cod operator 4204
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 627/R
Ședința publică din 07 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V_______ P__
Judecător N___ B________
Judecător V_____ F______
Grefier A______ H____
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-petentă _________________ SRL, cu sediul în Baia M___, ______________________/43, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 21.11.2012 a Judecătoriei Baia M___, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ MARAMUREȘ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 31.05.2013, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de 07.06.2013, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
TRIBUNALUL
Prin Sentința Civilă nr. xxxxx/2012 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Baia M___ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională introdusă de petenta S.C. A____ P___ _________. Baia M___, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.03.2012 de agenții constatatori din cadrul intimatului I____________ T_________ de Muncă Maramureș.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând actul contestat sub aspectul cerințelor a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută, care se constată și din oficiu, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Petenta nu a invocat cauze de nulitate a actului constatator, astfel că se va păși la examinarea temeiniciei acesteia.
Petenta a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, aceea de a primi la muncă pe numitul L___ M_____ fără a încheia cu acesta contract individual de muncă în condițiile art. 16 alin 1 din Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, justificând încălcarea obligației înscrise în textul legal precitat prin invocarea împrejurării că această persoană se afla în perioada în care beneficia de ajutorul de șomaj, astfel că erau necesare anumite documente pentru angajare, iar documentele solicitate au fost prezentate de acesta numai la data de 16.03.2012, când a și fost încheiat contractul individual de muncă.
Inspectorii de muncă din cadrul intimatei au efectuat controlul în urma căruia au constatat și sancționat contravenția reținută în sarcina petentei, la data de 15.03.2012, când persoana identificată, numitul L___ M_____, a prestat muncă în serviciul petentei fără forme legale.
Din cuprinsul fișei de identificare completate de acesta (f.47) a rezultat că a început activitatea, la societatea angajatoare petentă, din data de 14.03.2012. Cu privire la forma în baza căreia presta activitatea s-a menționat „Probă. Încă nu am semnat contractul” (f.47), iar în ce privește drepturile salariale s-a declarat „Nu am negociat”.
Conform fișei colective de prezență, numitul L___ M_____ figurează prezent numai în data de 16.03.2012 (f.53), iar contractul individual de muncă încheiat cu acesta a fost înregistrat la societatea petentă, în Registrul general de evidență a salariaților, sub nr. 408/16.03.2012 (f.12), purtând mențiunea „plecat 22.03.2012”, cu referire la Decizia nr. 410/22.03.2012 (f.16).
Prin urmare, din probele analizate în cele ce precedă, rezultă că societatea petentă a primit la muncă pe numitul L___ M_____ începând cu data de 14.03.2012, fără a fi fost încheiat cu acesta contract individual de muncă în formă scrisă și înainte de primirea lui la muncă, raportul de muncă fiind constatat prin contract scris numai la data de 16.03.2012 și încetând la data de 22.03.2012.
Susținerile petentei prin care a justificat primirea celui de mai sus la muncă fără a fi încheiat contract în formă scrisă, în sensul că acesta se afla în perioada când beneficia de ajutor de șomaj și se impunea să depună anumite documente pentru angajare, documente ce s-au depus numai la data de 16.03.2012, nu au fost primite de instanță, observându-se că petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri ce vizează ipoteza invocată, dar care nu sunt particularizate la persoana numitului L___ M_____ (f.24-33).
Acesta din urmă, ascultat fiind în cauză în calitate de martor, a afirmat că, anterior primirii sale la muncă la societatea petentă, a lucrat la __________________ ADASCO SRL, „care se afla în cădere liberă”, martorul declarând că din acest motiv a contactat mai mulți patroni, care nu l-au angajat dată fiind vârsta sa (55 ani), la fel contactând și firma petentă, cu privire la care a declarat că „a fost sancționată din cauza mea”.
Întrebat asupra acestei din urmă afirmații, martorul a declarat „eu am cerut să nu mi se încheie contract de muncă până nu văd dacă mă voi descurca și în acest fel mai mult am încurcat, pentru că nu aveam dexteritate și rapiditate să feliez pâinea”.
În același sens a declarat martorul și cu privire la mențiunea din Fișa de identificare, referitor la baza în care desfășoară activitatea, aceea „de probă”, afirmând că aceasta a fost voința sa.
În fine, cu privire la documentele ce i s-au solicitat pentru angajare, martorul a relatat că din acestea trebuia să rezulte că nu este înregistrat la șomaj, iar cu privire la data încheierii și data încetării contractului de muncă, a arătat că a fost una și aceeași zi (15.03.2012), nu a citit contractul înainte de a-l semna și nu s-a mai prezentat la lucru din data de 16.03.2012, fiind plătit pentru trei zile, deși a lucrat două zile.
A declarat martorul în sensul că nu este reală data încheierii contractului ce i s-a înfățișat de instanță, și nici data când a plecat.
Instanța a reținut că proba analizată nu susține motivele invocate de societatea petentă, dimpotrivă se află în totală contradicție cu aceste motive, aceeași probă susținând însă apărările intimatului, prin coroborare cu celelalte probe analizate în cele ce precedă.
Întrucât petenta a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, dar cu invocarea unor elemente anterioare faptului recunoscut, de natura a atenua răspunderea sa, elemente ce au fost analizate anterior și înlăturate de instanță, rămâne de analizat individualizarea sancțiunii.
A afirmat petenta că scopul sancțiunii contravenționale poate fi realizat și prin înlocuirea amenzii aplicate, cu sancțiunea avertisment.
