținut cont de acest fapt, menționând greșit în procesul verbal că șoferul a prezentat o singură diagramă, fără să adauge că pentru perioada anterioară a prezentat un document justificativ.
În opinia recurentei lipsa de vinovăție a sa, reiese și din declarația martorului audiat în cauză și din documentele depuse așa încât greșit s-a reținut că nu au existat cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond în cuprinsul sentinței a reținut că șoferul nu a formulat obiecțiuni la data constatării contravenției, făcând o gravă confuzie între contravenient și martor.
Se constată, susține recurenta că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu nerespectarea disp.art.19 din OG 2/2001, lucru ce a condus și la vicierea procedurii privind comunicarea procesului verbal de contravenție.
În mod greșit agentul constatator a considerat că societatea este reprezentată legal prin conducătorul auto T______ M_____ C_______, deoarece societățile comerciale sunt reprezentate prin administratori, în speță domnul S___ C_________, care nu a fost prezent în momentul încheierii procesului verbal și nu a putut formula obiecțiuni.
Pe de altă parte, arată recurenta, din actele depuse rezultă că procesul verbal a fost întocmit de către o persoană care nu poate avea calitatea de agent constatator pentru constatarea modului de utilizare a tahografelor și a numărului de diagrame deținute la bordul mijlocului de transport.
Mai susține recurenta că agentul constatator nu a completat buletinul de control și nici formularul de control în trafic, conform obligației prev.de OG 37/2007.
În mod greșit instanța de fond a considerat că procesul verbal de contravenție este temeinic, deoarece au fost încălcate disp.art.6 din CEDO cu privire la prezumția de nevinovăție care atrage răsturnarea sarcinii probei în cadrul unei plângeri contravenționale.
În concluzie, arată recurenta din dosarul cauzei reiese lipsa de vinovăție atât a societății recurente cât și a conducătorului auto.
În drept, se invocă disp.art.299 Cod pr.civilă și OG 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.06.2014, intimatul I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
Tribunalul, analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că petenta S.C. S_______ _________, a fost sancționată contravențional cu suma de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.8 alin.1 pct.31 din OG 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto.
S-a reținut corect că, șoferul semiremorcii cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX nu a putut justifica activitatea sa din ultimele 28 zile, deoarece nu a prezentat numărul necesar de diagrame tahograf, ci doar o singură diagramă din aparatul tahograf, precum și fișa de atestare a activității.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 pct. 31 din O.G.nr.37/2007 republicată, constituie contravenție, neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital.
Tot astfel, potrivit disp.art.26 alin.7 pct. iii din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/1985, formularul cu privire la perioadele de odihnă trebuie să fie obligatoriu în posesia conducătorului auto la data și ora controlului, iar nu la sediul firmei, tocmai pentru a se evita posibilitatea întocmirii acestuia cu o dată anterioară.
Tribunalul reține că recurenta petentă nu a prezentat agentului constatator înscrisuri din care să rezulte că anterior datei de 03.12.2012, conducătorul auto a desfășurat alte activități decât condusul, așa încât faptele contravenționale au fost corect descrise și consemnate de agentul constatator, cu respectarea prevederilor OG 2/2001, motiv pentru care nu se regăsesc cauze de anulare a procesului verbal de contravenție.
Contrar celor susținute de recurentă, procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către o persoană care avea atestat să efectueze controale pe linia aplicării reglementărilor în domeniul perioadelor de conducere și de repaus ale conducătorilor auto.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană, în mod corect instanța de fond a reținut că în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției este probat cu dovezile în baza cărora s-a întocmit, fiind confirmată temeinicia și legalitatea sa, nu se poate susține că a fost încălcată prezumția de nevinovăție.
D____ urmare, constatând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, în temeiul art. 312 C.proc. civ., recursul declarat de petenta S.C. S_______ _________, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S.C. S_______ _________, cu sediul în mun. Rm. V_____, ____________________, nr.239, județul V_____, C__ RO xxxxxxxx împotriva sentinței civile nr. 1058/19.12.2013, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ G______ AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, cu sediul în ____________________________, _______________________, județul Dâmbovița
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 09.10.2014.
Președinte, M______ V____ |
Judecător, A______ M_____ P______ |
Judecător, C_______ D_________ |
|
Grefier, N_______ P___ |
|
red.M.V.
dact.C.E.C./4 exp.
08.12.2014.