ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 180
Ședința publică din 15 ianuarie 2016
Președinte: A____ O___
Grefier: N___ B_____
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, plângerea formulată de petenta ___________________ __________________________ cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transport Rutier – I.S.C.T.R., I____________ Teritorial nr. 5 T____, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 15.09.2015.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform, art. 19 din OUG nr. 30/2013.
S-a făcut referatul cauzei.
Reținând că prin încheierea de ședință din data de 12.01.2016, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre a fost amânată pronunțarea pentru acest termen, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ la data de 09.10.2015 sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta ___________________ __________________________ cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transport Rutier – ISCTR, I____________ Teritorial nr. 5 T____, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 15.09.2015 întocmit de intimat și exonerarea petentei de la plata amenzii judiciare în cuantum de 4000 de lei.
În motivare se arată că prin procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina petentei fapta de neprezentare de către conducătorul auto a înregistrărilor din cele 28 de zile anterioare zilei curente: astfel, la verificarea cardului tahograf s-a constat faptul că șoferul petentei nu a putut face dovada activității sale pe perioada 11.09.2015 ora 16:52 până în data de 12.09.2015, ora 03:00, având cardul tahograf scos pentru o perioadă de 10 ore și 8 minute, fără a fi introdus datele manual în aparatul tahograf; de asemenea, nu a putut prezenta nici certificatul de desfășurare a activității conducătorului auto.
Petenta susține că, în realitate, în data de 11.09.2015, șoferul acesteia, R_______ C_________ M_____, a condus mijlocul auto XXXXXXXX de la ora 15:39, până la ora 16:08, iar la ora 16:05 a introdus cardul în tahograful autocamionului XXXXXXXX. Diferența dintre ora 16:08 și ora 16:05 apare din cauza orelor diferite setate în tahograful autocamioanelor XXXXXXXX și XXXXXXXX. Din memoria tahografului și din diagrama săptămânală a șoferului R_______ C_________ M_____, reiese că acesta și-a început pauza în data de 11.09.2015, ora 16:05 și a încheiat-o în data de 14.09.2015, ora 12:57, când a deschis programul de lucru și a plecat în cursă cu autocamionul XXXXXXXX.
Petenta relevă că faptul că șoferul acesteia și-a început pauza în data de 11.09.2015, ora 16:05 și a încheiat-o în data de 14.09.2015, ora 12:57 reiese și din diagrama săptămânală a șoferului, neanalizată însă de către controlorul de trafic rutier, deși acesta avea această posibilitate. Dacă ar fi analizat în mod obiectiv și complet informațiile din memoria tahografului și din diagrama săptămânală, ar fi constatat că șoferul R_______ C_________ nu a scos din aparatul tahograf al autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, cardul tahograf pe perioada de 10 ore și 8 minute.
În drept se invocă dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentă împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 15.09.2015.
În motivare, intimata arată că în data de 15.09.2015 ora 10:48, în V___________, pe DN7, km 533 + 600, jud. A___ a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX/XXXXXXXX, deținut și utilizat de petentă, în baza copiei conforme nr. xxxxxxx, conducător auto R_______ C_________ M_____, care efectua un transport rutier de marfă contra cost, în trafic național, constatându-se că șoferul nu a putut prezenta înregistrările din cele 28 de zile anterioare zilei curente, astfel: în momentul controlului prin descărcarea cardului conducătorului auto, s-a constatat faptul că pentru perioada 11.09.2015, ora 16:52 – 12.09.2015, ora 03:00, a scos cardul tahograf pentru o perioadă de 10 ore și 8 minute, conducătorul auto neputând prezenta înregistrări manuale sau alte documente justificative, pentru perioada menționată, conform prev. Reg. (CE) nr. 561/2006, fapta constituind o încălcare foarte gravă a prevederilor Regulamentului CE nr. 561/2006 ale Regulamentului UE nr. 165/2014 și după caz, ale Acordului AETR și contravenția prevăzută și pedepsită de art. 8 alin. 2 lit. z) din OG nr. 37/2007.