Conform art. 16 alin 1 din Codul Muncii – Legea nr. 53/2003:
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Conform art. 260 alin 1 lit e) din aceeași lege:
Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:
e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
Potrivit art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001:
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În fine, conform art. 21 alin 3 din acest din urmă act normativ:
Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sancțiunea amenzii de 10.000,00 lei aplicată petentei, reprezintă minimul prevăzut de lege, iar petenta nu a făcut dovada unor împrejurări relevante pentru circumstanțierea faptei, cele invocate nefiind de natură a conduce la concluzia că gradul de pericol social concret al faptei reținută în sarcina sa este unul redus ori, cel puțin, mai redus decât gradul de pericol social evaluat în abstract de legiuitor.
Contestatoarea intimată a încercat să motiveze primirea la muncă a numitului L___ M_____ fără încheierea contractului de muncă, invocând un motiv ce nu a putut fi primit de instanță, anume că acesta nu a prezentat documentele ce i-au fost solicitate de petentă, precum nu a putut fi primită, în susținerea plângerii petentei, declarația de martor a persoanei menționate, întrucât împrejurarea că numitul L___ M_____ a încercat să își asume responsabilitatea primirii sale la muncă fără încheierea contractului nu este de natură a atenua răspunderea petentei.
Munca prestată de salariat în serviciul unui angajator se impune a fi legal efectuată, încheierea contractului individual de muncă fiind atât de interes privat, aparținând salariatului care prestează munca, dar și angajatorului său, cât și de interes general, întreaga societate fiind afectată prin săvârșirea faptelor de natura celei pentru care petenta a fost sancționată.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Apreciază sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică raportat la motivele și temeiurile de drept și de fapt invocate în cuprinsul plângerii. Apreciază că, în cauză erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, care prevăd că: „ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune", raportat la modul concret în care s-au petrecut faptele. Apreciază că în speță, prin aplicarea avertismentului se poate realiza funcția preventivă a sancțiunii contravenționale.
Critică soluția raportat la nesocotirea apărărilor formulate de petentă cu privire la faptul că, societatea a fost de bună-credință în relațiile cu numitul L___ M_____ și a dorit să-i încheie contract de muncă anterior începerii activității, dovadă fiind și faptul că, începând cu data de 16.03.2012 i s-a întocmit contract individual de muncă. Acesta a început activitatea în data de 14.03.2012, ora 22, pe schimbul de noapte, la societatea recurentă ca muncitor necalificat, iar controlul a fost efectuat de către reprezentanții intimatei a doua zi, la ora 22:10, iar numitului L___ M_____ i s-a pus în vedere să prezinte documentele necesare angajării pentru că, acesta beneficia de ajutorul de șomaj și trebuiau îndeplinite mai multe formalități anterior încheierii contractului individual de muncă. Toate documentele solicitate de către petenta-recurentă au fost depuse abia în cursul zilei de 16.03.2012, dată la care i s-a și încheiat contract individual de muncă. Mai mult, așa cum însuși martorul a declarat în fața instanței de fond, acesta a solicitat să nu i se încheie contract individual de muncă până nu va vedea cum se va descurca cu munca ce o avea de îndeplinit.
Petenta-recurentă a fost de bună credință și a avut intenția de a-i încheia contract de muncă numitului L___ M_____, dovadă fiind și faptul că, la data de 16.03.2012, după ce acesta a adus documentele solicitate, i-a întocmit contract individual de muncă. Dar la nici 9 zile de la prezentarea acestuia la sediul petentei-recurente pentru a se angaja, acesta a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților, întrucât nu se descurca cu munca ce o avea de făcut, astfel că, conform Deciziei nr. 410, începând cu data de 22.03.2012, i-a încetat contractul de muncă încheiat la data de 16.03.2012.
Prin plângerea la contravenție formulată, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, raportat la modul concret în care s-au petrecut faptele. În jurisprudență, s-a statuat că: „orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. În consecință, în cazul faptelor cu un grad de pericol social scăzut, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social."
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate, Tribunalul reține următoarele:
În mod corect a reținut prima instanță legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat, prin cererea de recurs nefiind indicate aspecte care să conducă la o concluzie contrară și nici din oficiu neputând fi reținute asemenea aspecte.
În ceea ce privește legalitatea și proporționalitatea sancțiunii contravenționale aplicate, Tribunalul reține următoarele:
Fapta reținută în sarcina recurentei-petente este una cu un grad de pericol social ridicat.
Astfel, posibilele consecințe ce puteau surveni și care dau de altfel gradul stării de pericol social generată de săvârșirea faptei sunt multiple, plecând de la lipsa protecției sociale în raport de persoana care prestează o activitate fără încheierea unui contract de muncă și ajungând la afectarea relațiilor ce țin de contribuțiile la bugetul de stat, ce-i revin angajatorului.
În acest sens și ținând cont de elementele concrete ale cauzei, Tribunalul reține că sancțiunea avertisment nu poate fi apreciată ca atingând scopul preventiv sancționator al contravenției.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează să respingă recursul, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta _________________ SRL, cu sediul în Baia M___, ______________________/43, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 21.11.2012 a Judecătoriei Baia M___, jud. Maramureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică de azi, 07.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V_______ P__ N___ B________ V_____ F______
Grefier,
A______ H____
Red. F.V / Tred. N.B
27.08.2013/2 ex.
JUDECĂTOR LA FOND E____ M____ S___