Considerând că sunt întrunite în sarcina petentei elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 lit. z) din OG nr. 37/2007, reținute în sarcina sa, sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, intimata solicită respingerea plângerii formulate de petentă ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție ca fiind temeinică și legală.
În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Prin procesul verbal ___________ nr. xxxxxxxxx din data de 15.09.2015 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4 000 lei, în baza art. 8 alin. 2 lit. z) și art. 9 alin. 1 lit. c) din OG nr. 37/2007.
S-a reținut că în data de 15.09.2015 ora 10:48, în V___________, pe DN7, km 533 + 600, jud. A___ a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX/XXXXXXXX, deținut și utilizat de petentă, condus de dl. R_______ C_________ M_____, în timp ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național, conducătorul auto neputând prezenta la controlul în trafic înregistrările din cele 28 de zile anterioare zilei curente, astfel: în momentul controlului prin descărcarea cardului conducătorului auto, s-a constatat faptul că pentru perioada 11.09.2015, ora 16:52 – 12.09.2015, ora 03:00, a scos cardul tahograf pentru o perioadă de 10 ore și 8 minute, conducătorul auto neputând prezenta înregistrări manuale sau alte documente justificative, pentru perioada menționată.
Se constată că actul de constatare al contravenției este regulat întocmit, așa cum prescriu art. 15 alin. 1 și art. 16 din OG nr. 2/2001, republicată, iar sancțiunea aplicată este în limitele prevăzute de norma specială.
Referitor la temeinicia actului sancționator se va avea în vedere că din art. 15 alin. 1 coroborat cu art. 16 din OG nr. 2/2001, interpretate în conformitate cu cele statuate de Curtea EDO în cauza A_____ c. Românie și N____ c. României, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dresat în urma percepțiilor proprii ale agentului, se bucură de prezumția de veridicitate și face dovadă până la proba contrară.
O astfel de dovadă contrară nu a fost adusă în prezenta cauză.
Față de argumentele petentei se va mai observa aceea că art. 8 alin. 2 lit. z) din OG nr. 37/2007 incriminează contravențional neprezentarea înregistrărilor din cele 28 de zile anterioare zilei curente; art. 36 din Regulamentul nr. 165/2014 prescrie aceea că există obligația de atestare a activității unui conducător auto pentru cele 28 de zile anterioare unui control prin foi de înregistrare, prin cardul conducătorului auto, prin informații înregistrate manual și documente cu conținutul stabilit de Regulamentul nr. 561/2006; or, în cauză, prepusul petentei nu a fost în măsură să demonstreze, la momentul controlului, activitatea sa pe perioada 11.09.2015, ora 16:52 – 12.09.2015, ora 03:00 prin modalitățile indicate.
Concluzionând, pretenția petentei de a se anula procesul verbal atacat este nefondată.
Pe de altă parte se constată că sancțiunea aplicată prin procesul verbal atacat este și corect individualizată, în raport de criteriile prescrise de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cauză neimpunându-se redimensionarea răspunderii contravenționale, dată fiind lipsa unor elemente personale atenuatoare.
Așa fiind, văzând și art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va reține că procesul verbal atacat este legal și temeinic.
Ca atare, plângerea va fi respinsă.
În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ___________________ __________________ în Ploiești, __________________. 105A, având CUI RO xxxxxxx, JXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ISCTR, I____________ Teritorial 5 T____, cu sediul procesual ales în A___, _____________________, jud. A___, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2016.
Președinte,Grefier,
A____ O___ N___ B_____
Red./tehn./AO/NB/5.02.2016
4 ex./ 2 _____________________________ comunică cu:
- petenta ___________________ __________________ în Ploiești, __________________. 105A
- intimatul ISCTR, I____________ Teritorial nr. 5 T____, cu sediul procesual ales în A___, _____________________, jud. A___